ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3065/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2145 din 24 octombrie 2011 Tribunalul Mureș – secția

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului

și, în consecință, a declinat în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș – secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamanta Primăria

Comunei Bichiș, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru

a hotărî astfel tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat anularea încheierii

nr. VI/377 din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia de soluționare a

contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, aceasta fiind autoritate

publică centrală.

Învestită

prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 42 din 9 martie 2012 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, a constatat ivit

conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Târgu-Mureș și Tribunalul

Mureș, a suspendat, din oficiu, orice procedură și a înaintat dosarul instanței

în drept să hotărască asupra conflictului, respectiv Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că actul administrativ

producător de efecte juridice este Decizia nr. 1177/2010, iar nu Încheierea nr.

VI.377 din 16 decembrie 2010, aceasta fiind dată în soluționarea plângerii

prealabile.

În condițiile în care

Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de

determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ,

așa cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este

lipsit de relevanță că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la Curtea de Apel, în a cărei rază teritorială se află situat sediul entității verificate de

controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art.

22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – secția

contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art.

22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș - secția

contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

anularea Deciziei nr. 1177/2010 emisă de Camera de Conturi Mureș și anularea

Încheierii nr. VI.377/2010 a Curții de Conturi a României, emisă în

soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Având în vedere

obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

În raport cu dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte

juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții de

Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind

actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a

unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia structurii

Curții de Conturi este emisă la data de 24 august 2010, motiv pentru care, în

cauză, aplicabil este Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului

Curții de Conturi, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 78 din 10

februarie 2009.

Potrivit pct. 106 –

108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009, împotriva încheierilor

emise în soluționarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct.

92 și următoarele poate fi sesizată instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii nr. 554/2004, competența revenind secției de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru

încheierile structurilor centrale ale Curții de Conturi și secțiilor de

contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise

la nivelul camerelor de conturi județene.

Conform dispozițiilor

art. 92 și art. 98 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de

control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate

formula contestație în termen de 15 zile, care „nu suspendă obligația

executării deciziei”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Reținând, pe de o

parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi

și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă

relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept

administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în

exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public,

Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția

specializată, îi revine competența de soluționare a cauzei.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea, în fond, a

cauzei privind pe Primăria Comunei Bichiș și Curtea de Conturi a României este

de competența Tribunalului Mureș – secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Primăria comunei Bichiș și Curtea de Conturi

a României, în favoarea Tribunalului Mureș – secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.