ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4072/2009

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003,

pronunțată în Dosarul nr. 4681/2002 al Curții Supreme de Justiție, secția

penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curții de Apel

București împotriva Deciziei penale nr. 433/A din 5 iulie 2002 a Curții de Apel

București, s-a casat în parte decizia penală atacată și Sentința penală 105 din

15 februarie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu

privire la greșita achitare a inculpaților T.A.Ș. și P.I.Ș. și s-au respins

recursurile inculpaților, printre care și cele declarate de inculpatul B.M.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare contestatorul condamnat B.M., invocând cazul prevăzut de

art. 386 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea căii extraordinare de

atac exercitate, contestatorul a invocat faptul că la termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs procedura de citare a fost nelegal

îndeplinită întrucât nu a fost citat în străinătate unde se afla la acea dată,

fapt adus la cunoștința instanței de recurs prin înscrisul aflat la dosar

recurs, iar în fond a fost citat la o adresă greșită.

În plus, citarea prin afișare la

Consiliul Local Breaza a fost greșită, această procedură trebuind să fi fost

realizată, în opinia contestatorului, la Consiliul Local în a cărei rază

teritorială se afla instanța de recurs.

Examinând admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta

Curte a constatat că aceasta este întemeiată pe cazul prevăzut de art. 386 lit.

a) C. proc. pen., este făcută în termenul stabilit de art. 388 C. proc. pen. și

că se sprijină pe dovezi aflate la dosar, astfel că, prin Încheierea din 9

noiembrie 2009, a admis-o în principiu, stabilind termen pentru judecarea pe

fond a acesteia.

În urma analizării probelor aflate

la dosar, Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare este

nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Susținerea contestatorului că se

impune citarea sa în Belgia, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (8) C. proc.

pen. este nejustificată.

Este adevărat că apărătorul ales al

inculpatului B.M., avocat C.C. a depus la Dosarul nr. 4681/2002 al Curții

Supreme de Justiție una memoriu prin care făcea cunoscut instanței de recurs că

inculpatul pe care-l apără se află în Belgia din anul 2000 și locuiește la

adresa L., Stationstraat-107, unde urmează a fi citat.

Același avocat însă, la termenul din

18 septembrie 2003, fiind întrebat de instanță în legătură cu motivele pentru

care recurentul B.M. nu s-a întors în țară în condițiile în care este liber și

nu există dovezi în sensul că ar avea interdicție de a părăsi teritoriul

Belgiei, a arătat că nu este în măsură să prezinte astfel de dovezi și nu

cunoaște adresa la care se află inculpatul și nici motivele pentru care nu a

revenit în țară pentru a participa la procesul despre care are, de altfel,

cunoștință.

În atare situație, necunoscându-se

adresa din străinătate, dispoziția instanței de a-l cita pe inculpatul B.M. în

conformitate cu dispozițiile art. 177, alin. (4) C. proc. pen. și nu potrivit

dispozițiilor art. 177, alin. (8) C. proc. pen. este perfect legală.

Așa cum rezultă din art. 177, alin.

(4) C. proc. pen., dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește inculpatul și nici

locul de muncă, citația se afișează la sediul Consiliului Local în a cărei rază

teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Cum în speță infracțiunea de lipsire de

libertate săvârșită de inculpat a căpătat caracterul de infracțiune continuă,

iar epuizarea acesteia a avut loc în vila inculpatului din localitatea Breaza,

în mod justificat acesta a fost citat prin afișare la consiliul local Breaza.

Nici un text de lege din procedura penală nu prevede că atunci când nu se

cunoaște adresa inculpatului citarea prin afișare se face la consiliul local în

raza căruia se află sediul instanței, așa cum a solicitat contestatorul, prin

apărătorul ales.

Neîntemeiată este și critica privind

nelegala citare la domiciliul din București.

Deși în cererea de contestație în

anulare, contestatorul a afirmat că va depune copie după actul de identitate

din care să rezulte că locuința sa se află pe "strada Viitorului", nu

a făcut acest lucru. De altfel, pe dovada de citare, din dosarul de recurs,

rezultă că inculpatul B.M. a fost citat pe Strada I.V., nicidecum doar pe I.V.

așa cum a susținut contestatorul.

Având în vedere cele care preced,

Înalta Curte constată că citarea inculpatului B.M. în Dosarul nr. 4681/2002 al

Curții Supreme de Justiție pentru termenul de judecată din 18 septembrie 2003

s-a făcut în conformitate cu dispozițiile procesual penale, astfel că în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca nefondată, cererea de contestație formulată de

contestatorul condamnat B.M., împotriva Deciziei penale nr. 4447 din 13

octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 4681/2002.

Potrivit art. 192, alin. (2) C.

proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de contestatorul condamnat B.M. împotriva Deciziei penale

nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 4681/2002.

Obligă contestatorul condamnat la

plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

decembrie 2009.