ÎCCJ, decizie (scj.ro #86981)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86981) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIILE UNITE -
D E C I Z I A nr. X
Dosar nr. 35/2005
Dosar nr. 31/2006
Ședința de la 5 februarie 2007
Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 31/2006, cu privire la aplicarea unor dispoziții ale art. 373
1
din Codul de procedură civilă, referitoare la condițiile ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 judecători din totalul de 116 în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că există o strânsă legătură între acest recurs în interesul legii și recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, ce formează obiectul dosarului nr. 35/2005, deoarece acesta din urmă se referă tot la aplicarea dispozițiilor art. 373
1
din Codul de procedură civilă, referitoare la condițiile ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc.
Secțiile Unite, ținând seama că între cele două recursuri în interesul legii, prin care se solicită stabilirea condițiilor ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc, există o strânsă legătură, în temeiul art.164 alin.1 și 2 din Codul de procedură civilă dispune întrunirea acestora și judecarea lor deodată.
În continuare, s-a dat cuvântul procurorului, care a susținut cele două recursuri în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestora în sensul de a se stabili că existența unei singure cereri de executare, cât și a unei singure încheieri de încuviințare a executării silite sunt suficiente pentru toate modalitățile de executare aflate la dispoziția creditorului, încât cererea de încuviințare a popririi devine inadmisibilă.
SECȚIILE UNITE,
Deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 373
1
din Codul de procedură civilă, referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de încuviințare a executării silite, precum și încheierea de încuviințare a executării silite.
Astfel, unele instanțe au considerat că este necesară o singură cerere de încuviințare a executării silite pentru toate formele de executare aflate la îndemâna creditorului, întrucât dispozițiile art. 373
1
din Codul de procedură civilă nu fac nici o distincție în sensul de a preciza că, pentru fiecare modalitate de executare silită, creditorul, prin executorul judecătoresc, trebuie să formuleze o nouă cerere de încuviințare a executării silite.
În motivarea punctului de vedere menționat s-a arătat că nu se poate pretinde creditorului să indice, la momentul depunerii cererii de executare silită, forma de executare silită pentru care optează și, pentru același raționament, nu se poate pretinde nici executorului judecătoresc să formuleze mai multe cereri de încuviințare a executării silite, pentru satisfacerea creanței creditorului.
S-a învederat că, după încuviințarea executării silite, creditorul poate opta pentru forma de executare considerată oportună pentru satisfacerea creanței sale, având posibilitatea în același timp să schimbe oricând opțiunea, fără a mai fi necesară adoptarea unei încheieri de încuviințare a executării silite.
În fine, s-a învederat că în cazul popririi, a cărei încuviințare o solicită creditorul, instanțele au avut în vedere că dispozițiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevăd că aceasta se înființează la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, iar potrivit dispozițiilor art. 460 din același cod instanța intervine numai în situația în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin după efectuarea popririi.
S-a considerat că cererea, prin care creditorul solicită instanței să încuviințeze poprirea, apare inadmisibilă, eludând dispozițiile art. 452 și urm. din Codul de procedură civilă.
Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că este necesară o nouă cerere de executare silită pentru fiecare formă de executare, iar executorul judecătoresc trebuie să specifice, în cererea de încuviințare a executării silite, forma de executare.
S-a apreciat că se impune ca, în momentul declanșării urmăririi silite, să se cunoască în mod cert opțiunea creditorului pentru realizarea efectivă a drepturilor sale, constatate prin titlul executoriu.
În legătură cu aceste chestiuni, în privința cărora s-a considerat că instanțele au dat o interpretare diferită dispozițiilor legale aplicabile, se constată următoarele:
Potrivit art. 373
1
din codul de procedură civilă, cum era în vigoare la data de 6 noiembrie 2006, când a fost declarat al doilea recurs în interesul legii, „cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel”, iar „executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu”.
Prin alineatul 2 al aceluiași articol, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 65 din Legea nr. 219/2005, se prevedea că „instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților”, că „încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac”, iar „încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare”.
Între timp, însă, articolul 373
1
din Codul de procedură civilă a fost modificat prin art. I pct. 13 al Legii nr. 459 din 6 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 994 din 13 decembrie 2006, dându-i-se următorul conținut:
„(1) Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu și pentru respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.
(3) În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declarație scrisă cu privire la veniturile și bunurile sale și locul unde se află acestea.
(4) În situația prevăzută de art. 371
7
alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părții să-și îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare”.
Rezultă, deci, că prin actualele dispoziții din articolul de lege menționat nu mai este reglementată încuviințarea executării silite de către instanță, în camera de consiliu, prin încheierea în legătură cu care se susține prin recursurile în interesul legii că s-ar fi ivit practică judiciară contradictorie.
Pe de altă parte, mai este de observat că, în urma modificărilor aduse prin aceeași lege dispozițiilor referitoare la executarea silită cuprinse în art. 371
1
, art. 371
2
, art. 371
4
, art. 371
5
, art. 371
6
, art. 371
7
, art. 371
8
, art. 373
4
și art. 374 din Codul de procedură civilă, precum și a introducerii în acest cod a unui nou articol, art. 374
1
, făcând obiectul celor două recursuri în interesul legii, chestiunea de drept ce se susține că a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, a fost reglementată, pe ansamblu, într-un alt mod decât cel existent atunci când s-a exercitat, succesiv, această cale extraordinară de atac de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așa fiind, față de noile reglementări legislative date în chestiunea de drept ce face obiectul celor două recursuri în interesul legii, intervenite după exercitare acestei căi extraordinare de atac, se constată că nu mai sunt elemente care să justifice examinarea practicii neunitare la care s-a făcut referire.
În consecință, urmează ca recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, cu privire la aplicarea unor dispoziții ale art. 373
1
din Codul de procedură civilă referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc, să fie respinse ca rămase fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca rămase fără obiect, recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu privire la aplicarea unor dispoziții ale art. 373
1
din Codul de procedură civilă, referitoare la condițiile ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc.
Pronunțată, în ședință publică, azi 5 februarie 2007.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
Prof. univ. dr.
Nicolae Popa
PRIM MAGISTRAT ASISTENT,
Victoria Maftei