- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 7 martie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 07.03.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 29187/197/2009
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții B.D. și B.G. La apelul nominal s-a prezentat petentul B.D. personal, lipsă fiind petenta B.G. și intimații D.M.P.M., D.M.A.Ș. și D.M.C. Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ș. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la 13 martie 2013. Petentul B.D. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris, pe care le expune și oral. Depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, două chitanțe a câte 4 RON. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petenții B.D. și B.G. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 29187/197/2009 al Tribunalului Brașov. Strămută judecata cauzei la Tribunalul Buzău Menține actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2013. Procesat de GGC - AS