ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3724/2013

Prin acțiunea înregistrată la 5 mai

2011 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta U.A. SA (fostă U.V.l.) a solicitat

obligarea pârâtei SC D.L. SRL Timișoara obligarea acesteia la plata sumei de

416.349,50 RON contravaloarea despăgubirii achitate de reclamantă asiguratului

său SC D.M. SRL Oradea în temeiul asigurării facultative CARGO, cu dobândă legală

de la data introducerii acțiunii și până Ia achitarea integrală, cu cheltuieli

de judecată.

În drept s-au invocat prevederile art.

22 din Legea nr. 136/1995, Convenția Internațională CMR din 19 mai 1956, art. 998,

999 C. civ. și O.G. nr. 9/2000.

În motivarea cererii arată că pârâta a

efectuat un transport pentru asiguratul său, că a intervenit riscul asigurat, iar

culpa în producerea acestuia îi revine pârâtei, de la care solicită suma plătită

asiguratului său pe baza acțiunii în regres.

Prin sentința civilă nr. 89/PI din 20 martie

2012, în baza probatoriului administrat, Tribunalul Timiș a respins acțiunea, reținând

în motivare că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale,

lipsind vinovăția pârâtei.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 190 din 22 octombrie 2012,

care a schimbat în tot hotărârea apelată și pe fond a admis acțiunea așa cum a fost

formulată obligând pârâta la plata sumei de 416.349,50 RON, cu dobânda legală de

la data de 22 octombrie 2012, până la achitarea integrală a debitului, și, la plata

sumei de 11.040 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei instanța de

apel a acordat valoare probantă constatărilor de la locul producerii incendiului

bunului transportat de pârâtă ale corpului pompierilor din Cehia, care au ajuns

la fața locului imediat după producerea evenimentului asigurat, înlăturând probele

testimoniale și expertiza administrate în primă instanță, pe considerentul că nu

sunt concludente în raport de circumstanțele speței.

Curtea a concluzionat că pârâta poartă

răspunderea în calitate de transportator în baza art. 17 din CMR pentru deteriorarea

pe parcursul transportului a utilajului transportat și a admis acțiunea asigurătorului.

Împotriva

deciziei pârâta a declarat recurs prin

care a solicitat modificarea acesteia, respingerea apelului reclamantei și menținerea

sentinței primei instanțe.

Criticile recurentei se referă la lipsa

motivării pe care se sprijină soluția dată în apel, greșita aplicare a legii, respectiv

a Convenției CMR, a prevederilor Legii nr. 136/1995 și a dispozițiilor referitoare

la răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998, 999 C. civ. și vor fi încadrate

la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că nu s-a argumentat înlăturarea utilității concluziilor expertizei și

a probelor testimoniale, instanța rezumându-se Ia sublinierea că aceștia sunt angajații

pârâtei, în condițiile în care a refuzat administrarea altor probe, fără a argumenta

și acest aspect.

Se mai arată că a fost răsturnată sarcina

probei conform art. 1169 C. civ., reclamanta având obligația de a face dovada atât

a prejudiciului, cât și a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate și a vinovăției,

fiind aplicate greșit dispozițiile CMR în mod automat, fără o cercetare judecătorească

corespunzătoare.

Recurenta susține că în mod greșit nu s-a

avut în vedere la întinderea prejudiciului faptul că o parte a acestuia a fost recuperată

de pârâtă, prin valorificarea epavei bunului transportat la fier vechi.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 octombrie

2013 intimata a solicitat respingerea recursului.

A invocat excepția nulității recursului,

care a fost respinsă prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2013, potrivit considerentelor

expuse în cuprinsul practicatei.

Pe fond a susținut în esență că decizia

este legală, fiind aplicabile speței dispozițiile art. 17 pct. 1 din Convenția Internațională

CMR din 19 mai 1956, conform cărora transportatorul este răspunzător pentru pierderea

totală sau parțială sau pentru avarie produse între momentul primirii mărfii și

cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare.

De asemenea, arată că pârâta și-a recunoscut

culpa prin procesul-verbal de conciliere.

Analizând recursul prin prisma motivelor

invocate se vor reține următoarele:

Potrivit comenzii de transport din 3

iulie 2008, SC D.M. SRL Oradea a comandat de la transportatorul SC D.L. SRL Timișoara

un trailer pentru efectuarea unui transport de 24 tone pe ruta Erwite, Germania-Oradea,

România, respectiv a unei macarale pe roți.

Rezultă din actele de constatare ale Corpului

Pompierilor Regiunii Cehiei Centrale, Departamentul local Benesov, că Ia data de

09 iulie 2008 s-a înregistrat evenimentul, care a dus la incendierea semiremorcii

de marfă, de pe raza localității Loket, Raionul Benesov, cu consecința deteriorării

totale a remorcii atașate, precum și a mărfii - automacaraua de tipul D.

Raportul privind apariția și cauzele incendiului

prezintă drept cauză probabilă a incendiului, o defecțiune tehnică la remorcă, cel

mai probabil la roata conducătoare a semiremorcii care, în timpul mersului, din

cauza frecării s-a ajuns la supraîncălzirea butucului roții și deteriorarea anvelopei,

rezultatul fiind propagarea incendiului și la a doua roată, la întreaga semiremorcă

și la utilajul transportat.

Această ipoteză este combătută de expertul

tehnic judiciar auto, M.O., prin expertiza administrată în prima instanță, care

consideră că incendiul ar fi putut izbucni în zona cabinei macaralei, zonă care

este puternic afectată, fiind dotată cu materiale inflamabile și pentru alte considerente

arătate detaliat în raport.

Din depozițiile martorilor audiați, șoferi

ai celor două utilaje, respectiv T.V.D. și C.A. reiese că incendiul a fost cauzat

de un scurtcircuit la macara, mai exact la mijlocul acesteia în care se afla cabina,

cauciucurile fiind intacte. S-a menționat și faptul că macaraua nu a fost golită

de carburant, firma din Germania intenționând să predea carburantul pe bază de proces-verbal,

ceea ce șoferii au refuzat, iar golirea rezervorului nu a mai avut loc.

În acest context probator, administrat

doar în fața primei instanțe, instanța de apel a acordat prevalență concluziilor

raportului corpului de pompieri cehi de la fața locului, necoroborat cu nicio altă

probă, care a stabilit cu caracter probabil, incert, cauza producerii evenimentului

drept „o posibilă defecțiune la roata conductoare a semiremorcii".

Instanța de apel a înlăturat fără nicio

motivare probele testimoniale, iar cu privire la concluziile expertizei tehnice

le invalidează doar pentru motivul timpului scurs de la eveniment, respingând o

contraexpertiză și neluând

, î

n seamă

faptul că utilajul nu mai există din cauza societății asigurate

care l-a predat la fier vechi, conform avizului

de însoțire a mărfii din 13 octombrie 2009 și facturii din 13 octombrie 2009, încasând

polița de asigurare fără a se realiza de către societatea asigurătoare o expertiză

de evaluare a prejudiciului, care a apreciat că dauna este totală. Nu este de ignorat

nici împrejurarea că pârâta a fost convocată la conciliere ulterior dispariției

fizice a bunului.

Din analiza considerentelor care au stat

la baza pronunțării deciziei din apel rezultă că argumentele expuse nu sunt suficiente

pentru a susține soluția pronunțată, iar starea de fapt nu a fost pe deplin

lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, motiv de casare de art.

312 alin. (5) C. proc. civ.

Se impune astfel suplimentarea probatoriului,

eventual cu administrarea unei expertize în procese pirotehnice, urmând a fi analizate

apărările prin care transportatorul încearcă să răstoarne prezumția de vinovăție

prevăzută de reglementările Convenției CMR.

Se vor analiza, elementele răspunderii

civile delictuale, conform art. 998, 999 C. civ., iar Ia întinderea prejudiciului,

dacă e cazul se va avea în vedere și diminuarea acestuia cu suma de bani recuperată

prin valorificarea epavei la fier vechi.

Pentru

toate aceste considerente, în lumina dispozițiilor art. 304

pct. 7 și 9, coroborat cu art. 312 alin. (5) și art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

se va admite recursul declarat de pârâta SC D.L. SRL Timișoara împotriva deciziei

civile nr. 190 din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, care va fi casată

cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC D.L.

Timișoara împotriva deciziei civile nr. 190/2012 din 22 octombrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pe care o casează și dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

5 noiembrie 2013.