Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
4962/1/2013
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
20 noiembrie 2013

Dosar nr. 4962/1/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 20.11.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 4962/1/2013

S-a luat în examinare: cererea de strămutare formulată de petentul B.V. La apelul nominal lipsesc petentul B.V. și intimatul Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 19 decembrie 2013 și că o cerere de strămutare a aceluiași dosar, formulată de petent, a fost soluționată prin Încheierea nr. 5120 din 7 noiembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4962/1/2013, prin care judecata Dosarului nr. 6091/105/2013 al Tribunalului Prahova a fost strămutată la Tribunalul Brașov.

Se mai referă că la data de 11 noiembrie 2013, petentul a formulat o cerere de renunțare la judecata cererii și că la 18 noiembrie 2013, s-a depus la dosar, de către intimat, întâmpinare. Având cuvântul, procuror L.V solicită a se lua act de renunțarea la judecata cererii de strămutare. Văzând manifestarea de voință a petentului B.V., în sensul renunțării la judecarea cererii de strămutare, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ. disponibilitate care guvernează procesul civil și principiul civil,

DISPUNE Ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de petentul B.V. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6091/105/2013 al Tribunalului Prahova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.