ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

La data de 11 mai 2010,

reclamanții M.A., I.M., M.M. și N.M.S. au solicitat instanței:

-

obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să

constate caracterul politic de drept al condamnării soțului, respectiv tatăl

reclamanților M.V., prin sentința penală nr. 902/1958 a Tribunalului Militar

Cluj, la pedeapsa de 15 ani muncă silnică, confiscarea totală a averii și

interdicție civilă, pentru infracțiunea de nedenunțare raportat la infracțiunea

de trădare de patrie prev. de art. 186 alin. (1) C. pen. anterior;

- să

constate caracterul politic al măsurilor administrative de restricție de

deplasare, urmărire informativă și interdicție civilă;

-

obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro în echivalent la cursul de

schimb din data plății reprezentând prejudiciu moral suferit prin și după

condamnare de condamnat și familia sa;

- obligarea

pârâtului la plata sumei de 500.000 euro în echivalent lei la cursul de schimb

din ziua plății reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor

administrative luate împotriva condamnatului și a familiei sale după eliberare;

- obligarea

pârâtului la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei la data plății

reprezentând contravaloarea bunurilor distruse ale condamnatului și familiei

sale;

-

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

În

motivele cererii, reclamanții au arătat că prin sentința penală nr. 902/1958 a

Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Cluj, M.V. a fost condamnat la

pedeapsa de 15 ani muncă silnică pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțare

raportat la infracțiunea de trădare de patrie, prev. de art. 186 alin. (1) C.

pen. . A fost depus în arest prin mandatul nr. 1522/1958 la data de 16

februarie 1958 și a fost eliberat la data de 25 iunie 1964 pe baza Decretului nr.

310/1964.

A

executat efectiv 6 ani, 4 luni și 9 zile de muncă silnică în penitenciare de

mare siguranță, într-un regim de detenție inuman, supuși la munci deosebit de

grele și forțate, fără alimentație corespunzătoare, fără medicamente, dar

bătuți, torturați fizic și psihic.

Măsura

luată împotriva lui M.V. și consecințele ulterioare au produs suferințe în

toate planurile, moral, social, profesional, au lezat demnitatea, onoarea dar

și celelalte drepturi nepatrimoniale, nu numai ale sale, dar și ale celorlalți

membrii ai familiei.

Nu a

beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul nr. 118/1990 și alte legi

speciale, deoarece a decedat la 6 luni de la răsturnarea de la putere a

regimului.

Ca efect

al condamnării, au fost confiscate sau luate fără temei toate bunurile din

gospodărie, mobilier, haine, veselă, lenjerie pat, unelte agricole și

gospodărești, animalele, vacile, fiind chiar periclitată siguranța alimentației.

Au

susținut că sumele solicitate prin acțiune ar avea un minim caracter

compensatoriu, de natură a alina, chiar tardiv, prejudiciile de ordin moral

suportate de M.V. și familia sa, fără ca aceasta să ducă la o îmbogățire fără

just temei, fiind o satisfacție suficientă și echitabilă.

În

drept, s-a invocat Legea nr. 221/2009.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, întrucât

acțiunea întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009 poate fi introdusă de

către persoana condamnată sau împotriva căreia a fost luată o măsură

administrativă, iar după decesul acesteia de către soțul sau descendenții acesteia

până la gradul al II-a inclusiv.

Or,

acțiunea a fost formulată atât de către soția supraviețuitoare, cât și de cei

trei copii. Raportat la cele de mai sus, pârâtul invocă excepția lipsei

calității procesuale active a descendenților defunctului M.V. în promovarea

acțiunii.

Deoarece

soția supraviețuitoare are domiciliul în Brașov, consideră că Tribunalul Cluj

nu este competent în soluționarea cererii ce face obiectul prezentului dosar.

Învestit

cu soluționarea cauzei, Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 849 din 12

octombrie 2010, a respins excepția necompetenței materiale; a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților I.M., M.M. și N.M.S., invocate

de pârât; a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții

Mudure Anica, I.M., M.M. și N.M.S. contra pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice; a constatat caracterul politic de drept al

condamnării defunctului M.V., prin sentința penală nr. 902/08 iulie 1958,

pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, în Dosarul nr.

566/1958 casată parțial prin decizia nr. 222 din 12 august 1958, pronunțată de Tribunalul

Suprem al RPR în Dosarul nr. 214/1958, la 15 ani muncă silnică pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 284 pct. 1 și alin. ultim C. pen.

combinat cu art. 186 alin. (1) C. pen.; a obligat pârâtul să achite

reclamanților suma de 4.000 euro, cu titlul de daune morale; a respins toate celelalte

pretenții și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active, că prin formularea art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009 legiuitorul nu a exclus concursul descendenților cu soțul

supraviețuitor, regulile devoluțiunii legale succesorale stabilind această

coparticipare la culegerea masei succesorale a soțului defunct. Această

convingere a instanței se bazează și pe faptul că prin O.U.G. nr. 62/2010, în

modificarea articolului arătat s-a stabilit că se pot acorda 5.000 de euro

pentru soțul/soția și descendenții de gradul I.

Referitor

la cea de-a doua excepție, în condițiile în care există coparticipare

procesuală activă și una dintre reclamante, respectiv I.M.,are domiciliul în

municipiul Cluj-Napoca, conform copiei cărții de identitate, Tribunalul Cluj

este competent teritorial să judece această acțiune, operând o prorogare de

competență.

Analizând

fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a admis-o în parte, pentru

următoarele considerente:

Prin

sentința penală nr. 902 din 08 iulie 1958, pronunțată de Tribunalul Militar al

Regiunii a III-a Militare Cluj în Dosarul nr. 566/1958, antecesorul

reclamanților a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 8 ani degradare

civică, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 alin. (1) combinat cu art.

I, II din C.D. 1950, art. 7 din același decret, art. 157 C. pen., art. 25 pct. 1

și art. 58 pct. 1-4 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că a întreținut

legături cu fugarul C.I., inițiatorul unei organizații contrarevoluționare până

la începutul lunii decembrie 1957, vizitându-l în repetate rânduri la locuința

lui L.G., unde l-a condus pentru a fi găzduit, ulterior solicitându-le același

lucru și numiților L.I. și G. De asemenea, i-a cumpărat diferite obiecte și i-a

făcut diverse servicii, cunoscând că fugarul este înarmat și că multiplică și

răspândește manifeste contrarevoluționare.

Sentința

a fost modificată prin Decizia nr. 222 din 12 august 1958, pronunțată de

Tribunalul Suprem al RPR în dosar nr. 214/1958, urmare a admiterii recursurilor

formulate de o parte din inculpați, schimbându-se încadrarea juridică în ceea

ce îl privește pe defunctul M.V. în infracțiunea prev. de art. 284 pct. 1 și alin.

ultim C. pen. combinat cu art. 186 alin. (1) C. pen.

Potrivit

Biletului de eliberare, emis de Ministerul Afacerilor Interne, defunctul a

început executarea pedepsei în data 16 februarie 1958 și a fost eliberat în 21

iunie 1964, executând aproximativ 6 ani și 4 luni.

Tribunalul

a constatat că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu

prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În

consecință, defunctul este îndreptățit la daune morale, potrivit art. 5 alin.

(1) lit. a) din același act normativ.

Traumele

morale ale fiecărui condamnat politic au fost generate, pe de o parte, de

regimul de detenție inuman, iar pe de altă parte, de urmările acestei

condamnări după executarea pedepsei, având consecințe atât în plan familial,

material și social.

Tribunalul

a acordat reclamanților echivalentul în lei la data plății a sumei de 4.000 euro,

cu titlul de daune morale, admițând în parte pretențiile formulate, raportat,

pe de o parte, la limitările aduse de O.U.G. nr. 62/2010 Legii nr. 221/2009, și

pe de altă parte, având în vedere faptul că reclamanții și-au invocat și

propriul prejudiciu, însă Legea nr. 221/2009, care stabilește cadrul legal al

condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate

acestora pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, îi vizează

exclusiv pe condamnații politici și nicidecum pe rudele acestora.

De

asemenea, Tribunalul a respins cererea privind acordarea daunelor morale pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor luate împotriva condamnatului

și a familiei sale după eliberare, întrucât din dosarul de urmărire informativă

al defunctului rezultă că a fost, într-adevăr, în evidențele securității fiind

supus, ca și orice alt dizident, unei supravegheri permanente, însă această

măsură nu se circumscrie celor prevăzute în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009,

fiind o consecință a condamnării politice.

În

privința familiei nu s-a probat, în conformitate cu art. 1169 C. civ. coroborat

cu art. 129 alin. (1) C. proc. civ., că a fost supusă unor asemenea măsuri și

nici cuantumul prejudiciului privind bunurile confiscate, respectiv numărul

animalelor și al obiectelor efectiv preluate, aceste petite fiind respinse.

Cheltuielile

de judecată, respectiv onorariu avocațial, nu au fost acordate, deoarece nu au

fost justificate prin depunerea chitanței care să ateste plata acestora.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții M.A., I.M., M.M. și N.M.S. cât

și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamanții

Mudure Anica, I.M., M.M. și N.M.S., au criticat sentința arătând că în mod

greșit prima instanță a admis acțiunea numai în limitele prejudiciului moral al

autorului comun, iar nu și al reclamanților, ca membri de familie, care au

suportat un prejudiciu moral și material propriu. Or, legea permite și

repararea prejudiciului pe care familia condamnatului l-a suportat ca efect al

unei astfel de condamnări.

Cuantumul

daunelor morale este mic în raport cu starea de fapt reținută și suferințele

condamnatului, inclusiv ale familiei acestuia, în condițiile în care nu s-a

beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, iar limitările impuse

prin O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstituționale.

Instanța

a apreciat greșit faptul că măsura administrativă de urmărire informativă,

luată față de condamnat și familia acestuia după eliberare, nu este una cu

caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.

Referitor

la măsura confiscării averii, au fost administrate probe care fac dovada pretențiilor

decurgând din luarea acestei măsuri, iar dacă instanța avea nelămuriri, era

obligată, în virtutea rolului activ, să procedeze la o suplimentare a

probatoriului.

Totodată,

s-au formulat pretenții cu titlul de cheltuieli de judecată în proces, iar

instanța nu le-a acordat, apreciind în mod greșit că onorariul plătit

avocatului poate fi dovedit exclusiv prin depunerea chitanței care atestă

plata.

Pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii, în întregime, iar în subsidiar, reducerea

cuantumului despăgubirilor acordate în primă instanță.

A

criticat faptul că prima instanță a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Mudure Anica, în calitate de soție.

A susținut

că la cuantificarea daunelor morale s-au avut în vedere aprecieri subiective, imposibil

de controlat judiciar, ajungându-se astfel la o supraevaluare a prejudiciului.

Nu s-a

făcut aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1

1

) din Legea nr. 221/2009.

A invocat

în apel Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, care a declarat

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie, prin decizia nr. 202 din 30 martie 2011, a admis în partea apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a

admis apelul declarat de reclamanții M.A., I.M., M.M. și N.M.S., a înlăturat

obligația pârâtului de plată a sumei de 4.000 euro daune morale; a obligat

pârâtul să plătească reclamanților suma de 28.000 lei cu titlul de daune

materiale; a obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli parțiale de

judecată în sumă de 800 lei în primă instanță și 1.000 lei cheltuieli de judecată

în apel și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului.

Argumentele

Curții au fost următoarele:

Cu referire la

decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, instanța de apel a apreciat că existența

unui proces în curs în cadrul căreia reclamanții își întemeiază pretenția pe

dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei

Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra

acțiunii promovate de reclamanți.

În prezentul proces,

reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009,

interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia

privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri

administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

Aceste dispoziții

legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 761

din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de

zile de la publicarea deciziei în M. Of., nici ulterior, măsuri pentru punerea

de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.

Astfel fiind,

pretențiile reclamanților privitoare la obligarea Statului Român la plata de

despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei

legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a

prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții

normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care

reclamanții îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi

recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către

judecători a unui exces de putere.

Pe aspectul

calității procesuale active a reclamantei M.A., Curtea a constatat că actele de

stare civilă depuse în copii în dosarul Tribunalului (pag. 9 - 14), coroborate

cu informațiile pe care le revelă dosarul de penitenciar al defunctului M.V.,

aflat în arhiva C.N.S.A.S. (pag. 116), fac dovada deplină a calității

procesuale active a reclamantei M.A., aceasta fiind soția condamnatului M.V.,

în prezent decedat.

Or,

Legea nr. 221/2009 prin dispozițiile art. 5 alin. (1) legitimează procesual

activ, în cadrul unei astfel de acțiuni, soțul supraviețuitor și descendenții

până la gradul al II-lea inclusiv.

Cu

privire la critica vizând constatarea caracterului politic al măsurilor

administrative de restricție de deplasare, urmărire informativă și interdicție

civilă, la care au fost supuși condamnatul și familia sa, după eliberare din

penitenciar, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a respins ca

neîntemeiată cererea acestora, întrucât din perspectiva Legii nr. 221/2009,

această măsură nu este una administrativă cu caracter politic, ea neavând

obiectul pe care îl precizează art. 3 din acest act normativ.

Potrivit

dosarului de urmărire informativă al defunctului M.V., ulterior eliberării din

penitenciar, acesta a fost luat în evidențele securității și supus unei

supravegheri permanente, în considerarea infracțiunii pentru care a fost

condamnat. În realitate, nu este vorba despre o măsură administrativă distinctă

luată față de condamnat și familia acestuia, ci de supunerea condamnatului unui

anumit regim de viață ulterior eliberării, consecință a condamnării cu caracter

politic.

Or,

recunoscând dreptul la reparație pentru condamnările cu caracter politic,

legiuitorul a urmărit prin aceasta să înlăture toate consecințele negative ale

unor astfel de condamnări, toate efectele ei, statuând în privința dreptului la

despăgubiri bănești atât pentru perioada de detenție, cât și pentru perioada

care a urmat acesteia.

Cu

privire la solicitarea reclamanților de a le fi acordate despăgubiri

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de

condamnare, Curtea a constatat că este certă aplicarea pedepsei complementare a

confiscării totale a averii condamnatului M.V.V., prin sentința penală nr. 902

din 8 iulie 1958 (pag. 105 - 107 dosar).

Totodată,

martorii audiați în primă instanță confirmă punerea în executare a acestei pedepse

(pag. 126-127 dosar tribunal), informații care se coroborează cu cele cuprinse

în procesul-verbal (opisul averii) încheiat în data de 16 februarie 1958 (pag.

23 dosar apel).

Din

analiza și sinteza depozițiilor celor doi martori, N.T. și C.R. (pag. 19-22

dosar) rezultă faptul că defunctul M.V. avea la momentul confiscării averii

sale o gospodărie mare, cu aproximativ 10 ha de pământ, aparținând „categoriei familiilor avute din sat”. Imediat după condamnare, s-a procedat la confiscarea

averii acestuia, martorii precizând că au fost confiscate următoarele bunuri: o

bivoliță, în valoare medie de 3.000 lei; un vițel, în valoare medie de 1.500

lei; scroafă cu purcei în valoare de 1.500 lei; 5 oi, în valoare medie de 1.000

lei; haine (lenjerie, îmbrăcăminte, cuverturi), în valoare medie de 1.800 lei;

mobilă din lemn masiv, în valoare medie de 3.000 lei; veselă, în valoare medie

de 300 lei; un plug, în valoare medie de 500 lei; un car, în valoare medie de

1.500 lei și o semănătoare, în valoare de 700 lei; grâul pe care familia îl

avea în hambare, aproximativ 13.200 kilograme, în valoare medie de 13.200 lei.

Totalul

valorii actuale a bunurilor confiscate, astfel cum acestea au fost dovedite mai

sus, este de 28.000 lei.

Curtea a

apreciat incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009,

care conferă reclamanților dreptul la despăgubiri reprezentând echivalentul

valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de confiscare cu caracter politic.

Referitor

la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat că ele au

fost dovedite în primă instanță prin chitanța de plată a onorariului avocațial

din data de 10 iunie 2010, în cuantum de 1.000 lei, iar în apel prin chitanța

de plată a onorariului avocațial din 20 ianuarie 2011, în cuantum de 1.000 lei

(pag. 28-29 dosar apel).

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, criticând-o pentru următoarele motive:

mod greșit s-a menținut prin decizia atacată dispoziția sentinței civile nr. 849

din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, privind constatarea caracterului

politic al condamnării suferite de defunctul M.V., întrucât, potrivit legii,

infracțiunea pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 284 pct. 1 alin. ultim

C. pen., constituie de drept o condamnare cu caracter politic.

critică decizia și din perspectiva faptului că, în mod nelegal instanța de apel

a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Mudure

Anica, întrucât din interpretarea probelor rezultă o altă situație de fapt,

respectiv aceea că defunctul M.V. era divorțat și locuia singur.

altă critică vizează interpretarea greșită de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 întrucât textul normativ privește

doar bunurile imobile confiscate. Pe de altă parte, susține că nu există probe

sub formă de înscrisuri referitoare la confiscarea acestora, proba testimonială

nefiind pertinentă în cauză.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

1.

Prima critică vizează

lipsa de interes în constatarea caracterului politic al condamnării autorului

reclamanților și este fondată potrivit celor ce succed:

Astfel, finalitatea

inițierii acțiunii pendinte o constituie reparația morală pentru situația în

care autorul reclamanților a fost pus de autoritățile fostului regim comunist,

în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și daune

materiale pentru bunurile confiscate ca măsură complementară condamnării, în

condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.

În condițiile Legii nr.

221/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a inițiat prezentul litigiu,

acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau

care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în baza

legii era deschisă, așa cum s-a menționat deja, în temeiul dispoz. art. 5 alin.

(1) lit. a), text declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale.

Prin urmare, constatarea

caracterului politic al condamnării dispuse în perioada de referință a legii

interesează doar în condițiile în care aceasta constituie o premisă obligatorie

pentru recunoaștere unor drepturi prin legea specială prin raportare la art. 5 alin.

(1), respectiv dreptul de a-i fi acordate daune morale pentru prejudiciul

suferit în condițiile lit. a) sau daune materiale pentru bunurile confiscate ca

măsură complementară condamnării, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din

aceeași lege.

Or, în

situația în care dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) au fost declarate

neconstituționale prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, lipsind

de fundament juridic solicitarea de daune morale și cum daune materiale nu se

pot acorda în temeiul acestei legi de reparație pentru bunurile mobile, pentru

argumentele ce vor succeda, apare ca lipsit de interes actual capătul de cerere

din acțiunea reclamanților privind constatarea caracterului politic al

condamnării autorului lor; aceasta cu atât mai mult cu cât condamnarea

respectivă are caracter politic de drept, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

Pe cale

de consecință, soluția fondului va fi reformată în sensul respingerii capătului

de cerere privind constatarea caracterului politic de drept a condamnării

autorului reclamanților, ca lipsit de interes.

2.

Cu privire la a doua critică formulată de pârât, vizând interpretarea probelor

din care ar rezulta o altă situație de fapt, respectiv că M.V. era divorțat,

astfel încât fosta soție M.A. nu se legitimează procesual activ, urmează a se

reține că nu poate constitui motiv al cercetării judecătorești în această cale

extraordinară de atac modul în care instanța de apel interpretând probele

cauzei a stabilit o anumită situație de fapt, întrucât

nu mai constituie

motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct.

112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În

actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., reformarea unei hotărâri în

recurs nu se poate face decât pentru motive de nelegalitate, nu și de

netemeinicie.

Pe cale

de consecință, criticile legate de interpretarea probelor care au condus la

stabilirea situației de fapt nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ale

deciziei atacate și prin urmare nu pot fi primite.

Analizând

ultima critică formulată de pârât, care se circumscrie doar motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și

precizările reclamanților din recurs, o constată fondată pentru următoarele

considerente:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 28.000 lei, despăgubire

stabilită cu titlu de daune materiale pentru bunurile mobile confiscate prin

hotărârea de condamnare, precizând expres în recurs ( fila 19 dosar recurs) că despăgubirea

nu se referă la bunuri imobile.

Motivarea instanței

de apel este greșită cât privește sfera de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, textul de lege nevizând și bunuri mobile.

Astfel,

potrivit textului de lege sus-menționat, persoanele prevăzute de lege pot

solicita „

acordarea

de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin

hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile

respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent

în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin

urmare, prima din condițiile impuse de textul de lege citat se referă în mod

expres la bunuri care au fost confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca

efect al măsurii administrative abuzive dispuse în regimul comunist.

Subsecvent

acestei cerințe, aria sa de aplicare vizează exclusiv bunuri, care, totodată,

fac și obiectul legilor speciale de reparație menționate în text și pentru care

încă nu s-au obținut măsuri reparatorii.

Aceasta

deoarece, în cuprinsul dispoziției enunțate, se arată că pot fi solicitate

daune materiale constând în echivalentul bunurilor confiscate „…dacă bunurile

respective nu i-au fost restituite…în temeiul Legii nr. 10/2001 sau al Legii nr.

247/2005”.

În acest

context al analizei, bunurile care se circumscriu ariei de referință ale art. 5

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 vizează cele două legi de reparație,

Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesată

trebuie să nu fi obținut deja o reparație.

Prin

urmare, obiectul pretențiilor materiale formulate în temeiul Legii nr. 221/2009

nu pot fi decât imobile prin natura lor sau prin destinație

preluate prin

confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare

pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală,

săvârșite ca manifestare a opoziției față de regimul totalitar comunist sau ca

efect al unei masuri administrative și care nu au fost restituite la încetarea

măsurii abuzive; or, Curtea de Apel a dispus acordarea de daune materiale

pentru bunuri mobile ce nu intră în sfera de reglementare a art. 5 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 221/2009.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de pârât, va modifica în parte decizia recurată în sensul că

va respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului politic de drept

a condamnării autorului reclamanților, ca lipsit de interes, va respinge, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanți și va înlătura obligația de plată a

cheltuielilor de judecată în fond și apel, stabilită în sarcina pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, va menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., raportat la soluția de admitere

a apelului și recursului pârâtului și de respingere a acțiunii reclamanților,

Înalta Curte va înlătura obligația de plată a cheltuielilor de judecată în fond

și apel, stabilită în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 202/A/2011

din 30 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Modifică în parte

decizia recurată în sensul că

Respinge capătul de

cerere privind constatarea caracterului politic de drept a condamnării

autorului reclamanților, ca lipsit de interes.

Respinge, ca

nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 849/2010

din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Înlătură obligația de

plată a cheltuielilor de judecată în fond și apel, stabilită în sarcina

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2012.