ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 899/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin încheierea de

ședință din data de 14 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 46802/3/2010,

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a sesizat Curtea de Apel București,

în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluționarea excepției de

nelegalitate a H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor aparținând

domeniului public al județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Argeș, Anexa 6, în ceea ce privește pozițiile 343-348, excepție

invocată de pârâta SC D.S.R. SRL, în litigiul promovat de reclamantul Orașul

Topoloveni - Consiliul Local, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei

de 492.271,95 RON, reprezentând redevență pentru folosirea rețelei de

distribuție gaze naturale proprietate publică a orașului Topoloveni, aferentă

perioadei 01 noiembrie 2006 - 31 decembrie 2009, și 284.429,55 RON,

reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2007 - 23

iunie 2010, și în continuare, până la data plății.

În motivarea excepției

de nelegalitate, autoarea acesteia a arătat că prin menținerea în cuprinsul H.G.

nr. 447/2002 a înscrierii de la pozițiile 343-348 din Anexa 6 cu privire la apartenența

la domeniul public de interes local al rețelelor de distribuție a gazelor naturale

a Orașului Topoloveni este contrară dispozițiilor Legii nr. 213/1998, motiv pentru

care trebuie să fie înlăturată, ca urmare a admiterii excepției de nelegalitate.

A menționat totodată că,

urmare a modificării legislative intervenite, rețelele de gaze în discuție au trecut

în domeniul public al statului, în principal ca urmare a faptului că aceste bunuri

încorporează valori destinate a fi folosite în interes public prin intermediul serviciului

public de distribuție a gazelor naturale, însă și în cazul în care s-ar aprecia

că au trecut în domeniul privat al orașului Topoloveni, consecința ar fi aceeași,

respectiv, inexistența vreunui drept de concesiune al Consiliului Local al Orașului

Topoloveni asupra acestora.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal la data de 25 februarie 2013, sub nr. 1513/2/2013, autoarea excepției de

nelegalitate dobândind calitatea de reclamantă, iar Orașul Topoloveni, adversar

în litigiul de fond, și Guvernul României, emitentul actului contestat, calitatea

de pârâți.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr. 1184

din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată

de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare și a fost respinsă excepția de nelegalitate

invocată de reclamanta SC D.S.R. SRL, în contradictoriu cu pârâții Orașul Topoloveni

- Consiliul Local prin Primar și Guvernul României, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a avut in vedere că excepția de nelegalitate invocată

în cauză vizează H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului

public la județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Argeș, Anexa 6, poz. 343-348, prin care rețeaua de distribuție a gazelor

naturale de pe raza orașului Topoloveni a fost atestată ca făcând parte din domeniul

public al acestei unități administrativ-teritoriale, act normativ cu character individual

emis la data de 16 mai 2002 și publicat în M. Of. al României, Partea 1, nr.

609 din 16 august 2002, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Avându-se in vedere jurisprudența

constantă a Inaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, jurisprudență consacrată și prin soluția de principiu a Plenului Secției

adoptată la data de 26 mai 2008, s-a reținut că dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului

administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative

cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană

a drepturilor omului și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității

juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie

unul din elementele fundamentale ale statului de drept”.

S-a arătat in considerentele

sentinței atacate, că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și

fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale

arătate, contravenind practicii C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg,

adoptată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor

administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare,

ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.

Astfel, făcând aplicarea

acestei jurisprudențe constante a instanței supreme la speța de față, Curtea de

Apel a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2)

teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la H.G. nr. 447/2002, Anexa nr. 6,

poziția 343-348, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui nelegalitate a fost invocată în

cauză, pe cale de excepție.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC D.S.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, a fost criticată sentința atacată față de greșita respingere a excepției

ca inadmisibilă.

S-a arătat că principiul

stabilității raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul

unei ilegalități, obținerea sau apărarea unui drept sau protejarea unui interes

legitim neputând fi fundamentată pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și

care nu poate fi dovedită decât pe calea excepției de nelegalitate.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată

pentru următoarele considerente:

Excepția de nelegalitate

invocată în cauză vizează H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor aparținând

domeniului public la județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor

din județul Argeș, Anexa 6, poziția 343-348, prin care rețeaua de distribuție a

gazelor naturale de pe raza orașului Topoloveni a fost atestată ca făcând parte

din domeniul public al acestei unități administrativ-teritoriale.

Acest act administrativ

cu caracter individual, întrucât se adresează unei persoane determinate, dispozițiile

cuprinse în aceasta neavând caracter general și impersonal, fiind emis la data de

16 mai 2002 și publicat în M. Of. al României, Partea 1, nr. 609 din 16 august 2002,

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Art. 4 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit

art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate

poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

Curtea Constituțională

prin decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut

că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile

art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2),

art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a

dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând

temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că

judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul

art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate

a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este

parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul

art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea

și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

Raportându-se la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum și la reglementările

comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte conform

practicii sale constante a reținut că instanța de fond în mod corect a înlăturat

dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără

limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative

unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale

convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor

fundamentale ale omului.

De asemenea, Înalta Curte

reține că jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară,

în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire

la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită

să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul

limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va

opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță

controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției

de nelegalitate.

Temeiul legal al soluției

adoptate in recurs.

Constatând că sentința

recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea

sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC D.S.R. SRL împotriva

sentinței nr. 1184 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie

2014.