ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4542/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4542/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele.

Prin

cererea înregistrată la data de 3 martie 2009, reclamanții P.A.I.D. și P.Ș.N.R.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Pitești și

Municipiul Pitești, anularea Dispoziției nr. 6.202 din 31 decembrie 2008 emisă

de primarul localității și obligarea, în principal, a pârâților la acordarea în

compensare a unui alt teren echivalent cu cel preluat abuziv de stat, iar în

subsidiar, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În

motivarea contestației, reclamanții au arătat, în esență, că au formulat

Notificarea nr. 2.689/2001, prin care au solicitat restituirea în natură sau

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul compus

din teren în suprafață de 2.179 m.p., situat în Pitești, str. Constantin

Brâncoveanu, nr. 35 - 37, județ Argeș, pe care autorul lor comun, P.Ș.V.T., l-a

dobândit prin actul de donație nr. 2.935/1936, notificare ce a fost soluționată

prin Dispoziția nr. 6.202/2008 emisă de Primarul Municipiului Pitești, în

sensul respingerii cererii.

Reclamanții

au susținut că dispoziția contestată este nelegală și netemeinică pentru că

emitentul și-a depășit atribuțiile, pronunțând o soluție neprevăzută de lege,

încălcând dispozițiile art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007, în

sensul că a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului în

proprietatea statului, deși legea instituie o prezumție relativă de preluare

abuzivă a terenului, unitatea deținătoare trebuind să facă dovada contrară

pentru a combate această prezumție. Nu este permisă respingerea notificării

pentru că nu s-a făcut dovada trecerii nelegale în proprietatea statului,

ținând seama și de dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 și de

faptul că la data solicitării conform Legii nr. 10/2001, terenul se afla în

proprietatea statului și figura în planul anexă la Decretul de expropriere nr.

152/1988.

Au

mai susținut reclamanții că nu au culpă pentru nedepunerea actului de preluare

abuzivă, întrucât au făcut demersuri la Arhivele Naționale-Direcția Județeană

Argeș în vederea eliberării acestuia, rămase fără rezultat ca urmare a

atitudinii acestei instituții.

Prin

Sentința civilă nr. 199 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Argeș a admis

contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 6.202 din 31 decembrie 2008 emisă

de Primarul Municipiului Pitești, în ceea ce privește imobilul-teren și a

constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri în condițiile Legii speciale

nr. 10/2001 pentru terenul de 2.179 m.p. situat în Pitești, str. Constantin

Brâncoveanu, nr. 35 - 37, județul Argeș, identificat prin schița anexă la

raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. expert D.I. prin pct. 1

- 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 1.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin

Dispoziția nr. 6.802/2008, Primarul Municipiului Pitești a respins notificarea

depusă de P.Ș.V.T. prin care acesta a solicitat restituirea în natură sau

echivalent a imobilului situat în Pitești, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 35

- 37, compus din teren în suprafață de 2.179 m.p. și construcții în suprafață

de 156 m.p., arătând că notificatorul nu a depus acte cu privire la preluarea

imobilului în proprietatea statului, iar construcția a fost înstrăinată de N.P.

anterior exproprierii.

Din

actele de stare civilă depuse la dosar și din conținutul certificatului de

moștenitor, rezultă că reclamanții sunt copiii autorului P.Ș.V.T., decedat în

2003, fiul D.P. Aceasta a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la

19 martie 1934 teren în suprafață de 810 m.p. în Pitești, având ca vecini:

D.P., rest proprietate cumpărătoare, D.S. și N.G. Prin actul de donație din 16

decembrie 1936, autoarea donează fiului său P.Ș.T. suprafața de 1.369 m.p.

teren dobândit prin actul autentificat sub nr. X de Tribunalul Argeș și

construcțiile aflate pe acesta, situate în Pitești, str. Constantin

Brâncoveanu, nr. 37 (devenit ulterior nr. 35) precum și suprafața de 810 m.p.

ce a făcut obiectul contractului din 19 martie 1934. Din conținutul actului de

donație rezultă că terenurile ce fac obiectul acestuia se învecinează pe o

latură cu proprietatea lui B.P.Ș.

Prin

referatul ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate s-a menționat că o

parte din terenul solicitat de notificator a făcut și obiectul cererii depuse

de sora acestuia, B.P., căreia i s-a emis dispoziția nr. 2.206/2006. Prin acest

act s-a propus acordarea de despăgubiri acesteia în condițiile legii speciale

pentru suprafața de 1.500 m.p. teren situat în Pitești, str. Constantin

Brâncoveanu, nr. 39 (devenit ulterior nr. 37) pe care aceasta îl dobândise, așa

cum rezultă tot din cuprinsul referatului nr. 27254/2006, prin actul dotal

autentificat sub nr. 18664/1936 la Tribunalul Ilfov. În consecință, terenurile

solicitate de cei doi notificatori sunt diferite, confuzia datorându-se

schimbării ulterioare a numerelor străzii Brâncoveanu.

În

ceea ce privește dovada trecerii terenului din litigiu în proprietatea

statului, imobilul deținut de B.P. a fost preluat de stat prin Decretul nr.

92/1950, iar construcțiile au fost demolate prin Decretul nr. 152/1989 pentru

Piața Agroalimentară. La dosar se află un plan extras al anexei la Decretul nr.

152/1989 în care figurează expropriate proprietățile de la nr. 37 și 37 B, nr.

35 nefiind evidențiat în acesta. Nu se poate stabili astfel dacă imobilul din

litigiu solicitat de P.Ș.V.T. a făcut obiectul acestui act, iar Serviciul

Arhive Naționale Istorice Centrale, la solicitarea instanței, a comunicat că

Decretul nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de construcții și terenuri.

Din

cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză și din relațiile comunicate

de Primăria Pitești a rezultat însă, că atât la momentul formulării

notificării, cât și în prezent, terenul se află în proprietatea statului.

În

consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. i din

Legea nr. 10/2001, imobilul făcând parte din categoria celor preluate fără

titlu de către stat și ale art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007.

Întrucât

reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra

terenului litigios, aceștia sunt îndreptățiți la reparații pentru bunul preluat

abuziv de către stat.

Prin

Decizia nr. 44/A din 16 martie 2011, Curtea de Apel Pitești a respins ca

nefondat apelul pârâtului, reținând că prima instanță a făcut o apreciere

corespunzătoare a probatoriului administrat în cauză și în mod corect a statuat

pe baza acestuia faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin.

(1) pct. i din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul, pentru care a fost

formulată notificarea, face parte din categoria celor preluate fără titlu de

către stat.

Reclamanții

au dovedit cu actele depuse la dosar faptul că au calitatea de moștenitori ai

notificatorului P.Ș.V.T., notificator care a fost proprietarul terenului în

suprafață de 2.179 m.p. conform actului de donație din 16 decembrie 1936,

suprafață de teren care a fost identificată prin expertiza efectuată în cauză

de expert D.I., ca fiind în proprietatea statului, în administrarea

Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, conform H.G. nr. 710 din 5

septembrie 1995.

Terenul

în suprafață de 2.179 m.p. (1.369 m.p. + 810 m.p.) având vecinătățile indicate

în actul de donație nr. 2.935 din 16 decembrie 1936, corespunde cu planurile

cadastrale din anii 1930 - 1932, anexa 2, teren care nu mai este liber, fiind

ocupat de o construcție nefinalizată a pieței agroalimentare existentă în

spatele Universității din Pitești și a zonei funcționale a acesteia.

Din

corespondența efectuată cu pârâtul, rezultă că terenul în suprafață de 2.179

m.p. situat în str. Constantin Brâncoveanu, nr. 35 - 37, ce a aparținut

autorului contestatorilor, P.Ș.V.T., la data formulării notificării, era

proprietate de stat, iar în prezent terenul are același regim juridic, fiind

ocupat de construcția Universității din Pitești.

Susținerea

pârâtului, în sensul că nu s-a făcut dovada preluării în mod abuziv a terenului

în proprietatea statului, s-a reținut a fi nejustificată în raport de

probatoriul administrat în cauză.

În

sensul Legii nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și

orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără

temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale

administrației de stat (art. 2 lit. i).

Cele

două înscrisuri depuse de către pârât în susținerea apelului său, un certificat

de rol fiscal pe anul 2002 și copie de pe convenția intervenită la 15 octombrie

1958, nu pot înlătura situația de fapt și de drept la care a ajuns instanța de

fond cu privire la imobilul din litigiu.

Curtea

de apel a arătat că, în speță, în raport de înscrisurile depuse de către

solicitant, nu are nicio relevanță o evidență fiscală pentru perioada 1942 -

1950 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului deținut de autor, în

suprafață de 2.179 m.p., de către Statul Român.

Situația

invocată de către pârât, în sensul că magazia existentă pe terenul notificat a

fost înstrăinată de tatăl notificatorului prin Convenția din 15 septembrie

1958, de asemenea nu are nicio relevanță din punct de vedere juridic cu privire

la regimul juridic al terenului pentru care s-a emis notificarea de către

autorul contestatorilor.

Nu

există dovezi în dosar în sensul că acest teren ar fi fost înstrăinat de către

autorul contestatorilor.

Prin

Decizia nr. 1.793 din 13 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a admis recursul pârâtului, a casat Decizia civilă nr. 44/A

din 16 martie 2011 a Curții de Apel Pitești și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași curte de apel, reținând că, potrivit prevederilor art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în

toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Or,

din acest punct de vedere, din analiza actelor și lucrărilor dosarului se

constată că instanța de apel a soluționat cauza fără să procedeze la stabilirea

pe deplin a situației de fapt.

Astfel,

reclamanții, atât prin notificare, cât și prin acțiunea introductivă au

solicitat restituirea suprafeței de 2.179 m.p., în baza Legii nr. 10/2001,

invocând în susținere numai actele de proprietate din anii 1932 și 1934, la

care se raportează în mod exclusiv.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că "imobilul teren revendicat

a fost preluat abuziv de Statul Român, după anul 1966, când autorul nostru a

plătit ultimul impozit pe teren". De asemenea, reclamanții arată că

"terenul în litigiu figurează în Planul anexă la Decretul de expropriere

cu nr. 152/1988, conform mențiunii de pe acest act, fiind preluat abuziv cel

mai probabil prin acest decret. Vom depune în instanță acest plan".

Însă,

reclamanții nu au depus în dovedirea acestor afirmații, nici dovada plății

ultimului impozit de către autorul lor la nivelul anului 1966 și nici Planul

anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988.

Reclamanții

au depus la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada situației imobilului la

nivelul anilor 1932 - 1934 și nu la momentul preluării abuzive a acestuia de

către Statul Român, moment față de care nu au produs nicio dovadă privind

întinderea dreptului de proprietate al autorului lor.

În

același sens, raportul de expertiză tehnică judiciară administrat de instanța

de fond a avut în vedere "planurile cadastrale din 1930 - 1932" și a

stabilit amplasamentul și suprafața terenului în conformitate cu actele de

proprietate ale reclamanților din anii 1932 și 1934.

Or,

expertul trebuia să realizeze o analiză comparativă a acestei situații a

terenului cu cea de la nivelul momentului exproprierii bunului pentru a oferi

instanței de judecată date relevante privind imobilul preluat abuziv de către

stat de la autorul reclamanților.

Pe

de altă parte, pârâtul a reținut în dispoziția contestată și a susținut în mod

constant în fața instanțelor fondului, cât și prin motivele de recurs, că

reclamanții nu au făcut dovada preluării în mod abuziv în proprietatea statului

a terenului în suprafață de 2.179 m.p., situat în Pitești, str. Brâncoveanu,

nr. 35 - 37, pentru a se putea dispune restituirea în natură sau sub formă de

despăgubiri. Nu se face dovada continuității dreptului de proprietate pentru

întreaga suprafață de 2.179 m.p. teren, întrucât până la aplicarea decretului

de naționalizare, autorul reclamanților figura numai cu suprafața de 500 m.p.

În

dovedirea acestor susțineri, pârâtul a depus la dosarul cauzei certificatul

fiscal emis de serviciul constatare impunere persoane fizice din cadrul

Primăriei Municipiului Pitești din care rezultă că, la matricola pe anii 1942 -

1950, Ș.V.P. figura în str. Brâncoveanu nr. 35 cu 500 m.p. teren viran pentru

construcție și o magazie din scândură. Această construcție a fost vândută de

autorul reclamanților conform convenției aflată la fila 5 din dosarul de apel.

Reclamanții

arată că "legea instituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a

terenului, iar unitatea deținătoare nu a făcut dovada contrară pentru a combate

această prezumție".

Sub

acest aspect, certificatul fiscal mai sus-menționat, invocat de pârât în

apărare, reprezintă o dovadă contrară a prezumției de proprietate și de

preluare abuzivă a suprafeței de teren revendicată de reclamanții, în sensul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Așa

fiind, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu are nicio relevanță o

evidență fiscală pentru perioada 1942 - 1950 cu privire la preluarea abuzivă a

imobilului deținut de autor, în suprafață de 2.179 m.p., de către Statul Român

și nu a motivat înlăturarea acestei apărări a pârâtului.

În

cauză, nu s-a stabilit situația de fapt nici sub aspectul temeiului preluării

imobilului de la autorul reclamanților, întrucât la dosar există înscrisuri

care conțin date contradictorii care creează confuzie și nu clarifică acest

aspect relevant, determinant pentru soluționarea pricinii.

Astfel,

prin Adeverința nr. X din 22 iulie 1996 emisă de R.R.A. Pitești - Serviciul

tehnic proiectare rezultă că imobilul situat în Pitești, str. Brâncoveanu nr.

37 a fost naționalizat cu Decretul nr. 92/1950, la poz. 51, pe numele B.Ș. și a

fost demolat în anul 1988 cu Decretul nr. 152/1989 pentru Piața Agroalimentară.

Serviciul

Județean Argeș al Arhivelor Naționale a comunicat Tribunalului Argeș prin

adresa înregistrată la data de 17 februarie 2010, faptul că deține Decretul

Consiliului de Stat nr. 152/1988, însă acesta nu are anexe, precum și că în

anexa la Decretul nr. 92/1950 nu figurează imobilele din Pitești, str.

Constantin Brâncoveanu nr. 35 - 37, proprietar P.Ș.V.T.

Pe

de altă parte, la data de 1 iulie 2010, Serviciul Județean Argeș al Arhivelor

Naționale a comunicat Tribunalului Argeș că din Adeverința nr. X din 22 iulie

1996 emisă de R.R.A. Pitești reiese că imobilul în cauză a fost demolat cu

Decretul nr. 152/1989, nu nr. 152/1988.

Arhivele

naționale - Serviciul central a transmis tribunalului prin adresa înregistrată

la data de 5 august 2010 că Decretul nr. 152/1988 al Consiliului de Stat al

R.S.R. și Decretul Prezidențial nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de

terenuri și construcții.

Sub

acest aspect, reclamanții au arătat, pe de o parte, că legea specială prevede

că imobilele preluate abuziv sunt și cele preluate în baza unor acte normative

sau decizii administrative nepublicate, la data preluării, în M. Of. sau în

Buletinul oficial.

Pe

de altă parte, reclamanții susțin că terenul în litigiu figurează în Planul

anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988, conform mențiunii de pe acest

act, fiind preluat abuziv cel mai probabil prin acest decret.

Totodată,

există inadvertențe și cu privire la numărul poștal al imobilului, ce rezultă

din actele de proprietate și din celelalte înscrisuri de la dosarul cauzei,

această chestiune fiind esențial de lămurit pentru identificarea terenului în

litigiu.

Ca

urmare, în baza probatoriului administrat, în cauză nu a fost identificată cu

certitudine suprafața de teren preluată abuziv de stat de la autorii

reclamanților și, implicit, nu a fost stabilită întinderea dreptului de

proprietate al reclamanților cu privire la imobilul în discuție la momentul

preluării.

Or,

potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se restituie persoanelor îndreptățite,

în natură sau în echivalent, imobilele preluate în mod abuziv de stat în

perioada 1945 - 1989.

Prin

urmare, în speță are deplină relevanță care era întinderea suprafeței de teren

aflată în proprietatea autorului reclamanților la momentul preluării imobilului

de către Statul Român prin expropriere (sau naționalizare).

În

acest context, este evident că se impune, pentru stabilirea pe deplin a

situației de fapt, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru

rejudecare la aceeași instanță.

Având

în vedere considerentele ce preced, cu ocazia rejudecării, instanța de

trimitere avea a verifica, prin orice probe pe care le considera pertinente și

utile soluționării cauzei:

-

întinderea suprafeței de teren deținute de autorul reclamanților în calitate de

proprietar, la momentul preluării acesteia de către stat;

-

identificarea terenului a cărui restituire se cere și stabilirea modului în

care acesta a intrat în proprietatea statului, respectiv în baza cărui titlu a

fost preluat de la autorul reclamanților.

Față

de particularitățile speței, aceste aspecte trebuie lămurite, având în vedere

că terenul se află în posesia statului, fiind afectat de construcții, iar

recurentul-pârât Primarul Municipiului Pitești a susținut că din probatoriul

administrat a rezultat că autorul petenților deținea la nivelul anilor 1942 -

1950 o suprafață de teren mai mică (500 m.p.), decât cea solicitată a fi

restituită.

În

rejudecare, prin Decizia civilă nr. 21 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă, a admis apelul pârâtului și a constatat dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii doar pentru suprafața de 500 m.p. Restul

dispozițiilor sentinței au fost menținute.

Curtea

de apel a reținut următoarele:

Atât

reclamanții, cât și pârâții au depus înscrisuri care se aflau la dosar și pe

care instanțele le-au cercetat, mai puțin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. X, menționat în actul de donație nr. 2.935 din data de 16

decembrie 1936 și care privește o suprafață de 810 m.p.

Celălalt

act de vânzare-cumpărare nu a putut fi depus de reclamanți, întrucât nu-l

dețin.

Față

de actele vechi de proprietate, reclamanților nu li s-a contestat calitatea de

proprietar al autorului lor, însă ceea ce pârâții contestă este faptul că nu

s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului în proprietatea statului, cât și

întinderea suprafeței ce poate face obiectul legii speciale.

Din

chiar titulatura legii rezultă că aceasta se referă la imobile preluate abuziv

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Ceea

ce este relevant în speță este dovada calității de proprietar la momentul

preluării de către stat a imobilului.

Spre

deosebire de dreptul comun, unde dovada existenței dreptului de proprietate în

patrimoniul unei persoane se poate face prin înfățișarea titlului translativ,

constitutiv ori declarativ al dreptului, în reglementarea specială, atare

modalitate constituie doar una dintre posibilitățile recunoscute alternativ de

legiuitor.

Astfel,

potrivit art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de

proprietate în sensul art. 23 din lege, se înțelege nu numai actele juridice

translative de proprietate, însă și "orice acte juridice care atestă

deținerea proprietății", de către persoana care a formulat notificarea sau

autorul acesteia, inclusiv acte "emanând de la o autoritate din perioada

respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea

persoanei respective".

În

același timp, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor

probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive.

În

speță nu există un atare act, singurul înscris din care rezultă ce suprafață

deținea autorul reclamanților în perioada 1942 - 1950, fiind un certificat de

rol fiscal, ce are ca mențiuni un teren viran de 500 m.p. pentru construcții și

o magazie din scândură, iar înregistrarea în evidențele fiscale nu s-ar fi

putut face decât în nume de proprietar, motiv pentru care s-a constatat dreptul

reclamanților la despăgubiri pentru suprafața de teren menționată.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri, au declarat recurs părțile, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care au reținut următoarele:

1.

Reclamanții au susținut, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., că hotărârea curții de apel a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, reținând că certificatul de

rol fiscal, pentru perioada 1942 - 1950, cu privire la suprafața de 500 m.p.,

face dovada suprafeței de teren deținute de autorul lor înainte de preluarea

abuzivă, ignorând actele de proprietate depuse la dosarul cauzei.

Nu

rezultă modalitatea în care instanța a determinat suprafața deținută de autorul

lor la momentul preluării abuzive, în condițiile în care nu s-a stabilit când

și în baza cărui act juridic a fost preluat bunul solicitat de către stat.

Dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 23.1 din Normele metodologice de

aplicare a legii sunt incidente doar în absența actelor translative de

proprietate, care, în speță, sunt depuse la dosarul cauzei.

Invocând

dispozițiile art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 privind Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, au învederat că

probațiunea cauzei a confirmat că suprafața de teren de 2.179 m.p., situat în

Pitești, str. C-tin. Brâncoveanu nr. 35 - 37, județul Argeș, a fost preluat

abuziv de către stat, că se află în proprietatea statului care nu poate face

dovada formală a preluării bunului. Evidențele fiscale cu privire la suprafața

de 500 m.p. reținută ca fiind cuvenită reclamanților, nu au nicio relevanță cu

privire la întinderea suprafeței de teren proprietatea autorului lor la

momentul preluării abuzive de către stat, atâta timp cât actele de proprietate

fac dovada dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe solicitate în

cauză.

Au

solicitat admiterea recursului și, în urma rejudecării cauzei, modificarea

deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de către pârâți, cu

consecința menținerii hotărârii primei instanțe.

2.

Pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești au susținut,

invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că

hotărârea curții de apel s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și

2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauza de față nu s-a făcut dovada

preluării suprafeței de 500 m.p. în proprietatea statului.

Expunând

conținutul normativ al acestor dispoziții legale, recurenții au arătat că în

cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a bunului în proprietatea statului.

La

dosar s-a depus un extras anexă la Decretul de expropriere nr. 152/1989, în

care figurează ca expropriate proprietățile de la nr. 37 și 37B, iar nu și cea

de la nr. 35.

Deși

au invocat că imobilul solicitat a fost preluat abuziv după anul 1966, dar și

că acest teren figurează înscris în planul anexă la Decretul nr. 152/1988, nu

au făcut/depus dovezi în acest sens.

Reclamanții

au depus la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada situației imobilului la

nivelul anilor 1932 - 1934, iar nu la momentul preluării abuzive a acestuia.

Au

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul că, urmare a

admiterii apelului, acțiunea dedusă judecății va fi respinsă ca neîntemeiată.

În

recurs, reclamanții au depus Certificat nr. F/76770 din 25 septembrie 2013 emis

de Primăria municipiului Pitești din care rezultă că la matricola pe anii 1955

- 1957, rolul fiscal nr. 7016, figurează înscris P.Ș.V., din Pitești, str.

C-tin. Brâncoveanu nr. 35, cu suprafața de 2.179 m.p. teren și clădire.

Recursurile

sunt fondate.

Prin

Decizia nr. 1.793 din 13 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a

dispus casarea deciziei curții de apel, reținând incidența prevederilor art.

314 C. proc. civ.

În

acest sens, instanța de recurs, reținând că expertiza efectuată în cauză s-a

raportat la situația terenului solicitat la nivelul anilor 1932 și 1934, a

relevat că "expertul trebuia să realizeze o analiză comparativă a acestei

situații a terenului cu cea de la momentul exproprierii bunului pentru a oferi

instanței de judecată date relevante privind imobilul preluat abuziv de către

stat de la autorul reclamanților".

Sesizând

neconcordanțele existente atât în ce privește întinderea terenului pretins în

cauză, dar și cu privire la temeiul preluării bunului ca și cu privire la

numărul poștal al imobilului, considerată ca o chestiune esențială de lămurit,

a conchis că, în rejudecare, instanța de trimitere va verifica atât întinderea

suprafeței de teren deținută de autorul reclamanților la momentul preluării

acesteia de către stat, cât și identificarea terenului a cărei restituire se

solicită, precum și stabilirea modului în care acesta a trecut în proprietatea

statului.

Dispozițiile

instanței de recurs cu privire la chestiunile necesar a fi lămurite în

rejudecare sunt, potrivit art. 315 C. proc. civ., obligatorii și se impun ca

atare instanței de trimitere.

Or,

în speță, curtea de apel deși reține chestiunile litigioase necesar a fi

lămurite, se limitează să indice conținutul dispozițiilor art. 23 și 24 din

Legea nr. 10/2001 și, fără să facă verificările pretinse de instanța

superioară, să rețină că singurul înscris din care rezultă suprafața deținută

de autorul reclamanților în perioada 1942 - 1950 este un certificat de rol

fiscal care privește un teren viran de 500 m.p., pentru care s-a și recunoscut

reclamanților dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Or,

cerințele deciziei de casare, astfel cum au fost expuse mai sus, priveau

verificarea situației terenului la momentul exproprierii (care nu a fost

stabilit în rejudecare), identificarea acestuia (cerință, de asemenea,

neîndeplinită și care presupunea completarea lucrării de expertiză administrată

în fața primei instanțe și cu privire la situația terenului de la momentul

exproprierii), precum și temeiul juridic/titlul în baza căruia terenul a fost

preluat abuziv de către stat.

Constatând

că instanța de apel nu a respectat niciuna dintre îndrumările instanței de

recurs, situația de fapt în cauză nefiind astfel pe deplin lămurită, dar și în

raport de înscrisul depus în recurs, ce confirmă susținerile reclamanților

privind existența în patrimoniul autorului lor a suprafeței de 2.179 m.p.

pretinsă în cauză (certificat de rol fiscal pe anii 1955 - 1957) ce nu a fost

avut în vedere de instanța de apel la pronunțarea hotărârii atacate, se

verifică ca fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca

atare, consecință a incidenței motivului de recurs invocat și a constatării

încălcării prevederilor art. 315 C. proc. civ., dar și în scopul soluționării

unitare a cauzei, în temeiul art. 312 (5) C. proc. civ., recursurile deduse

judecății vor fi admise cu consecința casării deciziei curții de apel și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În

rejudecare, alături de probațiunea considerată de instanța de apel necesar a fi

administrată în cauză, se va dispune completarea expertizei tehnice efectuate

la judecata în primă instanță, în sensul celor dispuse prin decizia de casare

pronunțată în primul ciclu procesual, respectiv analiza comparativă a terenului

litigios de la momentul anilor 1932, 1934 (anul dobândirii bunului) cu cea de

la momentul exproprierii bunului, evident cu verificarea și a evidențelor de

rol fiscal privind același bun litigios și identificarea bunului litigios, în

scopul legalei soluționări a cererii deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanții P.A.I.D. și P.Ș.N.R. și de pârâții

Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești împotriva Deciziei nr. 21

din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - AM