ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3553/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3553/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față:

Prin sentința penală nr. 56 din 3 decembrie

2009 a Tribunalului Dolj a fost condamnat inculpatul C.F. la pedeapsa de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prev. de art.

20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

S-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a lit.

b) și e) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt,

inculpatul C.F. este unchiul părții vătămate, minora C.M., aceasta fiind fiica

surorii sale, C.L.

Încă de

mică, partea vătămată, în vârstă de 7 ani, s-a aflat în îngrijirea lui C.I.,

bunica sa, cât și mama inculpatului, cele două locuind împreună într-un imobil

situat în orașul F., județul Dolj.

La

aceeași adresă, dar într-un imobil separat, locuiește și inculpatul C.F., în

vârstă de 25 de ani, care nu este căsătorit.

În ziua

de

22

ianuarie

2009, în jurul

orelor 16, inculpatul C.F. a mers la locuința mamei sale, solicitându-le

minorilor C.M. și C.C., acesta din urmă, fiul fratelui său, să meargă împreună

cu el pentru a-l ajuta să aprindă focul într-o sobă aflată în locuința sa.

În realitate,

așa cum a rezultat din declarațiile date în cauză, inculpatul luase hotărârea infracțională

de a avea un raport sexual cu nepoata sa, minoră, motiv pentru care, după câteva

minute, l-a condus pe C.C. înapoi,

solicitându-i minorei C.M., să îl

aștepte.

Revenind

în locuință, C.F. i-a spus părții vătămate că „vrea să se joace cu ea"

, după care,

în timp ce în interiorul casei se difuza muzică, i-a coborât ac

esteia pantalonii

până la nivelul genunchilor, minora parte vătămată, care nu purta obiecte de lenjerie

intimă, rămânând astfel parțial dezbrăcată.

Apoi, inculpatul

și-a tras la rândul său pantalonii în jos, fără să-i scoată, a așezat-o nepoata

sa pe spate, pe un pat, unde a început să o sărute pe gură și pe obraji, așezându-se

deasupra ei.

În timp

ce efectua activități cu caracter sexual, concretizate în mișcări, atingeri ale

organelor sexuale, C.F. i-a cerut minorei C.M., să aibă un raport sexual împreună,

partea vătămată, care inițial nu a fost de acord, cedând insistențelor acestuia,

fără a încerca să opună rezistență.

În timp

ce inculpatul se afla deasupra părții vătămate, intenționând să-și scoată obiectele

de lenjerie intimă, pe care a declarat că le păstrase, ș

i

să realizeze

raportul sexual cu minora, C.I., mama acestuia, a mers la locuința în care se afla,

fiind neliniștită de faptul că, deși trecuseră circa 10 minute de la întoarcerea

minorului C.C., partea vătămată C.M., nu revenise acasă, deși fiul său îi spusese

că o va aduce în scurt timp.

Auzind ușa

de la intrarea în imobil deschizându-se, inculpatul C.F., s-a ridicat imediat de

pe partea vătămată, în acel moment, în camera intrând C.I. (bunica și, respectiv,

mama inculpatului), care a găsit-o pe minoră în picioare, lângă pat, dezbrăcată

de la brâu în jos, și pe inculpat în genunchi, în fața acesteia.

După ce

a cerut explicații inculpatului, care a răspuns în sensul că nu se întâmplase nimic

între el și minora C.M., C.I. a dus-o pe minoră la locuința sa, povestind ulterior

cele întâmplate fiului său, C.D., acesta din urmă fiind cel care a și sesizat organele

de poliție.

Pe parcursul

urmăririi penale, C.I. a renunțat la dreptul de a nu depune mărturie împotriva fiului

său, relatând, în calitatea sa de martor ocular, cele constatate în momentul în

care a intrat în camera inculpatului și solicitând, totodată, efectuarea de cercetări

față de acesta.

În aceeași

zi în care a fost formulat denunțul, organele de poliție au solicitat examinarea

medico-legală a minorei C.M., iar din raportul de constatare medico-legală nr. AA/2009,

întocmit de Institutului de Medicină Legală Craiova, a rezultat că partea vătămată

nu a prezentat leziuni traumatice pe cap, trunchi și membre și nici la nivelul organelor

genitale sau regiunii anale.

Totodată,

s-a stabilit că minora era virgină.

Cu ocazia

audierii, inculpatul C.F. a recunoscut comiterea faptei, declarând că a acționat

cu intenția de a avea un raport sexual cu minora C.

M., a cărei

vârstă o cunoștea

prin prisma relațiilor de rudenie existente între cei doi, raport

sexual care nu s-a realizat datorită apariției mamei sale în camera în care se afla

împreună cu partea vătămată.

Acesta a

negat însă că ar fi constrâns-o în vreun fel pe minoră, admițând totuși că a profitat

de imposibilitatea acesteia, explicată de vârsta de doar 7 ani, de a-și manifesta,

în cunoștință de cauză, acordul sau d

ezacordul pentru realizarea unui raport

sexual.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul

C.F., în ambele căi de atac fiind invocată nelegalitatea și, implicit, netemeinicia

soluției.

Astfel,

Parchetul

criticând

soluția, mai întâi, sub aspectul nelegalei stabiliri a pedepsei principale pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1), (3) C.

pen., în cazul reținerii de circumstanțe judiciare atenuante prev. de art. 74

lit. a) și c) rap. la art. 76 lit. b) C. pen., împrejurări ce nu s-au justificat

a fi reținute, și, mai apoi, sub aspectul că instanța de fond, condamnând pe inculpat

pentru infracțiunea ce a făcut obiectul judecății, a omis să rețină Teza I-a a

alin. (3), de sub art. 197 C. pen., evidențierea acesteia justificându-se în raport

cu existența în cadrul textului de lege respectiv, a celei de-a doua teze, ce stabilește

consecințe juridice diferite.

Inculpatul a apreciat

că pedeapsa ce i-a fost aplicată este în limite nelegale stabilită, pe de o parte,

iar, pe de altă parte că, în cadrul operațiunii concrete de individualizare judiciară,

se impun a fi reținute circumstanțe personale atenuante (s-a invocat faptul că este

tânăr, că muncește încă de la 14 ani, iar în prezent este înscris la școală în cadrul

programului „a doua șansă”), cu efectul acestora prevăzut de art. 76 C. pen.

Prin decizia penală

nr. 29 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova s-au admis apelurile declarate

de procuror și inculpat, s-a desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 20 rap. la

art. 197 alin. (1) și (3) Teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F. la pedeapsa

principală de 3 (trei) ani închisoare, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Observând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constat că prima instanță, pe baza unui probatoriu concludent,

ce a fost bine apreciat (declarațiile martorilor C.I., M.C., acestea coroborate

potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu cele declarate de minora parte vătămată

și cele constatate prin actele medico-legale de la dosar, cât și cu cele recunoscute

de inculpat), a reținut în cauză o situație de fapt exactă, pe baza căreia a încadrat

activitatea infracțională a inculpatului în dispozițiile art. 20 rap. la art. 197

alin. (1) și (3) C. pen., faptă constând în aceea că acesta, în ziua de 22 ianuarie

2009, la locuința sa, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima

voința, minoră în vârstă de numai 7 ani, a exercitat asupra acesteia unele activități

ce induc intenția consumării unui raport sexual (i-a coborât pantalonii până la

nivelul genunchilor, apoi a așezat-o pe spate, pe un pat, iar după ce a sărutat-o

pe gură și pe obraji, a atins-o peste organele genitale, s-a așezat deasupra acesteia),

activități materiale întrerupte de intrarea în cameră a martorei C.I. (mama inculpatului).

Într-adevăr, pentru că

alin. (3), de sub art. 197 C. pen., prevede două forme agravate ale violului, distincția

fiind făcută după cum „victima nu a împlinit vârsta de 15 ani”, ori aceasta „a murit

sau s-a sinucis” în urma săvârșirii faptei, și instanța de fond trebuia să rețină

în încadrarea juridică dată faptei, teza I-a a alin. (3), art. 197 C. pen., întrucât

pedeapsa principală prevăzută de lege este diferită.

De asemenea, verificând

hotărârea și sub aspectul pedepsei aplicată inculpatului, s-a constatat că aceasta

este stabilită în limite nelegale.

Potrivit art. 197

alin. (1), (3) Teza a I-a C. pen., violul se pedepsește cu închisoarea de la 10

la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de

15 ani.

Tentativa la infracțiunea

respectivă, potrivit art. 21 alin. (2) C. pen., se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă

între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea

consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei.

Prin urmare, în cauza

de față, pedeapsa a trebuit stabilită în limitele unui minim de 5 ani și un maxim

de 12 ani și 6 luni închisoare, iar în urma reținerii justificate a circumstanțelor

prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., și al aplicării art. 76 lit. b) C. pen.,

pedeapsa trebuia coborâtă sub 5 ani, dar nu mai jos de 1 an.

În cauză, instanța de

fond a recunoscut circumstanțe atenuante inculpatului, însă a aplicat o pedeapsă

nelegală de 5 ani închisoare.

Împotriva deciziei penale

nr. 29 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Caiova, în termen legal a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate

în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta fiind stabilită între

alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv de la 5 ani la 12 ani și 6 luni.

În motivarea recursului

se arată de către procuror că instanța de apel, procedând la o nouă reindividualizare

a pedepsei principale, trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 72 C. pen. și

să indice în cuprinsul dispozitivului reținerea circumstanțelor atenuante.

Pe de altă parte, se apreciază

că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în cauză cu consecința reducerii

pedepsei sub minimul legal, ținând seama de natura și împrejurările concrete de

săvârșire a faptei, inculpatul profitând de calitatea sa de unchi și de lipsa de

experiență a nepoatei datorată vârstei acesteia, 7 ani, spunându-i acesteia că ceea

ce o se întâmple între ei este doar un joc, precum și concluziile referatului de

evaluare întocmit în cauză, evidențiază cu privire la inculpat că are șanse reduse

de reintegrare.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este întemeiat

pentru considerentele ce urmează:

Din examinarea deciziei

recurate rezultă că instanța de apel a apreciat ca fiind justificată reținerea circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Cu toate acestea, în dispozitiv

aceste circumstanțe nu au fost reținute, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa

de 3 ani închisoare, în condițiile în care pentru fapta comisă limitele pedepsei

sunt de la 5 ani la 12 ani și 6 luni.

Sub acest aspect, recursul

declarat de procuror se impune a fi admis și reținute în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu menținerea pedepsei de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului de către instanța de apel.

Reținerea circumstanțelor

atenuante este justificată, având în vedere că inculpatul a avut o bună conduită

anterior comiterii faptei după cum reiese din referatul de evaluare aflat la dosarul

de fond și din declarația martorei L.M.

De asemenea, acesta a

conștientizat gravitatea faptei sale, pe care a recunoscut-o și a regretat-o.

Inculpatul este tânăr,

în vârstă de 24 ani la data comiterii faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale,

iar din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultă că locuiește împreună cu

părinții și frații săi, are un nivel de instrucție școlară scăzut, muncește de la

14 ani, iar în prezent este înscris în clasa a IV-a în cadrul programului „A doua

șansă”.

Față de considerentele

expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte

va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte decizia penală recurată

și, rejudecând va reține în favoarea intimatului inculpat dispozițiile art. 74

lit. a) și c) și cele ale art. 76 lit. b) C. pen., menținând pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată acesteia.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Văzând și disp. art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 29

din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe inculpatul C.F.

Casează, în parte, decizia

penală recurată și rejudecând, reține în favoarea intimatului inculpat

dispozițiile art. 74 lit. a), lit. c) și art. 76 lit. b) C. pen. și

menține pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Onorariul parțial

pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie

2011.