ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de strămutare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
acestei instanțe la data de 25 septembrie 2013, petentul M.R. a solicitat
strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3945/260/2013
al Judecătoriei Moinești, cu termen de judecată la 21
septembrie 2013, invocând calitatea părți adverse, R.V., de primar al
comunei
Balcani.
Examinând cauza sub toate aspectele de
fapt și de drept.
Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că la data formulării cererii de strămutare erau incidente dispozițiile
prevăzute de art. I pct. 4-9 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă,
dispoziții prin care a fost modificat textul art. 55
și 56 C. proc. pen.
Acest aspect rezultă din textul art. 1
alin. (2) al aceluiași act normativ, care dispun
că „dispozițiile referitoare la strămutare se aplică numai cererilor de
strămutare
cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare
a prezentei legi", adică după data de 15 februarie 2013.
Or, potrivit prevederilor modificate
ale art. 55 alin. (1) C. proc. pen.
„înalta
Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel
competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută
judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din
circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în
cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită
împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există
pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin
până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții
judiciari sau grefierii instanței".
De asemenea, textul modificat al art.
56 C. proc. pen. dispune că „Cererea de strămutare se adresează Înaltei Curți
de Casație și Justiție sau curții de apel competente și trebuie motivată''.
Prin urmare, cu referire la cererile
de strămutare a cauzelor penale de la un tribunal sau, după caz, de la o
judecătorie, noile dispoziții procedurale stabilesc competența de soluționare în
favoarea curții de apel în a cărei circumscripție teritorială se află judecătoria
sau, după caz, tribunalul respectiv.
Față de considerentele expuse,
reținând că. la data formulării cererii, cauza a cărei strămutare se solicită
se afla pe rolul Judecătoriei Moinești, înalta Curte, în
temeiul dispozițiilor art. 55 alin. (1) și art.
56 C. proc. pen. raportat la art. 11 alin. (2)
din Legea nr. 2/2013, va
trimite cererea Curții de Apel Bacău, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Trimite cererea formulată de petentul M.R.
prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului
nr. 3945/260/2013 al Judecătoriei Moinești la Curtea de Apel Bacău, spre
competentă soluționare
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8
octombrie 2013.