ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5476/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5476/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Dolj la data de 3 februarie 2011, reclamantul V.C.A. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării
Naționale, anularea Deciziei de pensie nr. 16477 din 31 decembrie 2010.
Tribunalul Dolj,
secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 3530 din 14
martie 2011 a admis excepția necompetenței, invocată din oficiu de instanță. A
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a reținut, pornind
de la prevederile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 și ale art. 156 din
Legea nr. 19/2000 și având în vedere că acțiunea nu este îndreptată împotriva
C.N.P.A.S. sau împotriva vreunei case sectoriale de pensii, că instanța competentă
este cea în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul pârâtul.
În aceste condiții
s-a declinat în favoarea Tribunalului București, ca instanță în a cărei rază
teritorială își are sediul pârâta, competența soluționării cauzei.
Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă
nr. 3979 din 30 aprilie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale. A
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. A
constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta
Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.
S-a reținut că textul
cuprins la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede o competență
teritorială exclusivă, respectiv la domiciliul sau sediul reclamantului,
indiferent dacă acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu C.N.P.P., casele
teritoriale de pensii sau casele sectoriale de pensii, norma fiind una
imperativă de la care părțile nu pot deroga. Cum acțiunea a fost introdusă la
data de 3 februarie 2011, când era în vigoare Legea nr. 263/2010, iar
reclamantul are domiciliul procesual ales în Craiova, județul Dolj, s-a
constatat că revine Tribunalului Dolj, competența teritorială exclusivă a
soluționării cauzei.
Regulatorul de
competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Dolj, în
considerarea argumentelor ce succed.
În stabilirea
instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect
interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în
funcție de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat
că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei
anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate
împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte
cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul
sau sediul pârâtul.
Textul menționat mai
sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispozițiile
cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat
competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor
teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se
că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi
reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege
menționat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanței în a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita
accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat
totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus
noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de
drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din
Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și
Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale
căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de
Guvern.
În ceea ce privește
aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după
intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza
legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin.
(1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea
nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția
asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.),
dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în
vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,
precum și executărilor silite începute sub acea lege.
În considerarea celor
ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul (inclusiv cel
procesual ales) în județul Dolj, competența soluționării acțiunii formulată de
acesta revine Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AS