ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61 din 15 februarie 2011,

Tribunalul Dâmbovița, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din

art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

În baza art. 257

alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatei S.A.E., născută la 3

februarie 1982 în orașul F.T., județul Prahova, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza disp. art. 71

C. pen., s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a –II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza disp. art. 86

2

C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpata S.A.E. să se supună, pe durata termenului

de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată

pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza disp. art. 86

3

alin. (3) C. pen. a fost obligată inculpata să urmeze unul din programele organizate

de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În baza art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

S-a atras atenția inculpatei

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. rap. la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii,

s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 9 iunie 2010.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că P.M. a cunoscut-o pe inculpata S.A.E., prin

intermediul unei cunoștințe comune, pe nume M.G., în cursul lunii mai 2008.

Conform declarației martorului

M., S.A. i-a solicitat cu împrumut o sumă de bani și pentru că el nu avea suma necesară

s-a gândit să-i facă cunoștință cu P.M., despre care știa că are bani, întrucât

îi construise o casă în primăvara anului 2008.

Prin urmare, a condus-o

pe inculpată la domiciliul denunțătoarei din F., unde cele două au purtat o discuție,

la care el nu a participat în integralitate, dar a asistat la momentul la care denunțătoarea

a remis suma de 1.500 euro inculpatei, încheindu-se atunci o chitanță de mână, în

care se consemna acordarea unui împrumut, chitanță semnată și de el.

Cu acea ocazie, așa cum

rezultă din denunțul formulat de P.M. la 30 aprilie 2010, inculpata s-a oferit să

o ajute pe denunțătoare ca fiul acesteia să fie angajat ca jandarm în cadrul unei

unități din București, spunându-i că nașul său este comandantul unei unități de

jandarmi, cerându-i în schimb suma de 1.500 euro.

Pentru că avea suma care

i s-a solicitat de către inculpată pentru a rezolva problema angajării, i-a înmânat

acesteia suma de 1.500 euro în domiciliul său, la data de 5 mai 2008 și ca măsură

de siguranță au încheiat o chitanță de mână, care atesta însă împrumutarea sumei

de bani inculpatei, act semnat și de către martorul M.

Ulterior, inculpata a

contactat-o în mai multe rânduri pe telefonul mobil, în legătură cu promisiunea

făcută de a o ajuta cu angajarea fiului, comunicându-i că momentan nu se făceau

angajări la jandarmi, amânând astfel executarea serviciului promis, asigurând-o

însă că face demersurile necesare pentru angajarea băiatului, și pentru a-i crea

convingerea că este un om de încredere i-a mărturisit că atât sora sa, cât și soțul

său lucrează în poliție.

Întrucât denunțătoarea

era deseori plecată în Italia, țară unde lucra și al cărei rezident era, inculpata

l-a contactat telefonic pe fiul acesteia, G.A.I., căreia i-a dat, de asemenea, asigurări

că cele convenite cu mama lui se vor rezolva și pentru a-i crea certitudinea că

acționează în acest sens, i-a solicitat copia actelor de identitate și de studii,

în vederea constituirii unui dosar necesar angajării în funcția de jandarm.

Pentru aceasta, inculpata

i-a făcut cunoștință cu o persoană pe care a prezentat-o drept avocat, pe nume D.,

urmând ca respectivul să-l ajute în depunerea dosarului.

S-a deplasat cu persoana

prezentată la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi din Târgoviște, unde respectivul

l-a căutat pe ofițerul B., dar pentru că acesta era în concediu au fost invitați

în biroul situat la poarta unității, unde i-a fost studiat dosarul, și pentru că

lipsea fișa medicală și o caracterizare din partea unui profesor i-au fost date

indicații pentru completarea lui.

În declarația sa, B.C.G.

a confirmat faptul că în vara anului 2008 s-a aflat în concediu de odihnă, timp

în care a fost căutat de către G.A.I., care s-ar fi interesat cu privire la condițiile

pe care trebuia să le îndeplinească în vederea înscrierii la examen, așa cum i-a

relatat colegul său de serviciu – sergent major M.R., el fiind ofițer specialist

R.U.

Cu ajutorul inculpatei,

martorul G. și-a întocmit fișa medicală, necesară angajării, după care l-a aproximativ

un an a fost sunat de către inculpată pentru a merge să susțină testarea psihologică.

Cu acea ocazie, inculpata i-a înmânat dosarul întocmit în vederea angajării și i-a

indicat să meargă la unitatea de jandarmi din Târgoviște, unde să predea dosarul

domnului B.

În urma verificării actelor,

martorul a fost trimis în vederea efectuării testării psihologice, la care însă

a fost declarat respins, cu toate că inculpata îi promisese că „și fără să scrie

nimic va promova acest test și că va fi declarat admis”.

Ulterior aflării rezultatului

negativ la testare, inculpata i-a promis martorului că l-ar putea totuși angaja

la Poliția Comunitară F. și pentru aceasta i-a cerut să-i aducă o copie a actului

de identitate, cerându-i atunci să completeze și o cerere pentru obținerea permisului

de port armă, necesar angajării sale ca jandarm.

Inculpata a continuat

să creeze denunțătoarei și fiului acesteia convingerea că le va rezolva problema

pentru care a primit suma de 1.500 euro, asigurându-i că a vorbit cu nașul său V.B.,

comandantul unității de jandarmi, că acestuia i-a fost remisă suma primită și că

acesta face demersuri pentru angajarea numitului G.A.I., iar respingerea sa la testarea

psihologică s-ar fi datorat numai martorului, care nu a rămas în sala de examinare

pe toată durata testului.

Pentru a întări spusele

sale, constatând că denunțătoarea solicită restituirea sumei înmânate, inculpata

i-a promis acesteia că-i va organiza o întâlnire cu nașul său, mijlocindu-i însă

numai o discuție telefonică, care a avut loc la data de 20 mai 2010.

Astfel, în cursul întâlnirii

care a avut loc la data menționată între cele două, inculpata i-a comunicat denunțătoarei

că domnul V. ar dori să vorbească cu ea, moment în care i-a dat telefonul, ocazie

cu care făptuitorul D.V., i s-a adresat spunându-i că este prietenul A.-V., că este

foarte ocupat și că nu mai este nevoie de absolut nimic, dar și că încearcă să rezolve

problema în cel puțin o lună și jumătate, sugerându-i să vorbească cu fiul ei să

fie „puțin mai serios” și „să stea acolo cum e de stat și cât e de stat” .

Totodată, la data de 31

mai 2010, cu ocazia unei alte întâlniri cu denunțătoarea, inculpata i-a comunicat

că tot V.B., căreia ea îi spune domnul V. și la care se duce de sărbători „ca la

nașu” a fost și cel care i-a dat subiectele la licență, întărind astfel, asupra

faptului că persoana respectivă era om de încredere, care a dat „drumul la demersuri”

și că în circa o lună și jumătate va rezolva problema, dar și că nu se impune ca

acesta să restituie banii primiți, întrucât totul se va rezolva.

Întrucât denunțătoarea

a realizat că inculpata nu va rezolva nimic, a formulat denunț cu privire la cele

întâmplate în luna mai 2008, cooperând cu organele de cercetare penală în vederea

stabilirii situației de fapt, astfel încât discuțiile purtate de cele două au fost

interceptate cu autorizarea instanței, începând cu întâlnirea din data de 4 mai

2010.

Din conținutul proceselor

– verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă cu certitudine că inculpata

a încercat să-i creeze denunțătoarei convingerea că o poate ajuta să îi angajeze

fiul în funcția de jandarm, lăsând-o să creadă, atât prin discuțiile avute, cât

și prin activități concrete întreprinse, că are influență asupra unui ofițer superior,

care ar deține chiar funcția de comandant al unei unități de jandarmi din București

și care ar fi și nașul său – V.B., pentru a-l determina să îl angajeze pe G.A.I.

în funcția menționată.

Astfel, discuțiile purtate

de cele două la data de 5 mai 2010 relevă faptul că inculpata a primit de la denunțătoare

suma de 1.500 euro, că această sumă i-a dat-o lui V.B., că suma fusese remisă pentru

a asigura promovarea de către G.A.I. a examenelor organizate de către Inspectoratul

Județean de Jandarmi, dar și că inculpata a explicat denunțătoarei că nepromovarea

examenului de către fiul ei s-a datorat ieșirii după numai o oră din sala de examen

a acestuia, în condițiile în care „ar fi trebuit să rămână doar în sală, chiar dacă

nu scria nimic, în încăperea respectivă fiind camere de luat vederi”.

De asemenea, din discuțiile

purtate la 10 mai 2010, 18 mai 2010-20 mai 2010, rezultă cum inculpata insistă să

explice denunțătoarei că nașul său face demersuri pentru angajarea martorului G.

și chiar intenționează să vorbească cu aceasta la telefon, fără a reuși însă, fiind

foarte ocupat.

Convorbirea telefonică

dintre denunțătoare și făptuitorul D.V., vine să confirme demersurile făcute de

către inculpată de a forma convingerea denunțătoarei că are influență asupra ofițerului

superior V.B., pe care îl consideră ca și nașul său, și că acesta acționează conform

înțelegerii avute la primirea banilor, angajarea fiului ei urmând a avea loc dacă

acesta va respecta timpul necesar examinării.

În urma acestor discuții

telefonice, făptuitorul D.V. a recunoscut în fața anchetatorilor legăturile sale

cu inculpata și după autorizarea înregistrării convorbirilor purtate de el cu inculpata,

la întâlnirea pe care a avut-o cu ea, i-a dezvăluit că a fost citat la parchet,

pentru cercetări sub aspectul infracțiunii de trafic de influență privind pe G.A.I.,

moment în care inculpata i-a solicitat sprijinul pentru a nu comunica date legate

de persoana sa.

Întâlnirea avută de cei

doi la data de 3 iunie 2010 relevă recunoașterea de către inculpată a promisiunii

făcută denunțătoarei de a-i ajuta fiul să se angajeze la jandarmi, spunându-i că

are pe cineva asupra căreia are influență, iar mijlocirea convorbirii telefonice

între făptuitor și denunțătoare a fost făcută tocmai pentru a-i întări convingerea

denunțătoarei că această persoană există și că el o poate ajuta pe denunțătoare

în demersul său.

Și discuția purtată de

denunțătoare cu inculpata la data de 4 iunie 2010 vine în sprijinul acuzațiilor

aduse inculpatei de a-și fi traficat influența, în condițiile în care aceasta îi

solicită denunțătoarei să nu dezvăluie anchetatorilor adevăratul scop al remiterii

banilor, sugerându-i chiar că s-ar putea face vinovată de dare de mită și cerându-i

să nu-i divulge numele și nici pe cel al domnului V., urmând să fie diligentă atunci

când discută la telefon.

Demersul inculpatei de

a-i achita începând din acel moment, într-un termen foarte scurt, denunțătoarei

suma de 1.500 euro, respectiv la data de 8 iunie 2010, este de natură a întări convingerea

instanței că apărarea inculpatei făcută pe parcursul urmării penale, în sensul că

suma de bani a reprezentat numai un împrumut, nu poate fi primită, în raport și

de toate activitățile întreprinse de către inculpată după momentul la care i s-a

comunicat că se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

privind angajarea lui G.A.I., respectiv încercarea de a determina tăcerea făptuitorului

D. privind persoanele implicate și în special a ei, dar și solicitarea făcută denunțătoarei

de a afirma anchetatorilor că suma remisă ei reprezintă doar un împrumut pentru

nuntă.

Instanța a apreciat că

în raport de tot probatoriul menționat că inculpata se face vinovată de săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, de vreme ce aceasta a primit suma de 1.500 de euro de la P.M.,

creându-i convingerea că are influență asupra comandantului unei unități de jandarmi

din București, pe nume V.B., considerat ca și nașul ei, pe care îl poate determina

să îl angajeze pe fiul denunțătoarei – G.A.I. ca jandarm.

S-a apreciat că momentul

consumării infracțiunii de trafic de influență a fost cel al săvârșirii infracțiunii

în forma primirii sumei de bani, neavând relevanță dacă pretinderea folosului, respectiv

angajarea numitului G. a fost satisfăcută sau nu, producerea intervenției nefiind

o condiție pentru existența traficului de influență.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel inculpata S.A.E. care a criticat-o cu motivarea că în mod greșit

prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de trafic de influență în infracțiunea de înșelăciune.

Instanța de apel a apreciat

criticile ca neîntemeiate. Pretinderea exercitării de influență asupra comandantului

unei unități de jandarmi, indiferent că persoana respectivă exista în realitate

sau nu, este elementul constitutiv principal al infracțiunii de trafic de influență.

De asemenea, s-a mai reținut și împrejurarea că denunțătoarea, în calitate de cumpărător

de influență, urmărea un interes nelegitim, fapt ce vine în sprijinul calificării

infracțiunii ca trafic de influență și nu înșelăciune.

În consecință, prin decizia

penală din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs inculpata S.A.E. care, invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., a reiterat criticile formulate în apel,

solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de

influență în infracțiunea de înșelăciune și, în raport de această infracțiune, aplicarea

art. 74

1

C. pen. în condițiile art. 13 C. pen. și achitarea în baza

art. 10 lit. i) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În subsidiar a invocat

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând

redozarea pedepsei aplicate.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând

decizia penală recurată, atât din perspectiva criticilor formulate de recurentă,

cât și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta

e legală și temeinică.

Pe tot parcursul procesului,

inclusiv în recurs, inculpata, fără să conteste situația de fapt, s-a apărat în

sensul că fapta sa a primit o greșită încadrare juridică. A susținut că infracțiunea

de trafic de influență reprezintă primirea de bani sau foloase de către o persoană,

direct sau indirect, în scopul de a determina un funcționar să facă (ori să nu facă)

un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. În speță, susține inculpata, funcționarul

nu a fost identificat, nu se cunosc atribuțiile sale de serviciu și nu există date

din care să rezultă că l-ar fi determinat să facă un act ce intră în atribuțiile

acestuia de serviciu.

Mai mult, între denunțătoare

și inculpată s-a încheiat o chitanță din care rezultă că inculpata a împrumutat

de la aceasta o sumă de bani, astfel că fapta inculpatei trebuie caracterizată ca

o înșelăciune în scopul obținerii sumei respective de bani.

Toate aceste apărări au

fost corect respinse de ambele instanțe (fond și apel), fiind contrazise de probele

administrate în cauză.

Potrivit art. 257

alin. (1) C. pen., sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni

nu doar în cazul în care influența făptuitorului asupra funcționarului este reală,

ci și în cazul în care făptuitorul lasă să se creadă că are o astfel de influență.

Chiar dacă „prezentarea

ca adevărată a unei fapte mincinoase” se regăsește ca element material și în infracțiunea

de înșelăciune, prin voința legiuitorului această acțiune a fost incriminată și

în infracțiunea de trafic de influență, dacă sunt întrunite și celelalte condiții

ce caracterizează infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

Jurisprudența a reținut

că pentru existența cerinței ca făptuitorul să invoce influența pe care o are asupra

vreunui funcționar nu este necesar ca el să precizeze numele și atribuția specifică

acestuia, fiind suficientă indicarea funcției și a autorității ce are competența

de a îndeplini acel act de serviciu.

În speță, inculpata a

făcut referire la un anume V.B., nașul său, care ar deține funcția de comandant

al unității de jandarmi din București, pe lângă care a garantat că ar avea influența

necesară pentru a-l convinge să-l angajeze pe fiul denunțătoarei pe post de jandarm.

Așadar, chiar dacă, în

realitate, V.B. ar fi fost un nume fictiv, ne aflăm în prezența infracțiunii de

trafic de influență întrucât cel despre care s-a făcut vorbire, prin funcție, avea

posibilitatea să-l încadreze pe fiul denunțătoarei în postul dorit.

Comandantul unei unități

de jandarmi are atribuții privind încadrarea pe posturile de jandarmi a persoanelor

care doresc acest lucru, la nivelul unei astfel de instituții întocmindu-se dosarele

de înscriere și organizându-se examinarea psihologică a candidaților.

În concluzie, Înalta Curte

constată că, în mod corect, fapta inculpatei de a pretinde și primi o sumă de bani

de la denunțătoare, în schimbul promisiunii ferme că va interveni pe lângă comandantul

unei unități de jandarmi din București, cu numele V.B., pretinzând că este nașul

ei și prevalându-se de influența pe care a susținut că o are asupra acestuia, pentru

ca acesta să-l angajeze pe fiul denunțătoarei pe postul de jandarm, a fost calificată

ca trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Raportarea la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 s-a făcut în considerarea faptului că funcționarul pe lângă care

a pretins inculpata că ar avea influență se numără printre subiecții cuprinși în

actul normativ menționat.

Nici motivul de recurs,

invocat în subsidiar de inculpată, privind individualizarea pedepsei (caz de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. ) nu este fondat.

Inculpatei i s-a aplicat

o pedeapsă orientată spre minimul textului incriminator, a cărei executare a fost

suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 86

1

și urm. C. pen.,

cuantum și modalitate pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind corect proporționalizate

între gradul ridicat al faptei de corupție comise și circumstanțele personale ale

inculpatei, fără antecedente penale și care a avut o atitudine sinceră în cursul

procesului, uzând de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând

săvârșirea faptelor dar nu și încadrarea juridică a acestora, conduită procesuală

permisă de prevederile art. 320

1

alin. (6) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Onorariul parțial cuvenit

apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpată până la prezentarea avocatului

ales urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata S.A.E. împotriva deciziei penale nr. 63 din 27 aprilie

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 ianuarie

2012.