- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 17 octombrie 2013
Decizia nr. 6752/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 7 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus în temeiul art. 155 1 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantul C.V. a obligațiilor stabilite de instanță, referitoare la precizarea obiectului cererii de chemare în judecată, indicarea motivelor de fapt și de drept ale acțiunii introductive. Împotriva Încheierii din data de 7 februarie 2013 a Curții de Apel București a declarat recurs C.V. În conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G.
nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de C.V. împotriva Încheierii din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013.