ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3589/2011

Ședința de la 10 noiembrie 2011 Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara reclamanta S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara a chemat în judecată pârâții S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București, sucursala Marfă Timișoara, și SC O.D.W.S. SRL și a solicitat obligarea părții ce va fi găsită în culpă la plata sumei de 15.887,29 lei reprezentând contravaloarea a 4581 kg motorină, cu cheltuieli de judecată. În drept a invocat prevederile art. 969, art. 992, art. 993, art. 1073 C. civ. si dispozițiile art. 3, art. 53 alin. (1), art. 68 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (3) lit. b) din Regulamentul de transport aprobat prin O.G.

nr. 7/2005. Prin sentința civilă nr. 18934 din 17 decembrie 2009 Judecătoria Timișoara a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că reclamanta a depășit termenul de 9 luni impus de Regulamentul de transport CFR și pe cale de consecință a respins acțiunea. Prin decizia civilă nr. 316/R din 15 iunie 2010 Tribunalul Timiș a admis recursul declarat de S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că la dosar nu există contractul de transport la care s-a raportat prima instanță atunci când a analizat excepția prescripției iar din corespondența purtată rezultă că de la data sosirii vagoanelor și până la încheierea procesului-verbal de constatare s-a scurs o perioadă de aproximativ 6 luni, și numai de la această dată reclamanta a putut cunoaște existenta lipsurilor.

Prin sentința civilă nr. 14211 din 17 septembrie 2010 Judecătoria Timișoara, în rejudecare, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Instanța a reținut că prin prezenta acțiune reclamanta tinde să dovedească neexecutarea unui contract de achiziție publică încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 astfel că potrivit dispozițiilor art. 286 alin. (1) din acest act normativ, competența de soluționare revine secției comerciale a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante. Având în vedere că în privința pârâtei SC O.D.W.S. SRL pretențiile reclamantei izvorăsc dintr-un contract de furnizare care intră sub incidența art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 34/2006, văzând că autoritatea contractantă este S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA cu sediul în București, instanța a admis excepția de necompetență și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 8209 din 20 iunie 2011 la rândul său, s-a declarat necompetentă să judece litigiul și ca urmare și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara. Totodată a constatat că între cele două instanțe s-a ivit un conflict negativ de competență și în temeiul art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță pretenția dedusă judecății derivă dintr-un contract de transport încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 37 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România și nu dintr-un contract de achiziție publică, acesta fiind dealtfel și temeiul cererii de chemare în judecată invocat de reclamant. Pentru încheierea valabilă a contractului de transport nu se cere forma scrisă ci acesta se consideră încheiat dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 37 alin. (2) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România iar potrivit art. 38 din același act normativ pentru expedițiile de vagoane, unități de transport intermodal și coletărie, documentul de transport este scrisoarea de trăsură.

Totodată s-a reținut că reclamanta în speță nu este S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA ci S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara, contractul de achiziție publică fiind încheiat între S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA si SC O.D.W.S. În consecință, tribunalul a considerat că în speță se aplică normele de competență materială de drept comun așa cum ele sunt stabilite în Titlul II al Codului de procedură civilă, fiind competentă instanța aleasă de reclamant și nu normele de competența materială din contractele de achiziție publică stabilite de O.U.G. 34/2006. Asupra conflictului negativ de competență de față Înalta Curte constată: Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Curtea constată că cele două instanțe Judecătoria Timișoara și Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza. Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că în discuție este competența teritorială, care este reglementată de norme ce au caracter dispozitiv cu excepțiile prevăzute expres de art. 13-16 C. proc. civ. În această situație, a competenței teritoriale alternative, art. 12 C. proc.

civ. dă dreptul reclamantului să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente. Coroborând aceste dispoziții cu prevederile art. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere a instanței prin introducerea acțiunii la sediul uneia din părți astfel că pârâții chemați în judecată nu mai pot cere declinarea competenței în favoarea altei instanțe invocând reglementarea de la art. 10 pct. 5 C. proc. civ.. În acest sens sunt de observat dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. prin care se dispune că în afara instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului (în speță) mai sunt competente următoarele instanțe… Prin urmare, prevederea de la pct. 5 care se referă la cererile izvorâte din contractul de transport constituie alternativa oferită de lege în raport de sediul pârâților chemați în judecată.

Cum reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere conferit de art. 12 C. proc. civ., urmează să se stabilească potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., că instanța competentă să judece litigiul este Judecătoria Timișoara, căreia i se va înainta dosarul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.