ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3956/2013

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 24 februarie 2011 sub nr.

2132/97/2011, contestatorul L.I. prin Sindicatul Cadrelor Militare

Disponibilizate în Rezervă și în Retragere a solicitat, în contradictoriu cu

intimații M.A.N. și Casa de Pensii a M.A.N., ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea deciziei de pensie nr. 42002 din 31 decembrie 2010

emisă de intimată și menținerea pensiei stabilite anterior, plata diferențelor

de pensie cu dobânda legală aferentă.

Prin

sentința civilă nr. 1628/LM/2011 din 23 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția

litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a

contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 156

din Legea nr. 19/2000.

După

declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 5842/3/2012, la data de

28 februarie 2012.

La

termenul de judecată din data de 23 septembrie 2013, instanța a rămas în

pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București

invocată din oficiu.

Prin

sentința civilă nr. 8098 din 23 septembrie 2013, Tribunalul București a admis

excepția necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În

motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că pricina a fost înregistrată la

Tribunalul Hunedoara la data de 24 februarie 2011, ori începând cu data de 1

ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care la art. 154 alin. (1)

prevede că cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii publice, a

caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul.

Instanța

a constatat că noul text de lege, respectiv art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

prevede o competență teritorială exclusivă, respectiv la domiciliul sau sediul

reclamantului, indiferent că cererea de chemare în judecată a fost îndreptată

împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii

sau împotriva caselor de pensii sectoriale, norma fiind una imperativă de la

care părțile nu pot face derogare. Cum prezenta acțiune a fost introdusă

inițial la data de 24 februarie 2011 când deja era în vigoare Legea nr. 263/2010,

iar reclamantul are domiciliul în Hunedoara, competența teritorială exclusivă

revine Tribunalului Hunedoara.

Constatând

intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în

conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curții

de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Cu

privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Cererea

dedusă judecății este o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei

în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa

de pensii din cadrul M.A.N.

Decizia

contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței

s-a făcut la data de 24 februarie 2011.

La

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art.

156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii și

asigurări sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.

Legea

nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01

ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin

urmare, la data sesizării instanței, și anume 24 februarie 2011, era în vigoare

Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel,

potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate

împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii

sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin.

(2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

”

Rezultă

că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială

de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii

sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a

modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la

domiciliul reclamantului.

Raportat

la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, se reține că norma de competență

aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în

vigoare la data sesizării instanței.

Cum,

în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii

sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de

cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța

competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul

reclamantului, respectiv Tribunalul Hunedoara.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Stabilește

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2013.