ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3724/2013

Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2011 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta U.A. SA (fostă U.V.l.) a solicitat obligarea pârâtei SC D.L. SRL Timișoara obligarea acesteia la plata sumei de 416.349,50 RON contravaloarea despăgubirii achitate de reclamantă asiguratului său SC D.M. SRL Oradea în temeiul asigurării facultative CARGO, cu dobândă legală de la data introducerii acțiunii și până Ia achitarea integrală, cu cheltuieli de judecată. În drept s-au invocat prevederile art. 22 din Legea nr. 136/1995, Convenția Internațională CMR din 19 mai 1956, art. 998, 999 C. civ. și O.G. nr. 9/2000. În motivarea cererii arată că pârâta a efectuat un transport pentru asiguratul său, că a intervenit riscul asigurat, iar culpa în producerea acestuia îi revine pârâtei, de la care solicită suma plătită asiguratului său pe baza acțiunii în regres.

Prin sentința civilă nr. 89/PI din 20 martie 2012, în baza probatoriului administrat, Tribunalul Timiș a respins acțiunea, reținând în motivare că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale, lipsind vinovăția pârâtei. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 190 din 22 octombrie 2012, care a schimbat în tot hotărârea apelată și pe fond a admis acțiunea așa cum a fost formulată obligând pârâta la plata sumei de 416.349,50 RON, cu dobânda legală de la data de 22 octombrie 2012, până la achitarea integrală a debitului, și, la plata sumei de 11.040 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei instanța de apel a acordat valoare probantă constatărilor de la locul producerii incendiului bunului transportat de pârâtă ale corpului pompierilor din Cehia, care au ajuns la fața locului imediat după producerea evenimentului asigurat, înlăturând probele testimoniale și expertiza administrate în primă instanță, pe considerentul că nu sunt concludente în raport de circumstanțele speței. Curtea a concluzionat că pârâta poartă răspunderea în calitate de transportator în baza art. 17 din CMR pentru deteriorarea pe parcursul transportului a utilajului transportat și a admis acțiunea asigurătorului. Împotriva deciziei pârâta a declarat recurs prin care a solicitat modificarea acesteia, respingerea apelului reclamantei și menținerea sentinței primei instanțe.

Criticile recurentei se referă la lipsa motivării pe care se sprijină soluția dată în apel, greșita aplicare a legii, respectiv a Convenției CMR, a prevederilor Legii nr. 136/1995 și a dispozițiilor referitoare la răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998, 999 C. civ. și vor fi încadrate la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că nu s-a argumentat înlăturarea utilității concluziilor expertizei și a probelor testimoniale, instanța rezumându-se Ia sublinierea că aceștia sunt angajații pârâtei, în condițiile în care a refuzat administrarea altor probe, fără a argumenta și acest aspect. Se mai arată că a fost răsturnată sarcina probei conform art. 1169 C. civ., reclamanta având obligația de a face dovada atât a prejudiciului, cât și a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate și a vinovăției, fiind aplicate greșit dispozițiile CMR în mod automat, fără o cercetare judecătorească corespunzătoare.

Recurenta susține că în mod greșit nu s-a avut în vedere la întinderea prejudiciului faptul că o parte a acestuia a fost recuperată de pârâtă, prin valorificarea epavei bunului transportat la fier vechi. Prin întâmpinarea înregistrată la 24 octombrie 2013 intimata a solicitat respingerea recursului. A invocat excepția nulității recursului, care a fost respinsă prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2013, potrivit considerentelor expuse în cuprinsul practicatei. Pe fond a susținut în esență că decizia este legală, fiind aplicabile speței dispozițiile art. 17 pct. 1 din Convenția Internațională CMR din 19 mai 1956, conform cărora transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarie produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare.

De asemenea, arată că pârâta și-a recunoscut culpa prin procesul-verbal de conciliere. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Potrivit comenzii de transport din 3 iulie 2008, SC D.M. SRL Oradea a comandat de la transportatorul SC D.L. SRL Timișoara un trailer pentru efectuarea unui transport de 24 tone pe ruta Erwite, Germania-Oradea, România, respectiv a unei macarale pe roți.

Rezultă din actele de constatare ale Corpului Pompierilor Regiunii Cehiei Centrale, Departamentul local Benesov, că Ia data de 09 iulie 2008 s-a înregistrat evenimentul, care a dus la incendierea semiremorcii de marfă, de pe raza localității Loket, Raionul Benesov, cu consecința deteriorării totale a remorcii atașate, precum și a mărfii - automacaraua de tipul D. Raportul privind apariția și cauzele incendiului prezintă drept cauză probabilă a incendiului, o defecțiune tehnică la remorcă, cel mai probabil la roata conducătoare a semiremorcii care, în timpul mersului, din cauza frecării s-a ajuns la supraîncălzirea butucului roții și deteriorarea anvelopei, rezultatul fiind propagarea incendiului și la a doua roată, la întreaga semiremorcă și la utilajul transportat.

Această ipoteză este combătută de expertul tehnic judiciar auto, M.O., prin expertiza administrată în prima instanță, care consideră că incendiul ar fi putut izbucni în zona cabinei macaralei, zonă care este puternic afectată, fiind dotată cu materiale inflamabile și pentru alte considerente arătate detaliat în raport. Din depozițiile martorilor audiați, șoferi ai celor două utilaje, respectiv T.V.D. și C.A. reiese că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit la macara, mai exact la mijlocul acesteia în care se afla cabina, cauciucurile fiind intacte. S-a menționat și faptul că macaraua nu a fost golită de carburant, firma din Germania intenționând să predea carburantul pe bază de proces-verbal, ceea ce șoferii au refuzat, iar golirea rezervorului nu a mai avut loc.

În acest context probator, administrat doar în fața primei instanțe, instanța de apel a acordat prevalență concluziilor raportului corpului de pompieri cehi de la fața locului, necoroborat cu nicio altă probă, care a stabilit cu caracter probabil, incert, cauza producerii evenimentului drept „o posibilă defecțiune la roata conductoare a semiremorcii". Instanța de apel a înlăturat fără nicio motivare probele testimoniale, iar cu privire la concluziile expertizei tehnice le invalidează doar pentru motivul timpului scurs de la eveniment, respingând o contraexpertiză și neluând , î n seamă faptul că utilajul nu mai există din cauza societății asigurate care l-a predat la fier vechi, conform avizului de însoțire a mărfii din 13 octombrie 2009 și facturii din 13 octombrie 2009, încasând polița de asigurare fără a se realiza de către societatea asigurătoare o expertiză de evaluare a prejudiciului, care a apreciat că dauna este totală.

Nu este de ignorat nici împrejurarea că pârâta a fost convocată la conciliere ulterior dispariției fizice a bunului. Din analiza considerentelor care au stat la baza pronunțării deciziei din apel rezultă că argumentele expuse nu sunt suficiente pentru a susține soluția pronunțată, iar starea de fapt nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, motiv de casare de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Se impune astfel suplimentarea probatoriului, eventual cu administrarea unei expertize în procese pirotehnice, urmând a fi analizate apărările prin care transportatorul încearcă să răstoarne prezumția de vinovăție prevăzută de reglementările Convenției CMR. Se vor analiza, elementele răspunderii civile delictuale, conform art. 998, 999 C. civ., iar Ia întinderea prejudiciului, dacă e cazul se va avea în vedere și diminuarea acestuia cu suma de bani recuperată prin valorificarea epavei la fier vechi.

Pentru toate aceste considerente, în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9, coroborat cu art. 312 alin. (5) și art. 315 alin. (3) C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC D.L. SRL Timișoara împotriva deciziei civile nr. 190 din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, care va fi casată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC D.L. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 190/2012 din 22 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2013.