ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4705/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4705/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a
contravenției din 31 ianuarie 2012 a fost sancționată contravenienta SC F.L.
SRL pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1)
din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 21 august 2011 a
circulat, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 7 Km 188 + 900 m Seaca, jud.
Vâlcea.
Prin plângerea
înregistrată la data de 12 martie 2013 contravenienta SC F.L. SRL a solicitat
instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a
contravenției întocmit de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA, Centrul de studii tehnice rutiere și informatică.
Prin Sentința nr.
2070 din 16 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi și-a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, reținând
că potrivit prevederilor art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, astfel cum
sunt completate prin Legea nr. 2/2013 plângerea, însoțită de copia
procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în
a cărei rază domiciliază sau își are sediul contravenientul".
Prin Sentința nr.
6232 din 19 iunie 2013, Judecătoria sectorului 6 București, la rândul său, și-a
declinat competența în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că raportului
juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în
forma avută anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, respectiv
prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Constatând ivit
conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Pronunțând
regulatorul de competență, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei
Brezoi, competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce succed:
În raport de obiectul
cauzei, respectiv plângere contravențională formulată împotriva unui
proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru
încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile O.G. nr.
2/2001, respectiv, cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr.
15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține
judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În stabilirea
instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională,
problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin
art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la
judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul, sunt aplicabile.
Se observă că norma
de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, este
cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea:
Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și
în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând, deci,
distincția între cele două materii.
Coroborând sediul
materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul
III Dispoziții tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la
procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în
materie contravențională.
Prin urmare, atâta
vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând
competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o
interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale
Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a
legii.
Or, în speță,
plângerea contravențională a fost introdusă la 12 martie 2012, anterior
adoptării Legii nr. 2/2013, instanța legal învestită fiind cea de la locul
săvârșirii contravenției.
În considerarea celor
ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost DN Km 188 +
900 m, Seaca, jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi,
competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din
O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS