ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2014

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul E.D., în baza actelor dosarului, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 525 din data de 28 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 11000/118/2012, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpatul E.D., prin apărător. A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție din oficiu, pentru inculpatul E.D. din infracțiunile prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior și art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunile prevăzute de art. 20 rap.

la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior și art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul E.D. pentru comiterea infracțiunii de tentative la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20. rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât nu a fost comisă de acesta. În baza art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior pentru infracțiunea de instigare la uz de fals a fost condamnat inculpatul E.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare. S-a constatat că infracțiunea reținută în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile reținute prin Sentința penală nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești în pedepsele componente de: - 3 ani și 6 luni închisoare pentru 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. - 6 luni închisoare pentru art. 290 C. pen. anterior. A fost contopită pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, cu pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, în final, inculpatul E.D. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen.

anterior i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior. În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii de 24 de ore de la data de 14 august 2006 ora 22.00 și până la data de 15 august 2006 ora 22.00. S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare a fost executată în regim de detenție de către inculpatul E.D., în intervalul 26 aprilie 2009 - 26 iulie 2011, fiind liberat condiționat prin Sentința penală nr. 1661 din 19 iulie 2011 a Judecătoriei Pitești cu un rest de 457 zile. S-a constatat că nu au fost formulate pretenții civile în cauză. În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. anterior a fost obligat inculpatul E.D. la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior celelalte cheltuieli avansate, în raport de soluția de achitare, au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: La data de 3 mai 2012 pe rolul Tribunalului Constanta s-a înregistrat cauza cu nr. 5105/118/2012 privind pe inculpații T.I.A., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior, art. 293 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. anterior și aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, C.A.V. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, art. 291 C. pen. anterior, art. 43 din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. anterior și art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și E.D. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

anterior. Cu privire la inculpatul T.I.A., prin rechizitoriu s-a reținut, în esență că, la data de 2 mai 2006, a solicitat SC P. SA - Sucursala P., jud. Prahova, remiterea cantității de 2.150 tone motorină, pentru bunkeraj nave, prin folosirea calității nereale de administrator al SC E.I. SRL Constanța, folosind în acest scop autorizația falsă de utilizator final din 19 aprilie 2006, iar la data de 14 august 2006, cu știință, a prezentat înscrisurile contrafăcute aparținând SC E.I. SRL Constanța, în vederea obținerii pe această cale a unui credit ilicit de la B.R.D. Constanța, în valoare de cca. 1 miliard ROL. Totodată s-a prezentat sub identitatea falsă de M.D., în vederea scopului menționat anterior.

În sarcina inculpatului C.A.V. s-a reținut că, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, la data de 14 august 2006, a încercat să obțină un credit, cu o valoarea totală de cca. 1 miliard ROL, în condiții ilicite, prin depunerea unor documente contabile conținând date nereale, relative la activitatea comercială a societății. În sarcina inculpatului E.D. s-a reținut că, a coordonat cu știință activitatea infracțională a inculpaților T.I.A. și C.A.V., participând efectiv la comiterea faptelor de punere în practică a rezoluției infracționale, în sensul de a înșela B.R.D. Constanța cu ocazia încercării nereușite de a obține creditul solicitat ilicit și prin folosirea de acte false precum și cu ocazia acțiunilor de încercare de înșelare a SC P. SA - Sucursala P., jud. Prahova în maniera și cu scopul descris mai sus.

În fața instanței, inculpații T.I.A. și C.A.V. au solicitat aplicarea dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., în sensul că recunosc faptele așa cum au fost reținute prin rechizitoriu și nu mai au de solicitat alte probe. Instanța de fond a admis cererile formulate și prin Sentința penală nr. 443 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin neapelare la data de 5 noiembrie 2012, a soluționat cauza pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați. Cu privire la inculpatul E.D. a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou Dosar nr. 11000/118/2012 pentru a se efectua cercetarea judecătorească în mod corespunzător. Instanța de fond, pe baza tuturor probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală, dar și în cursul cercetării judecătorești a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul T.I.A.

este din orașul Ploiești, însă acesta în intervalul mai - august 2006 pentru a pune în practica hotărârea infracțională s-a prezentat sub o altă identitate, prin folosirea unei cărți de identitate, ce aparținea în realitate lui M.D. profitând de fizionomia asemănătoare cu cea a titularului cărții de identitate în cauză. Astfel, la data de 4 aprilie 2006 a fost preluată prin cesiune de către inculpat prin folosirea identității de "M.D." societatea SC E.I. SRL Constanța, de la o persoană, A.A., fiind semnate ulterior mai multe documente contabile și documente bancare în care erau inserate date nereale cu privire la activitatea societății în scopul obținerii unor credite bancare. La data de 2 mai 2006 inculpatul T.I.A.

a solicitat în numele aceleiași societăți și în calitate de administrator al acesteia, așa cum a devenit potrivit actului adițional din data de 4 aprilie 2006, înregistrat la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, dar sub o altă identitate, respectiv, M.D., cantitatea de 2.150 tone motorină pentru bukeraj nave de la SC P. SA P., fiind atașat și un alt înscris falsificat, respectiv autorizația de utilizator final din 19 aprilie 2006, aparent eliberată de Ministerul Finanțelor Publice - Autoritatea Fiscală Teritorială - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Reprezentanții SC P. SA P., după primirea solicitării și documentației, au solicitat relații de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanta, în sensul confirmării sau nu a eliberării adresei sus amintite, iar această instituție a întocmit un raport în sensul că autorizația cu acest număr a fost eliberată pentru o altă societate în anul 2004, numele directorului ce a semnat acea autorizație nu corespunde, formularul fiind diferit de cele eliberate în mod uzual. Numitul M.D. a declarat că nu a avut niciodată o societate comercială, iar semnăturile existente pe documentele aflate la dosar nu-i aparțin. În cel de-al doilea caz, așa numitul "A.A.", a uzat de o copie după cartea de identitate reală aparținând persoanei A.A., care a expediat un astfel de înscris în circumstanțe anterioare momentului comiterii infracțiunilor către o societate din București, a cărei titulară nu a putut-o reproduce, întrucât nu a păstrat corespondența cu aceasta.

Instanța de fond a constatat că în rechizitoriu, în sarcina inculpatului E.D. se reține, fără o descriere concretă a activității infracționale a acestuia că, ar fi persoana care a coordonat activitatea infracțională a inculpatului T.I.A. în raporturile cu SC P. SA P. De asemenea, s-a mai reținut că singura referire la inculpatul E.D. din partea expozitiva a rechizitoriului este aceea de la dosar, ultimul alineat, unde s-a menționat că: "în perioada mai - august 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice și în înțelegere prealabilă cu C.A.V. și T.I.A., învinuitul E.D.

a întocmit documentele contabile, în care a atestat date nereale cu privire la activitatea în vederea obținerii de credite bancare și a unei cantități de produse petroliere 2.150 tone motorină de la SC P. SA București - Sucursala P., jud. Prahova, prin folosirea autorizației falsificate de utilizator final din 19 aprilie 2006 pentru scutirea de plata accizelor." De asemenea, prima instanță a apreciat că este sesizată cu o faptă descrisă lacunar și cu o infracțiune pe care inculpatul E.D. nu a recunoscut-o și nici la acest moment nu o recunoaște, singurul argument al procurorului ce a formulat concluzii pe fondul cauzei, fiind acela că inculpatul T.I., împreună cu care se reține că ar fi comis fapta, s-a prevalat de aplicabilitatea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. și astfel instanța, odată ce a acceptat și i-a admis acestuia cererea nu ar mai putea face abstracție de declarația de recunoaștere a faptei. Prima instanță a apreciat că în rechizitoriu, fapta reținută în sarcina inculpatului E.D. nu este descrisă suficient, reținând că declarația dată în fața instanței de inculpatul T.I.A. în care susține participarea inculpatului E.D. la activitatea infracțională ce o vizează pe partea vătămată SC P. SA București - Sucursala P., nu se corelează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză. De asemenea, instanța de fond a apreciat că niciun înscris, din cele care au fost avute în vedere la condamnarea inculpatului T.I.A. prin Sentința penală nr. 443 din 17 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța, nu îl incriminează pe inculpatul E.D.

cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune și nu dovedește că acesta a avut vreo legătură cu partea vătămată sau cu societatea SC E.I. SRL, care a solicitat o cantitate de motorină. S-a apreciat că numai inculpatului T.I.A. i se putea reține vinovăția cu privire la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, pe baza recunoașterii învinuirii ce i-a fost adusă și a înscrisurilor ce dovedesc și calitatea sa de administrator al SC E.I. SRL. Instanța de fond a mai avut în vedere că prin același rechizitoriu s-a reținut și faptul că, la data de 14 august 2006, T.I.A., folosindu-se de identitatea falsă de "M.D." și cu înscrisuri false, fiind coordonat de inculpatul E.D. a încercat să obțină, tot în numele SC E.I.

SRL, un credit de la B.R.D. Totodată, s-a mai reținut că inculpatul C.A.V., în calitate de administrator în cadrul SC F.C. SRL, coordonat de inculpatul E.D., a încercat obținerea unui credit, iar pentru obținerea acestuia a depus documente contabile, conținând date nereale privind activitatea comercială a societății. Pe baza probelor administrate în cauză s-a stabilit că cel care a procedat la înmatricularea SC E.I. SRL cu datele false, menținând precizările privind adresa nereală a sediului societății a fost T.I.A. De asemenea, la data de 14 august 2006, T.I.A. a fost identificat la Agenția B.R.D. - Farul Constanța, în timp ce, în calitate de administrator al SC E.I. SRL Constanța și în baza cărții de identitate false ce i-a fost înmânată de inculpatul E.D., a întocmit documentația aferentă obținerii unui credit, semnând în fals sub identitatea numitului "M.D.". Tot la data de 14 august 2006, inculpatul C.A.V.

a fost identificat la Agenția B.R.D. - Farul Constanța, în timp ce, în calitate de administrator în cadrul SC F.C. SRL Constanța a întocmit documentația aferentă obținerii unui credit în valoare de până 1 miliard ROL, semnând în acest scop, în fals, documente solicitate de autoritatea bancară, înscriind în acestea date nereale cu privire la cifra de afaceri a societății, patrimoniul activ și pasiv al acesteia, precum și profitul realizat și evidențiat în contabilitatea societății. La unitatea bancară, cei doi inculpați T.I.A. și C.A.V. au fost depistați în prezența inculpatului E.D., în timp ce primii doi completau cererea necesară acordării creditelor bancare solicitate. De asemenea, prima instanță a mai reținut că, pe parcursul cercetărilor, inculpatul T.I.A.

a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fot trimis în judecată, în sensul că, la începutul anului 2006, în timp ce se afla în municipiul București, prin intermediul unui amic poreclit "B." i s-ar fi propus să obțină un credit în condițiile ilicite și dacă se aproba creditarea, urma să primească drept răsplată, la rândul său, o anumită sumă de bani. Inculpatul T.I.A. a mai declarat că ar fi primit de la amicul lui "B." o carte de identitate pe numele "M.D." și pe care inculpatul urma să o utilizeze. La data de 14 august 2006 T.I.A., însoțit de inculpatul E.D., s-a deplasat la Agenția B.R.D. - Far Constanța și în timp ce primul completa înscrisuri pentru SC E.I.

SRL Constanța au fost surprinși de organele de poliție. În fața lucrătorilor de poliție, inculpatul T.I.A. a declarat că se numește "M.D." și a prezentat cartea de identitate contrafăcută, aparținând numitului M.D. Prima instanță a mai reținut că, inculpatul C.A.V. a devenit administrator al SC F.C. SRL Constanța, în aceleași împrejurări ca și cele menționate de inculpatul T.I.A., însă, de date aceasta, sub identitate reală și că de perfectarea înscrisurilor societății s-au preocupat alte persoane ce au intrat anterior în contact cu inculpatul. În ziua de 14 august 2006 și inculpatul C.A.V. a fost depistat de către organele de poliție la Agenția B.R.D. - Far Constanța în timp ce completa înscrisuri pentru SC F.C.

SRL Constanța în vederea obținerii unui credit bancar. Inculpatul C.A.V. a recunoscut că, în perioada mai - august 2006, în calitate de administrator în cadrul SC F.C. SRL Constanța, a semnat documente contabile în care erau inserate date nereale cu privire la activitatea societății, în scopul obținerii de credite bancare, iar la data de 14 august 2006 a fost surprins la Agenția B.R.D. - Farul Constanța, în timp ce a încercat să obțină un credit de aproximativ 700 milioane ROL, prin folosirea unor acte false, în care erau atestate date nereale cu privire la patrimoniul activ și pasiv al societății și a profitului realizat. Prima instanță, analizând învinuirea ce i se aduce inculpatului E.D., prin rechizitoriu, a reținut că aceasta ar consta în aceea că acesta a fost depistat la Agenția B.R.D.

- Farul Constanța, în timp ce în calitate de consilier al SC E.I. SRL Constanța și SC F.C. SRL Constanța a întocmit documentația aferentă obținerii unor credite bancare în valoare de aproximativ 4 miliarde ROL. Toate aceste acte materiale ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului E.D. au fost săvârșite în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații C.A.V. și T.I.A., documentația aferentă obținerii unor credite bancare fiind prezentată ulterior la unitatea bancară. Sub aspectul săvârșirii celui de-al doilea act material al infracțiunii de înșelăciune sub forma tentativei, în raport de Agenția B.R.D. - Farul Constanța, instanța de fond a apreciat că nici acesta nu poate fi reținut în sarcina inculpatului E.D.

În acest sens s-a mai avut în vedere că în rechizitoriu nu se descrie în concret, în ce ar consta cel de al doilea act material, din moment ce inculpatul E.D. nu a completat nicio cerere către unitatea bancară, prin care să solicite acordarea vreunui credit și nu avea nicio calitate în cadrul societăților la care ceilalți doi inculpați erau administratori. S-a mai reținut că participarea inculpatului E.D. la activitatea infracțională reținută în sarcina sa este menționată în declarațiile date de inculpații C.A.V. și T.I.A., însă instanța de fond a apreciat că acestea reprezintă singurele probe care sunt nesemnificative și imprecise. Instanța de fond consideră că, pentru a justifica o soluție de condamnare nu se poate să se apeleze doar la apărările făcute în cauză de ceilalți doi inculpați, care nu au fost sinceri și consecvenți pe tot parcursul procesului penal, astfel încât declarațiile lor să poată fi considerate credibile.

Totodată, s-a apreciat că simpla prezență la unitatea bancară, la momentul apariției organelor de poliție nu poate conduce indubitabil la ideea că inculpatul E.D. este autor al infracțiunii de tentativă la înșelăciune și că el este cel care a urmărit luarea unor credite bancare, folosind mijloace frauduloase, iar trecerea unui interval de cea șapte ani de la momentul comiterii faptelor nu ar mai permite în vreun fel completarea probatoriului mai mult nu întărește decât o soluție de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.

Prima instanță a constatat că ceea ce i se poate reține inculpatului E.D., este săvârșirea infracțiunii de uz de fals, sub forma instigării, având în vedere documentele contabile ce prezentau situația economică nereală a firmelor ce solicitau credite bancare, față de probele ce au fost administrate în cauză, dar în raport și de susținerile celor doi inculpați și chiar și cea a inculpatului E.D., persoană cu studii superioare, care își spunea "consilier financiar" și care a acceptat ideea de a-i consilia pe cei doi inculpați.

Totodată, s-a mai apreciat că în raport de actele societății și de pregătirea inculpatului E.D., acesta își putea da seama că societățile nu aveau niciun fel de activitate economică concretă, însă prin inserarea unor date false, actele întocmite puteau profita celorlalți doi inculpați pentru a obține credite bancare, pe care în condiții normale nu le-ar fi putut obține și chiar i-a instigat pe aceștia, în aceleași împrejurări, să le depună pentru a fi verificate de bancă. S-a mai susținut că și în cazul în care nu va reține că inculpatul a comis infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată, totuși, pentru acuratețea juridică și față de împrejurarea că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor și în cazul inculpaților T.I.A.

și C.A.V., în cauză în care aceștia au fost condamnați fiind pronunțată o hotărâre definitivă, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în rechizitoriu în cele prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior. Totodată, prima instanță a mai constatat că deși inculpatul E.D. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii tentativă la înșelăciune în formă continuată, constând în coordonarea altei persoane în solicitarea sa de a achiziționa produse petroliere de o societate care nu funcționa în realitate, prin folosirea unei alte identități, în rechizitoriu nu a fost menționată valoarea prejudiciului care s-ar fi putut produce, dacă fapta ar fi fost consumată.

Cu privire la valoarea prejudiciului menționată în rechizitoriu, în sumă de 233.167,59 RON, reprezentând accize, instanța de fond a apreciat că aceasta nu poate constitui o pagubă pentru societatea de la care se intenționa luarea motorinei în maniera descrisă, ci pentru Statul Român, reprezentat prin Administrația Financiară, ca urmare a neachitării acestor venituri datorate bugetului de stat. S-a mai reținut că în contextul în care organul de urmărire penală nu a verificat în profunzime aspectele legate de o eventuală întindere a pagubei, instanța de fond nu se poate substitui în rolul acestuia, astfel încât inculpatului E.D. să-i fie reținută o infracțiune de tentativă la înșelăciune în formă agravată, în contextul în care inculpatul T.I.A.

a recunoscut faptele, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, iar participația inculpatului E.D. nu a fost descrisă și dovedită în niciun fel. S-a mai constatat că o altă componentă a eventualei pagube ce s-ar fi putut produce de inculpatul T.I.A., cu privire la care în rechizitoriu se reține că această activitate a fost coordonată de inculpatul E.D., este cea în valoare de 3 miliarde ROL, în dauna B.R.D. Constanța. În acest sens s-a reținut că din actele dosarului, respectiv adresa emisă de această instituție, rezultă că cererea de creditare întocmită pentru SC E.I. SRL viza două credite în valoare totală de 69.700 RON. Instanța de fond a reținut că infracțiunea de uz de fals sub forma instigării prevăzută de art. 25 rap.

la art. 291 C. pen. anterior, care se va reține în sarcina inculpatului E.D., dar și soluția de achitare ce se va dispune în cauză se bazează pe următoarele mijloace de probă administrate în cauză: declarațiile date în fața instanței de inculpații T.I.A. și C.A.V. de recunoaștere a faptelor reținute în sarcina lor; raportul întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța; autorizația de utilizator final depusă la SC P. SA; nota Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța din data de 4 mai 2006 din care reiese că pe numele SC E.I.

SRL nu a fost eliberată autorizație de utilizator, iar forma înscrisului, semnătura și numele directorului nu corespund realității; cartea de identitate pe numele M.D.; declarația numitului M.D., care arată că, nu are nicio legătură cu societatea comercială la care figurează administrator, actul de identitate a fost pierdut și nu a făcut demersuri să obțină altul, decât la data de 16 martie 2006; înscrisurile ce vizează societatea SC E.I. SRL, actul adițional nr. 3/2006 prin care A.A. se retrăgea din SC E.I. SRL și rămânea cooptat în societate ca administrator M.D.; cerere de creditare către B.R.D. - Agenția Farul, pe numele inculpatului C.A., în calitate de administrator la SC F.C. SRL, pentru suma de 19.700 RON, descoperire de cont și 50.000 RON, credit de dezvoltare pe termen scurt; bilete la ordin completate pentru SC F.C.

SRL; documente contabile ce vizează aceeași societate depuse pentru obținerea creditului; cerere de creditare adresată sub numele de M.D. către Agenția B.R.D. - Farul Constanța; corespondența cu SC P. SA; declarația numitului T.A. care a arătat că, nu cunoaște cine este M.D. și nimic legat de SC E.I. SRL; declarația numitului A.A. care a arătat ca nu cunoaște în ce împrejurări datele sale de identitate au fost inserate în conținutul unor acte ale SC E.I. SRL, iar semnăturile din dreptul numelui sau nu îi aparțin și nu îi cunoaște pe inculpați; adresa nr. 1668/MC/2008 a B.R.D. în care se arată că SC E.I. SRL a solicitat un credit de dezvoltare pe termen scurt de 50.000 RON și o descoperire de cont autorizat în valoare de 20.000 RON, iar cererea de creditare nu a fost înregistrată în evidențele băncii; procesul-verbal de prindere și depistare a inculpaților la sediul B.R.D.

- Agenția Farul Constanța; adresele înaintate la cererea instanței de către SC P. SA și B.R.D. Constanța, declarațiile inculpatului E.D. din faza de urmărire penală în care a negat implicarea sa în comiterea faptelor, arătând că l-a cunoscut cu totul întâmplător pe M.D. pe o terasă și acesta văzând niște pliante ce vizau acordarea unor credite a intrat în vorbă cu el. Văzând că este la curent cu condițiile de creditare M.D. i-a cerut ajutorul și de comun acord au stabilit să se întâlnească la B.R.D., urmând ca el să-i pregătească documentele necesare pentru bancă. La bancă, toate cererile au fost completate și ștampilate de M.D. pentru SC E.I. SRL Constanța. Tot D. l-a prezentat pe C. ca fiind administrator la SC F.C.

SRL, și care dorește o linie de credit pentru procurarea de materiale. La P. s-a prezentat pentru o comandă de motorină din partea unei societăți, dar nu poate preciza data și știe că acea comandă nu s-a concretizat; declarațiile date de inculpatul T.I.A. care a relatat în faza de urmărire penală că inculpatul E. a fost cel care a avut inițiativa luării creditelor bancare și i-a încredințat un act de identitate pe numele M.D., iar de actele ce au fost depuse la P. nu cunoaște nimic. Inculpatul C.V. arată că l-a cunoscut pe D., care i-a propus să ia un credit de la bancă, pentru care a semnat mai multe acte, iar la banca a mers împreună cu E.D., iar acolo mai era un alt băiat pe nume M., pe care nu îl mai văzuse înainte.

Pe baza probelor administrate în cauza, instanța de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpatului E.D. doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului E.D., instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen., modalitatea concretă de comitere a faptei, acesta fiind cel care verifica aparența de legalitate și corectitudine a actelor prezentate la bancă de ceilalți inculpați și îi asigura de reușită pentru a obține credite bancare, deși în realitate acestea nu ar fi putut fi acordate, natura infracțiunii care este una de pericol dar, care ar fi stat la baza ducerii la bun sfârșit a activității infracționale.

Totodată, au mai fost avute în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului E.D. care are vârsta de 57 de ani, are studii superioare și care deși nu este recidivist, a mai intrat în conflict cu legea penală și a mai fost condamnat pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, fiind liberat condiționat cu un rest rămas neexecutat de 457 zile. În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul E.D.

În apelul parchetului hotărârea atacată a fost criticată sub aspectul următoarelor motive de nelegalitate: - greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior în art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior; - omisiunea de a reține la încadrarea juridică finală forma continuată la infracțiunea de tentativă la înșelăciune în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior; - greșita analiză a probelor ce a condus la pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului pentru săvârșirea de tentativă la înșelăciune în formă continuată, deși din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății și prevăzută în rechizitoriu.

Inculpatul E.D. a criticat hotărârea, în principal, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de instigare la uz de fals, apreciind că probatoriul nu susține soluția de condamnare. II. Prin Decizia penală nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și apelantul-inculpat E.D. împotriva Sentinței penale nr. 525 din 28 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 11000/118/2012. În temeiul art. 382 alin. (2) C. proc. pen. anterior s-a dispus desființarea în parte a sentinței penale apelată și, rejudecând, s-a dispus: În baza art. 334 C. proc.

pen. anterior schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul E.D. pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. Conform art. 189 C. proc. pen. anterior onorariul parțial al apărătorului de semnat din oficiu-avocat M.P., în cuantum de 50 RON, s-a dispus să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța. Verificând hotărârea apelată în ansamblu, în fapt și în drept și în raport de motivele de apel formulate, instanța de prim control judiciar a apreciat că ambele apeluri sunt fondate, motivele fiind întemeiate numai în parte, respectiv în ce privește încadrarea juridică dată de prima instanță faptei de tentativă la înșelăciune în formă continuată și modalitatea în care aceasta a conceput dispozitivul hotărârii ce prezintă contradicții și impun reformarea, hotărârii apelate în vederea unei aplicări corecte a dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. anterior și, pe cale de consecință, a dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen. anterior. Astfel, pe de o parte s-a constatat că nu poate fi reținută ca și încadrare juridică varianta calificată a infracțiunii de înșelăciune, în condițiile art. 215 alin. (5) C. pen. anterior, întrucât în cauză, în ce-l privește pe inculpat, acesta nu a acceptat sau urmărit producerea în patrimoniul părților vătămate B.R.D. Constanța și SC P. SA Sucursala P. a unui prejudiciu determinat sau a unei alte tulburări însemnate, care să constituie condițiile de aplicare a prevederilor art. 215 alin. (5) C. pen.

De altfel, cu privire la inculpatul E.D., deși în mod corect se reține de către prima instanță că a instigat la folosirea de acte false pe autorii condamnați în cauza disjunsă, nu există elemente determinante de tip factual care să-l poziționeze pe acesta ulterior și în raport de cele două părți vătămate nominalizate mai sus, astfel încât să se poată dovedi că și acesta a participat la încercarea de inducere în eroare a părților vătămate. Ca atare, concluzionând, instanța de apel a constatat că apelurile sunt fondate, existând neregularități ale sentinței apelate, urmând a fi admise și, în rejudecare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și totodată, în raport de această încadrare juridică, a fost achitat inculpatul, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, constatându-se că fapta nu a fost săvârșită de către acesta, în esență, soluția concordantă cu dispoziția corespunzătoare din sentința apelată, hotărârea întemeindu-se pe aceleași argumente. Instanța de apel a apreciat că sunt neîntemeiate celelalte critici, atât în ce privește apelul procurorului, cât și apelul inculpatului, prima instanță făcând o corectă analiză a probelor și, astfel cum s-a menționat, pronunțând în ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma tentativei o corectă soluție de achitare, iar în ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals în forma instigării, de asemenea, o corectă soluție de condamnare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul E.D. În motivele formulate în scris, Ministerul Public a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul nelegalității acestora, susținându-se că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice pusă din oficiu în discuție de inculpatul E.D., din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, dispunând achitarea sa pentru această faptă. La termenul de judecată din 12 martie 2014, reprezentantul Ministrului Public a precizat că înțelege să modifice în favoarea inculpatului motivele de recurs formulate în scris de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În acest sens a solicitat să se constate că în cauză a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, faptă săvârșită de inculpatul E.D. la data de 2 mai 2006. De asemenea, reprezentantul Ministrului Public a învederat că nu mai susține motivele de recurs formulate în scris de parchet. A solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap.

la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În recursul său, inculpatul E.D. a susținut cazul de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale la data de 14 februarie 2014. III.

Înalta Curte, examinând recursurile în raport de motivul invocat, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 9 C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă,așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 24 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,însă o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivelor de recurs prevăzute de pct. 12 și pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acestea a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. anterior, în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinate de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior. Preparator, cu privire la speța de față, Înalta Curte precizează că trebuie luate în considerare mai multe aspecte: - după pronunțarea deciziei atacate (24 mai 2013), C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 2/2013; - în cursul soluționării prezentei cauze, a intrat în vigoare un nou C. proc.

pen.; - normele tranzitorii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 dispun că "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs". Față de cele precizate, Înalta Curte constată că pentru soluționarea recursurilor sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. pen. în vigoare ulterior modificării intervenite prin Legea nr. 2/2013, astfel încât referirea la dispozițiile C. proc. pen. va avea în vedere conținutul acestor prevederi, în forma mai sus menționată. Cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte arată următoarele: Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 5 din C. pen.

(Legea nr. 286/2009) potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Așadar, principiul activității legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar și de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepții retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde și deci aplicarea legii penale mai favorabile este incidentă în situații tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naștere raportul juridic penal de conflict și până la soluționarea definitivă a cauzei.

Raportarea acestor constatări la speța de față, conduce Înalta Curte la concluzia că suntem într-o asemenea situație, căci după comiterea infracțiunii și mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un Nou C. pen., care a adus modificări substanțiale și care poate influența soluția ce poate fi pronunțată în cauză. Din perspectiva acestei interpretări, în situația concretă a inculpatului E.D., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 291 C. pen. anterior infracțiunea de uz de fals este definită ca fiind folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 27 C. pen. anterior prevăd că instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Inculpatul E.D. este acuzat de săvârșirea infracțiunii de uz de fals, sub forma instigării, constând în aceea că la 14 august 2006 a determinat alți doi inculpați să insereze date false în documentația necesară obținerii de credite bancare, și apoi să le depună la bancă, faptă prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior. Raportat la data comiterii faptei în speță sunt aplicabile dispozițiilor art. 122 lit. d) C. pen. anterior, potrivit căruia termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar dispozițiile art. 124 C. pen.

anterior prevăd că prescripția înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. a fost depășit cu încă jumătate, indiferent de câte întreruperi ale cursului prescripției ar interveni. În aceste condiții, raportat la natura infracțiunii și limita maximă a pedepsei stabilită de lege pentru instigare la infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior și având în vedere data comiterii faptei, respectiv 14 august 2006 se constată că, în cauză termenul de prescripție specială, prev. de art. 122 lit. d) rap. la art. 124 C. pen. anterior (7 ani și 6 luni), s-a împlinit la 14 februarie 2014 astfel că, Înalta Curte urmează a dispune încetarea procesului penal în ceea ce privește această faptă, întrucât a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului E.D.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul E.D. împotriva Deciziei penale nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va casa în parte decizia recurată și Sentința penală nr. 525 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen.

anterior, respectiv pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul E.D. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul E.D. împotriva Deciziei penale nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia recurată și Sentința penală nr. 525 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul E.D. rămân în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2014. Procesat de GGC - AS