ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3589/2011

Ședința de la 10 noiembrie 2011

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara reclamanta S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA

Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara a chemat în judecată

pârâții S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA București, sucursala Marfă Timișoara, și SC O.D.W.S.

SRL și a solicitat obligarea părții ce va fi găsită în culpă la plata sumei de

15.887,29 lei reprezentând contravaloarea a 4581 kg motorină, cu cheltuieli de

judecată.

În drept a invocat

prevederile art. 969, art. 992, art. 993, art. 1073 C. civ. si dispozițiile art.

3, art. 53 alin. (1), art. 68 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (3) lit. b)

din Regulamentul de transport aprobat prin O.G. nr. 7/2005.

Prin sentința civilă

nr. 18934 din 17 decembrie 2009 Judecătoria Timișoara a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune, reținând că reclamanta a depășit

termenul de 9 luni impus de Regulamentul de transport CFR și pe cale de

consecință a respins acțiunea.

Prin decizia civilă

nr. 316/R din 15 iunie 2010 Tribunalul Timiș a admis recursul declarat de S.N.T.F.C.C.

F.R. C. SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara, a casat

hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea

că la dosar nu există contractul de transport la care s-a raportat prima

instanță atunci când a analizat excepția prescripției iar din corespondența

purtată rezultă că de la data sosirii vagoanelor și până la încheierea

procesului-verbal de constatare s-a scurs o perioadă de aproximativ 6 luni, și

numai de la această dată reclamanta a putut cunoaște existenta lipsurilor.

Prin sentința civilă

nr. 14211 din 17 septembrie 2010 Judecătoria Timișoara, în rejudecare, a admis

excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Instanța a reținut că

prin prezenta acțiune reclamanta tinde să dovedească neexecutarea unui contract

de achiziție publică încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 astfel că potrivit

dispozițiilor art. 286 alin. (1) din acest act normativ, competența de

soluționare revine secției comerciale a tribunalului în circumscripția căruia

se află sediul autorității contractante.

Având în vedere că în

privința pârâtei SC O.D.W.S. SRL pretențiile reclamantei izvorăsc dintr-un

contract de furnizare care intră sub incidența art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006,

văzând că autoritatea contractantă este S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA cu sediul în

București, instanța a admis excepția de necompetență și a declinat competenta

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 8209 din 20 iunie 2011

la rândul său, s-a declarat necompetentă să judece litigiul și ca urmare și-a

declinat competența în favoarea Judecătoriei Timișoara. Totodată a constatat că

între cele două instanțe s-a ivit un conflict negativ de competență și în

temeiul art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de

competență.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că în speță pretenția dedusă judecății derivă

dintr-un contract de transport încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 37

din

Regulamentul privind transportul pe căile ferate din

România și nu dintr-un contract de achiziție publică,

acesta fiind

dealtfel și temeiul cererii de chemare în judecată invocat de reclamant.

Pentru încheierea

valabilă a contractului de transport nu se cere forma scrisă ci acesta se

consideră încheiat dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.

37 alin. (2) din

Regulamentul privind transportul pe căile

ferate din România iar potrivit art. 38 din același act normativ pentru

expedițiile de vagoane, unități de transport intermodal și coletărie,

documentul de transport este scrisoarea de trăsură.

Totodată

s-a reținut că reclamanta în speță nu este

S.N.T.F.C.C. F.R. C.

SA ci S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara,

contractul de achiziție publică fiind încheiat între S.N.T.F.C.C. F.R. C. SA si

SC O.D.W.S.

În consecință,

tribunalul a considerat că în speță se aplică normele de competență materială

de drept comun așa cum ele sunt stabilite în Titlul II al Codului de procedură

civilă, fiind competentă instanța aleasă de reclamant și nu normele de

competența materială din contractele de achiziție publică stabilite de O.U.G. 34/2006.

Asupra conflictului

negativ de competență de față Înalta Curte constată:

Potrivit art. 20

alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai

multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece

aceeași pricină.

Verificând dacă sunt

întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de

competență, Curtea constată că cele două instanțe Judecătoria Timișoara și

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-au declarat necompetente prin

hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate

sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă

să soluționeze cauza.

Pentru emiterea

regulatorului de competență este esențial de precizat că în discuție este

competența teritorială, care este reglementată de norme ce au caracter

dispozitiv cu excepțiile prevăzute expres de art. 13-16 C. proc. civ.

În această situație,

a competenței teritoriale alternative, art. 12 C. proc. civ. dă dreptul

reclamantului să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Coroborând aceste dispoziții cu prevederile art. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

a constatat că reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere a instanței prin introducerea

acțiunii la sediul uneia din părți astfel că pârâții chemați în judecată nu mai

pot cere declinarea competenței în favoarea altei instanțe invocând

reglementarea de la art. 10 pct. 5 C. proc. civ.. În acest sens sunt de

observat dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. prin care se dispune că

în afara instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului (în speță) mai sunt

competente următoarele instanțe…

Prin urmare,

prevederea de la pct. 5 care se referă la cererile izvorâte din contractul de

transport constituie alternativa oferită de lege în raport de sediul pârâților

chemați în judecată. Cum reclamantul și-a exercitat dreptul de alegere conferit

de art. 12 C. proc. civ., urmează să se stabilească potrivit art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., că instanța competentă să judece litigiul este Judecătoria

Timișoara, căreia i se va înainta dosarul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.