ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3953/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 28

februarie 2011 sub nr. 2211/97/2011, contestatoarea F.M. a solicitat, în

contradictoriu cu intimații Ministerului Apărării Naționale, Casa de Pensii a

Ministerului Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului

Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

deciziei de pensie nr. 97776 din 31 decembrie 2010 emisă de intimată și

menținerea pensiei stabilite anterior, plata diferențelor de pensie cu dobânda

legală aferentă.

Prin sentința civilă nr. 1818/LM/2011 din 06 septembrie

2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a

admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând

competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în

temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

sub nr. 5399/3/2012, la data de 21 februarie 2012.

La termenul de judecată din data de 02 septembrie 2013,

instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a

Tribunalului București invocată din oficiu.

Prin sentința civilă nr. 7384 din 02 septembrie 2013,

Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat

competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că pricina

a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 28 februarie 2011, ori

începând cu data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010,

care la art. 154 alin. (1) prevede că cererile îndreptate împotriva casei

naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Instanța a constatat că noul text de lege, respectiv art.154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede o competență teritorială exclusivă,

respectiv la domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent că cererea de

chemare în judecată a fost îndreptată împotriva casei naționale de pensii

publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale, norma fiind una imperativă de la care părțile nu pot face derogare.

Cum prezenta acțiune a fost introdusă inițial la data de 28 februarie 2011 când

deja era în vigoare Legea nr. 263/2010, iar reclamanta are domiciliul în Hunedoara,

competența teritorială exclusivă revine Tribunalului Hunedoara.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență,

Tribunalul București, în conformitate cu art.22 alin. (3) C. proc. Civ. a

înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării

acestuia.

Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă judecății este o contestație împotriva

deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă

sectorială de pensii, și anume Casa de pensii din cadrul Ministerului Apărării

Naționale.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie

2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 28 februarie 2011.

La data emiterii deciziei contestate era în vigoare

Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate

împotriva casei naționale de pensii și asigurări sociale sau împotriva caselor

teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului

”

.

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 28

februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții

privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010,

„Cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul.”

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale

Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și

Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se

soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, se

reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154

din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere

împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din

Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul

reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la

domiciliul reclamantei, respectiv Tribunalul Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului

Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2013.