ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3754/2012

În ziua de 23 martie 2010 partea vătămată D.M. a mers împreună cu mai multe persoane din sat la magazinul „lui V.”, pentru a ridica alocația de stat pentru un copil minor și, de la P.R. a luat pe fiul acesteia pentru a-i cumpăra bomboane. La magazin se mai aflau și martorele A.D., A.C. și I.A. Întrucât persoanele care așteptau pe poștaș pentru a le înmâna pensia au aflat că acesta din urmă nu mai vine în acea zi, partea vătămată a plecat către locuința fiicei sale, P.R. În timp ce a ajuns în fața porții, inculpatul T.P., având un cuțit asupra sa, a venit în fugă și a început să-i aplice lovituri părții vătămate prin împungere cu cuțitul ce-l avea în mână în zona toracelui. Partea vătămată D.M. a început să țipe și să se retragă înapoi, moment în care a căzut întrucât s-a împiedicat. Agresiunea a fost percepută de martorele A.D., A.C. și I.A. precum și de martora P.V. și P.R. Inculpatul s-a năpustit în continuare asupra părții vătămate și i-a aplicat lovituri, cu cuțitul ce-l avea în mână, în zona gurii. Martora P.R., a luat un băț din curtea locuinței și a mers în locul inculpatul lovea partea vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri peste cap și spate. Imediat inculpatul s-a ridicat de pe partea vătămată și a alergat cu cuțitul în mână după martora P.R., însă aceasta a intrat în curtea locuinței sale și nu a mai fost ajunsă din urmă. În acest timp, martora P.V. a mers la partea vătămată D.M., a ridicat-o și a tras-o în curtea locuinței. Inculpatul, având cuțitul în mână, s-a întors la locuința sa, vecină cu cea a familiei P. Agresiunea exercitată de către inculpat asupra părții vătămate a fost văzută și de martora P.E. a cărei locuință se află în apropierea locului săvârșirii infracțiunii. Partea vătămată D.M. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” din municipiul Iași, unde a primit îngrijiri medicale, iar a doua zi, pe 24 martie 2010, s-a prezentat la I.M.L. Iași unde a fost examinată și i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 539 din 24 martie 2010 a I.M.L. Iași, rezultă: „D.M. prezintă plagă înțepată, plagă tăiată, eschimoze, excoriații, leziuni care au putut fi produse prin loviri cu corp contondent și pot data din 23 martie 2010. Necesită 7-9 zile îngrijiri medicale”.

Cu toate că organele de poliție au chemat, în nenumărate rânduri, pe inculpatul T.P. și l-au avertizat să înceteze agresiunea verbală și fizică asupra familiei P., acesta a continuat să aibă o atitudine agresivă față de soții P.D., P.V. și P.R., culminând cu acțiunea acestuia din ziua de 30 septembrie 2010. Inculpatul, în această zi, profitând de faptul că P.D. și P.V. se aflau la depășunat porumbul în strada din fața porții locuinței acestora, înarmat cu o secure, s-a deplasat în acel loc. Înjurând și amenințând inculpatul a aplicat mai multe lovituri părții vătămate P.D. peste cap, fiind oprit să mai continue agresiunea de către martorul G.C. și de către partea vătămată P.V. Partea vătămată P.D. a căzut iar inculpatul a început să aplice lovituri cu acea secure și părții vătămate P.V. Și de această dată, inculpatul a fost oprit să mai aplice lovituri de către martorul G.C. Momentul agresiunii celor două părți vătămate de către inculpatul T.P. a fost perceput direct de către D.C.M. și B.D., elevi la școala din satul Slobozia cât și de martorul ocular G.C., care a oprit pe inculpat să continue agresiunea. În timpul agresiunii, inculpatul profera amenințări folosind expresii „vă omor”. Părțile vătămate au fost transportate în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din municipiul Iași, unde au fost internați, partea vătămată P.V. în perioada 30 septembrie – 05 octombrie 2010 iar partea vătămată P.D. în perioada 30 septembrie – 04 octombrie 2010. La locul comiterii infracțiunii a fost efectuată o cercetare de către organele de anchetă și a fost ridicată securea cu care inculpatul T.P. a aplicat lovituri părților vătămate. S-a dispus efectuarea de constatări medico-legale a părților vătămate P.D. și P.V., iar I.M.L. Iași a înaintat rapoartele medico-legale. Prin adresa nr. 1720/ C din 06 iulie 2010 a înaintat raportul de constatare privind pe partea vătămată P.D. cu următoarele concluzii: „1. P.D. prezintă fractură liniară frontală stângă, plagă contuză. 2. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu corpuri contondente și pot data din 30 septembrie 2010.

Necesită 25-30 zile de în grijiri medicale pentru vindecare.

Leziunile nu au fost de natură să pună în primejdie viața victimei.

În momentul producerii agresiunii, cel mai probabil autorul se afla în fața victimei”. Prin adresa nr. 1721/ C din 06 iulie 2010, a înaintat raportul de constatare privind pe partea vătămată P.V. cu următoarele concluzii: „1. P.V. prezintă plagă contuză parietală stângă. 2. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu corpuri contondente și pot data din 30 septembrie 2010. 3. Necesită 7-9 zile de în grijiri medicale pentru vindecare. 4. Leziunile nu au fost de natură să pună în primejdie viața victimei. 5. În momentul producerii agresiunii, cel mai probabil autorul se afla în fața victimei”. Inculpatul recunoaște că a lovit doar pe partea vătămată P.D. și susține că lovitura ar fi fost aplicată cu coada securii ce-o avea în mână și nu cu partea metalică. În certificatul medico legal nr. 539 din 24 martie 2010 medicul legist, după examinarea părții vătămate D.M., a concluzionat următoarele: „D.M. prezintă o plagă tăiată de 1 cm. mamară dr., interesând tegumentele, plagă înțepată, excoriații,echimoze, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător și pot data din 23 martie 2010. Necesită 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și nu au fost de natură a-i pune viața în primejdie”. Prin rapoartele de constatare medico-legală ale părților vătămate P.D. și P.V. s-a constatat că prima dintre victime prezintă fractură liniară frontală stângă și plagă contuză iar cea de-a doua o plagă contuză parietală stângă, leziuni ce au necesitat internare medicală dar nu au fost de natură a pune în primejdie viața acestora. Atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția făptuitorului, instanța constată că faptele reținute în sarcina inculpatului sunt dovedite, fără echivoc, cu mijloacele de probă testimoniale și cu înscrisuri administrate în cele două faze ale procesului penal. Astfel, întrucât erau prezenți la locul comiterii faptei și au perceput în mod direct momentul exercitării acțiunii violente asupra părții vătămate D.M., martorii D.E., D.E., I.A., P.R., P.E., A.D. și A.C. au oferit date și informații utile soluționării cauzei, precizând că au văzut-o pe partea vătămată în timp ce se deplasa pe drumul sătesc împreună cu un nepot, moment în care inculpatul a urmărit-o și în fața locuinței familiei P. a atacat-o cu un cuțit cu care a început să o lovească în zona toracelui și a buzelor până ce aceasta a căzut la pământ. În ajutorul victimei a sărit fiica acesteia, P.R., care a încercat să-l îndepărteze pe inculpat, însă acesta a atacat-o și pe martoră cu același cuțit, alergând după ea și amenințând că o va prinde și o va tăia. Cât privește agresiunea exercitată asupra victimelor P.D. și P.V. instanța constată că și aceasta a fost percepută în mod direct de trei persoane aflate în apropierea locului incidentului, respectiv martorii D.C. și B.D., elevi la școala din satul Slobozia, care se aflau în curtea școlii, precum și de numitul G.C. care a și intervenit în apărarea victimelor, deposedând pe inculpat de securea cu care le lovea. Întrucât cele două incidente s-au desfășurat în loc public, în prezența martorilor menționați anterior, existența acțiunii violente comisă de inculpat asupra părților vătămate nu poate fi supusă nici unui dubiu, în condițiile în care inculpatul însuși a recunoscut aceste agresiuni prin declarațiile date în cursul urmăririi penale și, nemijlocit în fața instanței, în prima fază procesuală, când instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., soluționând cauza doar în baza probatoriului administrat de procuror, soluție desființată însă, de instanța de control judiciar care a dispus rejudecarea cauzei. Din coroborarea depozițiilor martorilor cu susținerile inculpatului formulate în declarația dată în prima fază procesuală, concluziile certificatului medico-legal, conținutul procesului-verbal de conducere în teren întocmit de procuror la locul agresiunii și planșele foto efectuate cu aceeași ocazie rezultă, cu certitudine, că inculpatul este autorul faptelor de violență exercitate împotriva părților vătămate D.M., P.D. și P.V., astfel cum au fost reținute și descrise anterior. Susținerile inculpatului formulate în fața instanței, cu ocazia rejudecării cauzei, ce vizează împrejurarea că agresiunea din data de 23 martie 2010 ar fi fost comisă întrucât partea vătămată D.M. îi violase domiciliul, venind la locuința inculpatului însoțită de mai multe persoane pentru a-l agresa fizic, urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate, nefiind dovedite cu nici o probă din cele administrate în cauză, ceea ce conduce la concluzia că nu pot fi reținute ca relevante în cauză și nu pot contribui la exonerarea de răspundere penală sau atenuarea vinovăției, fiind formulate în mod evident „pro causa”. Pe de altă parte, deși din conținutul certificatului și a raportului de constatare medico – legală rezultă că leziunile suferite de părțile vătămate nu au pus în primejdie viața acestora și au necesitat doar 7 – 9 zile și, respectiv 25-30 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei prin actul de sesizare a instanței, esențială în reținerea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav este și poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Pentru calificarea faptei în dispozițiile prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. b) și c) C. pen., este important nu atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui directă sau indirectă în raport cu viața victimei. Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care a fost comisă fapta, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Ori, atunci când inculpatul a lovit părțile vătămate în zone vitale, respectiv cea toracică și a capului, unde sunt poziționate organe vitale, cu obiecte apte a produce leziuni grave sau chiar a suprima viața, cu o mare intensitate și în mod repetat, provocând plăgi înțepate și tăiate, este evident că inculpatul a urmărit sau, cel puțin, a acceptat, producerea unui rezultat letal. În consecință, calificarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului corespunde modelului infracțional stabilit prin dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. b) și c) C. pen., având în vedere și cele două circumstanțe agravante reținute în cauză, respectiv faptul că inculpatul a mai comis în antecedență o infracțiune de omor, iar în prezent acesta a exercitat agresiuni asupra a două persoane, respectiv soții P., dispoziții în baza cărora se va dispune tragerea la răspundere penală a făptuitorului. La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanța va avea în vedere atât gradul de pericol social concret al faptelor comise, valoarea socială lezată, respectiv dreptul la viață și integritate fizică al persoanei, urmările produse, dar și împrejurarea că inculpatul este o persoană cunoscută cu antecedente penale, care manifestă constant un comportament violent în familie și societate, iar pe parcursul cercetărilor penale desfășurate în prezenta cauză a adoptat o poziție procesuală nesinceră și necooperantă. În considerarea acestor circumstanțe reale și personale, instanța apreciază că scopul pedepsei de prevenire a comiterii de noi fapte penale și de reeducare a făptuitorului se poate realiza doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre un cuantum mediu prevăzut de lege și a cărei executare se va realiza efectiv în regim privativ de libertate. În baza art. 71 C. pen., instanța va interzice inculpatului exercițiul drepturilor subiective prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale și ulterior executării pedepsei închisorii, pe o durată de 4 ani ca pedeapsă complementară. Această interdicție se impune a fi aplicată inculpatului care a dat dovadă constant de lipsă de respect și maturitate în respectarea dreptului fundamental la viață al semenilor săi împrejurare care, în mod rezonabil, conduce la concluzia unei imaturități și nedemnități și în exercitarea dreptului de a fi ales într-o funcție sau organ legislativ electiv. În baza art. 350 C. proc. pen., instanța va menține starea de arest preventiv dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu 07 octombrie 2010 la zi. În considerarea dispozițiilor prevăzute de dreptul intern dar și a reglementărilor internaționale menționate în art. 5 din C.E.D.O. care condiționează legalitatea măsurii arestării preventive de existență normativelor verosimile, instanța apreciază că datele și informațiile oferite de probatoriul administrat până în prezent în cauza de față conturează deplin și convingător împrejurarea că inculpatul a fost implicat în comiterea unor activități ilicite foarte grave ce atrag incidența legii penale. În ceea ce privește îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța constată că faptele pentru care a fost cercetat și este tras la răspundere penală inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În aprecierea acestei din urmă condiții instanța are în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, respectiv infracțiuni care aduc atingere unor relații privind dreptul persoanei la viață și integritatea fizică, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a actelor de violență, îndreptate împotriva a trei părți vătămate, prin folosirea unor obiecte apte a suprima viața, respectiv un cuțit și o secure, atacarea victimelor în locuri publice, fapt ce denotă curaj și îndrăzneală din partea inculpatului, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză. Susținerile inculpatului privitoare la starea de sănătate precară a acestuia și la faptul că între familiile victimelor și familia sa există o stare de dușmănie mai veche nu reprezintă criterii de diminuare a pericolului pentru ordinea publică, ci dimpotrivă, în cazul celui din urmă chiar de menținere a stării de pericol. Disprețul manifestat de inculpat față de normele de conviețuire socială, de ordinea de drept, în contextul în care acesta a mai fost sancționat penal și a executat pedeapsa închisorii pentru o infracțiune similară, pedeapsă care nu și-a atins scopul de reeducare a inculpatului este de natură a amplifica pericolul concret pentru ordinea publică. În cazul inculpatului T.P., care a arătat că este predispus a depune reale stăruințe pe calea infracțională, acesta fiind cercetat penal și condamnat anterior pentru o infracțiune de omor calificat îndreptată împotriva fratelui părții vătămate P.D., instanța apreciază că atitudinea lui actuală denotă un înalt grad de periculozitate și incorigibilitate. Deși antecedența penală nu este o condiție reglementată distinct de dispozițiile art. 148 C. proc. pen., această stare de fapt poate fi reținută, însă, ca element de apreciere a pericolului pentru ordinea publică, în cazul în care inculpatul s-ar afla în stare de libertate. Pentru justificarea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, instanța reține și ecoul pe care fapte de acest gen îl provoacă în rândul persoanelor din comunitatea locală, din care provine și inculpatul, care amplifică sentimentul de insecuritate și impun o reacție fermă din partea autorităților. Conform art. 118 lit. b) C. pen., se va dispune confiscarea unui cuțit și a unei securi, obiecte care aparțin inculpatului și care au servit la comiterea faptelor. Cât privește acțiunea civilă exercitată în cauză de unitățile spitalicești, având în vedere dispozițiile art. 1169 C. civ., ce stabilesc obligația ca „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, față de deconturile depuse la dosar, care stabilesc cuantumul cheltuielilor cu transportul și îngrijirile medicale acordate victimelor pe perioada spitalizării acestora, instanța constată că cererile sunt întemeiate, urmând a le admite în totalitate. În consecință, instanța va obliga inculpatul la plata sumelor solicitate de părțile civile, reprezentând cheltuielile de transport și de spitalizare ale părților vătămate P.D. și P.V. În considerarea faptului că în fața instanței, înainte de citirea actului de sesizare, partea civilă D.M. și-a precizat pretențiile la suma de 6000 lei, cu titlu de daune morale, instanța, având în vedere această cerere și evaluarea traumelor fizice și psihice suferite de victima agresiunii, precum și sechelele post – traumatice care au afectat negativ participarea acesteia la viața socială, comparativ cu situația anterioară, apreciază ca fiind pe deplin întemeiată solicitarea de acordare a despăgubirilor solicitate. La stabilirea existenței daunelor morale trebuie avute în vedere și Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogățire fără justă cauză. Prin nivelul despăgubirilor morale solicitate de partea civilă, Tribunalul apreciază că suma ce va fi acordată, cu acest titlu, la momentul actual al evaluării sechelelor fizice, reprezintă o reparație suficientă a prejudiciului cauzat acesteia prin acțiunea ilicită a inculpatului, constatând în același timp că principala satisfacție a părții vătămate este dată de hotărârea de stabilire a vinovăției inculpatului și de tragere la răspundere penală a acestuia. În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.P., care a invocat nelegalitatea și netemeinicia ei sub aspectul greșitei încadrări a faptelor reținute în sarcina sa. Apreciază apelantul că schimbarea încadrării juridice din cursul urmăririi penale, din infracțiuni de violență în infracțiuni de tentativă la omor deosebit de grav, nu este corectă, deoarece nu s-a ținut seama de concluziile actelor medicale ale victimelor, care precizau că acestora nu le-a fost pusă în pericol viața. Consideră apelantul că a fost condamnat în principal în baza condamnărilor din antecedență, fără a se avea în vedere afecțiunile sale medicale și fără a se da eficiență art. 320 1 C. proc. pen., deși a recunoscut și regretat comiterea faptelor. Prin apărător a mai solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate în raport de circumstanțele personale și poziția procesuală adoptată. Prin decizia penală nr. 125 din 7 august 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul Trăistuță Petru împotriva sentinței penale nr. 229 din 7 iunie 2012 a Tribunalului Iași pe care a menținut-o. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a apreciat că încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat este corectă, fiind dovedită vinovăția acestuia în comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat, iar pedeapsa este corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen., inculpatul T.P., criticile formulate de acesta vizând greșita încadrare juridică a faptelor și netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport cu atitudinea de recunoaștere a faptelor, cât și de regret. În susținerea recursului, inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocat, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează: Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică fată faptelor este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului. Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod corect și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că, în ziua de 23 martie 2010, inculpatul a încercat să suprime viața numitei D.M. în loc public, prin lovirea acesteia în zona toracică, cu un cuțit, cu consecința provocării unor leziuni ce au necesitat internarea medicală și pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, nefiind, însă, pusă în primejdie viața. De asemenea, în ziua de 30 septembrie 2010, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu o secure părților vătămate P.D. și P.V., în zona capului, cu intenția de a le ucide, cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile, și respectiv, 7-9 zile de îngrijiri medicale, dar care nu au fost de natură a le pune viața în primejdie. Situația faptică reținută în cauză a fost dovedită de un probatoriu amplu, respectiv: declarațiile martorilor oculari, dintre care o parte au intervenit pentru a opri acțiunile violente ale inculpatului, concluziile actelor medico-legale privind victimele, declarațiile date de inculpat în prima fază procesuală și faptul că acesta recunoaște că a lovit victimele, deși nu a avut intenția de a le ucide. Având în vedere împrejurările comiterii faptelor, obiectele folosite (cuțit și secure), regiunile vitale ale corpului vizate și urmările produse și care s-ar fi putut produce, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a apreciat corect că încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat este cea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen. și, respectiv, de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 176 lit. b) și c) C. pen. Prin urmare, nu poate fi primită cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, cât și circumstanțele personale (inculpatul a mai comis, anterior, o infracțiune de omor, poziția procesuală nesinceră, vârsta, starea de sănătate), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse rezultante care, prin cuantum și modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen. Potrivit dispozițiile art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor, săvârșirea de fapte penale. În speță, instanța de control judiciar a apreciat corect asupra gravității faptelor, dar și a împrejurărilor în care au fost comise, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată. Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.