ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 05 iulie 2011 sub nr. 52324/3/2011,

reclamanții I.D. si I.V.S. au formulat contestație împotriva Hotărârii de

stabilire a despăgubirilor nr. 15 din 24 iunie 2011 emisă de Comisia de

verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor

supuse exproprierii, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin

Primar General si SC M. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună anularea în parte a hotărârii și obligarea pârâților la

plata despăgubirilor aferente exproprierii imobilului situat în b-dul Eroilor,

la valoarea ce urmează a fi stabilită prin expertiză.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că suma de 84.474 lei stabilită pentru suprafața de 42 mp

teren este nelegală, deoarece nu este stabilită prin expertiza evaluatorie, așa

cum prevede art. 11, alin. (7) si (8) din Legea nr. 255/2010.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe disp. art. 22 din Legea nr. 255/2010 si art. 21-21 din Legea

nr. 33/1994.

La data de 19

noiembrie 2011, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare în ceea ce

privește cadrul procesual pasiv, în sensul că au solicitat ca acțiunea să fie

pronunțată în contradictoriu cu Statul Român - Ministerul Transporturilor prin SC

M. SA.

Au fost administrate

probele cu înscrisuri și expertiză tehnică evaluatorie iar prin sentința civilă

nr. 1173 din 28 mai 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis,

în parte, cererea formulată de reclamanții I.D. și I.V.S., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român - Ministerul Transporturilor prin SC M. SA, a anulat, în

parte, Hotărârea nr. 15 din 24 iunie 2011 emisă de Comisia de verificare a

dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse

exproprierii, a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate

reclamanților la suma de 152.100 lei și a obligat pârâtul la plata sumei de

1801,70 lei reprezentând onorariu expert către reclamanți.

Pentru a dispune

astfel,

tribunalul

a reținut că reclamanții Iordache Dumitru și Iordache Viorica Sanda sunt

proprietarii imobilului situat în București, b-dul. Eroilor, compus din teren

în suprafață de 42 mp, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat

din 20 iunie 1979 de către Notariatul de Stat Local al sectorului 6 și a

titlului de proprietate din 07 august 2000.

Prin Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 15 din 24 iunie 2011 emisă de Comisia de

verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor

supuse exproprierii s-a dispus consemnarea despăgubirii în cuantum de 84.747

lei stabilită pentru imobilul menționat, pe numele reclamanților.

Împotriva hotărârii

de stabilire a despăgubirilor, reclamanții au formulat contestația ce formează

obiectul cauzei de față, susținând că despăgubirile propuse sunt inferioare

întrucât nu a fost întocmit un raport de expertiză evaluatorie.

S-a reținut incidența

prevederilor înscrise în art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, și art.

25 și 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul apreciind că din economia textelor

de lege mai sus enunțate rezultă că, în cadrul contestațiilor formulate de

persoanele supuse exproprierii împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirilor, emise conform Legii nr. 255/2010, valoarea despăgubirilor

cuvenite pentru imobil, se stabilește prin expertiză, de către o comisie de

experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de

expropriator și unul desemnat de persoanele supuse exproprierii, în funcție de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai

probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de

proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate

condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul

dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Prin raportul de

expertiză întocmit de experții propuși de instanță s-a stabilit o valoare a

despăgubirilor la suma de 152.100 lei. În ceea ce privește modalitatea în care

experții au stabilit această sumă este de remarcat că au folosit metoda

comparației (prin raționament statistic, bonitate și a ofertelor) pornind de la

analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe

internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă. Totodată,

amplasamentul terenului expropriat a fost determinat de experți cu precizie,

prin raportare la planurile cadastrale, evaluarea fiind raportata la prețuri

ale unor terenuri amplasate în aceeași zonă de utilități ca și cel expropriat.

Instanța nu a avut în

vedere raportul de expertiză întocmit de expert parte B.A.M., având în vedere că

lucrarea întocmită de experții A. și B. analizează valoarea imobilului din

perspectiva mai multor metode de calcul, prin raportare și la oferta de piață.

În ceea ce privește

solicitarea reclamanților de acordare a despăgubirilor în cuantum majorat,

având în vedere și prejudiciile ce vor fi suportate ca urmare a perturbării

factorului de liniște, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât nu se

circumscriu noțiunii de despăgubiri definită de art. 26.

În consecință, în

baza art. 481 C. civ. potrivit cărora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea

sa afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și

prealabilă despăgubire, precum și a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanți, a anulat în parte

hotărârea nr. 15 din 24 iunie 2011 și a stabilit cuantumul despăgubirilor ce

urmează a fi acordate reclamanților în sumă de 152.100 lei.

În baza art. 274 C.

proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.801,7 lei cheltuieli de

judecată reprezentând onorariu expert.

Împotriva sentinței

primei instanțe a formulat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul

Transporturilor prin SC M. SA, iar prin decizia civilă nr. 166 din 27 iunie

2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, s-a admis apelul pârâtului s-a schimbat în parte hotărârea

instanței de fond în ce privește cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi

acordate reclamanților care este de 148.800 lei fiind menținute restul

dispozițiilor sentinței.

În temeiul art. 274 din C. proc.

civ., în raport de soluția de admitere a apelului, reținând culpa procesuală a

intimaților au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în apel către

apelantul - pârât în cuantum de 1.800 lei, constând în onorariu expertiză.

De asemenea,

în raport de volumul concret de muncă realizat în cauza de către comisia de

experți și impus de circumstanțele administrării acestei probe, care nu a

presupus examinarea unui volum foarte mare de documente și nici efectuarea de

cercetări laborioase la fața locului, a fost respinsă cererea experților

desemnați de majorare a onorariului stabilit pentru efectuarea expertizei, la

suma de 1.800 lei, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

În fapt, terenul în

litigiu, în suprafața de 42 mp, situat în București, Bd. Eroilor, a făcut

obiectul exproprierii conform Legii nr. 255/2010.

Prin Hotărârea nr. 15

din 24 iunie 2011 Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui

drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării de

lucrări de interes național „Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronson

Drumul Taberei - Universitate - a stabilit cuantumul despăgubirii pentru

imobilul expropriat în conformitate cu dispozițiile art. 7-8 din Legea nr. 255/2010,

la suma de 84.474 lei.

Intimații-reclamanți

au contestat această hotărâre sub aspectul cuantumului despăgubirii, în

conformitate cu prevederile înscrise în art. 22 din Legea nr. 255/2010,

acțiunea astfel formulată având natura unei căi de atac prevăzută împotriva

hotărârii emisă de comisie.

În acest context,

sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța de fond avea competența

să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii. În cauză,

astfel sesizată, prima instanța a apreciat că se impune omologarea raportului

de expertiză realizat în cauză de către expertul desemnat de instanță și de

către cel propus de reclamanți, prin care s-a stabilit, folosindu-se exclusiv

metoda comparației, o valoare a despăgubirilor la suma de 152.100 lei.

Deși la termenul de

judecată din data de 01 noiembrie 2012, apelanta a susținut că pentru terenul

expropriat au fost demarate operațiuni pentru revenirea în proprietatea

reclamanților a acestui teren motivat de faptul că imobilul nu ar mai fi

afectat de expropriere, Curtea reține că deși, la solicitarea apelantei au fost

încuviințate probe din care să rezulte o atare stare de fapt, apelanta nu a

fost în măsură să dovedească aceste susțineri, astfel că instanța de apel a

rămas legal investită cu criticile acesteia  din apel.

Astfel instanța de

apel a reținut că potrivit art. 26 al. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994-

aplicabil în cauză, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010

„Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea

cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța, vor ține seama de

prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum și

de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare si dovezile prezentate de aceștia”.

În referire la

sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială” prevăzută de art. 26 alin. (1) și alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, s-a reținut că într-adevăr, legea cadru în materia

exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de

comisia de experți în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de

preturile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării

raportului de expertiza, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul

pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

Or, verificând

temeinicia criticilor apelantei pârâte, s-a constatat că expertiza omologată de

prima instanță nu s-a raportat la elemente comparabile situate în aceeași zonă,

așa cum rezultă neîndoielnic din cuprinsul raportului de expertiză aflat la

filele 51-54 dosar fond și pe care prima instanță și-a fundamentat soluția

adoptată.

În acest context,

critica apelantei în sensul nerespectării prevederilor înscrise în art. 26 din

Legea nr. 33/1994, dedusă din folosirea de către comisia de experți a unor

comparabile care nu vizau terenuri similare apare ca fiind fondată.

Tot astfel, instanța

de apel a apreciat ca întemeiate criticile apelantei întemeiate pe art. 261 din

C. proc. civ., câtă vreme prima instanța nici în încheierea de ședință de la

termenul din 14 mai 2012 și nici în cuprinsul considerentelor hotărârii, nu a

răspuns apărărilor apelantei care vizau tocmai greșita omologare a expertizei

realizată de comisia de experți, prin raportare la folosirea unor elemente de

comparație care nu îndeplinea cerințele de similaritate prevăzute de lege și

lipsa menționării în cuprinsul expertizei a datei avute în vedere pentru stabilirea

despăgubirilor.

Pentru a da

posibilitatea apelantului să-și dovedească pretențiile, și pentru a se înlătura

vătămarea suferită de acesta ca urmare a modului în care a fost administrată

proba cu expertiză tehnică și a respingerii obiecțiunilor acesteia la

expertiză, au fost încuviințate, pentru această parte, probele cu înscrisuri,

constând în acte juridice având ca obiect transferul prin vânzare al dreptului

de proprietate asupra unor imobile similare precum și efectuarea unei expertize

prin care să se procedeze la evaluarea imobilului expropriat. De asemenea, la

termenul de judecată din data de 30 mai 2013, instanța de apel a solicitat

comisiei de experți să răspundă motivat obiecțiunilor formulate de părți la

raportul de expertiză.

Prin raportul de expertiză

depus în apel, comisia de experți a precizat că evaluarea realizată în acest

raport reprezintă „valoarea de piață” a imobilului expropriat prin luarea în

considerare a unor oferte de vânzare cu aplicarea corecțiilor impuse de locul

situării acestuia, marja de negociere, aspectul urbanistic, condițiile de

construire, utilitățile precum și alte elemente de diferențiere, cum ar fi

deschidere, suprafață, formă, etc.

Instanța de apel a reținut

punctul de vedere exprimat de către această comisie cu privire la necesitatea

aplicării respectivelor corecții, având în vedere că acestea rezultă din studii

de piață, metodologia de lucru aprobată de Corpul Experților, din experiența și

cunoștința pe care le-au dobândit experții.

În acest sens, fiind analizat

conținutul raportului de expertiză tehnică judiciară, efectuat în apel de

comisia de experți precum și anexele la acest raport, instanța de apel a constatat

că lucrarea a fost întocmită prin raportare la documentele avute la dispoziție,

precum și constatările la fața locului și informațiile experților luate în

completare după internet, față de imposibilitatea realizării expertizei în

lipsa unor tranzacții suficiente, concludente și pertinente sub aspectul ce

făcea obiect al expertizei.

De asemenea s-a avut

în vedere că experții desemnați de instanță și de către părțile litigante au

procedat la analiza elementelor de comparație anexate în probatoriu de către

apelant și au concluzionat motivat în raportul de expertiză că aceste convenții

nu pot fi luate în considerare ca și elemente de comparație deoarece obiectul

lor nu este similar cu imobilul în cauză, acesta din urmă fiind un teren, fără

construcții. În plus, în cadrul răspunsului la obiecțiunile formulate de

apelată la acest raport, experți au răspuns în mod detaliat acestei critici a apelantei,

precizând că în măsura în care un imobil este alcătuit din teren și

construcție, terenul are valoare iar construcția participă la această valoare,

prețul construcției variind și în raport de cel ce construiește, durata de

existență a construcției.

Au fost apreciate ca

pertinente aceste precizări și fundamentări ale punctelor de vedere exprimate

de către comisia de experți, câtă vreme, pe de o parte, contractul de vânzare

cumpărare nr. X/2012, are ca obiect un apartament cu o suprafața de 57.47 mp

împreună cu cota indiviza de 5,51 mp., din părțile comune și terenul în

suprafața de 29.29 mp, aferent apartamentului, iar nu o suprafață determinată

de teren, distinctă de cel aferent unui anume apartament, cum este cazul imobilului

expropriat.

Pe de altă parte,

contractul de vânzare cumpărare nr. X/2012, prevede constituirea unui drept de

uzufruct viager asupra întregului imobil, or, este de necontestat că o atare

sarcină este de natură a influența prețul vânzării, astfel încât, câtă vreme,

în contract nu s-a procedat și la evaluarea acestui uzufruct, înlăturarea

acestui element de comparație de către comisie, care avea a stabili valoarea

imobilului expropriat în raport de prețul practicat pentru imobile similare,

este pertinentă.

Tot astfel,

evaluarea realizată în cadrul unui act de partaj,nu putea reprezenta un element

pertinent și concludent de comparație, câtă vreme o atare operațiune nu este

echivalentă celei presupuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994 care face trimitere

neechivocă la „prețul cu care se vând, ca urmare a cererii și ofertei, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala”.

În referire la

contractul de vânzare cumpărare nr. X/2012, pe care, de altfel, apelanta și-a

fundamentat în mare măsură obiecțiunile la raportul de expertiză, instanța de

apel a avut în vedere faptul că, așa cum rezultă din cuprinsul acestei

convenții, obiectul vânzării este un imobil compus din teren și construcție,

astfel că prețul stabilit de părțile contractante nu putea viza, astfel cum

rezultă si din convenție, decât imobilul înstrăinat în integralitatea sa.

Or, în contextul în

care din cuprinsul convenției nu rezultă date concrete referitoare la detaliile

constructive, vechimea, starea tehnică, gradul de ocupare al terenului și nici

nu se poate determina care a fost elementul major, obiectiv sau dimpotrivă de

natură pur subiectivă,  și care a influențat decisiv prețul stabilit în final de

către părțile contractante, coroborat cu faptul că în cadrul obiectivelor

expertizei, apelata nu a înțeles să propună, distinct un obiectiv care să

vizeze determinarea prețului de circulație al imobilului teren descris în

această convenție, solicitarea apelantei adresată Comisiei de a defalca acest

preț stabilit convențional, cu consecința stabilirii, în raport de clauzele

contractului, a prețului terenului vândut și folosirii acestuia ca termen de

comparație, care excede obiectivelor propuse de parte, vizând de fapt un alt

imobil, apare ca nefondată.

De altfel, verificând

acest contract, s-a reținut că el atestă prețul cu care a fost înstrăinat

imobilul descris în cuprinsul convenției (teren și construcție) de 1.290 euro/ mp,

or, evaluarea realizată de comisia de experți, a concluzionat un preț de

tranzacționare pentru terenul expropriat, de 800 euro/ mp.

Având în vedere că

solicitarea de administrare a probei cu o nouă expertiză în apel, a fost

fundamentată de apelantă pe aceleași elemente de comparație, expertiza

solicitată vizând aceleași obiective, a fost respinsă această cerere ca neutilă

cauzei.

Pe de altă parte, instanța

de apel a avut în vedere faptul că, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994,

stabilirea prețului de piață presupune administrarea de către părțile litigante

a unor probatorii pertinente sub acest aspect, în lipsa identificării unor

asemenea probatorii concludente, cum este cazul în speță, această normă specială

urmează a fi interpretată în sensul că evaluarea se impune a fi realizată, prin

raportare la alte criterii tehnice și legale de determinare a prejudiciului

încercat de cel expropriat prin măsura dispusă, acesta, în calitatea de titular

al unui bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, fiind îndreptățit la o despăgubire dreaptă și echitabilă,

conform art. 43 alin. (3) din Constituție.

Or, potrivit

definiției date de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVS

1), valoarea de piață este suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi

schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât,

într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, după o activitate de marketing

adecvată, în care ambele părți au acționat în cunoștință de cauză, prudent și

fără constrângere.

Față de argumentele

prezentate anterior, instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al

comisiei de experți, membrii acesteia exprimându-și în mod argumentat punctul

de vedere științific potrivit specializării lor, analizele și opiniile acestora

fiind bazate și dezvoltate conform cerințelor din standardele recomandările și

metodologia de lucru recomandate de către CET - R.

Astfel, s-a avut în

vedre că valoarea de piață a terenului, la data efectuării expertizei în apel a

fost stabilită la suma de 800 euro/ mp, respectiv suma de 148.800 lei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor

prin SC M. SA solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

Astfel

se susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și

aplicarea greșita a legii, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.,

în condițiile în care

a

validat raportul de expertiza realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum si instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”.

Ca

atare se invocă și încălcarea dispozițiilor

art. 129 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora

„judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. Daca probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru

lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să

completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în

discuția pârtilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate

ordona chiar daca părțile se împotrivesc”.

Or,

susține recurentul,la momentul formulării cererii în probațiune în faza

procesuală a apelului, a solicitat, alături de proba cu expertiză tehnică

evaluatorie și încuviințarea probei cu înscrisuri constând în emiterea de către

instanță a unor adrese către instituțiile abilitate și care dețin documente,

respectiv tranzacții în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind

depuse de altfel contracte pe care însă atât instanța cât și comisia de

experți, le-a ignorat cu desăvârșire. În aceeași idee se arată că instanța și-a

însușit opinia experților în sensul că tranzacțiile depuse de apelantul-pârât

nu sunt utile expertizei, cu toate că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1)

din Legea nr. 33/1994, judecătorul este cel care stabilește valoarea

despăgubirilor, nefiind ținut de concluziile raportului de expertiză.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit alin. (2)

al aceluiași articol „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data

întocmirii raportului de expertiză…”.

Rezultă astfel că

textul mai sus menționat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a

despăgubirilor astfel încât la calcularea acestora trebuie să se țină seama de

prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici

similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză.

Or, este de observat

că experții nu au avut în vedere pentru stabilirea cuantumului despăgubirii,

tranzacții efectiv realizate, deși la dosar au fost depuse în acest sens elemente

de comparație, făcându-se trimitere doar la ofertele de imobile, fără a se ține

seama că suprafața expropriată este de 42 mp, iar pe de altă parte

comparabilele (ofertele) avute în vedere de experți au suprafețe mult mai mari respectiv

de 647 mp, 416 mp și de 890 mp.

Astfel expertiza nu a

identificat prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile din zonă, de

aceeași categorie cu cel expropriat, în sensul de preț plătit efectiv și

consemnat ca atare în contractele de vânzare - cumpărare și nu de oferte de

preț ale agențiilor imobiliare ori prețuri de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet sau din anunțurile de mică publicitate (filele

84-88 dosarul instanței de apel).

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârât, a casa decizia

recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Astfel, în

rejudecare instanța de apel urmează să dispună efectuarea expertizei, de către

comisia de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca

experții să stabilească despăgubirile în raport de „prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză”, preț rezultat din contracte de

vânzare cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare.

În

vederea identificării unor atare comparabile, instanța va avea obligația de a

manifesta rol activ prin efectuarea de adrese către instituțiile care dețin

astfel de informații, cum ar fi Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară,

primărie, Direcția

de Taxe

și Impozite Locale, urmând ca pe baza informațiilor primite privind

tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare

prețurile din aceste tranzacții.

Doar în

cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului

necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte

juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu

există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de

experți.

Cu ocazia

rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai

sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea

unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamanților în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin SC M. SA

împotriva deciziei nr. 166/ A din 27 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2014.