ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul C.V.P. La apelul nominal au lipsit petentul C.V.P., precum și intimații C.I.I., C.G. și A.V. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de către magistratul-asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, judecata dosarului a cărui strămutare se solicită a fost suspendată la data de 28 ianuarie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Se referă, de asemenea, că petentul, deși a fost citat cu mențiunea timbrării, nu a îndeplinit obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 RON și a depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,3 RON și că, la data de 4 februarie 2013, intimatul C.I.I.
a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de strămutare și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată. Având cuvântul, procuror L.V. pune concluzii de anulare, ca netimbrată, a cererii de strămutare. Analizând cererea, Constatând că petentul, deși legal citat, nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, față de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv cele prevăzute de art. 20 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și art. 3 lit. k) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale O.G. nr. 32/1995, cu modificările ulterioare, urmează a anula ca netimbrată cererea de strămutare formulată de petentul C.V.P. Referitor la solicitarea intimatului C.I.I.
privind acordarea cheltuielilor de judecată, se reține, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., că temeiul acordării acestora părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenții. Însă cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul și, prin urmare, soluționarea acesteia nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, fapt pentru care, având în vedere și faptul că nu s-au depus înscrisuri în dovedirea cheltuielilor solicitate,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Anulează ca netimbrată cererea formulată de petentul C.V.P. prin care se solicită strămutarea Dosarului nr. 16641/318/2012 al Judecătoriei Târgu Jiu. Respinge cererea formulată de intimatul C.I.I. de acordare a cheltuielilor de judecată. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2013. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.