ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5256/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5256/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 19 martie 2009, Înalta Curte, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de recurs declarat de contestatoarea D.L. împotriva Deciziei nr. 90 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. La data de 13 mai 2010, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării. Constatând că, din vina părților, cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 252 C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatoarea D.L. împotriva Deciziei nr. 90 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010. Procesat de GGC - DG
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.