ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3754/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3754/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

229 din 07 iunie 2012 a Tribunalului Iași s-au dispus următoarele:

Condamnă inculpatul T.P.,

la următoarele pedepse:

- 7 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de

grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 176

lit. c) C. pen.;

Interzice

inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

doua și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

- 8 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută

și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 176 lit. b) și c)

C. pen.;

Interzice

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și

lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele cu închisoarea aplicate

inculpatului în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 35 C.

pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a

interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua

și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C.

pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

Menține starea de

arest a inculpatului T.P. și deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada

reținerii și arestării preventive de la 07 octombrie 2010 la zi.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., dispune confiscarea unui cuțit și a unei securi aparținând

inculpatului.

Constantă că părțile

vătămate P.D. și P.V. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., obligă inculpatul să plătească

părții civile D.M. suma de 6000 lei, cu titlu de despăgubiri civile,

reprezentând daune morale.

Obligă inculpatul să

plătească părților civile Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași suma de

115 lei, Spitalului Clinic de Urgență prof. dr. N. Oblu Iași suma de 1922,27

lei și Serviciului de Ambulanță Iași suma de 1188 lei, cu titlu de despăgubiri

civile, la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R. până la achitarea

integrală a prejudiciului.

În baza art. 191 C.

proc. pen., obligă inculpatul să achite suma de 3400 lei reprezentând

cheltuieli judiciare către stat, în care va fi inclus și onorariul apărătorului

din oficiu, în sumă de 400 lei, sumă ce va fi suportată din fondurile speciale

ale Ministerului Justiției.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată la data de 24 iunie 2010,

în stare de arest, inculpatul T.P. pentru săvârșirea a două infracțiunii de tentativă

la omor deosebit de grav, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art.

176 lit. c) C. pen. și, respectiv prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 – art. 176 lit. b) și c) C. pen., constând în faptele inculpatului,

condamnat în anul 1980 la 11 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii

similare de omor, care în ziua de 23 martie 2010 a încercat să suprime viața numitei D.M., în loc public, prin lovirea acesteia în zona toracică,

cu un cuțit, cu consecința provocării unor leziuni ce au necesitat internarea

medicală și pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, dar

care nu au fost de natură, prin ele însele, a-i pune în primejdie viața.

Același inculpat, în

ziua de 30 septembrie 2010, a aplicat mai multe lovituri cu o secure părților

vătămate P.D. și P.V., în zona capului, cu intenția de a le ucide, cauzându-le

leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile și, respectiv 7-9 zile

de îngrijiri medicale dar care nu au fost de natură a le pune viața în

primejdie.

Tribunalul, în urma

analizării probatoriului testimonial și cu înscrisuri administrat pe parcursul

urmăririi penale și nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, reține ca

fiind corespunzătoare adevărului aceeași situație de fapt cu cea din actul de

sesizare a instanței, respectiv următoarele împrejurări reale:

Părțile vătămate P.D.

și P.V. locuiesc în satul Slobozia, comuna Voinești, județul Iași, și au

locuința vecină cu cea a inculpatului T.P. Inculpatul a fost condamnat la o

pedeapsă de 11 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin.

(1) C. pen., prin sentința penală nr. 27 din 24 aprilie 1980 a Tribunalului

Iași, victimă fiind P.V., frate cu partea vătămată P.D.

Pe timpul executării

pedepsei de către inculpat, soția acestuia, soră cu victima P.V. și cu partea vătămată

P.D. a divorțat.

După executarea pedepsei,

inculpatul s-a împăcat cu fosta sa soție și conviețuiesc împreună și în

momentul de față, fără însă a se recăsători.

Inculpatul, T.P.,

după liberarea din penitenciar a continuat să aibă o atitudine ostilă față de

membrii familiei părții vătămate P.D., pe care o amenința permanent cu moartea,

iar între aceștia au avut loc numeroase conflicte atât verbale cât și violente.

Un fiu de a părților

vătămate P.D. și P.V. s-a căsătorit cu P.R., fiica părții vătămate D.M.

Inculpatul, a

continuat să profereze injurii și amenințări și față de P.R., ceea ce a

determinat pe D.M., mama acesteia din urmă să încerce să discute cu T.P.

Față de această

împrejurare, inculpatul, în luna februarie 2010, în urma unor asemenea discuții

a început să amenințe și pe D.M., afirmând că: „Până nu voi omorâ pe toți

„țigani” nu mă las”.

martie 2010 partea vătămată D.M. a mers împreună cu mai multe persoane din sat

la magazinul „lui V.”, pentru a ridica alocația de stat pentru un copil minor

și, de la P.R. a luat pe fiul acesteia pentru a-i cumpăra bomboane. La magazin

se mai aflau și martorele A.D., A.C. și I.A.

Întrucât persoanele

care așteptau pe poștaș pentru a le înmâna pensia au aflat că acesta din urmă

nu mai vine în acea zi, partea vătămată a plecat către locuința fiicei sale, P.R.

În timp ce a ajuns în

fața porții, inculpatul T.P., având un cuțit asupra sa, a venit în fugă și a început

să-i aplice lovituri părții vătămate prin împungere cu cuțitul ce-l avea în

mână în zona toracelui.

Partea vătămată D.M. a

început să țipe și să se retragă înapoi, moment în care a căzut întrucât s-a împiedicat.

Agresiunea a fost

percepută de martorele A.D., A.C. și I.A. precum și de martora P.V. și P.R.

Inculpatul s-a

năpustit în continuare asupra părții vătămate și i-a aplicat lovituri, cu

cuțitul ce-l avea în mână, în zona gurii.

Martora P.R., a luat

un băț din curtea locuinței și a mers în locul inculpatul lovea partea vătămată

și i-a aplicat mai multe lovituri peste cap și spate.

Imediat inculpatul

s-a ridicat de pe partea vătămată și a alergat cu cuțitul în mână după martora P.R.,

însă aceasta a intrat în curtea locuinței sale și nu a mai fost ajunsă din

urmă.

În acest timp,

martora P.V. a mers la partea vătămată D.M., a ridicat-o și a tras-o în curtea locuinței.

Inculpatul, având

cuțitul în mână, s-a întors la locuința sa, vecină cu cea a familiei P.

Agresiunea exercitată

de către inculpat asupra părții vătămate a fost văzută și de martora P.E. a

cărei locuință se află în apropierea locului săvârșirii infracțiunii.

Partea vătămată D.M. a

fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” din

municipiul Iași, unde a primit îngrijiri medicale, iar a doua zi, pe 24 martie 2010,

s-a prezentat la I.M.L. Iași unde a fost examinată și i s-a eliberat

certificatul medico-legal nr. 539 din 24 martie 2010 a I.M.L. Iași, rezultă:

„D.M. prezintă plagă

înțepată, plagă tăiată, eschimoze, excoriații, leziuni care au putut fi produse

prin loviri cu corp contondent și pot data din 23 martie 2010.

Necesită 7-9 zile

îngrijiri medicale”.

organele de poliție au chemat, în nenumărate rânduri, pe inculpatul T.P. și

l-au avertizat să înceteze agresiunea verbală și fizică asupra familiei P.,

acesta a continuat să aibă o atitudine agresivă față de soții P.D., P.V. și P.R.,

culminând cu acțiunea acestuia din ziua de 30 septembrie 2010.

Inculpatul, în

această zi, profitând de faptul că P.D. și P.V. se aflau la depășunat porumbul

în strada din fața porții locuinței acestora, înarmat cu o secure, s-a deplasat

în acel loc.

Înjurând și

amenințând inculpatul a aplicat mai multe lovituri părții vătămate P.D. peste

cap, fiind oprit să mai continue agresiunea de către martorul G.C. și de către

partea vătămată P.V.

Partea vătămată P.D.

a căzut iar inculpatul a început să aplice lovituri cu acea secure și părții vătămate

P.V.

Și de această dată,

inculpatul a fost oprit să mai aplice lovituri de către martorul G.C.

Momentul agresiunii

celor două părți vătămate de către inculpatul T.P. a fost perceput direct de către

D.C.M. și B.D., elevi la școala din satul Slobozia cât și de martorul ocular G.C.,

care a oprit pe inculpat să continue agresiunea. În timpul agresiunii,

inculpatul profera amenințări folosind expresii „vă omor”.

Părțile vătămate au

fost transportate în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din municipiul Iași, unde au fost internați, partea vătămată P.V. în

perioada 30 septembrie – 05 octombrie 2010 iar partea vătămată P.D. în perioada

30 septembrie – 04 octombrie 2010.

La locul comiterii

infracțiunii a fost efectuată o cercetare de către organele de anchetă și a

fost ridicată securea cu care inculpatul T.P. a aplicat lovituri părților

vătămate.

S-a dispus efectuarea

de constatări medico-legale a părților vătămate P.D. și P.V., iar I.M.L. Iași a

înaintat rapoartele medico-legale.

Prin adresa nr. 1720/

C din 06 iulie 2010 a înaintat raportul de constatare privind pe partea vătămată

P.D. cu următoarele concluzii:

„1. P.D. prezintă

fractură liniară frontală stângă, plagă contuză.

fi produse prin lovire cu corpuri contondente și pot data din 30 septembrie 2010.

de în grijiri medicale pentru vindecare.

fost de natură să pună în primejdie viața victimei.

producerii agresiunii, cel mai probabil autorul se afla în fața victimei”.

Prin adresa nr. 1721/

C din 06 iulie 2010, a înaintat raportul de constatare privind pe partea vătămată

P.V. cu următoarele concluzii:

„1. P.V. prezintă

plagă contuză parietală stângă.

fi produse prin lovire cu corpuri contondente și pot data din 30 septembrie 2010.

în grijiri medicale pentru vindecare.

fost de natură să pună în primejdie viața victimei.

producerii agresiunii, cel mai probabil autorul se afla în fața victimei”.

Inculpatul recunoaște

că a lovit doar pe partea vătămată P.D. și susține că lovitura ar fi fost

aplicată cu coada securii ce-o avea în mână și nu cu partea metalică.

În certificatul

medico legal nr. 539 din 24 martie 2010 medicul legist, după examinarea părții

vătămate D.M., a concluzionat următoarele:

„D.M. prezintă o

plagă tăiată de 1 cm. mamară dr., interesând tegumentele, plagă înțepată,

excoriații,echimoze, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu un corp

tăietor-înțepător și pot data din 23 martie 2010. Necesită 7-9 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare și nu au fost de natură a-i pune viața în primejdie”.

Prin rapoartele de

constatare medico-legală ale părților vătămate P.D. și P.V. s-a constatat că

prima dintre victime prezintă fractură liniară frontală stângă și plagă contuză

iar cea de-a doua o plagă contuză parietală stângă, leziuni ce au necesitat

internare medicală dar nu au fost de natură a pune în primejdie viața acestora.

Atât sub aspectul laturii

obiective cât și cu privire la vinovăția făptuitorului, instanța constată că

faptele reținute în sarcina inculpatului sunt dovedite, fără echivoc, cu

mijloacele de probă testimoniale și cu înscrisuri administrate în cele două faze

ale procesului penal.

Astfel, întrucât erau

prezenți la locul comiterii faptei și au perceput în mod direct momentul exercitării

acțiunii violente asupra părții vătămate D.M., martorii D.E., D.E., I.A., P.R.,

P.E., A.D. și A.C. au oferit date și informații utile soluționării cauzei,

precizând că au văzut-o pe partea vătămată în timp ce se deplasa pe drumul

sătesc împreună cu un nepot, moment în care inculpatul a urmărit-o și în fața

locuinței familiei P. a atacat-o cu un cuțit cu care a început să o lovească în

zona toracelui și a buzelor până ce aceasta a căzut la pământ.

În ajutorul victimei

a sărit fiica acesteia, P.R., care a încercat să-l îndepărteze pe inculpat,

însă acesta a atacat-o și pe martoră cu același cuțit, alergând după ea și

amenințând că o va prinde și o va tăia.

Cât privește

agresiunea exercitată asupra victimelor P.D. și P.V. instanța constată că și

aceasta a fost percepută în mod direct de trei persoane aflate în apropierea

locului incidentului, respectiv martorii D.C. și B.D., elevi la școala din

satul Slobozia, care se aflau în curtea școlii, precum și de numitul G.C. care

a și intervenit în apărarea victimelor, deposedând pe inculpat de securea cu

care le lovea.

Întrucât cele două

incidente s-au desfășurat în loc public, în prezența martorilor menționați

anterior, existența acțiunii violente comisă de inculpat asupra părților vătămate

nu poate fi supusă nici unui dubiu, în condițiile în care inculpatul însuși a

recunoscut aceste agresiuni prin declarațiile date în cursul urmăririi penale

și, nemijlocit în fața instanței, în prima fază procesuală, când instanța de

fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

soluționând cauza doar în baza probatoriului administrat de procuror, soluție

desființată însă, de instanța de control judiciar care a dispus rejudecarea

cauzei.

Din coroborarea depozițiilor

martorilor cu susținerile inculpatului formulate în declarația dată în prima

fază procesuală, concluziile certificatului medico-legal, conținutul procesului-verbal

de conducere în teren întocmit de procuror la locul agresiunii și planșele foto

efectuate cu aceeași ocazie rezultă, cu certitudine, că inculpatul este autorul

faptelor de violență exercitate împotriva părților vătămate D.M., P.D. și P.V.,

astfel cum au fost reținute și descrise anterior.

Susținerile

inculpatului formulate în fața instanței, cu ocazia rejudecării cauzei, ce

vizează împrejurarea că agresiunea din data de 23 martie 2010 ar fi fost comisă

întrucât partea vătămată D.M. îi violase domiciliul, venind la locuința

inculpatului însoțită de mai multe persoane pentru a-l agresa fizic, urmează a

fi înlăturate ca neîntemeiate, nefiind dovedite cu nici o probă din cele

administrate în cauză, ceea ce conduce la concluzia că nu pot fi reținute ca

relevante în cauză și nu pot contribui la exonerarea de răspundere penală sau atenuarea

vinovăției, fiind formulate în mod evident „pro causa”.

Pe de altă parte,

deși din conținutul certificatului și a raportului de constatare medico –

legală rezultă că leziunile suferite de părțile vătămate nu au pus în primejdie

viața acestora și au necesitat doar 7 – 9 zile și, respectiv 25-30 de zile de

îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice

decât cea dată faptei prin actul de sesizare a instanței, esențială în

reținerea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav este și poziția subiectivă

a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.

Pentru calificarea faptei

în dispozițiile prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176

lit. b) și c) C. pen., este important nu atât rezultatul concret al acțiunii

agresorului, cât intenția lui directă sau indirectă în raport cu viața

victimei.

Pentru stabilirea poziției

subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în

care a fost comisă fapta, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și

de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Ori, atunci când inculpatul

a lovit părțile vătămate în zone vitale, respectiv cea toracică și a capului,

unde sunt poziționate organe vitale, cu obiecte apte a produce leziuni grave

sau chiar a suprima viața, cu o mare intensitate și în mod repetat, provocând

plăgi înțepate și tăiate, este evident că inculpatul a urmărit sau, cel puțin,

a acceptat, producerea unui rezultat letal.

În consecință,

calificarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului corespunde modelului

infracțional stabilit prin dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 –

art. 176 lit. b) și c) C. pen., având în vedere și cele două circumstanțe

agravante reținute în cauză, respectiv faptul că inculpatul a mai comis în

antecedență o infracțiune de omor, iar în prezent acesta a exercitat agresiuni

asupra a două persoane, respectiv soții P., dispoziții în baza cărora se va dispune

tragerea la răspundere penală a făptuitorului.

La individualizarea

judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere atât

gradul de pericol social concret al faptelor comise, valoarea socială lezată,

respectiv dreptul la viață și integritate fizică al persoanei, urmările produse,

dar și împrejurarea că inculpatul este o persoană cunoscută cu antecedente

penale, care manifestă constant un comportament violent în familie și

societate, iar pe parcursul cercetărilor penale desfășurate în prezenta cauză a

adoptat o poziție procesuală nesinceră și necooperantă.

În considerarea

acestor circumstanțe reale și personale, instanța apreciază că scopul pedepsei de

prevenire a comiterii de noi fapte penale și de reeducare a făptuitorului se poate

realiza doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre un

cuantum mediu prevăzut de lege și a cărei executare se va realiza efectiv în

regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C.

pen., instanța va interzice inculpatului exercițiul drepturilor subiective prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe durata executării

pedepsei principale și ulterior executării pedepsei închisorii, pe o durată de

4 ani ca pedeapsă complementară.

Această interdicție se

impune a fi aplicată inculpatului care a dat dovadă constant de lipsă de

respect și maturitate în respectarea dreptului fundamental la viață al

semenilor săi împrejurare care, în mod rezonabil, conduce la concluzia unei

imaturități și nedemnități și în exercitarea dreptului de a fi ales într-o

funcție sau organ legislativ electiv.

În baza art. 350 C.

proc. pen., instanța va menține starea de arest preventiv dispusă împotriva

inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu 07

octombrie 2010 la zi.

În considerarea

dispozițiilor prevăzute de dreptul intern dar și a reglementărilor

internaționale menționate în art. 5 din C.E.D.O. care condiționează legalitatea

măsurii arestării preventive de existență normativelor verosimile, instanța

apreciază că datele și informațiile oferite de probatoriul administrat până în

prezent în cauza de față conturează deplin și convingător împrejurarea că

inculpatul a fost implicat în comiterea unor activități ilicite foarte grave ce

atrag incidența legii penale.

În ceea ce privește

îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța

constată că faptele pentru care a fost cercetat și este tras la răspundere

penală inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea

în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei

din urmă condiții instanța are în vedere natura infracțiunilor reținute în

sarcina inculpatului, respectiv infracțiuni care aduc atingere unor relații

privind dreptul persoanei la viață și integritatea fizică, modalitatea și

împrejurările concrete de comitere a actelor de violență, îndreptate împotriva

a trei părți vătămate, prin folosirea unor obiecte apte a suprima viața,

respectiv un cuțit și o secure, atacarea victimelor în locuri publice, fapt ce

denotă curaj și îndrăzneală din partea inculpatului, astfel cum rezultă din

probele administrate în cauză.

Susținerile

inculpatului privitoare la starea de sănătate precară a acestuia și la faptul

că între familiile victimelor și familia sa există o stare de dușmănie mai

veche nu reprezintă criterii de diminuare a pericolului pentru ordinea publică,

ci dimpotrivă, în cazul celui din urmă chiar de menținere a stării de pericol.

Disprețul manifestat

de inculpat față de normele de conviețuire socială, de ordinea de drept, în

contextul în care acesta a mai fost sancționat penal și a executat pedeapsa

închisorii pentru o infracțiune similară, pedeapsă care nu și-a atins scopul de

reeducare a inculpatului este de natură a amplifica pericolul concret pentru

ordinea publică.

În cazul inculpatului

T.P., care a arătat că este predispus a depune reale stăruințe pe calea

infracțională, acesta fiind cercetat penal și condamnat anterior pentru o

infracțiune de omor calificat îndreptată împotriva fratelui părții vătămate P.D.,

instanța apreciază că atitudinea lui actuală denotă un înalt grad de

periculozitate și incorigibilitate.

Deși antecedența

penală nu este o condiție reglementată distinct de dispozițiile art. 148 C.

proc. pen., această stare de fapt poate fi reținută, însă, ca element de

apreciere a pericolului pentru ordinea publică, în cazul în care inculpatul

s-ar afla în stare de libertate.

Pentru justificarea

pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpatului, instanța reține și ecoul pe care fapte de acest gen îl provoacă

în rândul persoanelor din comunitatea locală, din care provine și inculpatul,

care amplifică sentimentul de insecuritate și impun o reacție fermă din partea

autorităților.

Conform art. 118 lit.

b) C. pen., se va dispune confiscarea unui cuțit și a unei securi, obiecte care

aparțin inculpatului și care au servit la comiterea faptelor.

Cât privește acțiunea

civilă exercitată în cauză de unitățile spitalicești, având în vedere

dispozițiile art. 1169 C. civ., ce stabilesc obligația ca „cel ce face o

propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, față de deconturile

depuse la dosar, care stabilesc cuantumul cheltuielilor cu transportul și

îngrijirile medicale acordate victimelor pe perioada spitalizării acestora,

instanța constată că cererile sunt întemeiate, urmând a le admite în totalitate.

În consecință,

instanța va obliga inculpatul la plata sumelor solicitate de părțile civile,

reprezentând cheltuielile de transport și de spitalizare ale părților vătămate P.D.

și P.V.

În considerarea

faptului că în fața instanței, înainte de citirea actului de sesizare, partea

civilă D.M. și-a precizat pretențiile la suma de 6000 lei, cu titlu de daune

morale, instanța, având în vedere această cerere și evaluarea traumelor fizice

și psihice suferite de victima agresiunii, precum și sechelele post – traumatice

care au afectat negativ participarea acesteia la viața socială, comparativ cu

situația anterioară, apreciază ca fiind pe deplin întemeiată solicitarea de

acordare a despăgubirilor solicitate.

La stabilirea

existenței daunelor morale trebuie avute în vedere și Recomandările Consiliului

Europei din 1969 de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul

reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale,

despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei pentru prejudiciul

nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de

îmbogățire fără justă cauză.

Prin nivelul

despăgubirilor morale solicitate de partea civilă, Tribunalul apreciază că suma

ce va fi acordată, cu acest titlu, la momentul actual al evaluării sechelelor

fizice, reprezintă o reparație suficientă a prejudiciului cauzat acesteia prin

acțiunea ilicită a inculpatului, constatând în același timp că principala

satisfacție a părții vătămate este dată de hotărârea de stabilire a vinovăției

inculpatului și de tragere la răspundere penală a acestuia.

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.P., care a invocat

nelegalitatea și netemeinicia ei sub aspectul greșitei încadrări a faptelor

reținute în sarcina sa. Apreciază apelantul că schimbarea încadrării juridice

din cursul urmăririi penale, din infracțiuni de violență în infracțiuni de

tentativă la omor deosebit de grav, nu este corectă, deoarece nu s-a ținut

seama de concluziile actelor medicale ale victimelor, care precizau că acestora

nu le-a fost pusă în pericol viața. Consideră apelantul că a fost condamnat în

principal în baza condamnărilor din antecedență, fără a se avea în vedere

afecțiunile sale medicale și fără a se da eficiență art. 320

1

C.

proc. pen., deși a recunoscut și regretat comiterea faptelor. Prin apărător a

mai solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate în raport de

circumstanțele personale și poziția procesuală adoptată.

Prin decizia penală nr.

125 din 7 august 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul Trăistuță Petru împotriva

sentinței penale nr. 229 din 7 iunie 2012 a Tribunalului Iași pe care a

menținut-o.

A menținut starea de

arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării

preventive.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că încadrarea juridică a

faptelor săvârșite de inculpat este corectă, fiind dovedită vinovăția acestuia

în comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa și pentru care a fost

condamnat, iar pedeapsa este corect individualizată, atât sub aspectul

cuantumului, cât și al modalității de executare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpatul T.P., criticile formulate de acesta vizând greșita

încadrare juridică a faptelor și netemeinicia pedepsei aplicate pe care o

apreciază ca fiind prea aspră, în raport cu atitudinea de recunoaștere a

faptelor, cât și de regret.

În susținerea

recursului, inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocat,

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța

de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.

385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul

declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte

că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a

realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator

administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică fată

faptelor este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind

instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din

probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod corect și

nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că, în ziua de 23 martie 2010,

inculpatul a încercat să suprime viața numitei D.M. în loc public, prin lovirea

acesteia în zona toracică, cu un cuțit, cu consecința provocării unor leziuni

ce au necesitat internarea medicală și pentru vindecare un număr de 7-9 zile de

îngrijiri medicale, nefiind, însă, pusă în primejdie viața.

De asemenea, în ziua

de 30 septembrie 2010, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu o secure

părților vătămate P.D. și P.V., în zona capului, cu intenția de a le ucide,

cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile, și respectiv,

7-9 zile de îngrijiri medicale, dar care nu au fost de natură a le pune viața

în primejdie.

Situația faptică

reținută în cauză a fost dovedită de un probatoriu amplu, respectiv:

declarațiile martorilor oculari, dintre care o parte au intervenit pentru a

opri acțiunile violente ale inculpatului, concluziile actelor medico-legale

privind victimele, declarațiile date de inculpat în prima fază procesuală și

faptul că acesta recunoaște că a lovit victimele, deși nu a avut intenția de a

le ucide.

Având în vedere

împrejurările comiterii faptelor, obiectele folosite (cuțit și secure),

regiunile vitale ale corpului vizate și urmările produse și care s-ar fi putut

produce, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a apreciat corect că încadrarea

juridică a faptelor săvârșite de inculpat este cea prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen. și, respectiv, de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 - 176 lit. b) și c) C. pen.

Prin urmare, nu poate

fi primită cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor

în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Referitor la pedeapsa

aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a procedat la o

justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de

individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al infracțiunilor săvârșite, modalitatea concretă de comitere a

faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele

personale (inculpatul a mai comis, anterior, o infracțiune de omor, poziția

procesuală nesinceră, vârsta, starea de sănătate), aspecte ce au condus la

stabilirea unei pedepse rezultante care, prin cuantum și modalitate de

executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum

sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Potrivit dispozițiile

art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite,

pe viitor, săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanța de

control judiciar a apreciat corect asupra gravității faptelor, dar și a

împrejurărilor în care au fost comise, coroborate cu persoana inculpatului,

condiții în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este

neîntemeiată.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul T.P. împotriva deciziei penale nr. 125 din 07 august 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 07 octombrie 2010 la 16

noiembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

noiembrie 2012.