KORKMAZ v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KORKMAZ v. TURKEY (CtEDO, 2006)
Decizia nr. 904/03 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), de către Zülküf KORKMAZ împotriva Turciei, ședința la 7 decembrie 2006 ca Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Türmen Bîrsan Zagrebelsky dna Gyulumyan David Thór Björgvinsson, judecători și dl Berger Secționar, având în vedere cererea depusă la 22 noiembrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Zülküf Korkmaz, este un cetățean turc născut în 1959 și locuiește în Erzurum. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna M. Avcı, un avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 septembrie 1999, reclamantul a fost arestat împreună cu Z.G. de către ofițerii gendarmei din Stația Tekman din districtul Gendarme. La 15 septembrie 1999, reclamantul a fost adus în fața procurorului public la Curtea de Securitate de Stat Erzurum, unde a refuzat acuzațiile aduse împotriva lui. În aceeași zi procurorul public a decis să elibereze reclamantul din cauza lipsei de probe. La 3 noiembrie 1999, un curier PKK, S.B., a fost arestat la Erzurum. În declarația sa, S.B. a declarat că a luat opt walkie-talkies și o casetă stereo de la reclamant pentru a preda membrilor PKK. La 31 octombrie 2001, procurorul de la Curtea de Securitate a statului Erzurum a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului. El l-a acuzat de a ajuta o organizație ilegală, și anume PKK. Procurorul a solicitat condamnarea reclamantului în temeiul articolului 169 din Codul Penal. La 21 noiembrie 2001, Curtea penală Tekman, care a acționat sub competențe delegate de Curtea de Securitate a statului Erzurum, a luat depunerea reclamantului. Acuzarea procurorului public nu a fost trimisă reclamantului înainte de audiere, ci a fost citită la începutul audierii. Reclamantul, care nu avea reprezentare juridică, a fost apoi solicitat să prezinte în aceeași audiere cererile și dovezile sale de apărare. Reclamantul a refuzat acuzațiile împotriva acestuia și a declarat că declarația sa din 14 septembrie 1999 a fost luată sub presiune. La 30 noiembrie 2001, Curtea de Securitate a statului Erzurum a organizat o a doua audiere în absența reclamantului. Curtea a luat act de depunerea de apărare a reclamantului, care a fost trimisă de către Curtea Penală Tekman. În aceeași audiere, a declarat reclamantul vinovat ca fiind acuzat și condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 22 mai 2002, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate a statului Erzurum. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că declarația sa, luată sub presiune, a fost admisă în dosar și că hotărârea Curții de Securitate a statului Erzurum se bazează pe această declarație. În temeiul articolului 6 § 3 litera (b) din Convenție, a afirmat că inculparea Curții de Securitate de Stat Erzurum și avizul scris al Procurorului public principal de la Curtea de Casație nu au fost furnizate în fața sa, privand-l astfel de posibilitatea de a-și prezenta contraargumentele. Reclamantul a afirmat în continuare, în temeiul articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție, că a fost privat de dreptul său la asistență juridică în timp ce este în custodie de poliție. În aceeași dispoziție, reclamantul susține, de asemenea, că nu a fost prezent la Curtea de Securitate de Stat în timpul întregii proceduri și, prin urmare, nu a putut să se apere în fața instanței care l-a condamnat. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) din Convenție, că nu i s-a dat posibilitatea de a pune în întrebări martorii împotriva acestuia, ale căror declarații au condus la condamnarea sa. HOTĂRÂREA La 15 noiembrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească exgrația reclamantului cu o sumă totală de 5000 EUR (cincă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” La 27 octombrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 5.000 EUR (cincă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Vincent Berger Boštjan Zupančič Președintele grefierului