ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4542/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele. Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2009, reclamanții P.A.I.D. și P.Ș.N.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești, anularea Dispoziției nr. 6.202 din 31 decembrie 2008 emisă de primarul localității și obligarea, în principal, a pârâților la acordarea în compensare a unui alt teren echivalent cu cel preluat abuziv de stat, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În motivarea contestației, reclamanții au arătat, în esență, că au formulat Notificarea nr. 2.689/2001, prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul compus din teren în suprafață de 2.179 m.p., situat în Pitești, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 35 - 37, județ Argeș, pe care autorul lor comun, P.Ș.V.T., l-a dobândit prin actul de donație nr. 2.935/1936, notificare ce a fost soluționată prin Dispoziția nr. 6.202/2008 emisă de Primarul Municipiului Pitești, în sensul respingerii cererii. Reclamanții au susținut că dispoziția contestată este nelegală și netemeinică pentru că emitentul și-a depășit atribuțiile, pronunțând o soluție neprevăzută de lege, încălcând dispozițiile art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G.

nr. 250/2007, în sensul că a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului în proprietatea statului, deși legea instituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a terenului, unitatea deținătoare trebuind să facă dovada contrară pentru a combate această prezumție. Nu este permisă respingerea notificării pentru că nu s-a făcut dovada trecerii nelegale în proprietatea statului, ținând seama și de dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 și de faptul că la data solicitării conform Legii nr. 10/2001, terenul se afla în proprietatea statului și figura în planul anexă la Decretul de expropriere nr. 152/1988. Au mai susținut reclamanții că nu au culpă pentru nedepunerea actului de preluare abuzivă, întrucât au făcut demersuri la Arhivele Naționale-Direcția Județeană Argeș în vederea eliberării acestuia, rămase fără rezultat ca urmare a atitudinii acestei instituții.

Prin Sentința civilă nr. 199 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Argeș a admis contestația, a anulat în parte Dispoziția nr. 6.202 din 31 decembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Pitești, în ceea ce privește imobilul-teren și a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri în condițiile Legii speciale nr. 10/2001 pentru terenul de 2.179 m.p. situat în Pitești, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 35 - 37, județul Argeș, identificat prin schița anexă la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. expert D.I. prin pct. 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 1. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr. 6.802/2008, Primarul Municipiului Pitești a respins notificarea depusă de P.Ș.V.T.

prin care acesta a solicitat restituirea în natură sau echivalent a imobilului situat în Pitești, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 35 - 37, compus din teren în suprafață de 2.179 m.p. și construcții în suprafață de 156 m.p., arătând că notificatorul nu a depus acte cu privire la preluarea imobilului în proprietatea statului, iar construcția a fost înstrăinată de N.P. anterior exproprierii. Din actele de stare civilă depuse la dosar și din conținutul certificatului de moștenitor, rezultă că reclamanții sunt copiii autorului P.Ș.V.T., decedat în 2003, fiul D.P. Aceasta a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 19 martie 1934 teren în suprafață de 810 m.p. în Pitești, având ca vecini: D.P., rest proprietate cumpărătoare, D.S.

și N.G. Prin actul de donație din 16 decembrie 1936, autoarea donează fiului său P.Ș.T. suprafața de 1.369 m.p. teren dobândit prin actul autentificat sub nr. X de Tribunalul Argeș și construcțiile aflate pe acesta, situate în Pitești, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 37 (devenit ulterior nr. 35) precum și suprafața de 810 m.p. ce a făcut obiectul contractului din 19 martie 1934. Din conținutul actului de donație rezultă că terenurile ce fac obiectul acestuia se învecinează pe o latură cu proprietatea lui B.P.Ș. Prin referatul ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate s-a menționat că o parte din terenul solicitat de notificator a făcut și obiectul cererii depuse de sora acestuia, B.P., căreia i s-a emis dispoziția nr. 2.206/2006.

Prin acest act s-a propus acordarea de despăgubiri acesteia în condițiile legii speciale pentru suprafața de 1.500 m.p. teren situat în Pitești, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 39 (devenit ulterior nr. 37) pe care aceasta îl dobândise, așa cum rezultă tot din cuprinsul referatului nr. 27254/2006, prin actul dotal autentificat sub nr. 18664/1936 la Tribunalul Ilfov. În consecință, terenurile solicitate de cei doi notificatori sunt diferite, confuzia datorându-se schimbării ulterioare a numerelor străzii Brâncoveanu. În ceea ce privește dovada trecerii terenului din litigiu în proprietatea statului, imobilul deținut de B.P. a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950, iar construcțiile au fost demolate prin Decretul nr. 152/1989 pentru Piața Agroalimentară.

La dosar se află un plan extras al anexei la Decretul nr. 152/1989 în care figurează expropriate proprietățile de la nr. 37 și 37 B, nr. 35 nefiind evidențiat în acesta. Nu se poate stabili astfel dacă imobilul din litigiu solicitat de P.Ș.V.T. a făcut obiectul acestui act, iar Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, la solicitarea instanței, a comunicat că Decretul nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de construcții și terenuri. Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză și din relațiile comunicate de Primăria Pitești a rezultat însă, că atât la momentul formulării notificării, cât și în prezent, terenul se află în proprietatea statului. În consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. i din Legea nr. 10/2001, imobilul făcând parte din categoria celor preluate fără titlu de către stat și ale art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G.

nr. 250/2007. Întrucât reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra terenului litigios, aceștia sunt îndreptățiți la reparații pentru bunul preluat abuziv de către stat. Prin Decizia nr. 44/A din 16 martie 2011, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul pârâtului, reținând că prima instanță a făcut o apreciere corespunzătoare a probatoriului administrat în cauză și în mod corect a statuat pe baza acestuia faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. i din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul, pentru care a fost formulată notificarea, face parte din categoria celor preluate fără titlu de către stat. Reclamanții au dovedit cu actele depuse la dosar faptul că au calitatea de moștenitori ai notificatorului P.Ș.V.T., notificator care a fost proprietarul terenului în suprafață de 2.179 m.p.

conform actului de donație din 16 decembrie 1936, suprafață de teren care a fost identificată prin expertiza efectuată în cauză de expert D.I., ca fiind în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, conform H.G. nr. 710 din 5 septembrie 1995. Terenul în suprafață de 2.179 m.p. (1.369 m.p. + 810 m.p.) având vecinătățile indicate în actul de donație nr. 2.935 din 16 decembrie 1936, corespunde cu planurile cadastrale din anii 1930 - 1932, anexa 2, teren care nu mai este liber, fiind ocupat de o construcție nefinalizată a pieței agroalimentare existentă în spatele Universității din Pitești și a zonei funcționale a acesteia. Din corespondența efectuată cu pârâtul, rezultă că terenul în suprafață de 2.179 m.p.

situat în str. Constantin Brâncoveanu, nr. 35 - 37, ce a aparținut autorului contestatorilor, P.Ș.V.T., la data formulării notificării, era proprietate de stat, iar în prezent terenul are același regim juridic, fiind ocupat de construcția Universității din Pitești. Susținerea pârâtului, în sensul că nu s-a făcut dovada preluării în mod abuziv a terenului în proprietatea statului, s-a reținut a fi nejustificată în raport de probatoriul administrat în cauză.

În sensul Legii nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat (art. 2 lit. i). Cele două înscrisuri depuse de către pârât în susținerea apelului său, un certificat de rol fiscal pe anul 2002 și copie de pe convenția intervenită la 15 octombrie 1958, nu pot înlătura situația de fapt și de drept la care a ajuns instanța de fond cu privire la imobilul din litigiu. Curtea de apel a arătat că, în speță, în raport de înscrisurile depuse de către solicitant, nu are nicio relevanță o evidență fiscală pentru perioada 1942 - 1950 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului deținut de autor, în suprafață de 2.179 m.p., de către Statul Român.

Situația invocată de către pârât, în sensul că magazia existentă pe terenul notificat a fost înstrăinată de tatăl notificatorului prin Convenția din 15 septembrie 1958, de asemenea nu are nicio relevanță din punct de vedere juridic cu privire la regimul juridic al terenului pentru care s-a emis notificarea de către autorul contestatorilor. Nu există dovezi în dosar în sensul că acest teren ar fi fost înstrăinat de către autorul contestatorilor. Prin Decizia nr. 1.793 din 13 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul pârâtului, a casat Decizia civilă nr. 44/A din 16 martie 2011 a Curții de Apel Pitești și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, reținând că, potrivit prevederilor art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Or, din acest punct de vedere, din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a soluționat cauza fără să procedeze la stabilirea pe deplin a situației de fapt. Astfel, reclamanții, atât prin notificare, cât și prin acțiunea introductivă au solicitat restituirea suprafeței de 2.179 m.p., în baza Legii nr. 10/2001, invocând în susținere numai actele de proprietate din anii 1932 și 1934, la care se raportează în mod exclusiv.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că "imobilul teren revendicat a fost preluat abuziv de Statul Român, după anul 1966, când autorul nostru a plătit ultimul impozit pe teren". De asemenea, reclamanții arată că "terenul în litigiu figurează în Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988, conform mențiunii de pe acest act, fiind preluat abuziv cel mai probabil prin acest decret. Vom depune în instanță acest plan". Însă, reclamanții nu au depus în dovedirea acestor afirmații, nici dovada plății ultimului impozit de către autorul lor la nivelul anului 1966 și nici Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988. Reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada situației imobilului la nivelul anilor 1932 - 1934 și nu la momentul preluării abuzive a acestuia de către Statul Român, moment față de care nu au produs nicio dovadă privind întinderea dreptului de proprietate al autorului lor.

În același sens, raportul de expertiză tehnică judiciară administrat de instanța de fond a avut în vedere "planurile cadastrale din 1930 - 1932" și a stabilit amplasamentul și suprafața terenului în conformitate cu actele de proprietate ale reclamanților din anii 1932 și 1934. Or, expertul trebuia să realizeze o analiză comparativă a acestei situații a terenului cu cea de la nivelul momentului exproprierii bunului pentru a oferi instanței de judecată date relevante privind imobilul preluat abuziv de către stat de la autorul reclamanților. Pe de altă parte, pârâtul a reținut în dispoziția contestată și a susținut în mod constant în fața instanțelor fondului, cât și prin motivele de recurs, că reclamanții nu au făcut dovada preluării în mod abuziv în proprietatea statului a terenului în suprafață de 2.179 m.p., situat în Pitești, str. Brâncoveanu, nr. 35 - 37, pentru a se putea dispune restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri.

Nu se face dovada continuității dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 2.179 m.p. teren, întrucât până la aplicarea decretului de naționalizare, autorul reclamanților figura numai cu suprafața de 500 m.p. În dovedirea acestor susțineri, pârâtul a depus la dosarul cauzei certificatul fiscal emis de serviciul constatare impunere persoane fizice din cadrul Primăriei Municipiului Pitești din care rezultă că, la matricola pe anii 1942 - 1950, Ș.V.P. figura în str. Brâncoveanu nr. 35 cu 500 m.p. teren viran pentru construcție și o magazie din scândură. Această construcție a fost vândută de autorul reclamanților conform convenției aflată la fila 5 din dosarul de apel.

Reclamanții arată că "legea instituie o prezumție relativă de preluare abuzivă a terenului, iar unitatea deținătoare nu a făcut dovada contrară pentru a combate această prezumție". Sub acest aspect, certificatul fiscal mai sus-menționat, invocat de pârât în apărare, reprezintă o dovadă contrară a prezumției de proprietate și de preluare abuzivă a suprafeței de teren revendicată de reclamanții, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Așa fiind, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu are nicio relevanță o evidență fiscală pentru perioada 1942 - 1950 cu privire la preluarea abuzivă a imobilului deținut de autor, în suprafață de 2.179 m.p., de către Statul Român și nu a motivat înlăturarea acestei apărări a pârâtului.

În cauză, nu s-a stabilit situația de fapt nici sub aspectul temeiului preluării imobilului de la autorul reclamanților, întrucât la dosar există înscrisuri care conțin date contradictorii care creează confuzie și nu clarifică acest aspect relevant, determinant pentru soluționarea pricinii. Astfel, prin Adeverința nr. X din 22 iulie 1996 emisă de R.R.A. Pitești - Serviciul tehnic proiectare rezultă că imobilul situat în Pitești, str. Brâncoveanu nr. 37 a fost naționalizat cu Decretul nr. 92/1950, la poz. 51, pe numele B.Ș. și a fost demolat în anul 1988 cu Decretul nr. 152/1989 pentru Piața Agroalimentară. Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale a comunicat Tribunalului Argeș prin adresa înregistrată la data de 17 februarie 2010, faptul că deține Decretul Consiliului de Stat nr. 152/1988, însă acesta nu are anexe, precum și că în anexa la Decretul nr. 92/1950 nu figurează imobilele din Pitești, str. Constantin Brâncoveanu nr. 35 - 37, proprietar P.Ș.V.T.

Pe de altă parte, la data de 1 iulie 2010, Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale a comunicat Tribunalului Argeș că din Adeverința nr. X din 22 iulie 1996 emisă de R.R.A. Pitești reiese că imobilul în cauză a fost demolat cu Decretul nr. 152/1989, nu nr. 152/1988. Arhivele naționale - Serviciul central a transmis tribunalului prin adresa înregistrată la data de 5 august 2010 că Decretul nr. 152/1988 al Consiliului de Stat al R.S.R. și Decretul Prezidențial nr. 152/1989 nu se referă la exproprieri de terenuri și construcții. Sub acest aspect, reclamanții au arătat, pe de o parte, că legea specială prevede că imobilele preluate abuziv sunt și cele preluate în baza unor acte normative sau decizii administrative nepublicate, la data preluării, în M. Of.

sau în Buletinul oficial. Pe de altă parte, reclamanții susțin că terenul în litigiu figurează în Planul anexă la Decretul de expropriere cu nr. 152/1988, conform mențiunii de pe acest act, fiind preluat abuziv cel mai probabil prin acest decret. Totodată, există inadvertențe și cu privire la numărul poștal al imobilului, ce rezultă din actele de proprietate și din celelalte înscrisuri de la dosarul cauzei, această chestiune fiind esențial de lămurit pentru identificarea terenului în litigiu. Ca urmare, în baza probatoriului administrat, în cauză nu a fost identificată cu certitudine suprafața de teren preluată abuziv de stat de la autorii reclamanților și, implicit, nu a fost stabilită întinderea dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la imobilul în discuție la momentul preluării.

Or, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se restituie persoanelor îndreptățite, în natură sau în echivalent, imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 1945 - 1989. Prin urmare, în speță are deplină relevanță care era întinderea suprafeței de teren aflată în proprietatea autorului reclamanților la momentul preluării imobilului de către Statul Român prin expropriere (sau naționalizare). În acest context, este evident că se impune, pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

Având în vedere considerentele ce preced, cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere avea a verifica, prin orice probe pe care le considera pertinente și utile soluționării cauzei: - întinderea suprafeței de teren deținute de autorul reclamanților în calitate de proprietar, la momentul preluării acesteia de către stat; - identificarea terenului a cărui restituire se cere și stabilirea modului în care acesta a intrat în proprietatea statului, respectiv în baza cărui titlu a fost preluat de la autorul reclamanților. Față de particularitățile speței, aceste aspecte trebuie lămurite, având în vedere că terenul se află în posesia statului, fiind afectat de construcții, iar recurentul-pârât Primarul Municipiului Pitești a susținut că din probatoriul administrat a rezultat că autorul petenților deținea la nivelul anilor 1942 - 1950 o suprafață de teren mai mică (500 m.p.), decât cea solicitată a fi restituită.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 21 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul pârâtului și a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii doar pentru suprafața de 500 m.p. Restul dispozițiilor sentinței au fost menținute. Curtea de apel a reținut următoarele: Atât reclamanții, cât și pârâții au depus înscrisuri care se aflau la dosar și pe care instanțele le-au cercetat, mai puțin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X, menționat în actul de donație nr. 2.935 din data de 16 decembrie 1936 și care privește o suprafață de 810 m.p. Celălalt act de vânzare-cumpărare nu a putut fi depus de reclamanți, întrucât nu-l dețin.

Față de actele vechi de proprietate, reclamanților nu li s-a contestat calitatea de proprietar al autorului lor, însă ceea ce pârâții contestă este faptul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului în proprietatea statului, cât și întinderea suprafeței ce poate face obiectul legii speciale. Din chiar titulatura legii rezultă că aceasta se referă la imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ceea ce este relevant în speță este dovada calității de proprietar la momentul preluării de către stat a imobilului. Spre deosebire de dreptul comun, unde dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul unei persoane se poate face prin înfățișarea titlului translativ, constitutiv ori declarativ al dreptului, în reglementarea specială, atare modalitate constituie doar una dintre posibilitățile recunoscute alternativ de legiuitor.

Astfel, potrivit art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate în sensul art. 23 din lege, se înțelege nu numai actele juridice translative de proprietate, însă și "orice acte juridice care atestă deținerea proprietății", de către persoana care a formulat notificarea sau autorul acesteia, inclusiv acte "emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective". În același timp, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În speță nu există un atare act, singurul înscris din care rezultă ce suprafață deținea autorul reclamanților în perioada 1942 - 1950, fiind un certificat de rol fiscal, ce are ca mențiuni un teren viran de 500 m.p. pentru construcții și o magazie din scândură, iar înregistrarea în evidențele fiscale nu s-ar fi putut face decât în nume de proprietar, motiv pentru care s-a constatat dreptul reclamanților la despăgubiri pentru suprafața de teren menționată. Împotriva sus-menționatei hotărâri, au declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au reținut următoarele: 1. Reclamanții au susținut, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., că hotărârea curții de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001, reținând că certificatul de rol fiscal, pentru perioada 1942 - 1950, cu privire la suprafața de 500 m.p., face dovada suprafeței de teren deținute de autorul lor înainte de preluarea abuzivă, ignorând actele de proprietate depuse la dosarul cauzei. Nu rezultă modalitatea în care instanța a determinat suprafața deținută de autorul lor la momentul preluării abuzive, în condițiile în care nu s-a stabilit când și în baza cărui act juridic a fost preluat bunul solicitat de către stat. Dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a legii sunt incidente doar în absența actelor translative de proprietate, care, în speță, sunt depuse la dosarul cauzei.

Invocând dispozițiile art. 1 lit. e) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, au învederat că probațiunea cauzei a confirmat că suprafața de teren de 2.179 m.p., situat în Pitești, str. C-tin. Brâncoveanu nr. 35 - 37, județul Argeș, a fost preluat abuziv de către stat, că se află în proprietatea statului care nu poate face dovada formală a preluării bunului. Evidențele fiscale cu privire la suprafața de 500 m.p. reținută ca fiind cuvenită reclamanților, nu au nicio relevanță cu privire la întinderea suprafeței de teren proprietatea autorului lor la momentul preluării abuzive de către stat, atâta timp cât actele de proprietate fac dovada dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe solicitate în cauză.

Au solicitat admiterea recursului și, în urma rejudecării cauzei, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de către pârâți, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe. 2. Pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești au susținut, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea curții de apel s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că în cauza de față nu s-a făcut dovada preluării suprafeței de 500 m.p. în proprietatea statului. Expunând conținutul normativ al acestor dispoziții legale, recurenții au arătat că în cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a bunului în proprietatea statului.

La dosar s-a depus un extras anexă la Decretul de expropriere nr. 152/1989, în care figurează ca expropriate proprietățile de la nr. 37 și 37B, iar nu și cea de la nr. 35. Deși au invocat că imobilul solicitat a fost preluat abuziv după anul 1966, dar și că acest teren figurează înscris în planul anexă la Decretul nr. 152/1988, nu au făcut/depus dovezi în acest sens. Reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada situației imobilului la nivelul anilor 1932 - 1934, iar nu la momentul preluării abuzive a acestuia. Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul că, urmare a admiterii apelului, acțiunea dedusă judecății va fi respinsă ca neîntemeiată. În recurs, reclamanții au depus Certificat nr. F/76770 din 25 septembrie 2013 emis de Primăria municipiului Pitești din care rezultă că la matricola pe anii 1955 - 1957, rolul fiscal nr. 7016, figurează înscris P.Ș.V., din Pitești, str. C-tin.

Brâncoveanu nr. 35, cu suprafața de 2.179 m.p. teren și clădire. Recursurile sunt fondate. Prin Decizia nr. 1.793 din 13 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea deciziei curții de apel, reținând incidența prevederilor art. 314 C. proc. civ.

În acest sens, instanța de recurs, reținând că expertiza efectuată în cauză s-a raportat la situația terenului solicitat la nivelul anilor 1932 și 1934, a relevat că "expertul trebuia să realizeze o analiză comparativă a acestei situații a terenului cu cea de la momentul exproprierii bunului pentru a oferi instanței de judecată date relevante privind imobilul preluat abuziv de către stat de la autorul reclamanților". Sesizând neconcordanțele existente atât în ce privește întinderea terenului pretins în cauză, dar și cu privire la temeiul preluării bunului ca și cu privire la numărul poștal al imobilului, considerată ca o chestiune esențială de lămurit, a conchis că, în rejudecare, instanța de trimitere va verifica atât întinderea suprafeței de teren deținută de autorul reclamanților la momentul preluării acesteia de către stat, cât și identificarea terenului a cărei restituire se solicită, precum și stabilirea modului în care acesta a trecut în proprietatea statului.

Dispozițiile instanței de recurs cu privire la chestiunile necesar a fi lămurite în rejudecare sunt, potrivit art. 315 C. proc. civ., obligatorii și se impun ca atare instanței de trimitere. Or, în speță, curtea de apel deși reține chestiunile litigioase necesar a fi lămurite, se limitează să indice conținutul dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001 și, fără să facă verificările pretinse de instanța superioară, să rețină că singurul înscris din care rezultă suprafața deținută de autorul reclamanților în perioada 1942 - 1950 este un certificat de rol fiscal care privește un teren viran de 500 m.p., pentru care s-a și recunoscut reclamanților dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Or, cerințele deciziei de casare, astfel cum au fost expuse mai sus, priveau verificarea situației terenului la momentul exproprierii (care nu a fost stabilit în rejudecare), identificarea acestuia (cerință, de asemenea, neîndeplinită și care presupunea completarea lucrării de expertiză administrată în fața primei instanțe și cu privire la situația terenului de la momentul exproprierii), precum și temeiul juridic/titlul în baza căruia terenul a fost preluat abuziv de către stat. Constatând că instanța de apel nu a respectat niciuna dintre îndrumările instanței de recurs, situația de fapt în cauză nefiind astfel pe deplin lămurită, dar și în raport de înscrisul depus în recurs, ce confirmă susținerile reclamanților privind existența în patrimoniul autorului lor a suprafeței de 2.179 m.p.

pretinsă în cauză (certificat de rol fiscal pe anii 1955 - 1957) ce nu a fost avut în vedere de instanța de apel la pronunțarea hotărârii atacate, se verifică ca fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, consecință a incidenței motivului de recurs invocat și a constatării încălcării prevederilor art. 315 C. proc. civ., dar și în scopul soluționării unitare a cauzei, în temeiul art. 312 (5) C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi admise cu consecința casării deciziei curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În rejudecare, alături de probațiunea considerată de instanța de apel necesar a fi administrată în cauză, se va dispune completarea expertizei tehnice efectuate la judecata în primă instanță, în sensul celor dispuse prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, respectiv analiza comparativă a terenului litigios de la momentul anilor 1932, 1934 (anul dobândirii bunului) cu cea de la momentul exproprierii bunului, evident cu verificarea și a evidențelor de rol fiscal privind același bun litigios și identificarea bunului litigios, în scopul legalei soluționări a cererii deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții P.A.I.D. și P.Ș.N.R. și de pârâții Municipiul Pitești și Primarul Municipiului Pitești împotriva Deciziei nr. 21 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013. Procesat de GGC - AM