ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1168/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1168/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
recursului civil de față, constată:
Prin Sentința civilă nr. 340 din 25 februarie
2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată,
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților-reclamanți Ș.S.V. și
Ș.V.M., cu privire la cererea principală.
A admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei
și Finanțelor Publice, privind cererea de chemare în garanție și, în
consecință:
A respins cererea de
chemare în garanție față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale
pasive.
A respins, ca
neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta W.M. în contradictoriu
cu pârâții Ș.S.V. și Ș.V.M.
A respins, ca
neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți Ș.S.V. și
Ș.V.M., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă W.M.
A respins, ca
neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții-reclamanți
Ș.S.V. și Ș.V.M. în contradictoriu cu pârâții-chemați în garanție Municipiul
București, prin Primarul general, și SC C. SA București.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a reținut că, pe fondul cauzei, comparând cele
două titluri de proprietate, la data dobândirii apartamentului în litigiu, și
anume la data de 18 iunie 1999, nu se afla pe rolul instanțelor nicio hotărâre
judecătorească care să fi anulat titlul statului, iar prin Decizia civilă nr.
2800/1999 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea
în revendicare formulată de către reclamanta din prezenta cauză în
contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și s-a dispus
obligarea acestui pârât de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate și
liniștită posesie, cota de 2/3 din apartamentul situat în București, sector 6.
Nu s-a făcut dovada
de către reclamanta din prezenta cauză că i-ar fi notificat pe foștii chiriași
să nu cumpere apartamentul în litigiu, astfel că, analizând cele două titluri
de proprietate, tribunalul a constatat că apartamentul a fost înstrăinat
foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pentru
reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe
trecute în proprietatea statului.
La pronunțarea
soluției, aplicând regulile acțiunii în revendicare în cazul în care titlurile
provin de la autori diferiți, instanța a dat câștig de cauză pârâtului, care se
află în posesia lucrului, și s-a dat eficiență juridică principiului de drept
"in pari causa melior est causa possidentis", reținându-se că aceștia
aveau o posesie mai bine caracterizată.
Tribunalul a avut în
vedere că pârâții-reclamanți au fost de bună-credință la momentul încheierii
actului de înstrăinare, au respectat condițiile impuse de art. 9 din Legea nr.
112/1995, dobândind bunul printr-un act juridic oneros, de la un proprietar
aparent și al cărui titlu nu fusese anulat printr-unul dintre mijloacele
prevăzute de lege, că în prezent sunt beneficiarii unui bun în sensul art. 1
din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că, pe
fond, a respins cererea principală, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea
reconvențională, prin care pârâții-reclamanți au solicitat în contradictoriu cu
reclamanta-pârâtă, suma de 5.000 euro, cu titlu de cheltuieli necesare și utile
efectuate la apartament după momentul vânzării, aceasta a fost respinsă, ca
neîntemeiată, ca urmare a faptului că bunul imobil rămânând în proprietatea
pârâților-reclamanți, toate lucrările le profită acestora.
Prin respingerea pe
fond a acțiunii în revendicare, ca urmare a păstrării bunului în patrimoniul
pârâților-reclamanți, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, și cererea de
chemare în garanție a Municipiului București și SC C. SA, deoarece evicțiunea
nu s-a mai produs, iar în cazul în care prezenta hotărâre nu rămâne
irevocabilă, constatându-se buna-credință a pârâților-reclamanți la momentul
încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1999 încheiat cu Primăria
Municipiului București prin SC C. SA, aceștia beneficiază de dispozițiile Legii
nr. 1/2009.
Împotriva Sentinței
civile nr. 340 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București au declarat
apeluri reclamanta W.M., precum și pârâții Ș.S.V., Ș.V.M., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia nr.
827/A din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile
declarate de reclamantă și de pârâții sus-menționați împotriva Sentinței civile
nr. 340 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Pentru a decide
astfel, în esență, instanța de control judiciar a reținut că cererea
introductivă de instanță formulată de reclamanta W.M. are ca obiect obligarea
pârâților să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință apartamentul
nr. 12 situat în Bd. M.K., precizând ca temei juridic al acțiunii, dispozițiile
art. 480 C. civ.
Prin Întâmpinarea
formulată la 9 noiembrie 2007, pârâții Ș.S.V. și Ș.V.M. au invocat excepții
privitoare la timbraj, inadmisibilitatea acțiunii, prematuritatea acțiunii și
lipsa calității procesuale pasive, deoarece imobilul proprietatea lor nu se
află la adresa indicată de reclamantă. Totodată, pârâții au formulat cerere de
chemare în garanție și cerere reconvențională, prin care au solicitat ca
pârâta-reclamantă să fie obligată la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de
cheltuieli necesare și utile efectuate la apartamentul proprietatea lor, precizând
că au făcut cheltuieli pentru consolidarea blocului situat în clasa I de risc
seismic.
În mod corect,
tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă este
neîntemeiată pornind de la situația premisă că, în prezenta cauză, există două
titluri de proprietate - al reclamantei, reprezentat de Decizia civilă nr.
2800/1999 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a
admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu
Consiliul General al Municipiului București, care a fost obligat să lase
reclamantei în deplină proprietate și posesie cota de 2/3 a imobilului situat
în str. M.K. ap. 12, și titlul pârâților, reprezentat de Contractul de
vânzare-cumpărare nr. X/1999 încheiat cu SC C. SA, în calitate de vânzător,
ambele titluri fiind valabile.
Decizia nr. 2800/1999
a Curții de Apel București este pronunțată în contradictoriu cu Consiliul
General al Municipiului București și, la 18 iunie 1999, data cumpărării de
către pârâți a apartamentului în litigiu, nu exista pe rolul instanțelor un
litigiu în care aceștia să figureze și nici nu s-a făcut dovada că au fost
notificați să nu cumpere apartamentul.
Față de împrejurarea
că pârâții sunt posesori ai imobilului în litigiu, în mod corect tribunalul a
valorificat principiul "in pari causa melior est causa possidentis",
pârâții având o posesie mai bine caracterizată.
Pârâții dețin un bun
actual în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și beneficiază de
protecția acordată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Față de aceste
considerente, în mod corect tribunalul a respins acțiunea promovată de
reclamantă, ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea a
constatat că, soluționând excepțiile invocate de pârâți, prin întâmpinare, în
condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a procedat corect
reținând că Legea nr. 1/2009 a stabilit cadrul procesual și calitatea
Ministerului Finanțelor Publice de pârât în privința dosarelor care au ca
obiect despăgubirile către foștii chiriași, care au cumpărat imobilele aflate
sub regimul juridic al Legii nr. 112/1995.
De asemenea, față de
aceste considerente, în mod legal a fost respinsă și cererea de chemare în
garanție pentru lipsa calității procesuale pasive. Față de respingerea acțiunii
promovate de reclamantă, în mod corect a fost respinsă și cererea
reconvențională formulată de pârâți prin care solicitau cheltuielile necesare
și utile efectuate la apartament, ei rămânând proprietari ai imobilului în
litigiu, în baza unui titlu de proprietate valabil.
Față de aceste
considerente, apreciind că situația de fapt a fost corect reținută de instanțe
și raportul juridic dedus judecății a fost interpretat în spiritul
dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, s-a concluzionat că acțiunea
în revendicare a fost soluționată corect, așa încât apelurile declarate în
cauză au fost respinse.
Împotriva Deciziei
nr. 827/A din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta
W.M., fără însă a dezvolta critici care să poată fi încadrate în dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate în mod generic, ca temei juridic al
nelegalității hotărârii atacate.
Deși recurenta a
indicat în drept, în mod generic, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
din cuprinsul criticilor formulate, în forma în care sunt redate, nu rezultă
posibilitatea încadrării acestora în vreunul dintre motivele de nelegalitate
reglementate de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimații-pârâți
Ș.S.V. și Ș.V.M. au invocat excepția nulității recursului, în raport de
dispozițiile art. 302
1
lit. c) din același cod, susținând faptul că
recurenta-reclamantă nu a motivat calea de atac sub aspectul încadrării
criticilor (extrem de sumar redate) în conținutul motivului de nelegalitate
invocat ca fiind art. 304 pct. 9, și nu a indicat de ce hotărârea atacată este
lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
La termenul din 16
octombrie 2012, la cererea avocatului E.C., în reprezentarea
recurentei-reclamante W.M., Înalta Curte a dispus suspendarea judecății
recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la
soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 1539/302/2012 al Tribunalului
București, secția a III-a civilă, ce are ca obiect anularea contractului de
vânzare-cumpărare încheiat între pârâți și Consiliul General al Municipiului
București, privind imobilul revendicat de recurenta-reclamantă.
Ulterior suspendării,
la cererea recurentei-reclamante de repunere pe rol a cauzei, cerere formulată
la 26 noiembrie 2013, Înalta Curte, prin Încheierea din 28 ianuarie 2014,
constatând că Dosarul nr. 1539/302/2012 a fost soluționat irevocabil, conform
Deciziei nr. 1489/R din 3 iunie 2013, și că nu mai subzistă temeiul suspendării
judecății prezentului recurs, a dispus repunerea pe rol a cauzei.
Având în vedere că
sub aspectul dezvoltării criticilor expuse în cererea scrisă, recursul nu poate
fi încadrat în motivele de nelegalitate, întrucât acesta vizează chestiuni de
fapt, Înalta Curte va constata nulitatea acestei căi de atac, conform
prevederilor art. 302
1
alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.
Așa fiind, este de
observat că imposibilitatea încadrării criticilor într-unul din motivele
reglementate de art. 304 C. proc. civ. atrage sancțiunea nulității recursului.
Recursul declarat de
reclamanta W.M. este nul.
Conform art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea
nulității, mențiunile enumerate la lit. a) - d) din conținutul textului
procedural mai sus evocat.
În ipoteza de față,
în care recurenta-reclamantă a indicat critici ce vizează netemeinicia
hotărârii atacate și, doar în mod generic, art. 304 pct. 9 din același cod,
motiv care însă nu poate fi încadrat sub aspectul conținutului criticilor în
motivele de nelegalitate, instanța va admite excepția invocată de pârâți prin
întâmpinare și va constata nulitatea recursului.
Ca atare, motivarea
recursului este o cerință pe care legea o impune pe calea controlului judiciar
extraordinar, pentru a se verifica legalitatea deciziilor pronunțate în apel,
și nu netemeinicia acestora, obligație care incumbă recurentei-reclamante.
Această obligație
înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia
dintre cele 9 puncte reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă
parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de
judecată al instanței, raportat la verificarea legalității în funcție de
motivul de recurs invocat, și nu la temeinicia hotărârii atacate.
Cum aceste exigențe
nu au fost îndeplinite în cauză de către reclamantă, deși aceasta a declarat
recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată
face posibilă încadrarea în textul reglementat de art. 304, văzând dispozițiile
art. 302
1
alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. de
la 1865, față de împrejurarea că, în speță, nu au fost identificate motive de
ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va
admite excepția invocată de intimații-pârâți Ș.S.V. și Ș.V.M., prin
întâmpinare.
Pe cale de
consecință, va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția
nulității invocată de intimații-pârâți Ș.S.V. și Ș.V.M.
Constată nul recursul
declarat de reclamanta W.M. împotriva Deciziei nr. 827/A din 5 decembrie 2011 a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
Procesat
de GGC - AZ