ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4108/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 685/PI din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M.A. și M.A.D., în contradictoriu cu pârâții M.D., M.A.N., P.C., P.L.C. și cu intervenienții în interes propriu M.I. și M.M., a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2003 la BNP C.M.E., încheiat între reclamanți, în calitate de vânzători și pârâții P.C. și P.L.C., în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul compus din teren în suprafață de 2.696 m.p., cu stație de benzină și clădire stație, situat în Timișoara, precum și imobilul constând în teren în suprafață de 228 m.p., situat în Timișoara, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 octombrie 2005 la BNP M.L., încheiat între pârâții P.C.

și P.L.C., în calitate de vânzători, și pârâții M.D. și M.A.N., în calitate de cumpărători, având ca obiect aceleași imobile, a fost dispusă radierea dreptului de proprietate al pârâților M.D., M.A.N., P.C., P.L.A., a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M.I. și M.M. și au fost obligați pârâții și intervenienții la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost proprietarii tabulari ai imobilelor în litigiu, dobândit prin moștenirea testamentară de la mama reclamantului, K.M.M.; că prin procura autentificată sub nr. 416/2003, reclamanții l-au împuternicit pe P.A.

să vândă imobilele, să încaseze prețul vânzării, urmând ca reclamanții să confirme primirea prețului; că mandatarul a înstrăinat imobilele fiului său, P.C. și soției acestuia, P.L.C.; că, în realitate nu a existat o plată a prețului, notarul nefăcând o astfel de constatare; că pârâții au recunoscut că vânzarea imobilelor prin ambele contracte de vânzare-cumpărare s-a făcut formal; că adevărații proprietari sunt intervenienții și că nefiind îndeplinită condiția plății prețului contractele sunt lovite de nulitate. Apelurile declarate de pârâții M.D. și M.A.N., precum și de intervenienții M.I. și M.M. împotriva sentinței Tribunalului au fost respinse, ca neîntemeiate, prin decizia nr. 51 din 08 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M.D. și M.A.N., susținând în esență că, cele două contracte de vânzare-cumpărare nu sunt lovite de nulitate, că pârâtul M.D. a fost cel care a finanțat cumpărarea imobilelor, susținere pe care a dovedit-o cu actele depuse la dosar, că reclamanții au dobândit bunuri care nu au fost proprietatea numitei K.M., că reclamanții nu au avut posesia terenului, acesta fiind folosit din 1997 de recurent și de părinții săi, și că interpretarea contractelor se face conform voinței părților, iar nu în sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.), urmărindu-se scopul ca aceasta să poată avea efect (art. 978 C. civ.) și că acțiunea putea fi admisă doar în privința terenului, dar nu și în privința construcțiilor.

Recursul este nefondat. Conform art. 1294 C. civ., vânzarea este o convenție prin care părțile se obligă, una de a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta de a plăti celei dintâi prețul. Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care lucrul vândut și prețul. Așa cum în mod corect au reținut instanțele, în ambele contracte de vânzare cumpărare a imobilelor ce au aparținut autoarei reclamanților au fost menționate formal prețurile, care nu au fost plătite. Aceasta rezultă și din întâmpinarea formulată la instanța de fond de pârâții P.C. și P.L.C., prin care au recunoscut că tatăl pârâtului, P.A., a fost împuternicit prin procură să le vândă formal imobilele.

Or, conform art. 1361 C. civ., principala obligație a cumpărătorului este aceea de a plăti prețul la ziua și la locul determinat în contract. În prezenta cauză prețul nu a fost plătit, pentru că în realitate el nu a existat, ci a fost menționat formal în contractele de vânzare-cumpărare. Instanțele au făcut, deci, și o corectă aplicare a prevederilor art. 977 și 978 C. civ., privitoare la interpretarea contractelor după intenția comună a părților contractante, în speță, părțile, de comun acord înțelegând să nu existe un preț al vânzării-cumpărării. Celeilalte critici formulate de recurenți vizează netemeinicia deciziei atacate, respectiv greșita reținere a situației de fapt și aprecierea probelor administrate în cauză și, deci, nu se încadrează în motivele de casare și modificare a hotărârilor, menționate în art. 304 C. proc.

civ. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții M.D. și M.A.N. împotriva deciziei nr. 51 din 08 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.