ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 620/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul din 18 mai 2011 emis în Dosarul nr. 171/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus printre altele punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatului V.C. pentru săvârșirea a patru infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin ordonanța de instituire a sechestrului asigurător din 16 mai 2011 emisă în Dosarul nr. 171/P/2010 de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în București, strada N.T., sector 3 înscris în CF cu nr. AA și identificat prin nr. cadastral XX.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că inculpatul V.C. în calitate de avocat al Baroului București a pretins și a primit sume de bani de la diferite persoane, pentru a interveni pe lângă magistrați învestiți cu soluționarea dosarelor despre care a lăsat să se creadă că are influență. S-a reținut totdată că învinuitul V.C. a dobândit, ca obiect al infracțiunii de trafic de influență de la numiții C.D., S.A.A.B.V., V.G., R.l.A., suma de 3.850 euro și suma de 1.000 RON sume care nu au fost recuperate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 4696/2/2011.

La termenul de judecată din data de 9 februarie s-a luat în discuție cererea petiționarei V.F., cerere care viza ridicarea sechestrului asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție . Prin încheierea din 9 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4696/2/2011 (1930/2011), printre altele s-a admis plângerea formulată de petenta V.F. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța din data de 16 mai 2011 emisă de procuror. S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în București, strada N.T., sector 3, înscris în CF cu nr. AA, nr. cadastral XX, cotă aflată în proprietatea exclusivă a petentei V.F.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra cotei de 1/2 din același imobil, aflată în coproprietatea inculpatului V.C. și a petentei V.F. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că: În ceea ce privește cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de petenta V.F., Curtea de Apel București a constatat că aceasta este întemeiată în parte, fiind incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, reținându-se că în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. S-a mai reținut că acest text de lege trebuie însă coroborat cu dispozițiile art. 163 C. proc. pen.

potrivit cărora măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. În speță, infracțiunea de trafic de influență nefiind o infracțiune de prejudiciu, se poate pune problema, la soluționarea cauzei, fie a restituirii sumei către denunțător, fie a confiscării speciale a acestei sume. Potrivit art. 163 alin. (2) și (3) C. proc. pen. măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei, iar măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.

Textul nu face referire expresă la măsura de siguranță a confiscării speciale, însă se poate constata, din analiza art. 163 alin. (2) și (3) C. proc. pen., că sechestrul asigurător poate fi dispus numai asupra bunurilor care aparțin inculpatului ori părții responsabile civilmente, după caz, în situațiile prevăzute de lege. S-a mai reținut că în nici un caz confiscarea specială nu poate fi dispusă și în consecință nici sechestrul asigurător nu poate fi dispus asupra bunurilor aparținând unor alte persoane, decât în situațiile prev. de art. 118 lit. b) și c) C. pen., ce nu sunt incidente, cum este în cazul de față, asemenea bunuri neputând fi confiscate deoarece s-ar încălca dreptul la proprietate privată al terței persoane, care nu este subiectul cauzei penale, drept garantat de art. 44 din Constituția României.

S-a constatat din înscrisurile depuse la dosar că petenta V.F. este proprietara exclusivă a cotei de ½ din imobilul situat în strada N.T., astfel că această cotă nu poate face obiectul confiscării speciale și în consecință nici a sechestrului asigurător. În aceste condiții, Curtea a admis plângerea petentei întemeiată pe dispozițiile art. 168 C. proc. pen. și a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra cotei de ½ din imobilul situat în București, strada N.T., sector 3, înscris în CF cu nr. AA, nr. cadastral XX, cotă aflată în proprietatea exclusivă a petentei V.F. Cât privește cealaltă cotă, de ½ din același imobil, Curtea de Apel București a menținut măsura sechestrului asigurător deoarece această cotă se află în coproprietatea devălmașă a inculpatului V.C.

și a petentei V.F. A mai reținut Curtea de Apel București că în cazul acestui tip de coproprietate, cota parte nu este determinată și nici nu poate fi determinată până la partajarea bunului, urmând a se stabili contribuția fiecărui soț la achiziționarea acestuia numai cu ocazia partajului. Or, atâta vreme cât și inculpatul este coproprietar asupra cotei de ½ din imobil, fără a se fi stabilit în ce măsură, s-a apreciat că asupra acestei cote din imobil se impune menținerea sechestrului asigurător, neexistând temeiuri pentru a se dispune ridicarea măsurii asigurătorii, luate potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000. Împotriva încheierii din 9 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4696/2/2011 (1930/2011), a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. nr. 4696/2/2011/a1.

Prin motivele de recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea, în parte, a încheierii atacate doar în ceea ce privește soluția vizând cererea formulată de V.F. privind ridicarea sechestrului asigurător și rejudecând cauza sub acest aspect a solicitat respingerea plângerii formulată de aceasta. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, este fondat, având în vedere următoarele considerente: Măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din București, strada N.T., sector 3 înscris în CF cu nr. AA și identificat prin număr cadastral XX, a fost luată de către procuror, în cursul urmăririi penale prin ordonanța de instituire a sechestrului asigurător din 16 mai 2011 emis în Dosarul nr. 171/P/2010 de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Prin rezoluția din data de 14 septembrie 2010 s-a dispus începerea urmăriri penale față de V.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Apartamentul care face obiectul instituirii sechestrului asigurător a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din data de 9 ianuarie 2001, de C.I.A. „B.V." care a vândut în indiviziune și în cote părți egale de câte ½ (jumătate) pentru fiecare, numitelor B.F. și B.L. în calitate de cumpărătoare. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 9 iunie 2004, numita B. (fostă B.) L. în calitate de vânzătoare prin mandatară B.A. a vândut numiților V. (fostă B.) F. și V.C. în calitate de cumpărători cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în strada N.T., sector 3 înscris în CF cu nr. AA și identificat prin număr cadastral XX.

Prin contractul de garanție reală imobiliară de rangul III autentificat prin încheierea din 23 august 2007 a fost garantată obligația de rambursare a creditului în sumă de 135.000 CHF reprezentând echivalentul sumei de 270.756 RON calculat la cursul Băncii Naționale a României în favoarea V.R. SA. Asupra aceluiași apartament a fost instituită și ipotecă de rang I în favoarea V.R. SA conform contractului de garanție reală imobiliară autentificat din 21 februarie 2007 conform încheierii din 22 februarie 2007 dar și ipotecă de rang II în favoarea V.R. SA conform contractului de garanție reală imobiliară autentificat din 17 martie 2007 conform încheierii din 16 martie 2007. În cererea formulată în fața Curții de Apel București, petenta V.F.

a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului în discuție asupra cotei de ½ având în vedere că sechestrul asigurător a fost instituit de Direcția Națională Anticorupție pentru presupusele fapte de corupție de care este acuzat soțul petentei. Petenta a mai arătat că, creditele au fost acordate petentei având drept garanție reală imobilul ce face obiectul prezentei cauze, dar numai în considerarea veniturilor petentei și întrucât măsurile asigurătorii se pot lua numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente a solicitat a se dispune ridicarea acestei măsuri. A învederat petenta că instituirea și menținerea sechestrului asigurător asupra imobilului care nu este proprietatea exclusivă a sa fiind deținut în coproprietate cu inculpatul, nu au temei legal câtă vreme petenta V.F.

nu are calitate procesuală în cauză, petenta deținând cota parte de ½ din imobil înainte de căsătorie și cota parte de ½ din imobil fiind deținută în devălmășie cu inculpatul solicitând în consecință să se dispună ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra întregului imobil în discuție iar sechestrul să vizeze exclusiv cota parte aferentă inculpatului. Petenta a mai învederat, prin apărătorul ales în fața instanței de recurs, împrejurarea că asupra bunului imobil ce formează obiectul sechestrului asigurător a fost instituită ipotecă de rang I, II, III în favoarea V.R. SA ca urmare a încheierii unor contracte de garanție reală imobiliară. Înalta Curte constată că instituirea sechestrului asigurător s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 163 alin. (2) C. proc.

pen., iar menținerea acestuia se justifică întrucât există în continuare posibilitatea ca, în caz de condamnare a inculpatului, să se dispună confiscarea specială. Ridicarea sechestrului asigurător la acest moment ar eluda practic scopul pentru care a fost instituit și anume indisponibilizarea bunului imobil pe parcursul judecării cauzei și până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive. Referitor la împrejurarea că asupra imobilului supus sechestrului asigurător a fost instituită ipotecă în favoarea V.R. SA, Înalta Curte constată că judecata în penal se face cu precădere înaintea celei din fața instanței civile, statul, în prezent prin sechestrul instituit este un potențial creditor în rang inferior principalului creditor (V.R.

SA), dreptul său de creanță fiind doar virtual, acesta, în cazul vânzării bunului neputând fi înscris în tabloul creditorilor pentru a executa imobilul până la concurența sumei pentru care s-a instituit sechestrul, întrucât nu se află în posesia unei creanțe certe, lichide și exigibile, fapt care nu poate avea loc decât în condițiile în care inculpatul va fi condamnat și va fi obligat la despăgubiri civile către stat. Dispozițiile art. 163 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că sechestrul asigurător este o măsură de indisponibilizare a bunului învinuitului sau inculpatului, așa încât acesta nu mai este în măsură să facă acte de dispoziție cu privire la bunul său până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive.

Or, dreptul de ipotecă pe care l-a invocat petenta prin apărător ales în fața instanței de recurs, ca drept real accesoriu de garantare, nu are ca efect indisponibilizarea bunului, proprietarul acestuia păstrând toate atributele dreptului său, recunoscut de lege prin art. 480 și urm. C. civ. Pe de altă parte spre deosebire de ipoteca instituită convențional pentru protejarea interesului creditorului, sechestrul asigurător poate fi luat pentru a asigura posibilitatea aplicării confiscării speciale, în cauza de față, pentru asigurarea reparării pagubei de 3.850 euro și 1.000 RON. Prin urmare în cazul stabilirii în mod definitiv a vinovăției inculpatului și aplicării măsurii confiscării speciale, având în vedere interesul pentru care a fost instituit sechestrul asigurător, acesta ar avea un rang preferat în raport de ipoteca invocată de petenta V.F., interesul general fiind prioritar celui privat.

Executarea dispozițiilor referitoare la confiscarea specială cuprinse într-o hotărâre penală se realizează în conformitate cu prevederile art. 439 C. proc. pen. și nu cu cele ale art. 446 din același cod, acestea din urmă fiind aplicabile numai în ceea ce privește despăgubirile civile și cheltuielile judiciare. Totodată petenta este singura în măsură să formuleze în numele său o acțiune de partaj, statul neavând calitate procedurală activă pentru a promova o astfel de acțiune. Pentru toate aceste considerente Înalta Curte constată că, bunul imobil asupra căruia a fost instituit sechestru asigurător este un bun comun (asupra unei cote de ½ ) existând drepturi de proprietate devălmașă a soților V.F.

și V.C. împrejurare care nu reprezintă și un impediment dirimant în luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, deoarece situațiile ce vor fi soluționate în faza de executare, fie în procedura prevăzută de dispozițiile C. proc. pen., la cererea coproprietarei petente V.F. ori a creditorului ipotecar pe calea contestației la executare, fie în condițiile dispozițiilor 493 C. proc. civ. prin promovarea de către creditorul urmăritor (V.R. SA) a acțiunii în partaj ori prin urmărirea la alegerea acestora, doar a cotei părți determinate a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate. Însă, această din urmă ipoteză este exclusă în privința creditorilor personali ai unuia dintre soți care, pentru a putea urmări partea debitorului lor din bunurile comune ale soților, trebuie mai întâi să ceară încetarea proprietății comune devălmașe, în vederea determinării acestei cote.

De asemenea nici faptul că bunul imobil asupra căruia a fost instituită măsura asigurătorie face obiectul unei ipoteci convenționale pentru garantarea unui credit bancar nu reprezintă un impediment în luarea și menținerea acestei măsuri în procesul penal, întrucât realizarea creanței creditorului ipotecar nu poate lipsi de garanții pe ceilalți creditori ai aceluiași debitor, executarea fiind guvernată în final de principiul egalității creditorilor. În situația în care se dorește realizarea cu prioritate a creanței celui dintâi creditor ipotecar, acesta ori debitorul trebuie să ofere garanții îndestulătoare pentru ca statul ori alți creditori ai inculpatului (V.R. SA) să poată executa, la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale dispozițiile privind plata despăgubirilor ori confiscarea specială.

Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 9 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4696/2/2011 (1930/2011). Va casa, în parte, încheierea recurată și, rejudecând: Va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta V.F. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța de instituire a sechestrului asigurător a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s ecția de combatere a corupției din 16 mai 2011 în Dosarul nr. 171/P/2010.

Va menține restul dispozițiilor încheierii atacate. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 9 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4696/2/2011 (1930/2011). Casează, în parte, încheierea recurată și, rejudecând: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta V.F. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța de instituire a sechestrului asigurător a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției din 16 mai 2011 în Dosarul nr. 171/P/2010. Menține restul dispozițiilor încheierii atacate.

Onorariul parțial cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.C. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 50 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2012