ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2012

HOTĂRÂRE
22.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2533 din 30 martie

2011, Curtea de Apel București - secția a VlII-a contencios administrativ și

fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamantul B.B.M., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, contesta Ordinul nr. 459/C din

9 februarie 2010, emis de conducătorul autorității pârâte cu privire la modul

de stabilire a indemnizației de încadrare a reclamantului, solicitând anularea

acestuia, în partea care îl privește.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul.

Recursul este inadmisibil.

Astfel, atât actul contestat, pe de o

parte, cât și hotărârea ce face obiectul recursului de față, pe de altă parte,

au fost date în aplicarea prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Anexa nr.

VI (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) din actul

normativ susmenționat, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței

atacate, „Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat

acestora și magistrații-asistenți, nemulțumiți de modul de stabilire a

drepturilor salariale, prin act administrativ al ordonatorului principal de

credite, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării  actului

administrativ, la

organele de conducere ale Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești,

Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de

conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile

de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile".

De asemenea,

conform alin. (2) al aceluiași articol, „(2) împotriva hotărârilor

organelor prevăzute la alin. (1) se

poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de

contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție,

pentru hotărârile colegiului de conducere al înaltei Curți de Casație și

Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri.

Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".

În prezent, dispozițiile legale citate

sunt prevăzute de art. 7 din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din

sistemul justiției) din Anexa nr. VI (Familia ocupațională de funcții bugetare

„Justiție") la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a

personalului plătit din fonduri publice.

Or, în conformitate cu prevederile art.

299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără

drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege,

hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Cum sentința nr. 2533 din 30 martie

2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1)

inadmisibilității recursului, acesta urmează a fi respins ca atare.

Respinge recursul declarat de reclamantul

împotriva

sentinței nr. 2533

din 30 martie 2011 a Curții de Apel București - secția a VlII-a contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 martie 2012

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2886/2012
ța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții D.E., B.L., P.C., A.V., V.L.A., E.D.A., S.N.A., S.I.C. și A.A.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înain
ÎCCJ 2012-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3160/2012
de contestare a actelor administrative, reglementată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În cauza de față, recurenții-reclamanți au formulat plângere împotriva Ordinului Ministrului Justiției nr. 458/C din 09 februarie 2010,
ÎCCJ 2018-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1350/2018
/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data emiterii actului contestat, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă a
ÎCCJ 2011-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5444/2011
. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 432 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea recla
ÎCCJ 2011-11-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5764/2011
. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Astfel, atât actul contestat, pe de o parte, cât și hotărârea ce face obiectul recursului de față, pe de altă parte, au fost date, în apli
Sursă