ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1168/2014

Deliberând asupra recursului civil de față, constată: Prin Sentința civilă nr. 340 din 25 februarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților-reclamanți Ș.S.V. și Ș.V.M., cu privire la cererea principală. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, privind cererea de chemare în garanție și, în consecință: A respins cererea de chemare în garanție față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta W.M. în contradictoriu cu pârâții Ș.S.V. și Ș.V.M. A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți Ș.S.V.

și Ș.V.M., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă W.M. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții-reclamanți Ș.S.V. și Ș.V.M. în contradictoriu cu pârâții-chemați în garanție Municipiul București, prin Primarul general, și SC C. SA București.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, pe fondul cauzei, comparând cele două titluri de proprietate, la data dobândirii apartamentului în litigiu, și anume la data de 18 iunie 1999, nu se afla pe rolul instanțelor nicio hotărâre judecătorească care să fi anulat titlul statului, iar prin Decizia civilă nr. 2800/1999 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de către reclamanta din prezenta cauză în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și s-a dispus obligarea acestui pârât de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, cota de 2/3 din apartamentul situat în București, sector 6. Nu s-a făcut dovada de către reclamanta din prezenta cauză că i-ar fi notificat pe foștii chiriași să nu cumpere apartamentul în litigiu, astfel că, analizând cele două titluri de proprietate, tribunalul a constatat că apartamentul a fost înstrăinat foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe trecute în proprietatea statului.

La pronunțarea soluției, aplicând regulile acțiunii în revendicare în cazul în care titlurile provin de la autori diferiți, instanța a dat câștig de cauză pârâtului, care se află în posesia lucrului, și s-a dat eficiență juridică principiului de drept "in pari causa melior est causa possidentis", reținându-se că aceștia aveau o posesie mai bine caracterizată. Tribunalul a avut în vedere că pârâții-reclamanți au fost de bună-credință la momentul încheierii actului de înstrăinare, au respectat condițiile impuse de art. 9 din Legea nr. 112/1995, dobândind bunul printr-un act juridic oneros, de la un proprietar aparent și al cărui titlu nu fusese anulat printr-unul dintre mijloacele prevăzute de lege, că în prezent sunt beneficiarii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că, pe fond, a respins cererea principală, ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea reconvențională, prin care pârâții-reclamanți au solicitat în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă, suma de 5.000 euro, cu titlu de cheltuieli necesare și utile efectuate la apartament după momentul vânzării, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, ca urmare a faptului că bunul imobil rămânând în proprietatea pârâților-reclamanți, toate lucrările le profită acestora. Prin respingerea pe fond a acțiunii în revendicare, ca urmare a păstrării bunului în patrimoniul pârâților-reclamanți, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, și cererea de chemare în garanție a Municipiului București și SC C. SA, deoarece evicțiunea nu s-a mai produs, iar în cazul în care prezenta hotărâre nu rămâne irevocabilă, constatându-se buna-credință a pârâților-reclamanți la momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1999 încheiat cu Primăria Municipiului București prin SC C. SA, aceștia beneficiază de dispozițiile Legii nr. 1/2009.

Împotriva Sentinței civile nr. 340 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București au declarat apeluri reclamanta W.M., precum și pârâții Ș.S.V., Ș.V.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 827/A din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și de pârâții sus-menționați împotriva Sentinței civile nr. 340 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Pentru a decide astfel, în esență, instanța de control judiciar a reținut că cererea introductivă de instanță formulată de reclamanta W.M. are ca obiect obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință apartamentul nr. 12 situat în Bd.

M.K., precizând ca temei juridic al acțiunii, dispozițiile art. 480 C. civ. Prin Întâmpinarea formulată la 9 noiembrie 2007, pârâții Ș.S.V. și Ș.V.M. au invocat excepții privitoare la timbraj, inadmisibilitatea acțiunii, prematuritatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive, deoarece imobilul proprietatea lor nu se află la adresa indicată de reclamantă. Totodată, pârâții au formulat cerere de chemare în garanție și cerere reconvențională, prin care au solicitat ca pârâta-reclamantă să fie obligată la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de cheltuieli necesare și utile efectuate la apartamentul proprietatea lor, precizând că au făcut cheltuieli pentru consolidarea blocului situat în clasa I de risc seismic.

În mod corect, tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă este neîntemeiată pornind de la situația premisă că, în prezenta cauză, există două titluri de proprietate - al reclamantei, reprezentat de Decizia civilă nr. 2800/1999 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, care a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie cota de 2/3 a imobilului situat în str. M.K. ap. 12, și titlul pârâților, reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1999 încheiat cu SC C. SA, în calitate de vânzător, ambele titluri fiind valabile.

Decizia nr. 2800/1999 a Curții de Apel București este pronunțată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și, la 18 iunie 1999, data cumpărării de către pârâți a apartamentului în litigiu, nu exista pe rolul instanțelor un litigiu în care aceștia să figureze și nici nu s-a făcut dovada că au fost notificați să nu cumpere apartamentul. Față de împrejurarea că pârâții sunt posesori ai imobilului în litigiu, în mod corect tribunalul a valorificat principiul "in pari causa melior est causa possidentis", pârâții având o posesie mai bine caracterizată. Pârâții dețin un bun actual în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și beneficiază de protecția acordată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Față de aceste considerente, în mod corect tribunalul a respins acțiunea promovată de reclamantă, ca neîntemeiată. Totodată, Curtea a constatat că, soluționând excepțiile invocate de pârâți, prin întâmpinare, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a procedat corect reținând că Legea nr. 1/2009 a stabilit cadrul procesual și calitatea Ministerului Finanțelor Publice de pârât în privința dosarelor care au ca obiect despăgubirile către foștii chiriași, care au cumpărat imobilele aflate sub regimul juridic al Legii nr. 112/1995. De asemenea, față de aceste considerente, în mod legal a fost respinsă și cererea de chemare în garanție pentru lipsa calității procesuale pasive.

Față de respingerea acțiunii promovate de reclamantă, în mod corect a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de pârâți prin care solicitau cheltuielile necesare și utile efectuate la apartament, ei rămânând proprietari ai imobilului în litigiu, în baza unui titlu de proprietate valabil. Față de aceste considerente, apreciind că situația de fapt a fost corect reținută de instanțe și raportul juridic dedus judecății a fost interpretat în spiritul dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, s-a concluzionat că acțiunea în revendicare a fost soluționată corect, așa încât apelurile declarate în cauză au fost respinse. Împotriva Deciziei nr. 827/A din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta W.M., fără însă a dezvolta critici care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocate în mod generic, ca temei juridic al nelegalității hotărârii atacate. Deși recurenta a indicat în drept, în mod generic, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din cuprinsul criticilor formulate, în forma în care sunt redate, nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în vreunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Prin întâmpinare, intimații-pârâți Ș.S.V. și Ș.V.M. au invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) din același cod, susținând faptul că recurenta-reclamantă nu a motivat calea de atac sub aspectul încadrării criticilor (extrem de sumar redate) în conținutul motivului de nelegalitate invocat ca fiind art. 304 pct. 9, și nu a indicat de ce hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

La termenul din 16 octombrie 2012, la cererea avocatului E.C., în reprezentarea recurentei-reclamante W.M., Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 1539/302/2012 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, ce are ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți și Consiliul General al Municipiului București, privind imobilul revendicat de recurenta-reclamantă. Ulterior suspendării, la cererea recurentei-reclamante de repunere pe rol a cauzei, cerere formulată la 26 noiembrie 2013, Înalta Curte, prin Încheierea din 28 ianuarie 2014, constatând că Dosarul nr. 1539/302/2012 a fost soluționat irevocabil, conform Deciziei nr. 1489/R din 3 iunie 2013, și că nu mai subzistă temeiul suspendării judecății prezentului recurs, a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Având în vedere că sub aspectul dezvoltării criticilor expuse în cererea scrisă, recursul nu poate fi încadrat în motivele de nelegalitate, întrucât acesta vizează chestiuni de fapt, Înalta Curte va constata nulitatea acestei căi de atac, conform prevederilor art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865. Așa fiind, este de observat că imposibilitatea încadrării criticilor într-unul din motivele reglementate de art. 304 C. proc. civ. atrage sancțiunea nulității recursului. Recursul declarat de reclamanta W.M. este nul. Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, mențiunile enumerate la lit. a) - d) din conținutul textului procedural mai sus evocat.

În ipoteza de față, în care recurenta-reclamantă a indicat critici ce vizează netemeinicia hotărârii atacate și, doar în mod generic, art. 304 pct. 9 din același cod, motiv care însă nu poate fi încadrat sub aspectul conținutului criticilor în motivele de nelegalitate, instanța va admite excepția invocată de pârâți prin întâmpinare și va constata nulitatea recursului. Ca atare, motivarea recursului este o cerință pe care legea o impune pe calea controlului judiciar extraordinar, pentru a se verifica legalitatea deciziilor pronunțate în apel, și nu netemeinicia acestora, obligație care incumbă recurentei-reclamante. Această obligație înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 puncte reglementate de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la verificarea legalității în funcție de motivul de recurs invocat, și nu la temeinicia hotărârii atacate. Cum aceste exigențe nu au fost îndeplinite în cauză de către reclamantă, deși aceasta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textul reglementat de art. 304, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, față de împrejurarea că, în speță, nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția invocată de intimații-pârâți Ș.S.V.

și Ș.V.M., prin întâmpinare. Pe cale de consecință, va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția nulității invocată de intimații-pârâți Ș.S.V. și Ș.V.M. Constată nul recursul declarat de reclamanta W.M. împotriva Deciziei nr. 827/A din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2014. Procesat de GGC - AZ