ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de

inculpatul E.D., în baza actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 525 din data de

28 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr.

11000/118/2012, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice

solicitată de inculpatul E.D., prin apărător.

A fost admisă cererea

de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție din oficiu, pentru

inculpatul E.D. din infracțiunile prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior și art. 25 rap. la art. 291 C. pen.

anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunile

prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior și

art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior

a fost achitat inculpatul E.D. pentru comiterea infracțiunii de tentative la

înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 20. rap la art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

întrucât nu a fost comisă de acesta.

În baza art. 25 rap.

la art. 291 C. pen. anterior pentru infracțiunea de instigare la uz de fals a

fost condamnat inculpatul E.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare.

S-a constatat că

infracțiunea reținută în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile

reținute prin Sentința penală nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a

Curții de Apel Pitești.

A fost descontopită

pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală

nr. 852 din 12 noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin

Decizia penală nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești în

pedepsele componente de:

- 3 ani și 6 luni

închisoare pentru 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. anterior.

- 6 luni închisoare

pentru art. 290 C. pen. anterior.

A fost contopită

pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, cu pedepsele de

3 ani și 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, în final, inculpatul E.D.

urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. anterior i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C.

pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii

de 24 de ore de la data de 14 august 2006 ora 22.00 și până la data de 15

august 2006 ora 22.00.

S-a constatat că

pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare a fost executată în regim de

detenție de către inculpatul E.D., în intervalul 26 aprilie 2009 - 26 iulie

2011, fiind liberat condiționat prin Sentința penală nr. 1661 din 19 iulie 2011

a Judecătoriei Pitești cu un rest de 457 zile.

S-a constatat că nu

au fost formulate pretenții civile în cauză.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul E.D. la plata sumei

de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. anterior celelalte cheltuieli avansate, în raport de

soluția de achitare, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 3 mai 2012

pe rolul Tribunalului Constanta s-a înregistrat cauza cu nr. 5105/118/2012

privind pe inculpații T.I.A., trimis în judecată pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 291 C.

pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 293 C. pen.

anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. anterior și

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, C.A.V. trimis în judecată pentru

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen. anterior, art. 291 C. pen. anterior, art. 43 din Legea nr.

82/1991 în referire la art. 289 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33

lit. a) și b) C. pen. anterior și art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și E.D.

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior și art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen. anterior.

Cu privire la

inculpatul T.I.A., prin rechizitoriu s-a reținut, în esență că, la data de 2

mai 2006, a solicitat SC P. SA - Sucursala P., jud. Prahova, remiterea

cantității de 2.150 tone motorină, pentru bunkeraj nave, prin folosirea

calității nereale de administrator al SC E.I. SRL Constanța, folosind în acest

scop autorizația falsă de utilizator final din 19 aprilie 2006, iar la data de

14 august 2006, cu știință, a prezentat înscrisurile contrafăcute aparținând SC

E.I. SRL Constanța, în vederea obținerii pe această cale a unui credit ilicit

de la B.R.D. Constanța, în valoare de cca. 1 miliard ROL. Totodată s-a prezentat

sub identitatea falsă de M.D., în vederea scopului menționat anterior.

În sarcina

inculpatului C.A.V. s-a reținut că, în calitate de administrator al SC F.C.

SRL, la data de 14 august 2006, a încercat să obțină un credit, cu o valoarea

totală de cca. 1 miliard ROL, în condiții ilicite, prin depunerea unor

documente contabile conținând date nereale, relative la activitatea comercială

a societății.

În sarcina

inculpatului E.D. s-a reținut că, a coordonat cu știință activitatea

infracțională a inculpaților T.I.A. și C.A.V., participând efectiv la comiterea

faptelor de punere în practică a rezoluției infracționale, în sensul de a

înșela B.R.D. Constanța cu ocazia încercării nereușite de a obține creditul

solicitat ilicit și prin folosirea de acte false precum și cu ocazia acțiunilor

de încercare de înșelare a SC P. SA - Sucursala P., jud. Prahova în maniera și

cu scopul descris mai sus.

În fața instanței,

inculpații T.I.A. și C.A.V. au solicitat aplicarea dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în sensul că recunosc faptele așa cum au fost reținute prin

rechizitoriu și nu mai au de solicitat alte probe.

Instanța de fond a

admis cererile formulate și prin Sentința penală nr. 443 din 17 octombrie 2012

a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin neapelare la data de 5

noiembrie 2012, a soluționat cauza pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați.

Cu privire la

inculpatul E.D. a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou Dosar nr.

11000/118/2012 pentru a se efectua cercetarea judecătorească în mod

corespunzător.

Instanța de fond, pe

baza tuturor probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală, dar și

în cursul cercetării judecătorești a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul T.I.A.

este din orașul Ploiești, însă acesta în intervalul mai - august 2006 pentru a

pune în practica hotărârea infracțională s-a prezentat sub o altă identitate,

prin folosirea unei cărți de identitate, ce aparținea în realitate lui M.D.

profitând de fizionomia asemănătoare cu cea a titularului cărții de identitate

în cauză.

Astfel, la data de 4

aprilie 2006 a fost preluată prin cesiune de către inculpat prin folosirea

identității de "M.D." societatea SC E.I. SRL Constanța, de la o

persoană, A.A., fiind semnate ulterior mai multe documente contabile și

documente bancare în care erau inserate date nereale cu privire la activitatea

societății în scopul obținerii unor credite bancare.

La data de 2 mai 2006

inculpatul T.I.A. a solicitat în numele aceleiași societăți și în calitate de

administrator al acesteia, așa cum a devenit potrivit actului adițional din

data de 4 aprilie 2006, înregistrat la Registrul Comerțului de pe lângă

Tribunalul Constanța, dar sub o altă identitate, respectiv, M.D., cantitatea de

2.150 tone motorină pentru bukeraj nave de la SC P. SA P., fiind atașat și un

alt înscris falsificat, respectiv autorizația de utilizator final din 19

aprilie 2006, aparent eliberată de Ministerul Finanțelor Publice - Autoritatea

Fiscală Teritorială - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Reprezentanții SC P.

SA P., după primirea solicitării și documentației, au solicitat relații de la

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanta, în sensul confirmării sau nu

a eliberării adresei sus amintite, iar această instituție a întocmit un raport

în sensul că autorizația cu acest număr a fost eliberată pentru o altă

societate în anul 2004, numele directorului ce a semnat acea autorizație nu

corespunde, formularul fiind diferit de cele eliberate în mod uzual.

Numitul M.D. a

declarat că nu a avut niciodată o societate comercială, iar semnăturile

existente pe documentele aflate la dosar nu-i aparțin.

În cel de-al doilea

caz, așa numitul "A.A.", a uzat de o copie după cartea de identitate

reală aparținând persoanei A.A., care a expediat un astfel de înscris în

circumstanțe anterioare momentului comiterii infracțiunilor către o societate

din București, a cărei titulară nu a putut-o reproduce, întrucât nu a păstrat

corespondența cu aceasta.

Instanța de fond a

constatat că în rechizitoriu, în sarcina inculpatului E.D. se reține, fără o

descriere concretă a activității infracționale a acestuia că, ar fi persoana

care a coordonat activitatea infracțională a inculpatului T.I.A. în raporturile

cu SC P. SA P. De asemenea, s-a mai reținut că singura referire la inculpatul

E.D. din partea expozitiva a rechizitoriului este aceea de la dosar, ultimul

alineat, unde s-a menționat că: "în perioada mai - august 2006, în baza

aceleiași rezoluții infracționale unice și în înțelegere prealabilă cu C.A.V.

și T.I.A., învinuitul E.D. a întocmit documentele contabile, în care a atestat

date nereale cu privire la activitatea în vederea obținerii de credite bancare

și a unei cantități de produse petroliere 2.150 tone motorină de la SC P. SA

București - Sucursala P., jud. Prahova, prin folosirea autorizației falsificate

de utilizator final din 19 aprilie 2006 pentru scutirea de plata

accizelor."

De asemenea, prima

instanță a apreciat că este sesizată cu o faptă descrisă lacunar și cu o

infracțiune pe care inculpatul E.D. nu a recunoscut-o și nici la acest moment

nu o recunoaște, singurul argument al procurorului ce a formulat concluzii pe

fondul cauzei, fiind acela că inculpatul T.I., împreună cu care se reține că ar

fi comis fapta, s-a prevalat de aplicabilitatea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și astfel instanța, odată ce a acceptat și i-a admis acestuia

cererea nu ar mai putea face abstracție de declarația de recunoaștere a faptei.

Prima instanță a

apreciat că în rechizitoriu, fapta reținută în sarcina inculpatului E.D. nu

este descrisă suficient, reținând că declarația dată în fața instanței de

inculpatul T.I.A. în care susține participarea inculpatului E.D. la activitatea

infracțională ce o vizează pe partea vătămată SC P. SA București - Sucursala

P., nu se corelează cu niciun mijloc de probă administrat în cauză.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că niciun înscris, din cele care au fost avute în vedere la

condamnarea inculpatului T.I.A. prin Sentința penală nr. 443 din 17 octombrie

2012 a Tribunalului Constanța, nu îl incriminează pe inculpatul E.D. cu privire

la săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune și nu dovedește că

acesta a avut vreo legătură cu partea vătămată sau cu societatea SC E.I. SRL,

care a solicitat o cantitate de motorină.

S-a apreciat că numai

inculpatului T.I.A. i se putea reține vinovăția cu privire la tentativă la

infracțiunea de înșelăciune, pe baza recunoașterii învinuirii ce i-a fost adusă

și a înscrisurilor ce dovedesc și calitatea sa de administrator al SC E.I. SRL.

Instanța de fond a

mai avut în vedere că prin același rechizitoriu s-a reținut și faptul că, la

data de 14 august 2006, T.I.A., folosindu-se de identitatea falsă de

"M.D." și cu înscrisuri false, fiind coordonat de inculpatul E.D. a

încercat să obțină, tot în numele SC E.I. SRL, un credit de la B.R.D.

Totodată, s-a mai

reținut că inculpatul C.A.V., în calitate de administrator în cadrul SC F.C.

SRL, coordonat de inculpatul E.D., a încercat obținerea unui credit, iar pentru

obținerea acestuia a depus documente contabile, conținând date nereale privind

activitatea comercială a societății.

Pe baza probelor

administrate în cauză s-a stabilit că cel care a procedat la înmatricularea SC

E.I. SRL cu datele false, menținând precizările privind adresa nereală a

sediului societății a fost T.I.A.

De asemenea, la data

de 14 august 2006, T.I.A. a fost identificat la Agenția B.R.D. - Farul

Constanța, în timp ce, în calitate de administrator al SC E.I. SRL Constanța și

în baza cărții de identitate false ce i-a fost înmânată de inculpatul E.D., a

întocmit documentația aferentă obținerii unui credit, semnând în fals sub

identitatea numitului "M.D.".

Tot la data de 14

august 2006, inculpatul C.A.V. a fost identificat la Agenția B.R.D. - Farul

Constanța, în timp ce, în calitate de administrator în cadrul SC F.C. SRL

Constanța a întocmit documentația aferentă obținerii unui credit în valoare de

până 1 miliard ROL, semnând în acest scop, în fals, documente solicitate de

autoritatea bancară, înscriind în acestea date nereale cu privire la cifra de

afaceri a societății, patrimoniul activ și pasiv al acesteia, precum și

profitul realizat și evidențiat în contabilitatea societății.

La unitatea bancară,

cei doi inculpați T.I.A. și C.A.V. au fost depistați în prezența inculpatului

E.D., în timp ce primii doi completau cererea necesară acordării creditelor

bancare solicitate.

De asemenea, prima

instanță a mai reținut că, pe parcursul cercetărilor, inculpatul T.I.A. a avut

o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fot

trimis în judecată, în sensul că, la începutul anului 2006, în timp ce se afla

în municipiul București, prin intermediul unui amic poreclit "B." i

s-ar fi propus să obțină un credit în condițiile ilicite și dacă se aproba

creditarea, urma să primească drept răsplată, la rândul său, o anumită sumă de

bani.

Inculpatul T.I.A. a

mai declarat că ar fi primit de la amicul lui "B." o carte de

identitate pe numele "M.D." și pe care inculpatul urma să o

utilizeze.

La data de 14 august

2006 T.I.A., însoțit de inculpatul E.D., s-a deplasat la Agenția B.R.D. - Far

Constanța și în timp ce primul completa înscrisuri pentru SC E.I. SRL Constanța

au fost surprinși de organele de poliție.

În fața lucrătorilor

de poliție, inculpatul T.I.A. a declarat că se numește "M.D." și a

prezentat cartea de identitate contrafăcută, aparținând numitului M.D.

Prima instanță a mai

reținut că, inculpatul C.A.V. a devenit administrator al SC F.C. SRL Constanța,

în aceleași împrejurări ca și cele menționate de inculpatul T.I.A., însă, de

date aceasta, sub identitate reală și că de perfectarea înscrisurilor

societății s-au preocupat alte persoane ce au intrat anterior în contact cu

inculpatul.

În ziua de 14 august

2006 și inculpatul C.A.V. a fost depistat de către organele de poliție la

Agenția B.R.D. - Far Constanța în timp ce completa înscrisuri pentru SC F.C.

SRL Constanța în vederea obținerii unui credit bancar.

Inculpatul C.A.V. a

recunoscut că, în perioada mai - august 2006, în calitate de administrator în

cadrul SC F.C. SRL Constanța, a semnat documente contabile în care erau

inserate date nereale cu privire la activitatea societății, în scopul obținerii

de credite bancare, iar la data de 14 august 2006 a fost surprins la Agenția

B.R.D. - Farul Constanța, în timp ce a încercat să obțină un credit de

aproximativ 700 milioane ROL, prin folosirea unor acte false, în care erau

atestate date nereale cu privire la patrimoniul activ și pasiv al societății și

a profitului realizat.

Prima instanță,

analizând învinuirea ce i se aduce inculpatului E.D., prin rechizitoriu, a

reținut că aceasta ar consta în aceea că acesta a fost depistat la Agenția

B.R.D. - Farul Constanța, în timp ce în calitate de consilier al SC E.I. SRL

Constanța și SC F.C. SRL Constanța a întocmit documentația aferentă obținerii

unor credite bancare în valoare de aproximativ 4 miliarde ROL.

Toate aceste acte

materiale ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului E.D. au fost

săvârșite în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații C.A.V. și T.I.A.,

documentația aferentă obținerii unor credite bancare fiind prezentată ulterior

la unitatea bancară.

Sub aspectul

săvârșirii celui de-al doilea act material al infracțiunii de înșelăciune sub

forma tentativei, în raport de Agenția B.R.D. - Farul Constanța, instanța de

fond a apreciat că nici acesta nu poate fi reținut în sarcina inculpatului E.D.

În acest sens s-a mai

avut în vedere că în rechizitoriu nu se descrie în concret, în ce ar consta cel

de al doilea act material, din moment ce inculpatul E.D. nu a completat nicio

cerere către unitatea bancară, prin care să solicite acordarea vreunui credit

și nu avea nicio calitate în cadrul societăților la care ceilalți doi inculpați

erau administratori.

S-a mai reținut că

participarea inculpatului E.D. la activitatea infracțională reținută în sarcina

sa este menționată în declarațiile date de inculpații C.A.V. și T.I.A., însă

instanța de fond a apreciat că acestea reprezintă singurele probe care sunt

nesemnificative și imprecise.

Instanța de fond

consideră că, pentru a justifica o soluție de condamnare nu se poate să se

apeleze doar la apărările făcute în cauză de ceilalți doi inculpați, care nu au

fost sinceri și consecvenți pe tot parcursul procesului penal, astfel încât

declarațiile lor să poată fi considerate credibile.

Totodată, s-a

apreciat că simpla prezență la unitatea bancară, la momentul apariției

organelor de poliție nu poate conduce indubitabil la ideea că inculpatul E.D.

este autor al infracțiunii de tentativă la înșelăciune și că el este cel care a

urmărit luarea unor credite bancare, folosind mijloace frauduloase, iar

trecerea unui interval de cea șapte ani de la momentul comiterii faptelor nu ar

mai permite în vreun fel completarea probatoriului mai mult nu întărește decât

o soluție de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.

Prima instanță a

constatat că ceea ce i se poate reține inculpatului E.D., este săvârșirea

infracțiunii de uz de fals, sub forma instigării, având în vedere documentele

contabile ce prezentau situația economică nereală a firmelor ce solicitau

credite bancare, față de probele ce au fost administrate în cauză, dar în

raport și de susținerile celor doi inculpați și chiar și cea a inculpatului

E.D., persoană cu studii superioare, care își spunea "consilier financiar"

și care a acceptat ideea de a-i consilia pe cei doi inculpați.

Totodată, s-a mai

apreciat că în raport de actele societății și de pregătirea inculpatului E.D.,

acesta își putea da seama că societățile nu aveau niciun fel de activitate

economică concretă, însă prin inserarea unor date false, actele întocmite

puteau profita celorlalți doi inculpați pentru a obține credite bancare, pe

care în condiții normale nu le-ar fi putut obține și chiar i-a instigat pe

aceștia, în aceleași împrejurări, să le depună pentru a fi verificate de bancă.

S-a mai susținut că

și în cazul în care nu va reține că inculpatul a comis infracțiunea de

tentativă la înșelăciune în formă continuată, totuși, pentru acuratețea

juridică și față de împrejurarea că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptelor și în cazul inculpaților T.I.A. și C.A.V., în cauză în care aceștia au

fost condamnați fiind pronunțată o hotărâre definitivă, instanța de fond a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune schimbarea

încadrării juridice din infracțiunile reținute în rechizitoriu în cele

prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 25 rap. la art. 291 C.

pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Totodată, prima

instanță a mai constatat că deși inculpatul E.D. a fost trimis în judecată

pentru comiterea infracțiunii tentativă la înșelăciune în formă continuată,

constând în coordonarea altei persoane în solicitarea sa de a achiziționa

produse petroliere de o societate care nu funcționa în realitate, prin

folosirea unei alte identități, în rechizitoriu nu a fost menționată valoarea

prejudiciului care s-ar fi putut produce, dacă fapta ar fi fost consumată.

Cu privire la

valoarea prejudiciului menționată în rechizitoriu, în sumă de 233.167,59 RON,

reprezentând accize, instanța de fond a apreciat că aceasta nu poate constitui

o pagubă pentru societatea de la care se intenționa luarea motorinei în maniera

descrisă, ci pentru Statul Român, reprezentat prin Administrația Financiară, ca

urmare a neachitării acestor venituri datorate bugetului de stat.

S-a mai reținut că în

contextul în care organul de urmărire penală nu a verificat în profunzime

aspectele legate de o eventuală întindere a pagubei, instanța de fond nu se

poate substitui în rolul acestuia, astfel încât inculpatului E.D. să-i fie

reținută o infracțiune de tentativă la înșelăciune în formă agravată, în

contextul în care inculpatul T.I.A. a recunoscut faptele, astfel cum acestea au

fost descrise în rechizitoriu, iar participația inculpatului E.D. nu a fost

descrisă și dovedită în niciun fel.

S-a mai constatat că

o altă componentă a eventualei pagube ce s-ar fi putut produce de inculpatul

T.I.A., cu privire la care în rechizitoriu se reține că această activitate a

fost coordonată de inculpatul E.D., este cea în valoare de 3 miliarde ROL, în

dauna B.R.D. Constanța.

În acest sens s-a

reținut că din actele dosarului, respectiv adresa emisă de această instituție,

rezultă că cererea de creditare întocmită pentru SC E.I. SRL viza două credite

în valoare totală de 69.700 RON.

Instanța de fond a

reținut că infracțiunea de uz de fals sub forma instigării prevăzută de art. 25

rap. la art. 291 C. pen. anterior, care se va reține în sarcina inculpatului

E.D., dar și soluția de achitare ce se va dispune în cauză se bazează pe

următoarele mijloace de probă administrate în cauză: declarațiile date în fața

instanței de inculpații T.I.A. și C.A.V. de recunoaștere a faptelor reținute în

sarcina lor; raportul întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța; autorizația de utilizator

final depusă la SC P. SA; nota Agenției Naționale de Administrare Fiscală -

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța din data de 4 mai 2006 din

care reiese că pe numele SC E.I. SRL nu a fost eliberată autorizație de

utilizator, iar forma înscrisului, semnătura și numele directorului nu

corespund realității; cartea de identitate pe numele M.D.; declarația numitului

M.D., care arată că, nu are nicio legătură cu societatea comercială la care

figurează administrator, actul de identitate a fost pierdut și nu a făcut

demersuri să obțină altul, decât la data de 16 martie 2006; înscrisurile ce

vizează societatea SC E.I. SRL, actul adițional nr. 3/2006 prin care A.A. se

retrăgea din SC E.I. SRL și rămânea cooptat în societate ca administrator M.D.;

cerere de creditare către B.R.D. - Agenția Farul, pe numele inculpatului C.A.,

în calitate de administrator la SC F.C. SRL, pentru suma de 19.700 RON,

descoperire de cont și 50.000 RON, credit de dezvoltare pe termen scurt; bilete

la ordin completate pentru SC F.C. SRL; documente contabile ce vizează aceeași

societate depuse pentru obținerea creditului; cerere de creditare adresată sub

numele de M.D. către Agenția B.R.D. - Farul Constanța; corespondența cu SC P.

SA; declarația numitului T.A. care a arătat că, nu cunoaște cine este M.D. și

nimic legat de SC E.I. SRL; declarația numitului A.A. care a arătat ca nu

cunoaște în ce împrejurări datele sale de identitate au fost inserate în

conținutul unor acte ale SC E.I. SRL, iar semnăturile din dreptul numelui sau

nu îi aparțin și nu îi cunoaște pe inculpați; adresa nr. 1668/MC/2008 a B.R.D.

în care se arată că SC E.I. SRL a solicitat un credit de dezvoltare pe termen

scurt de 50.000 RON și o descoperire de cont autorizat în valoare de 20.000

RON, iar cererea de creditare nu a fost înregistrată în evidențele băncii;

procesul-verbal de prindere și depistare a inculpaților la sediul B.R.D. -

Agenția Farul Constanța; adresele înaintate la cererea instanței de către SC P.

SA și B.R.D. Constanța, declarațiile inculpatului E.D. din faza de urmărire

penală în care a negat implicarea sa în comiterea faptelor, arătând că l-a

cunoscut cu totul întâmplător pe M.D. pe o terasă și acesta văzând niște

pliante ce vizau acordarea unor credite a intrat în vorbă cu el. Văzând că este

la curent cu condițiile de creditare M.D. i-a cerut ajutorul și de comun acord

au stabilit să se întâlnească la B.R.D., urmând ca el să-i pregătească

documentele necesare pentru bancă. La bancă, toate cererile au fost completate

și ștampilate de M.D. pentru SC E.I. SRL Constanța. Tot D. l-a prezentat pe C.

ca fiind administrator la SC F.C. SRL, și care dorește o linie de credit pentru

procurarea de materiale. La P. s-a prezentat pentru o comandă de motorină din

partea unei societăți, dar nu poate preciza data și știe că acea comandă nu s-a

concretizat; declarațiile date de inculpatul T.I.A. care a relatat în faza de

urmărire penală că inculpatul E. a fost cel care a avut inițiativa luării

creditelor bancare și i-a încredințat un act de identitate pe numele M.D., iar

de actele ce au fost depuse la P. nu cunoaște nimic. Inculpatul C.V. arată că

l-a cunoscut pe D., care i-a propus să ia un credit de la bancă, pentru care a

semnat mai multe acte, iar la banca a mers împreună cu E.D., iar acolo mai era

un alt băiat pe nume M., pe care nu îl mai văzuse înainte.

Pe baza probelor

administrate în cauza, instanța de fond a apreciat că se impune condamnarea

inculpatului E.D. doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 rap. la art.

291 C. pen. anterior, la o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de

lege.

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului E.D., instanța de fond a avut în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, limitele de pedeapsă prevăzute

în partea specială a C. pen., modalitatea concretă de comitere a faptei, acesta

fiind cel care verifica aparența de legalitate și corectitudine a actelor

prezentate la bancă de ceilalți inculpați și îi asigura de reușită pentru a

obține credite bancare, deși în realitate acestea nu ar fi putut fi acordate,

natura infracțiunii care este una de pericol dar, care ar fi stat la baza

ducerii la bun sfârșit a activității infracționale.

Totodată, au mai fost

avute în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului E.D. care are

vârsta de 57 de ani, are studii superioare și care deși nu este recidivist, a

mai intrat în conflict cu legea penală și a mai fost condamnat pentru

infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, la

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 852 din 12

noiembrie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin Decizia penală

nr. 223/R din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, fiind liberat

condiționat cu un rest rămas neexecutat de 457 zile.

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța și inculpatul E.D.

În apelul parchetului

hotărârea atacată a fost criticată sub aspectul următoarelor motive de

nelegalitate:

- greșita schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior în art. 20 rap. la art. 215 alin. (1),

(2) și (3) C. pen. anterior;

- omisiunea de a

reține la încadrarea juridică finală forma continuată la infracțiunea de

tentativă la înșelăciune în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- greșita analiză a

probelor ce a condus la pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului

pentru săvârșirea de tentativă la înșelăciune în formă continuată, deși din

probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit fapta dedusă

judecății și prevăzută în rechizitoriu.

Inculpatul E.D. a

criticat hotărârea, în principal, sub aspectul greșitei condamnări pentru

infracțiunea de instigare la uz de fals, apreciind că probatoriul nu susține

soluția de condamnare.

II. Prin Decizia

penală nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și apelantul-inculpat

E.D. împotriva Sentinței penale nr. 525 din 28 noiembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 11000/118/2012.

În temeiul art. 382

alin. (2) C. proc. pen. anterior s-a dispus desființarea în parte a sentinței

penale apelată și, rejudecând, s-a dispus:

În baza art. 334 C.

proc. pen. anterior schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art.

20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

anterior a fost achitat inculpatul E.D. pentru infracțiunea de tentativă la

înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu

contravin prezentei decizii.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. anterior cheltuielile judiciare avansate de stat în

apel au rămas în sarcina acestuia.

Conform art. 189 C.

proc. pen. anterior onorariul parțial al apărătorului de semnat din

oficiu-avocat M.P., în cuantum de 50 RON, s-a dispus să fie avansat din fondurile

Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Verificând hotărârea

apelată în ansamblu, în fapt și în drept și în raport de motivele de apel

formulate, instanța de prim control judiciar a apreciat că ambele apeluri sunt

fondate, motivele fiind întemeiate numai în parte, respectiv în ce privește

încadrarea juridică dată de prima instanță faptei de tentativă la înșelăciune

în formă continuată și modalitatea în care aceasta a conceput dispozitivul

hotărârii ce prezintă contradicții și impun reformarea, hotărârii apelate în

vederea unei aplicări corecte a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. anterior

și, pe cale de consecință, a dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

anterior.

Astfel, pe de o parte

s-a constatat că nu poate fi reținută ca și încadrare juridică varianta

calificată a infracțiunii de înșelăciune, în condițiile art. 215 alin. (5) C.

pen. anterior, întrucât în cauză, în ce-l privește pe inculpat, acesta nu a

acceptat sau urmărit producerea în patrimoniul părților vătămate B.R.D.

Constanța și SC P. SA Sucursala P. a unui prejudiciu determinat sau a unei alte

tulburări însemnate, care să constituie condițiile de aplicare a prevederilor

art. 215 alin. (5) C. pen.

De altfel, cu privire

la inculpatul E.D., deși în mod corect se reține de către prima instanță că a

instigat la folosirea de acte false pe autorii condamnați în cauza disjunsă, nu

există elemente determinante de tip factual care să-l poziționeze pe acesta

ulterior și în raport de cele două părți vătămate nominalizate mai sus, astfel

încât să se poată dovedi că și acesta a participat la încercarea de inducere în

eroare a părților vătămate.

Ca atare,

concluzionând, instanța de apel a constatat că apelurile sunt fondate, existând

neregularități ale sentinței apelate, urmând a fi admise și, în rejudecare, s-a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de

art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art.

20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. anterior și totodată, în raport de această încadrare

juridică, a fost achitat inculpatul, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

anterior, constatându-se că fapta nu a fost săvârșită de către acesta, în

esență, soluția concordantă cu dispoziția corespunzătoare din sentința apelată,

hotărârea întemeindu-se pe aceleași argumente.

Instanța de apel a

apreciat că sunt neîntemeiate celelalte critici, atât în ce privește apelul

procurorului, cât și apelul inculpatului, prima instanță făcând o corectă

analiză a probelor și, astfel cum s-a menționat, pronunțând în ce privește

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma tentativei o corectă soluție de

achitare, iar în ce privește săvârșirea infracțiunii de uz de fals în forma

instigării, de asemenea, o corectă soluție de condamnare.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța și inculpatul E.D.

În motivele formulate

în scris, Ministerul Public a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub

aspectul nelegalității acestora, susținându-se că în mod greșit instanța de

fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice pusă din oficiu în

discuție de inculpatul E.D., din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 20

rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, dispunând achitarea sa

pentru această faptă.

La termenul de

judecată din 12 martie 2014, reprezentantul Ministrului Public a precizat că

înțelege să modifice în favoarea inculpatului motivele de recurs formulate în

scris de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. În acest sens a

solicitat să se constate că în cauză a intervenit prescripția specială a

răspunderii penale pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, prevăzută de

art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, faptă săvârșită de inculpatul E.D.

la data de 2 mai 2006.

De asemenea, reprezentantul

Ministrului Public a învederat că nu mai susține motivele de recurs formulate

în scris de parchet.

A solicitat admiterea

recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior,

cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior, să se dispună încetarea procesului

penal pornit împotriva inculpatului E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la

infracțiunea de uz de fals, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii

penale.

În recursul său,

inculpatul E.D. a susținut cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea căii de atac

exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124

C. pen. anterior, să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva sa

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen.

anterior, respectiv pentru instigare la infracțiunea de uz de fals, ca urmare a

intervenirii prescripției răspunderii penale la data de 14 februarie 2014.

III. Înalta Curte,

examinând recursurile în raport de motivul invocat, dar și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

anterior, constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce se vor

arătat în continuare.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

9

C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă,așadar, că, în cazul

recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici

instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de

casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.

prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul

dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași

articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 24 mai 2013, deci

ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care

aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea,

în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în

vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare

a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat,însă o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivelor de recurs prevăzute de pct. 12 și

pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, intenția

clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul

de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acestea a fost menținut și nu

a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013,

însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua

redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în

considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinate de către

instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute

în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior.

Preparator, cu

privire la speța de față, Înalta Curte precizează că trebuie luate în

considerare mai multe aspecte:

- după pronunțarea

deciziei atacate (24 mai 2013), C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr.

2/2013;

- în cursul

soluționării prezentei cauze, a intrat în vigoare un nou C. proc. pen.;

- normele tranzitorii

prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 dispun că "recursurile

în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate

împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân

în competența aceleiași instanțe și judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs".

Față de cele

precizate, Înalta Curte constată că pentru soluționarea recursurilor sunt

aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. pen. în vigoare ulterior modificării

intervenite prin Legea nr. 2/2013, astfel încât referirea la dispozițiile C.

proc. pen. va avea în vedere conținutul acestor prevederi, în forma mai sus

menționată.

Cu referire la

aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte arată următoarele:

Aplicarea legii

penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în

conformitate cu dispozițiile art. 5 din C. pen. (Legea nr. 286/2009) potrivit

căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică

legea mai favorabilă.

Conform art. 15 alin.

(2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția

legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Așadar, principiul

activității legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar și de art.

3 C. pen. în vigoare, are ca excepții retroactivitatea legii penale, respectiv

ultraactivitatea legii penale mai blânde și deci aplicarea legii penale mai

favorabile este incidentă în situații tranzitorii, caracterizate printr-o

succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârșirii faptei prevăzute

de legea penală, când ia naștere raportul juridic penal de conflict și până la

soluționarea definitivă a cauzei.

Raportarea acestor

constatări la speța de față, conduce Înalta Curte la concluzia că suntem într-o

asemenea situație, căci după comiterea infracțiunii și mai înainte de judecarea

definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un Nou C.

pen., care a adus modificări substanțiale și care poate influența soluția ce

poate fi pronunțată în cauză.

Din perspectiva

acestei interpretări, în situația concretă a inculpatului E.D., Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit art. 291 C.

pen. anterior infracțiunea de uz de fals este definită ca fiind folosirea unui

înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea

producerii unei consecințe juridice, faptă care se pedepsește cu închisoare de

la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni

la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 27 C. pen. anterior prevăd că instigatorul și complicele la o

faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Inculpatul E.D. este

acuzat de săvârșirea infracțiunii de uz de fals, sub forma instigării, constând

în aceea că la 14 august 2006 a determinat alți doi inculpați să insereze date

false în documentația necesară obținerii de credite bancare, și apoi să le

depună la bancă, faptă prevăzută de art. 25 rap. la art. 291 C. pen. anterior.

Raportat la data

comiterii faptei în speță sunt aplicabile dispozițiilor art. 122 lit. d) C.

pen. anterior, potrivit căruia termenul de prescripție a răspunderii penale

pentru persoana fizică este 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea

săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani,

iar dispozițiile art. 124 C. pen. anterior prevăd că prescripția înlătură

răspunderea penală dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. a

fost depășit cu încă jumătate, indiferent de câte întreruperi ale cursului

prescripției ar interveni.

În aceste condiții,

raportat la natura infracțiunii și limita maximă a pedepsei stabilită de lege

pentru instigare la infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 25 rap. la

art. 291 C. pen. anterior și având în vedere data comiterii faptei, respectiv

14 august 2006 se constată că, în cauză termenul de prescripție specială, prev.

de art. 122 lit. d) rap. la art. 124 C. pen. anterior (7 ani și 6 luni), s-a împlinit

la 14 februarie 2014 astfel că, Înalta Curte urmează a dispune încetarea

procesului penal în ceea ce privește această faptă, întrucât a intervenit o

cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului E.D.

În consecință, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța și de inculpatul E.D. împotriva Deciziei penale nr. 81/P din 24

mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Va casa în parte

decizia recurată și Sentința penală nr. 525 din 28 noiembrie 2012 a

Tribunalului Constanța.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124

C. pen. anterior, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art.

291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracțiunea de uz de fals,

ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul E.D. vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul

E.D. împotriva Deciziei penale nr. 81/P din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte

decizia recurată și Sentința penală nr. 525 din 28 noiembrie 2012 a

Tribunalului Constanța.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, cu aplicarea art. 124

C. pen. anterior, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului E.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art.

291 C. pen. anterior, respectiv pentru instigare la infracțiunea de uz de fals,

ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor recurate.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul E.D. rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în

cuantum de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 martie 2014.

Procesat de GGC - AS