Decizia nr. 10 din 05 februarie 2007 referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc

Decizia nr. 10 din 05 februarie 2007 referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc

5 februarie 2007

17 iunie 2021

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

– SECŢIILE UNITE  –

D E C I Z I A nr. X

Dosar nr. 35/2005

Dosar nr. 31/2006

Şedinţa de la 5 februarie 2007

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 31/2006, cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale art. 373

1

din Codul de procedură civilă, referitoare la condiţiile ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 judecători din totalul de 116 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că există o strânsă legătură între acest recurs în interesul legii şi recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ce formează obiectul dosarului nr. 35/2005, deoarece acesta din urmă se referă tot la aplicarea dispoziţiilor art. 373

1

din Codul de procedură civilă, referitoare la condiţiile ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc.

Secţiile Unite, ţinând seama că între cele două recursuri în interesul legii, prin care se solicită stabilirea condiţiilor ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc, există o strânsă legătură, în temeiul art.164 alin.1 şi 2 din Codul de procedură civilă dispune întrunirea acestora şi judecarea lor deodată.

În continuare, s-a dat cuvântul procurorului, care a susţinut cele două recursuri în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestora în sensul de a se stabili că existenţa unei singure cereri de executare, cât şi a unei singure încheieri de încuviinţare a executării silite sunt suficiente pentru toate modalităţile de executare aflate la dispoziţia creditorului, încât cererea de încuviinţare a popririi devine inadmisibilă.

SECŢIILE UNITE,

Deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 373

1

din Codul de procedură civilă, referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de încuviinţare a executării silite, precum şi încheierea de încuviinţare a executării silite.

Astfel, unele instanţe au considerat că este necesară o singură cerere de încuviinţare a executării silite pentru toate formele de executare aflate la îndemâna creditorului, întrucât dispoziţiile art. 373

1

din Codul de procedură civilă nu fac nici o distincţie în sensul de a preciza că, pentru fiecare modalitate de executare silită, creditorul, prin executorul judecătoresc, trebuie să formuleze o nouă cerere de încuviinţare a executării silite.

În motivarea punctului de vedere menţionat s-a arătat că nu se poate pretinde creditorului să indice, la momentul depunerii cererii de executare silită, forma de executare silită pentru care optează şi, pentru acelaşi raţionament, nu se poate pretinde nici executorului judecătoresc să formuleze mai multe cereri de încuviinţare a executării silite, pentru satisfacerea creanţei creditorului.

S-a învederat că, după încuviinţarea executării silite, creditorul poate opta pentru forma de executare considerată oportună pentru satisfacerea creanţei sale, având posibilitatea în acelaşi timp să schimbe oricând opţiunea, fără a mai fi necesară adoptarea unei încheieri de încuviinţare a executării silite.

În fine, s-a învederat că în cazul popririi, a cărei încuviinţare o solicită creditorul, instanţele au avut în vedere că dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevăd că aceasta se înfiinţează la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, iar potrivit dispoziţiilor art. 460 din acelaşi cod instanţa intervine numai în situaţia în care terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin după efectuarea popririi.

S-a considerat că cererea, prin care creditorul solicită instanţei să încuviinţeze poprirea, apare inadmisibilă, eludând dispoziţiile art. 452 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că este necesară o nouă cerere de executare silită pentru fiecare formă de executare, iar executorul judecătoresc trebuie să specifice, în cererea de încuviinţare a executării silite, forma de executare.

S-a apreciat că se impune ca, în momentul declanşării urmăririi silite, să se cunoască în mod cert opţiunea creditorului pentru realizarea efectivă a drepturilor sale, constatate prin titlul executoriu.

În legătură cu aceste chestiuni, în privinţa cărora s-a considerat că instanţele au dat o interpretare diferită dispoziţiilor legale aplicabile, se constată următoarele:

Potrivit art. 373

1

din codul de procedură civilă, cum era în vigoare la data de 6 noiembrie 2006, când a fost declarat al doilea recurs în interesul legii, „cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel”, iar „executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu”.

Prin alineatul 2 al aceluiaşi articol, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 65 din Legea nr. 219/2005, se prevedea că „instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor”, că „încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac”, iar „încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare”.

Între timp, însă, articolul 373

1

din Codul de procedură civilă a fost modificat prin art. I pct. 13 al Legii nr. 459 din 6 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 994 din 13 decembrie 2006, dându-i-se următorul conţinut:

„(1) Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

(3) În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declaraţie scrisă cu privire la veniturile şi bunurile sale şi locul unde se află acestea.

(4) În situaţia prevăzută de art. 371

7

alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să-şi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare”.

Rezultă, deci, că prin actualele dispoziţii din articolul de lege menţionat nu mai este reglementată încuviinţarea executării silite de către instanţă, în camera de consiliu, prin încheierea în legătură cu care se susţine prin recursurile în interesul legii că s-ar fi ivit practică judiciară contradictorie.

Pe de altă parte, mai este de observat că, în urma modificărilor aduse prin aceeaşi lege dispoziţiilor referitoare la executarea silită cuprinse în art. 371

1

, art. 371

2

, art. 371

4

, art. 371

5

, art. 371

6

, art. 371

7

, art. 371

8

, art. 373

4

şi art. 374 din Codul de procedură civilă, precum şi a introducerii în acest cod a unui nou articol, art. 374

1

, făcând obiectul celor două recursuri în interesul legii, chestiunea de drept ce se susţine că a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti, a fost reglementată, pe ansamblu, într-un alt mod decât cel existent atunci când s-a exercitat, succesiv, această cale extraordinară de atac de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşa fiind, faţă de noile reglementări legislative date în chestiunea de drept ce face obiectul celor două recursuri în interesul legii, intervenite după exercitare acestei căi extraordinare de atac, se constată că nu mai sunt elemente care să justifice examinarea practicii neunitare la care s-a făcut referire.

În consecinţă, urmează ca recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale art. 373

1

din Codul de procedură civilă referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc, să fie respinse ca rămase fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca rămase fără obiect, recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la aplicarea unor dispoziţii ale art. 373

1

din Codul de procedură civilă, referitoare la condiţiile ce trebuie să le îndeplinească cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 februarie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

Prof. univ. dr.

Nicolae Popa

PRIM MAGISTRAT ASISTENT,

Victoria Maftei

Decizii RIL Secţii Unite - până la data de 17 ianuarie 2011