ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3215/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3215/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1225 din 29

septembrie  2006 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă în

Dosarul nr. 1552/3/2006, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de

reclamanții O.M., B.A., F.M.V., F.T., M.F.P., L.N., L.O., L.M., P.L.E.A., P.V.,

P.A., P.T.I., P.T.I., P.V.E., P.E.L., B.I., B.H., P.N., P.C.N., F.A., J.P. și

B.N., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor.

În motivarea

sentinței, s-a arătat că, deși reclamanții au susținut că notificările nr. 25

și 26 au fost formulate în numele celor 18 moștenitori și semnate de către

J.R., mandatar al numitei P.J., chiar mandatarul J.R. a arătat că notificările

au fost depuse de M.B., astfel cum s-a reținut în dispoziția de respingere a

notificărilor, contestată în prezenta cauză, iar notificările nu sunt semnate

de vreunul dintre notificatori sau de către mandatarul T.R.

În lipsa unui mandat

dat de către contestatori lui M.B. (decedat la 24 octombrie 2001) sau a

semnăturii de pe notificările formulate, nu se poate aprecia dacă acestea au

fost formulate de către persoanele îndreptățite, și nu de către o persoană care

nu avea calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilelor

notificate, nici dacă notificările au fost formulate în termenul prevăzut de

lege.

De altfel, deși în dosarul

constituit ca urmare a celor două notificări nu există vreun înscris care să

ateste că M.B. ar fi depus cele două notificări, mandatarii contestatorilor au

declarat acest fapt din proprie inițiativă, fără a complini lipsa mandatului

pentru emiterea notificărilor și implicit a semnăturii, întrucât nu s-au mai

prezentat în fața Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, cu toate că au

fost invitați pentru respectarea dreptului conferit de prevederile art. 25

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pentru a-și susține interesele.

Prin Decizia nr. 138A

din 5 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței

menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, reținând că la termenul din 29 septembrie 2006, când cauza a fost

judecată pe fond de prima instanță, apelanții - reclamanți, prin apărător, au

învederat instanței că reclamanta J.P. a decedat, situație în care instanța de

fond ar fi trebuit să dispună, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

suspendarea judecării cauzei.

Neprocedând în acest

fel și soluționând pe fond cauza în contradictoriu cu o persoană lipsită de

capacitate procesuală de folosință, s-a apreciat că prima instanță a pronunțat

o hotărâre nelegală.

Cauza a fost

reînregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă sub nr.

15724/3/2007, iar în cursul rejudecării, la termenul din 17 septembrie 2007 s-a

încuviințat administrarea probei cu expertize tehnice în specialitatea

topografie și construcții, care au fost efectuate prin comisie rogatorie, prin

intermediul Tribunalului Sibiu.

Prin Sentința civilă

nr. 1178 din 16 iulie 2008, Tribunalul a admis contestația, a anulat Dispoziția

nr. 1075 din 30 noiembrie  2005 emisă de intimată; a constatat dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 100.882 lei,

reprezentând contravaloarea imobilelor demolate și a terenului pe care se află

edificat sediul Poliției și a obligat pârâtul să înainteze către Comisia

Centrală de Acordare a Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005, documentația necesară în vederea acordării de despăgubiri către

reclamanți.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Cele două notificări

înregistrate prin intermediul BEJ N.C.C., potrivit actelor depuse la dosar,

inclusiv de către intimat, au fost însoțite de actele de stare civilă, procuri

speciale, acte prin care persoanele îndreptățite au înțeles să-și dovedească

dreptul de proprietate, planuri, schițe.

Potrivit

procesului-verbal din 21 septembrie  2005, contestatorii invitați la comisie au

fost reprezentați de către J.R.N., mandatarul numitei J.P., potrivit procurilor

autentice depuse în cauză și de F.T., de asemenea, reprezentant cu procură al

unora dintre ceilalți contestatori, procuri ce se regăsesc la dosar, ocazie cu

care aceștia au arătat că notificările formulate de către contestatori au fost

depuse prin intermediul lui M.B., în prezent decedat.

Observând copiile

notificărilor certificate, Tribunalul a reținut că, așa cum au susținut și

contestatorii, notificările au fost formulate prin intermediul mandatarului lui

J.P., J.R.N., care a și reprezentat, alături de F.T., persoanele îndreptățite

în fața comisiei învestite cu soluționarea notificărilor, conform procurilor și

împuternicirilor acordate lor.

Doar depunerea

acestora la organul însărcinat cu înregistrarea s-a făcut prin intermediul lui

M.B., existând, așadar, consimțământul celor menționați în notificare, în

sensul de a le fi recunoscute și acordate drepturile prevăzute de legea cu

caracter reparator, astfel că, în mod greșit, notificarea a fost respinsă și

nesoluționată pe fond.

În ceea ce privește

problema reparației la care sunt îndreptățiți contestatorii, Tribunalul a

constatat că s-a făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001, cuvenindu-li-se măsuri reparatorii în echivalent,

respectiv despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru

construcțiile demolate și suprafața de teren identificată prin raportul de

expertiză întocmit în cauză de expertul topo P.M. și evaluate, prin lucrările

efectuate de cei 2 experți, la suma totală de 100.882 RON.

Apelul declarat

împotriva sentinței menționate de către Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a fost respins ca

nefondat prin Decizia nr. 1A din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Pentru a se pronunța

această decizie, s-a reținut că, deși notificarea - în care figurează toți

contestatorii, în calitate de persoane ce se consideră îndreptățite la măsuri

reparatorii - aflată în dosarul constituit în baza Legii nr. 10/2001, nu

conține nicio semnătură, copia notificării aflate în posesia contestatorilor,

adresată prin biroul executorului judecătoresc N.C.C., copie conformă cu

originalul, sub semnătura și ștampila executorului, conține semnătura lizibilă

a celui indicat de către intimați - aceea de J.

Acest act se

coroborează cu datele din chitanțele aflate la dosar, potrivit cu care s-a

achitat onorariul executorului de către aceeași persoană, J.R.N., toate aceste

înscrisuri fiind comunicate apelantului, în cursul procedurii de soluționare a

notificării.

Semnatarul

notificării, J.R.N., fusese împuternicit de către J.P., decedată în prezent,

persoană care s-a pretins titular al dreptului de a solicita acordarea de

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, potrivit procurii autentice din 9

august 2001, anterioară datei notificării.

Astfel, cel puțin în

privința notificatoarei J.P., notificarea a fost în mod legal înregistrată și

semnată de mandatarul acesteia, în baza unei procuri speciale de reprezentare,

astfel încât respingerea notificării, cu aceeași motivare pentru toți cei care

au formulat-o, în sensul că nu au semnat-o, este una nelegală, contrazisă prin

actele pe care apelantul le-a avut la dispoziție, depunerea acestora la

instanță confirmând această împrejurare.

Respingerea

notificării de către apelantă a avut la bază procesul verbal întocmit la 21

septembrie 2005 de către Comisia special constituită în aplicarea prevederilor

Legii nr. 10/2001, în prezența mandatarului J.R.N. și a celui desemnat prin

notificare ca fiind persoană de contact, F.T., cărora li s-a pus în vedere, cu

acea ocazie, necesitatea depunerii la dosarul notificare a mandatului dat celui

care a depus notificarea, potrivit susținerilor celor prezenți, respectiv M.B.,

obligație care a rămas neîndeplinită.

În această situație,

apelantul era ținut de îndeplinirea obligațiilor prevăzute prin art. 23 (în

forma actuală art. 25 alin. (2)) de a invita în scris persoanele îndreptățite,

pentru a-și susține cererea de restituire.

Odată ce erau îndeplinite

cerințele de formă ale notificării, constatarea lipsei mandatului celui care a

formulat notificarea din partea celorlalte persoane cuprinse în acest act, era

menită sa conducă la necesitatea invitării fiecăreia dintre aceste persoane,

câta vreme fiecare putea să-și susțină punctul de vedere și să depună acte cu

care să facă dovada faptului că notificarea s-a formulat și depus în numele și

pe seama lor.

Neprocedând în acest

sens, apelanta a încălcat dispozițiile anterior menționate, situație în care

instanța chemată să soluționeze contestația, a luat în considerare, și din

această perspectivă, susținerile și dovezile formulate și depuse în cauză.

În ce privește

absența mandatului sau, potrivit susținerilor apelantului, a consimțământului

cu privire la formularea și depunerea notificării, Curtea a mai reținut că

apelantul a pretins că mandatul trebuia să îmbrace formă scrisă, să fie expres,

special și anterior momentului depunerii notificării.

Mandatul dat de

contestatoarea, decedată la acest moment, J.P., în favoarea lui J.R., a fost

dat înainte de depunerea notificării, după cum s-a reținut deja.

Pe de altă parte,

defuncta J.P. este descendentă directă, în calitate de fiică a coproprietarului

decedat B.N. - unul dintre cei trei proprietari aflați în stare de indiviziune

asupra imobilului la nivelul anului 1940, conform mențiunilor din cartea

funciară nr. 5104 -, astfel încât, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 avea vocația de a obține, fie și singură, măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, profitând de cotele celor care nu au urmat

această procedură.

Cu atât mai mult,

actele făcute de aceasta, personal sau prin mandatar și în favoarea celorlalți

moștenitori, trebuie privite ca acte de conservare, neinteresându-l pe apelant,

sub aspectul aplicării legii, raporturile juridice născute în baza acestor acte

în favoarea celorlalți.

Intimații înșiși nu

își contestă unul altuia drepturile recunoscute în baza Legii nr. 10/2001.

Curtea a constatat că

în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1546 alin. (2) C. civ., potrivit

cărora mandantul „nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut

afară de limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau

tacit".

Dispoziția citată

având caracter de principiu, permite în mod expres ratificarea actelor juridice

efectuate în absența unui mandat din partea persoanei în favoarea căreia au

fost efectuate.

Cum Legea nr. 10/2001

nu are dispoziții contrare celor de drept comun îi această materie, Curtea a

reținut că, anterior emiterii deciziei contestate, contestatorii ratificaseră

actele întreprinse până la acea dată de J.R., respectiv de F.T., ce figurează

în notificare în calitate de persoană de contact, situație în care apelantul nu

mai poate invoca lipsa mandatului de reprezentare al celor care, acționând în

interesul intimaților contestatori, au formulat notificarea în forma prescrisă

de lege, au depus la dosarul celor două notificări toate actele necesare

soluționării acestora, între care acte cu caracter personal -certificate de

naștere, deces, căsătorie, certificate de moștenitor și s-au prezentat la

convocarea ce le-a fost transmisă, cu intenția evidentă de a obține

soluționarea notificărilor formulate.

Este lipsită de

consecințe juridice depunerea notificării prin intermediul lui M.B., intimații

nefăcând niciodată susțineri legate de existența vreunui mandat în baza căruia

acesta să fi acționat.

În cursul judecării

apelului, s-a făcut dovada decesului contestatorilor P.V., decedat la data de

24 octombrie 2005 și O.M., decedată la 26 septembrie 2007.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

Criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, următoarele:

- În mod greșit,

instanța de apel a reținut că notificarea adresată prin Biroul executorului

judecătoresc N.C.C. ar fi fost semnată de către J.R.N., împuternicit de J.P.

potrivit procurii autentice din 09 august 2001, anterioară datei depunerii

notificării.

Înscrisurile aflate

la dosarul constituit în baza celor două notificări, nu conțin semnătura lui

J.R.N., depuse la dosarul cauzei în copie conformă cu originalul, fapt ce

rezultă și din copiile notificărilor obținute la data de 21 septembrie 2006,

sub semnătura și ștampila executorului N.C.C.

În acest fel, nu, au

fost combătute constatările Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr.

10/2001 în sensul că notificările au fost depuse de către M.B., potrivit

susținerilor mandatarilor prezenți în ședința din data de 21 septembrie 2005,

fiind lipsit de relevanță faptul că R.J. avea un mandat din partea

notificatoarei J.P.

- În absența unui

mandat, nu se poate lua în discuție ratificarea actului juridic privind

formularea și depunerea notificărilor de către mandant.

- În mod greșit, s-a

apreciat că nu au fost îndeplinite de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.

10/2001 a cerințelor prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

întrucât acest act procedural a fost îndeplinit în cadrul ședinței Comisiei din

21 septembrie 2006, în vederea clarificării situației privind modul în care au

fost depuse cele două notificări.

- Numitul M.B., în

prezent decedat, care a formulat și depus notificările fără un mandat special

dat de notificatori, nu ar fi putut revendica pentru sine un drept asupra

imobilelor, deoarece soția sa, M.F., fiica lui P.I., proprietar a XU părți din

tăbăcăria «L.B.»" (după cum a rezultat din memoriul depus la M.A.I. de

F.T. abia la 22 martie 2006), era în viață la data formulării notificărilor.

- În mod greșit, s-a

reținut incidența prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

deoarece, chiar în situația în care s-ar admite că formularea și depunerea

notificărilor s-a realizat de către J.R.N., J.P. ar fi îndreptățită, în

calitate de moștenitor al defunctului B.N., doar la cota-parte de 1/2 din

valoarea imobilelor ce au făcut obiectul celor două notificări, neavând

calitatea de moștenitor de pe urma defuncților B.O. și P.I.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Cu toate că

recurentul a indicat drept temei juridic al motivelor de recurs atât cazul

descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât și cele prevăzute de pct. 7 și 8

din aceeași normă, din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că este

posibilă încadrarea acestora doar în cazul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., operațiune permisă de art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

urmând a fi evaluate ca atare.

Nu poate fi incident cazul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurentul nu

a susținut absența din cuprinsul deciziei de apel a motivelor de fapt și de

drept pe care aceasta se sprijină și nici existența unor considerente

contradictorii ori străine de cauză, iar o atare ipoteză nici nu ar fi

întrunită, în condițiile în care argumentarea soluției asupra apelului este

coerentă, cursivă și temeinic fundamentată în fapt și în drept.

De asemenea,

criticile recurentului nu sunt legate de o eventuală interpretare greșită a

titlului de proprietate pe care se întemeiază pretențiile formulate în cauză,

care reprezintă cauza cererii de chemare în judecată, la care se referă

sintagma „actul juridic dedus judecății" din art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., astfel încât este exclusă aplicabilitatea acestui motiv de recurs.

Se constată,

totodată, că sunt nefondate criticile relative la modul de aplicare a legii de

către instanța de apel.

Raționamentul

conceput prin decizia recurată s-a întemeiat pe două argumente esențiale:

- Întrucât

notificările nr. 25 și 26 din 10 august 2001 au fost semnate, în numele și pe

seama reclamanților - care figurează în notificări drept persoane pretins

îndreptățite la măsuri reparatorii - de către numitul J.R.N., în ceea ce o

privește pe reclamanta J.P., notificarea a fost în mod legal înregistrată și

semnata de mandatarul acesteia, în baza procurii speciale de reprezentare din 9

august 2001, iar din perspectiva celorlalți reclamanți, actele făcute de J.P.,

personal sau prin mandatar și în favoarea celorlalți moștenitori, valorează

acte de conservare;

- Anterior emiterii

deciziei contestate, contestatorii ratificaseră actele întreprinse până la acea

dată de J.R., respectiv de F.T., ce figurează în notificare în calitate de

persoană de contact, persoane care, acționând în interesul intimaților

contestatori, au formulat notificarea în forma prescrisă de lege, au depus la

dosarul celor două notificări toate actele necesare soluționării acestora și

s-au prezentat la convocarea ce le-a fost transmisă, cu intenția evidentă de a

obține soluționarea notificărilor formulate.

Acest raționament a

pornit, așadar, de la premisa că cele două notificări au fost semnate de

numitul J.R.N., contrar susținerilor recurentului - pârât - în sensul că

notificările nu ar purta nicio semnătură -, situație de fapt ce a fost

stabilită pe baza probatoriului administrat în cursul judecății, respectiv a

înscrisurilor procurate de reclamanți prin intermediul Biroului Executorului

Judecătoresc N.C.C. și depuse la dosar în copie conformă cu originalul, sub

semnătura și ștampila executorului.

Prin motivele de

recurs, pârâtul tinde la infirmarea acestei situații de fapt și la reevaluarea

probatoriului administrat, reiterând apărările formulate în cursul judecății,

relative la absența vreunei semnături aplicate pe cele două notificări, fără a

indica elemente noi, apte să inducă necesitatea schimbării stării faptice

conturate.

Or, situația de fapt

deja stabilită de către instanțele de fond, ca, de altfel, mijloacele de probă

administrate, nu pot fi reevaluate de către prezenta instanță de control

judiciar, ale cărei atribuții sunt legate exclusiv de cercetarea legalității

deciziei recurate, prin prisma cazurilor expres și limitativ prevăzute de art.

304 C. proc. civ., care nu vizează și temeinicia hotărârii de apel.

În aceste condiții,

subzistă premisa argumentării deciziei de apel, formulării notificărilor de

către numitul J.R.N., urmând a fi înlăturate, ca neavând suport, criticile

legate de formularea notificărilor de către numitul M.B. - al cărui nume, de

altfel, nu figurează în cuprinsul notificărilor - și de lipsa calității

acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în cauză.

Motivul de recurs

legat de incidența dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu

vizează un considerent esențial în adoptarea soluției asupra apelului, în

condițiile în care instanța de apel a făcut referire la această normă doar

pentru a sublinia faptul că, cel puțin din perspectiva reclamantei J.P., al

cărei mandatar este cel care a semnat notificările, soluția de respingere în

totalitate a acestora este nelegală, fără ca instanța să valorifice această

constatare în soluția adoptată, anume prin recunoașterea dreptului la măsuri

reparatorii, pentru toate imobilele solicitate, exclusiv în persoana

reclamantei.

Dimpotrivă, instanța

de apel a arătat că această reclamantă a acționat, prin mandatarul său, atât în

nume propriu, cât și în numele și pe seama coproprietarilor, care și-au însușit

actele astfel efectuate, dreptul la măsuri reparatorii fiind recunoscut tuturor

moștenitorilor proprietarilor de la momentul preluării abuzive a imobilelor.

Ca atare, nu s-a

apreciat că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile

în cauză, drept pentru care va fi înlăturat motivul de recurs pe acest aspect.

În ceea ce privește

motivul de recurs legat de dispozițiile art. 25 alin. (2) (în forma actuală)

din Legea nr. 10/2001, vizând obligația unității deținătoare de a invita în

scris persoanele îndreptățite, pentru a-și susține cererea de restituire,

înalta Curte constată că această obligație, astfel cum este explicitată în

Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

interesează momentul depunerii actelor doveditoare ale calității de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii.

Or, întrucât actele

doveditoare pot fi depuse până la soluționarea irevocabilă a notificării,

potrivit art. 23 alin. ultim din lege, în mod corect, instanța de apel s-a

raportat la întregul probatoriu administrat, inclusiv în cursul judecății,

fiind lipsită de finalitate evaluarea considerentelor relative la dispozițiile

art. 25 alin. (2).

Se constată că

recurentul nu a criticat semnificația juridică dată de instanța de apel actelor

îndeplinite de către J.R.N. în numele și pe seama notificatorilor - reclamanți

și nici valorificarea manifestării de voință a reclamanților, în sensul

însușirii tuturor acestor acte, ca atare, nu există nicio rațiune pentru a se

infirma aprecierile instanței de apel pe acest aspect.

Este de precizat doar

faptul că, și în condițiile în care s-ar considera că formularea notificărilor

de către J.P., prin mandatarul J.R.N., are valoarea unui act de administrare

doar în privința moștenitorilor aceluiași coproprietar, B.N. - respectiv a

notificatorilor B.H. și B.N. -, care deținea, la momentul preluării imobilelor

de către stat, o cotă de Vz, nu și a celorlalți notificatori, moștenitori ai

coproprietarilor tabulari B.O. și P.I., nu se poate ignora că depunerea

notificării de către un terț reprezintă un act de gestiune a patrimoniului

persoanei în interesul căreia s-a acționat, operațiunea juridică putând fi

calificată drept o gestiune de afaceri.

De asemenea, ducând

mai departe analiza efectelor juridice produse de faptul licit al depunerii

notificărilor, s-ar putea ajunge chiar la concluzia unui mandat acordat de

către persoanele îndreptățite, în condițiile în care acestea au ratificat,

astfel cum a constatat instanța de apel, actele îndeplinite de J.R.N.,

reclamanții tinzând la valorificarea efectelor notificării formulate de o altă

persoană în numele și pe seama lor.

Or, potrivit art.

1546 C. civ., la care, în mod corect, a făcut referire instanța de apel,

ratificarea valorează mandat.

Premisa pentru ca

ratificarea să opereze este aceea a unui mandat nevalabil, nu a unuia valabil,

întrucât, dacă actul juridic ar fi respectat întocmai cerințele de fond și

formă, reprezentarea la momentul notificărilor s-ar fi produs chiar în temeiul

actului, făcând inutilă ratificarea ulterioară.

Distincțiile dintre

cele două instituții juridice se produc doar din punctul de vedere al

întinderii obligațiilor geratului față de terți, în sensul că acesta este ținut

să execute doar actele utile încheiate de gerant, pe când, în cazul mandatului,

în care se convertește retroactiv gestiunea de afaceri prin ratificare, geratul

este obligat pentru toate actele încheiate în numele său, indiferent dacă au

fost sau nu utile.

Ca atare, indiferent

dacă formularea notificărilor s-a întemeiat pe o gestiune de afaceri sau pe un

mandat, în mod corect, instanța de apel a recunoscut efectele asupra

patrimoniului reclamanților ale formulării notificărilor de către o altă

persoană, constatând dreptul acestora la măsuri reparatorii în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Față de cele expuse,

Înalta Curte apreciază că nu este întrunit cazul descris de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cât privește

cheltuielile de judecată, cu toate că, prin înscrisurile depuse la prezentul dosar,

intimații - reclamanți pretind suma de 8.700 RON cu acest titlu, se apreciază

că aceste pretenții nu corespund cheltuielilor ocazionate de această fază

procesuală.

Astfel, pe de o

parte, în facturile "X" și "Y" din 27 ianuarie 2010 s-a

precizat că suma de bani menționată reprezintă onorariu de avocat în Dosarul

nr. 15724/3/2007 pentru toate fazele procesuale, fără o defalcare clară pentru

fiecare etapă procesuală.

Pe de altă parte, nu

pot fi acordate cheltuielile ocazionate de fazele anterioare, deoarece

reclamanții nu au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, care nu

s-a pronunțat asupra solicitării lor de acordare a cheltuielilor de judecată,

iar în apel au declarat că vor solicita cheltuielile din acea fază procesuală

pe cale separată.

Nu vor fi luate în

considerare, așadar, nici înscrisurile atestând plata onorariilor de expert

achitate în faza judecății în primă instanță pentru lucrările de specialitate

efectuate prin intermediul Tribunalului Sibiu, contravaloarea acestora putând

face obiectul unei cereri în pretenții separate.

Ca atare, în absența

precizării exprese a intimaților - reclamanți cu privire la cuantumul

cheltuielilor efectuate în recurs, se apreciază că o sumă de 5.000 RON cu acest

titlu corespunde complexității pricinii în această etapă și activității

prestate de avocat, urmând a obliga pe recurentul - pârât Ministerul

Administrației și Internelor la 5.000 RON cheltuieli de judecată către

intimații - reclamanți, în aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 1A din 8

ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Obligă pe recurentul

- pârât Ministerul Administrației și Internelor la 5.000 RON cheltuieli de

judecată reduse către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2010.

Procesat de GGC - LM