ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 277 din 13 martie

2006, pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă acțiunea precizată formulată

de reclamanta F.M., împotriva pârâților Ș.M., O.N.D., SC A. SRL, Ș.M.D., D,D,E,,

D.Z., D.E., SC K, SNC, R,D,, s-a dispus excluderea din SC A. SRL a pârâților Ș.M.

și O.N.D., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 19 ianuarie 2005, s-a dispus radierea din C.F., Nițchidorf, a dreptului de

proprietate al pârâților Ș.M.D. și O.N.D. asupra imobilului „moara cu anexe”, s-a

constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară din 19

ianuarie 2005 și s-a dispus radierea din C.F. Nițchidorf a dreptului de ipotecă

și a interdicției de înstrăinare și grevare instituite în favoarea numiților

D.D.E., D.Z., D.E. și R.D.L., s-a constatat că reclamanta F.M. a achitat în

întregime activul „N.” și s-a dispus restituirea către reclamantă de către SC

A. SRL a sumei de 673.000.000 lei, contravaloarea acestuia, și s-a respins

cererea reconvențională, având ca obiect dizolvarea societății, cu obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43.550.000 lei.

Curtea de Apel

Timișoara prin Decizia civilă nr. 153 din 5 iunie 2007, a admis apelurile

declarate de pârâții Ș.M., O.N.D., Ș.M.D., SC A. SRL, R.D.L., D.Z. și D.E., a

schimbat în parte hotărârea primei instanțe în sensul că a respins acțiunea în

ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare,

radierea din C.F. și constatarea nulității contractului de împrumut, cu radiere

din C.F., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Totodată s-a anulat

apelul formulat de pârâta D.D., ca netimbrat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că, în ce privește nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare, soluția primei instanțe este

nelegală întrucât instanța, în baza rolului activ, putea chiar dacă părțile nu

au invocat vreo excepție să pună în discuția părților lipsa de interes a reclamantei

F. (fostă H.) în formularea capătului de cerere privind nulitatea absolută a

contractului a cărui încheiere nu i-a adus reclamantei nici un prejudiciu și

deci nu avea nici un interes să solicite nulitatea contractului.

S-a mai reținut că

datorită faptului că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare

cumpărare nu s-a reîntors în patrimoniul SC A. SRL, deoarece niciodată acest

imobil nu a fost în patrimoniul societății și neachitându-se nici o sumă de

bani din prețul la care SC A. SRL s-a obligat până la data de 31 decembrie

2004, dreptul de proprietate de la SC K. SRL nu s-a transmis către S.C.

Analist, acesta fiind și motivul pentru care contractul nu a fost înscris în

cartea funciară.

În ceea ce privește

contractul de împrumut cu garanție imobiliară, se reține că el nu a fost

încheiat în scopul de a frauda SC A. SRL care de altfel nu a fost prejudiciată

sub nici o formă, împrumutătorii persoane fizice negarantând restituirea împrumutului

cu bunul societății.

Totodată s-a mai

reținut că respectivul contract nu a prevăzut dobânzi, așa cum greșit a reținut

prima instanță, ci numai penalități de întârziere și însăși persoanele fizice

împrumutate au atacat contractul de împrumut pe calea contestației la

executare, înainte ca reclamanta să promoveze acțiunea.

Împotriva hotărârii

instanței de apel au declarat recurs reclamanta F.M. și pârâții Ș.M., O.N.D. și

SC A. SRL.

Reclamanta F.M. și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând

decizia instanței de apel pentru nelegalitate, solicitând, în concluzie,

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii

apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului Timiș.

Prin criticile

formulate reclamanta susține greșita apreciere de către instanța de apel că

părțile din contractul din 19 ianuarie 2005 nu ar putea fi puse în situația

anterioară prin constatarea nulității acestui contract atâta timp cât prin

desființarea contractului, ar rămâne valabil contractul din 15 martie 2004.

O altă critică

privește nulitatea contractului de împrumut cu garanție imobiliară, reclamanta

susținând nerespectarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 referitoare la limitarea

nivelului dobânzilor la 9%/an iar în cazul de față nivelul dobânzii, în opinia sa,

era de 90%/an.

Recursul pârâților Ș.M.,

O.N.D. și SC A. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ., aceștia solicitând în principal anularea deciziei recurate precum

și a sentinței apelate și, prin rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii

reclamantei, iar în subsidiar modificarea în parte a deciziei atacate în sensul

de a respinge capătul de cerere privitor la excluderea recurenților pârâți din

societate și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Recurenții pârâți au

invocat în principal motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., susținând prin criticile formulate, nelegalitatea deciziei instanței de

apel și a sentinței apelate, întrucât ambele au fost pronunțate în

contradictoriu și cu o persoană juridică fără capacitate juridică de folosință,

respectiv SC K. SRL, dizolvată.

O altă critică adusă

deciziei recurate constă în invocarea nemotivării deciziei de către instanța de

apel în ceea ce privește menținerea sentinței cu privire la excluderea

asociaților din societate, precum și nemenționarea existenței prejudiciului

adus societății SC A. SRL de către asociați.

Prin întâmpinarea

formulată recurenta reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâților ca

nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În sinteză reclamanta

a susținut că afirmația pârâților conform căreia prima instanță a constatat

nulitatea contractului din 15 martie 2004 este eronată întrucât prin cererea de

chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității contractului din 19

ianuarie 2005. Totodată, referitor la lipsa capacității de folosință a pârâtei

SC K. SNC, consideră că la data pornirii procesului SC K. SNC exista și s-a

prezentat la două termene de judecată, nefiind invocată excepția lipsei

capacității de folosință.

Recursurile urmează a

fi admise.

Într-adevăr, din

actele depuse la dosar, rezultă că SC K. SRL a fost dizolvată de drept la data

de 10 martie 2005 prin încheierea nr. 3039 - poziția 265 conform art. 30 din

Legea nr. 359/2004, operație înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Timiș (fila 50), astfel că la data de 18 martie 2005, data acțiunii, reclamanta

a chemat în judecată o persoană juridică ce nu mai avea capacitate procesuală

pasivă, nemaiavând capacitate de folosință, iar sentința civilă nr. 227 din 13

martie 2006 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost pronunțată în contradictoriu cu SC K. SNC care, pe de o

parte își modificase forma juridică în SRL anterior datei acțiunii - așa cum

rezultă din actele aflate la dosarul de fond (fila 11, de ex.), iar pe de altă

parte fusese dizolvată, aspect neavut în vedere de instanță.

Mai mult, deși la

data de 20 aprilie 2006 SC K. SRL a fost radiată din O.R.C. prin încheierea nr.

14813 conform art. 31 din Legea nr. 359/2004, aspect reținut de instanța de

apel (fila 176 dosar de apel), aceasta schimbă numai în parte hotărârea

instanței de fond, respingând acțiunea numai cu privire la capetele de cerere

referitoare la constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, radiere

din C.F. și constatarea nulității contractului de împrumut, cu radiere din C.F.,

menținând celelalte dispoziții, fără a motiva de ce soluția excluderii din SC

A. SRL a pârâților Ș.M. și O.N.D. dispusă de instanța de fond a fost menținută

și fără a examina dacă pârâții excluși au fost sau nu de rea credință și dacă

aceștia au prejudiciat sau nu SC A. SRL și în ce constă acest prejudiciu

eventual reținut de instanța de fond, critici avansate de pârâții menționați, prin

apelul lor.

Față de cele de mai

sus, criticile formulate de recurenții pârâți fiind întemeiate, recursul

acestora urmează a fi admis.

Cât privește recursul

reclamantei întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu

aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. criticile avansate de

recurentă vor fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

reținându-se motivarea laconică cu care instanța de apel a admis apelurile

pârâților Ș.M., O.N.D., Ș.M.D., SC A. SRL, R.D.L., D.Z. și D.E., instanța de

apel nejustificându-și soluția adoptată, astfel că și recursul reclamantei

urmează a fi admis.

Astfel fiind, cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. urmează a

fi admise recursurile declarate împotriva deciziei instanței de apel care

urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de

reclamanta F.M. împotriva Deciziei civile nr. 153 din 5 iunie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Admite recursul

declarat de pârâții

Ș.M.,

O.N.D. și SC A. SRL Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.