ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6407/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 26 iulie 2006, reclamanții C.I. și C.V. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiul P., Municipiul P., Comisia Locală de Fond Funciar și Primăria Municipiului P., solicitând Tribunalului Argeș, anularea dispoziției din 2006 emisă de primul pârât și restituirea în natură a terenului în suprafață de 3174 mp, situat în municipiului Pitești, iar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin dispoziția atacată în mod nelegal le-au fost acordate măsuri reparatorii numai pentru 228 mp teren în condițiile în care cu actele anexate notificării ei au făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren solicitată, preluată abuziv de către stat înainte de 1989. Prin sentința nr. 267 din 2 octombrie 2007, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată, reținând în esență că dispoziția prin care s-au propus despăgubiri pentru suprafața de 228 mp teren, imposibil de restituit în natură, este legală și temeinică întrucât reclamanții nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate pentru suprafața 3174 mp teren.

În motivarea sentinței tribunalul, pe baza expertizei tehnice efectuate în cauză, a conținutului certificatului de moștenitor și a verificării situației juridice a terenului, a reținut cele ce urmează: Potrivit evidențelor cadastrale din perioada 1930-1932, terenul fostă proprietate C.A., dobândit prin actul autentificat în 1924, a avut în fapt suprafața de 1739 mp. Conform certificatului de moștenitor din 1970, la data decesului, în patrimoniul autoarei reclamanților se mai găsea numai o suprafață de 1330,4 mp teren din care autoarea a transmis, cu titlu de legat particular, lui V.S.M. suprafața de 350 mp, rămânând în proprietate cu 980,4 mp teren. După verificarea situației juridice a terenului la data de 1 ianuarie 1990 expertul, identificând limitele și amplasamentul măsurii de trecere în proprietatea statului, a stabilit că prin Decretul de expropriere nr. 321/1977, statul a preluat suprafața de 742 mp teren, din patrimoniul lui C.V.

și C.F., pe care a fost edificat Spitalul de Pediatrie Pitești. Constatând că reclamanții mai justifică dreptul de proprietate numai pentru suprafața de 238,4 mp teren și că acest teren este ocupat de Spitalul de Pediatri Pitești, tribunalul a apreciat că dispoziția organului administrativ privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este legală. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 17/A din 8 februarie 2010. În această fază procesuală, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice prin care s-a identificat întreaga suprafață de teren care a căzut în lotul autoarei reclamanților în urma partajului voluntar al averii succesorale rămase de pe urma autorului N.P.

În urma verificării actului de partaj voluntar, instanța de apel a reținut că, autoarea reclamanților a primit în proprietate exclusivă terenul situat în Pitești, fără a fi delimitat prin vecinătăți, singurul criteriu de identificare a imobilului fiind acela că are o lățime de 10 m, „începe din deal, în pantă, și se întinde până la cimitirul orașului". Totodată, instanța de apel a reținut că lipsa reperelor pentru identificarea imobilului a creat conflicte între părți cu privire la întinderea reală a suprafeței de teren ce a căzut în lotul autoarei, fiind astfel identificate suprafețe de mărimi diferite. Pentru stabilirea corectă a întinderii imobilului au fost avute în vedere și alte probe, respectiv certificatul de moștenitor din 14 noiembrie 1988, eliberat în urma dezbaterii succesiunii autoarei C.F.

Referindu-se la certificatul de moștenitor sus-menționat, instanța de apel a reținut că autoarea C.F. a avut în municipiul Pitești, o suprafață totală de 1330 mp, din care, în vederea edificării unor locuințe, statul i-a expropriat suprafața de 371 mp; că în timpul vieții, autoarea a dispus, printr-un legat cu titlu particular în favoarea lui V.S.M., de suprafața de 350 mp, care făcea parte din același imobil aflat în Pitești, în patrimoniul acesteia, la data deschiderii succesiunii, rămânând o suprafață de 980,40 mp și nu suprafața totală de 3174 mp, solicitată de reclamanți. Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de apel a reținut că din suprafața de 980 mp, asupra căreia reclamanții și-au justificat dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, le-a fost restituită, pe un alt amplasament, suprafața de 336 mp, iar pe suprafața de 228 mp a fost edificat Spitalul de Pediatrie Pitești, restul suprafeței asigurând accesul la această instituție sanitară.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs. În motivarea recursului, reclamanții susțin că decizia atacată este nelegală reproșând instanței faptul că nu a clarificat ce suprafață de teren este ocupată de numitul P.I.

în condițiile în care din tabelul cu inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Pitești, depus la dosar de pârâta, această situație nu este lămurită; faptul că nu a luat în considerare că aparatura expertului desemnat în cauză a fost necorespunzătoare; că a dispus ca expertiza să se facă în baza Legii nr. 10/2001 și nu în baza Legii 247/2005, pe care și-au întemeiat notificarea; că nu a ținut seama că terenul de 1330 mp este ceea ce a rămas după abuzurile statului comunist și că exproprierea în vederea construirii Spitalului de Pediatrie s-a făcut pe două suprafețe de teren de câte 371 mp; că în momentul prezentării în teren, nu a solicitat reprezentantului Primăriei Pitești precizări în legătură cu așa zisul șanț și cu F.D., elemente care, în opinia lor, erau esențiale în soluționarea corectă a cauzei; împrejurarea că în decizia recurată, nu face nici o referire la actul ce provine de la Arhivele Statului depus la dosar.

Recursul este nul, pentru argumente care urmează. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același Cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-una din ipotezele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. Per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor Într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-pct. 9 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia să se circumscrie unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-pct. 9 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, cererea de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată identifica vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 din C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În condițiile în care instanța de apel, verificând, în cadrul devoluțiunii permise de dispozițiile art. 295 din C. proc. civ., situația de fapt, a stabilit, totodată, că a avut loc o corectă aplicare a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 10/2001, recurenții fără să invoce vreo încălcare a normelor de drept procedural sau material, își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a administrat probatoriile făcând referire la elemente de fapt care vizează o greșită identificare a terenului, a întinderii dreptului de proprietate și a modului în care a fost efectuată expertiza topo.

Or, față de împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă, care permiteau instanței de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conținut. Așa fiind, cum reclamanții nu s-au conformat exigențelor impuse de legiuitor pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu au indicat în cererea lor vreunul din motivele de casare și modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. și nici nu au dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unui din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal sus-menționat, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții C.I. și C.V. împotriva deciziei civile nr. 17/A din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2010.