ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4632/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4632/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ.,
asupra conflictului de competență de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul
Tribunalului Iași la data de 18 mai 2011,
contestatorul Dima Constantin Nicolae
a solicitat, în
contradictoriu cu
intimații Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială din cadrul
M.A.N.
,
ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de pensie nr.
20019 din 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, menținerea deciziei de
pensionare privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în baza legii nr. 164/2001,
suspendarea efectelor deciziei de recalculare și plata diferențelor dintre
pensia de serviciu și pensia recalculată, cu dobânda legală aferentă.
Prin sentința civilă nr. 1183 din 25
mai 2011, Tribunalul Iași a dispus declinarea competenței de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 156
din Legea nr. 19/2000.
După declinare, cauza
a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte
de muncă și asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 23
aprilie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței
teritoriale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr.
3729 din 23 aprilie 2012, Tribunalul București a admis excepția necompetentei
teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Iași.
În motivarea
hotărârii, tribunalul a reținut că
domiciliul
contestatorului D.C.N.
este în municipiul
Iași, jud. Iași și potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Cererile
îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva
caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul ori sediul reclamantul.”
La intrarea în
vigoare a Legii 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor cu
privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau de casele de
pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I.) a fost
modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de către
instanța de la domiciliul reclamantului.
Decizia a cărei
suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010,
cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul contestatorului
pensionar la data de 18 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010
și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.
Normele de procedură
civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010
sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de
procedură civilă.
Când o lege specială
(nr. 19/2000) care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu
privire la competență, este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) și aveam o
altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de competență
din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la
data intrării ei în vigoare.
Constatând intervenit
conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art.
21 și art. 22 C. proc. civ., a î
naintat cauza Înaltei Curții de Casație și
Justiție în vederea soluționării acestuia.
Cu privire la
conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă
judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a
pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și
anume Casa de Pensii din cadrul M.A.N.
Decizia contestată a
fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la
data de 18 mai 2011.
Este adevărat că la
data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art.
156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor
teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își
are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.
Legea nr. 19/2000 a
fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011,
conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și
anume 18 mai 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții
privitoare la competență în art. 154.
Astfel, potrivit alin.
(1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,
a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul.”
Rezultă că, odată cu
intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare
a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care
sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a modificat în
sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul
reclamantului.
Raportat la
dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de
procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de
competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010,
în vigoare la data sesizării instanței.
Cum, în speță,
instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,
iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se
adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă
teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv
Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 iunie 2012.