ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3097/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul U.G., prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, în contradictoriu cu pârâtele SC B.C. SRL Reșița și SC B.G. SRL Reșița, a solicitat să se dispună anularea, pentru nulitatea absolută, a hotărârii asociaților SC B.C. SRL Reșița din 15 mai 2008; anularea încheierii de ședință nr. 2132 din 22 mai 2008 a Tribunalului Caraș-Severin; anularea actului adițional din 16 mai 2008, precum și excluderea din cele două societăți a asociatului U.S.I.C. Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 113 din 23 martie 2010, a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamantul U.G.

în contradictoriu cu pârâții SC B.C. SRL Reșița și SC B.G. SRL Reșița; a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării asociaților SC B.C. SRL Reșița din 15 mai 2008 și a dispus anularea acesteia; a dispus anularea actului constitutiv al SC B.G. SRL Reșița, modificări prevăzute în actul adițional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008 și în contractul de cesiune din data de 15 mai 2008. De asemenea, a respins cererea reclamantului privind anularea încheierii de ședință nr. 2132 din 22 mai 2008 a judecătorului delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin; a respins cererea reclamantului privind excluderea asociatului U.S.I.C. din cadrul SC B.C. SRL Reșița și SC B.G.

SRL Reșița; a obligat pârâtele SC B.G. SRL Reșița și SC B.C. SRL Reșița să plătească reclamantului U.G. suma de 712,3 RON cheltuieli de judecată, iar la data rămânerii irevocabile a acestei sentințe s-a dispus menționarea acesteia în Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin și publicarea în M. Of. al României, Partea a IV-a. În motivarea acestei soluții, Tribunalul a reținut că prin hotărârea acționarilor SC B.C. SRL Reșița din 15 mai 2008 semnată de acționarii U.S.I.C. și U.G. s-a hotărât retragerea calității acestei societăți comerciale din cadrul SC B.G. SRL Reșița. În baza acestei hotărâri, pârâtul U.S.I.C. s-a adresat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu cerere pentru autorizarea modificării actului constitutiv pentru SC B.G.

SRL Reșița, modificări prevăzute în actul adițional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008, contract de cesiune din data de 15 mai 2008, iar judecătorul delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, prin încheierea nr. 2132 din 22 mai 2008, a dispus înscrierea în Registrul Comerțului a următoarelor mențiuni: U.S.I.C. dobândește 5 părți sociale în valoare totală de 50 RON; prelungire mandat administrator - U.S.I.C.; Alte mențiuni: sintagma „asociații societății” se înlocuiește cu „asociatul unic”; majorare aport la capital asociat unic: U.S.I.C. la 5.000,00 RON; retragere asociat persoană juridică: SC B.C. SRL Reșița. Pornind de la susținerile reclamantului U.G.

că hotărârea acționarilor SC B.C. SRL Reșița din 15 mai 2008 este falsă, instanța de fond a admis cererea acestuia și a dispus efectuarea unei expertize grafologice din ale cărei concluzii instanța a constatat că semnătura de la rubrica U.G. și semnătura aflată în dreptul numelui U.S.I.C., aflate pe hotărârea din 15 mai 2008 nu au fost executate de reclamantul U.G.; din considerentele expuse în capitolul „constatări”, nu se poate stabili dacă cele două semnături de pe actul menționat au fost executate de una și aceeași persoană. Conform dispozițiilor art. 132, alin. (2) din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea generală, contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of.

al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Instanța de fond a mai reținut că potrivit prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi invocată de orice persoană interesată. Faptul că hotărârea adunării asociaților SC B.C. SRL Reșița din 15 mai 2008 nu a fost semnată de reclamantul U.G. este un motiv de nulitate absolută a acesteia, iar dreptul la acțiune pentru anularea acesteia este imprescriptibil motiv pentru care, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării asociaților SC B.C.

SRL Reșița din 15 mai 2008 și a dispus anularea acesteia. În baza acestei hotărâri a adunării asociaților SC B.C. SRL Reșița, a fost modificat și actul constitutiv al SC B.G. SRL Reșița, modificări prevăzute în actul adițional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008 și în contractul de cesiune din data de 15 mai 2008. S-a mai reținut că în speța dedusă judecății, actul inițial primar care a stat la baza modificării actului constitutiv al SC B.G. SRL Reșița este hotărârea adunării asociaților SC B.C. SRL Reșița din 15 mai 2008 și, întrucât această hotărâre a fost anulată prin prezenta sentință comercială, instanța de fond, în baza art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și a principiului de drept care prevede că anularea actului inițial primar atrage anularea și a actului subsecvent datorită legăturii sale cu primul, a dispus anularea actului constitutiv al SC B.G.

SRL Reșița, modificări prevăzute în actul adițional cu dare de dată certă din data de 20 mai 2008 și în contractul de cesiune din data de 15 mai 2008. Cu privire la cererea reclamantului U.G. de anulare a încheierii de ședință nr. 2132 din 22 mai 2008 a judecătorului delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, instanța de fond a constatat că această cerere este inadmisibilă întrucât respectiva încheiere de ședință nu poate fi anulată de o instanță egală în grad cu instanța care a pronunțat-o, ci doar de o instanță superioară care, în recurs, poate verifica legalitatea încheierii de ședință nr. 2132 din 22 mai 2008. În ceea ce privește excluderea din cadrul SC B.C.

SRL Reșița și SC B.G. SRL Reșița a asociatului pârât U.S.I.C., instanța de fond a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată (…) a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat; b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil; c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82 din Legea nr. 31/1990; d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul său în folosul lui sau al altora. Prima instanță a considerat că motivele invocate de reclamantul U.G.

pentru excluderea asociatului pârât U.S.I.C. ar putea face obiectul prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, dar pentru verificarea acestora se impunea fie efectuarea unei expertize contabile, fie efectuarea unei cercetări penale din partea reprezentanților parchetului. Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească și, întrucât reclamantul U.G. nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile a documentelor contabile aflate la dosar și nici nu a depus la dosarul cauzei soluția pronunțată de reprezentanții parchetului la o eventuală plângere penală formulată împotriva pârâtului U.S.I.C. (cu influență hotărâtoare asupra cererii de excludere a acestuia), instanța de fond, în baza art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 raportat la prevederile art. 1169 C. civ., a respins cererea reclamantului U.G.

privind excluderea asociatului pârât U.S.I.C. din cadrul SC B.C. SRL Reșița și SC B.G. SRL Reșița. Apelul declarat de reclamantul U.G. împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 216/A din 24 noiembrie 2010, reținându-se, în esență, cu privire la nepronunțarea instanței asupra nulității absolute a încheierii nr. 2132 din 22 mai 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin în Dosarul nr. 15843/2008, că în mod corect instanța de fond a arătat că această cerere este inadmisibilă, deoarece încheierea respectivă trebuia atacată cu recurs pentru a se putea verifica legalitatea ei, astfel încât nu poate fi vorba, sub acest aspect, de o nepronunțare a instanței.

Cu privire la excluderea asociatului U.S.I.C. din cadrul SC B.C. SRL Reșița și SC B.G. SRL Reșița, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat și nedovedit. Astfel, potrivit art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, excluderea unui asociat poate fi dispusă numai în anumite cazuri expres prevăzute de lege și anume: a) când asociatul nu aduce aportul la care s-a obligat, deși a fost pus în întârziere; b) când asociatul cu răspundere nelimitată a ajuns în stare de faliment sau a devenit legalmente incapabil; c) când s-a amestecat fără drept, în administrarea societății sau a desfășurat o activitate care contravine dispozițiilor art. 80 și 82 din lege și d) când asociatul a comis o fraudă în dauna societății sau s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altuia.

Acest din urmă text de lege - art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 - a fost invocat de către reclamant ca motiv de excludere al pârâtului din cele două societăți comerciale cu răspundere limitată, însă, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond prin sentința apelată, reclamantul nu a făcut dovada acestor motive, deoarece frauda comisă în dauna unei societăți trebuia dovedită sau cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate sau cu o plângere penală formulată pentru această faptă, dovezi care nu sau făcut în speță, la dosar existând doar înscrisuri care în opinia reclamantului, ar constitui dovada unei fraude. Susținerile reclamantului în sensul că judecătorul fondului trebuia ca, în virtutea rolului său activ, să sesizeze instanța penală cu o eventuală plângere pentru faptele săvârșite de asociatul U.S.I.C.

și să posede suficiente cunoștințe în materia contabilității pentru a interpreta actele depuse în dovedire, fără a fi nevoie de o expertiză, sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 1169 C. civ., sarcina probei îi revine reclamantului. Totodată, s-a apreciat că judecătorul cauzei, în virtutea rolului activ, nu poate să ordone administrarea de probe pentru dovedirea acțiunii unei părți în detrimentul părții adverse, căci în acest mod și-ar încălca obligația de imparțialitate, astfel încât dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului nu au fost încălcate în cauză. Împotriva acestei decizii reclamantul U.G. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În susținerea motivelor de recurs indicate, recurentul a arătat, cu privire la motivarea respingerii capătului de cerere privind excluderea asociatului U.S.I.C., că atât instanța de apel, cât și instanța de fond, deși au motivat pe aplicarea dispozițiilor art. 1169 C. civ., au eludat cu știință dispozițiile art. 1170 C. civ., susținând că a făcut dovada încălcării art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Făcând referiri la modul în care judecătorul fondului a analizat documentele contabile și a dispus efectuarea unei expertize criminalistice asupra acesteia, recurentul susține că judecătorul trebuia să dispună efectuarea și a unei expertize contabile. Totodată, susține recurentul, instanța de apel a eludat intenționat dispozițiile art. 183 C. proc.

civ. care-l obliga pe judecătorul fondului să trimită actele false la procuror. Recurentul susține că atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu s-au pronunțat asupra cererilor privind obligarea asociatului administrator U.S.I.C. de a achita impozitele și contribuțiile la bugetul statului în valoare de 15.601 RON, de a depune în conturile bancare ale SC B.C. SRL a sumei de 234.841,47 RON și de a achita împrumutul de 1.150.000 RON efectuat de acesta prin SC B.G. SRL. De asemenea, recurentul susține că instanța de apel într-un mod incalificabil și pueril a reținut că judecătorul fondului în virtutea rolului său activ nu poate să ordone probe în vederea dovedirii acțiunii unei părți, în condițiile în care acesta ordonase expertizarea criminalistică a hotărârii din 15 mai 2008 fără să-i fi cerut acest lucru.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și a sentinței instanței de fond în sensul de a anula hotărârea din 15 mai 2008 a asociaților SC B.C. SRL; anularea încheierii nr. 2132 din 22 mai 2008 a judecătorului delegat al Tribunalului Caraș-Severin; anularea actului constitutiv al SC B.G. SRL; excluderea asociatului administrator din SC B.C. SRL și SC B.G. SRL; obligarea administratorului U.S.I.C. la plata către bugetul de stat a sumei de 15.601 RON, la a depune în conturile SC B.C. SRL suma de 234.841,47 RON reprezentând avansuri de trezorerie, de a achita creditele bancare în sumă de 1.150.000 RON, de a repartiza la dividende profitul înregistrat de către SC B.G.

SRL la data de 31 decembrie 2008 în sumă de 1.036.787 RON. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct. Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a nelegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv. Din același punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurentul a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva motivului invocat recurentul a criticat decizia recurată privind încălcarea dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 și a rolului activ al instanței.

Dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, a căror încălcare este criticată prin prezentul recurs, au următorul conținut: „Poate fi exclus din societatea (…) cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.” Faptele comise de administratorul asociat, sancționate de textul de lege cu excluderea din societate, vizează folosirea sau traficarea creditului a activului societății în folosul său sau al altora și presupun săvârșirea lor cu intenție de către asociatul administrator, care astfel urmărește un profit din activitatea sa frauduloasă. Mai trebuie precizat că faptele sancționate trebuie să aibă și o anumită gravitate în raport cu urmările produse contrare interesului societar.

Stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului administrator este atributul suveran al instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, cu condiția motivării hotărârii sub acest aspect. În cauză, recurentul prin criticile formulate, astfel cum sunt dezvoltate, repune în discuție reaprecierea probelor administrate, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută motivat de instanța fondului și cea a apelului. Or, chestiunile de fapt, de netemeinicie, nu pot forma obiectul controlului de legalitate pe calea recursului, deoarece nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9.

Cum în cauză instanțele au stabilit, motivat, în raport de probele administrate, că faptele imputate pârâtului nu au fost probate soluția de respingere a cererii de excludere este corectă în raport de dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată. Cât privește rolul activ al instanței, se constată că printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, interpretând corect întreaga documentație existentă, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept. Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Nu se poate reține că a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezența recurentului, susținerile au fost consemnate conform încheierii din ședința publică de la 22 noiembrie 2010. Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.G. împotriva deciziei nr. 216/A din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.