Korkmaz împotriva Turciei

Decizia nr. 904/03 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Zülküf KORKMAZ împotriva Turciei, ședința la 7 decembrie 2006 ca Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Türmen Bîrsan Zagrebelsky dna Gyulumyan David Thór Björgvinsson, judecători și dl Berger Secționar, având în vedere cererea depusă la 22 noiembrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Zülküf Korkmaz, este un cetățean turc născut în 1959 și locuiește în Erzurum.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna M. Avcı, un avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 septembrie 1999, reclamantul a fost arestat împreună cu Z.G. de către ofițerii gendarmei din Stația Tekman din districtul Gendarme. La 15 septembrie 1999, reclamantul a fost adus în fața procurorului public la Curtea de Securitate de Stat Erzurum, unde a refuzat acuzațiile aduse împotriva lui. În aceeași zi procurorul public a decis să elibereze reclamantul din cauza lipsei de probe. La 3 noiembrie 1999, un curier PKK, S.B., a fost arestat la Erzurum. În declarația sa, S.B. a declarat că a luat opt walkie-talkies și o casetă stereo de la reclamant pentru a preda membrilor PKK.

La 31 octombrie 2001, procurorul de la Curtea de Securitate a statului Erzurum a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului. El l-a acuzat de a ajuta o organizație ilegală, și anume PKK. Procurorul a solicitat condamnarea reclamantului în temeiul articolului 169 din Codul Penal. La 21 noiembrie 2001, Curtea penală Tekman, care a acționat sub competențe delegate de Curtea de Securitate a statului Erzurum, a luat depunerea reclamantului. Acuzarea procurorului public nu a fost trimisă reclamantului înainte de audiere, ci a fost citită la începutul audierii. Reclamantul, care nu avea reprezentare juridică, a fost apoi solicitat să prezinte în aceeași audiere cererile și dovezile sale de apărare.

Reclamantul a refuzat acuzațiile împotriva acestuia și a declarat că declarația sa din 14 septembrie 1999 a fost luată sub presiune. La 30 noiembrie 2001, Curtea de Securitate a statului Erzurum a organizat o a doua audiere în absența reclamantului. Curtea a luat act de depunerea de apărare a reclamantului, care a fost trimisă de către Curtea Penală Tekman. În aceeași audiere, a declarat reclamantul vinovat ca fiind acuzat și condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 22 mai 2002, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate a statului Erzurum. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că declarația sa, luată sub presiune, a fost admisă în dosar și că hotărârea Curții de Securitate a statului Erzurum se bazează pe această declarație.

În temeiul articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție, a afirmat că inculparea Curții de Securitate de Stat Erzurum și avizul scris al Procurorului public principal de la Curtea de Casație nu au fost furnizate în fața sa, privand-l astfel de posibilitatea de a-și prezenta contraargumentele. Reclamantul a afirmat în continuare, în temeiul articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție, că a fost privat de dreptul său la asistență juridică în timp ce este în custodie de poliție. În aceeași dispoziție, reclamantul susține, de asemenea, că nu a fost prezent la Curtea de Securitate de Stat în timpul întregii proceduri și, prin urmare, nu a putut să se apere în fața instanței care l-a condamnat. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) din Convenție, că nu i s-a dat posibilitatea de a pune în întrebări martorii împotriva acestuia, ale căror declarații au condus la condamnarea sa.

HOTĂRÂREA La 15 noiembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească exgrația reclamantului cu o sumă totală de 5000 EUR (cincă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” La 27 octombrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 5.000 EUR (cincă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine.

Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului.

Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Vincent Berger Boštjan Zupančič Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 904/03 by Zülküf KORKMAZ against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7 December 2006 as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr J. Hedigan , Mr R. Türmen , Mr C. Bîrsan , Mr V. Zagrebelsky , Mrs A. Gyulumyan , Mr David Thór Björgvinsson, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 November 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Zülküf Korkmaz, is a Turkish national who was born in 1959 and lives in Erzurum.

He was represented before the Court by Mrs M. Avcı, a lawyer practising in Istanbul. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 11 September 1999 the applicant was taken into custody together with Z.G. by gendarme officers from the Tekman District Gendarme Station. On 15 September 1999 the applicant was brought before the public prosecutor at the Erzurum State Security Court, where he denied the charges brought against him. The same day the public prosecutor decided to release the applicant on account of lack of evidence. On 3 November 1999 a PKK courier, S.B., was arrested in Erzurum. In his statement S.B. stated that he had taken eight walkie-talkies and a stereo tape from the applicant to hand over to members of the PKK.

On 31 October 2001 the public prosecutor at the Erzurum State Security Court initiated criminal proceedings against the applicant. He accused him of aiding an illegal organisation, namely the PKK. The prosecution called for the applicant to be sentenced pursuant to Article 169 of the Criminal Code. On 21 November 2001 the Tekman Criminal Court, acting under powers delegated to it by the Erzurum State Security Court, took the applicant’s defence submissions. The public prosecutor’s indictment was not sent to the applicant prior to the hearing, but was read out at the beginning of the hearing. The applicant, who had no legal representation, was then asked to submit his defence submissions and evidence at the same hearing.

The applicant denied the charges against him and stated that his statement dated 14 September 1999 had been taken under duress. On 30 November 2001 the Erzurum State Security Court held a second hearing in the absence of the applicant. The court took note of the applicant’s defence submission which had been sent by the Tekman Criminal Court. At the same hearing, it found the applicant guilty as charged and sentenced him to three years and nine months’ imprisonment. On 22 May 2002 the Court of Cassation upheld the judgment of the Erzurum State Security Court. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 of the Convention that his statement, which was taken under duress, was admitted to the case-file and that the judgment of Erzurum State Security Court was based on this statement.

He alleged under Article 6 § 3 (b) of the Convention that the indictment of the Erzurum State Security Court Public Prosecutor and the written opinion of the Principal Public Prosecutor at the Court of Cassation were not served on him, thus depriving him of the opportunity to put-forward his counter-arguments. The applicant further alleged under Article 6 § 3 (c) of the Convention that he was deprived of his right to legal assistance while in police custody. Under the same provision, the applicant also maintains that he was not present before the State Security Court during the entire proceedings, and therefore he could not defend himself before the court which convicted him. The applicant contended under Article 6 § 3 (d) of the Convention that he was not given the opportunity to question the witnesses against him, whose statements led to his conviction.

THE LAW On 15 November 2006 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 5,000 (five thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.” On 27 October 2006 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 5,000 (five thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases.

Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Registrar President