ÎCCJ, decizie (scj.ro #86982)

HOTĂRÂRE

05.02.2007

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86982) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

D E C I Z I A nr. IX Dosar nr. 34/2006

Ședința de la 5 februarie 2007

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea aplicarea dispozițiilor art. 37 și a art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 87 de judecători din totalul de 116 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat cerând să se decidă în sensul că fapta de a alarma nejustificat publicul cu privire la existența unor materiale explozive constituie infracțiunea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

SECȚIILE UNITE,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispozițiilor art. 37 și a art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului instanțele nu au un punct de vedere unitar.

Astfel unele instanțe au considerat că fapta de a alarma nejustificat publicul cu privire la existența unor materiale explozive nu este prevăzută de legea penală nu constituie infracțiune ci contravenția prevăzută de art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială a ordinii publice.

S-a motivat că faptele nu au fost comise în scop terorist, în sensul art. 1 din Legea nr. 535/2004, ceea ce exclude aplicarea art. 37 din acea lege, și pe de altă parte, că materialele explozive nu se regăsesc în enumerarea cuprinsă în art. 38 din aceeași lege astfel că aceste fapte nu întrunesc elementele constitutive ale nici uneia dintre infracțiunile incriminate în textele menționate.

Alte instanțe s-au pronunțat în sensul că fapta de a alarma nejustificat publicul cu privire la existența unor materiale explozive constituie infracțiunea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Din examinarea susținerilor formulate prin recursul în interesul legii, în raport cu situațiile rezultate din deciziile la care se face referire, se constată următoarele:

În condițiile amplificării complexității relațiilor interumane, legiuitorul se confruntă cu necesitatea unor noi domenii de reglementare, ceea ce impune o aprofundare a cunoașterii realităților.

Astfel, diversificarea formelor de manifestare ale fenomenului terorist în plan internațional, prin acțiuni de o violență extremă, ce au vizat ca ținte obiecte diverse, mai ales cele civile, respectiv mari aglomerări umane a impus statelor o nouă dimensiune de abordare a acțiunii antiteroriste, inclusiv aceea de legiferare, de incriminare într-o concepție unitară a actelor teroriste.

În cadrul acestui proces, legiuitorul român a reglementat expres în cadrul unui act normativ distinct, respectiv Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, incriminări referitoare la acte teroriste.

În acest sens, în conținutul art. 37 din actul normativ menționat a fost prevăzută în mod concret infracțiunea de amenințare a unei persoane sau a unei colectivități, prin orice mijloace, cu răspândirea ori folosirea de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, respectiv forma simplă, dar și două forme agravante, aceea de la alineatul 2, care extinde sfera subiecților pasivi amenințați, obiectul amenințării prin evidențierea expresă a materialelor explozive, precum și scopul amenințării, și anume în scop terorist, iar aceea de la alineatul 3, care condiționează fapta de la alineatul 2 de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin amenințare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda asemenea materiale.

În dispoziția de la art. 38 din Legea nr. 535/2004 a fost incriminată ca infracțiune fapta de alarmare, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin corespondență, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanță, cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, materiale, microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător.

Astfel, legiuitorul a incriminat în mod distinct fapta de amenințare, în formele arătate, de aceea de alarmare, semnificațiile elementelor materiale ale celor două incriminări, având un conținut diferit, respectiv amenințarea, care presupune, fie o acțiune de a insufla unei persoane o temere cu un anumit pericol determinat în concret, în materialitatea lui, prin produse, substanțe, materiale, microorganisme, toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, arme biologice, materiale nucleare, alte materiale radioactive sau materiale explozive, în scop terorist, fie prin comiterea unei fapte prejudiciabile, iar alarmarea, constând în aducerea la cunoștință, simpla înștiințare cu eventualitatea producerii unui fapt prejudiciabil.

Astfel, prin modalitatea concretă de incriminare, în sensul evidențerii elementelor constitutive ale celor două incriminări, respectiv „amenințare” și „alarmare” se exclude orice altă explicare a conținutului acestora, pe calea interpretării, deoarece norma este suficient de clară, gradul de determinare al acesteia fiind ridicat.

Altfel spus, greșita aplicare a dispozițiilor art. 37 și 38 din Legea nr. 535/2004, cu privire la încadrarea juridică a faptelor concrete în modelul legal al elementelor materiale ale celor două incriminări nu poate face obiectul prezentului recurs în interesul legii, în condițiile în care legiuitorul a reglementat în mod expres fapta de amenințare, în raport cu aceea de alarmare.

De asemenea, nu poate fi calificată ca fiind infracțiunea prevăzută de la art. 38 din Legea nr. 535/2004, fapta de alarmare, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin corespondență, telefon sau orice alte mijloace de transmitere de la distanță cu privire la existența unor materiale explozive sau a oricăror altor produse, substanțe, materiale, microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, deoarece, lipsa unei prevederi exprese a materialelor explozive, din bunurile enumerate limitativ, nu poate fi complinită pe calea interpretării normei, prin metoda logică, judecătorului nefiindu-i îngăduit să facă distincții acolo unde legea nu distinge, conform principiului

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Mai mult, nu se poate avea în vedere, că pe calea interpretării unei norme, prin includerea și a unor altor bunuri care extind sfera obiectului incriminării, în afara voinței legiuitorului, o faptă concretă săvârșită în condițiile unei asemenea interpretări să fie calificată ca infracțiune, deoarece s-ar trece în domeniul unei alte puteri, respectiv a celei legiuitoare, ceea ce ar însemna ca pe calea deciziei în interesul legii, judecătorii să devină legiuitori pozitivi.

Argumentul evidențiat că în intenția legiuitorului ar fi stat și reglementarea faptei de alarmare cu răspândirea sau folosirea de materiale explozive, deoarece acestea reprezintă o specie în raport cu noțiunea de materiale, al cărei conținut generic le include pe primele, nu se susține, atâta timp cât în conținutul art. 37 alin. 2 din același act normativ, atunci când s-a dorit în mod expres incriminarea faptei de amenințare cu materiale explozive, aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pe de altă parte, extinderea sferei obiectului incriminării, pe calea interpretării, prin includerea și a materialelor explozive, în concret a faptei de alarmare, fără un motiv întemeiat, a subiecților arătați, prin corespondență, telefon sau orice alte mijloace de transmitere de la distanță, cu privire la existența unei bombe nu poate fi reținută, deoarece contravine și altor condiții concrete de reglementare, respectiv a existenței în materialitatea sa a unui astfel de material exploziv sau mecanism și a activității concrete de răspândire sau folosire, simpla informare cu privire la existența unor asemenea bunuri, neavând semnificația unei infracțiuni.

Totodată, fapta de alarmare cu materiale explozive, respectiv bombă ar aduce atingere unei valori sociale fundamentale, respectiv viața omului și nicidecum a celor evidențiate expres în conținutul normei și anume sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, așa încât prin modalitatea efectivă de reglementare a conținutului incriminării de la art. 38 din Legea nr. 535/2004 nu se include și fapta de alarmare cu materiale explozive.

Astfel, calificarea, pe calea interpretării a faptei de alarmare, cu materiale explozive ca fiind infracțiunea prevăzută de la art. 38 din Legea 535/2004, ar încălca una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii statuată expres în art. 17 din Codul penal și anume ca fapta să fie prevăzută de legea penală.

O asemenea interpretare ar contraveni și jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că prin sintagma „prevăzută de lege” trebuie să se înțeleagă că orice măsură reglementată trebuie să se fundamenteze nu numai prin baza sa legală din dreptul intern, deci nu numai prin prevederea concretă, ci și prin „calitățile legii” în cauză, respectiv să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă prin efectele sale.

În condițiile în care fapta concretă de alarmare, cu materiale explozive nu poate constitui infracțiunea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 535/2004, urmează ca, fie organele constatatoare abilitate, potrivit Legii nr. 61/1991, fie instanțele de judecată sesizate să examineze materialul probator și să stabilească natura juridică a unei asemenea fapte, care prin conținut și modalitatea de comitere, respectiv prin semnalul de pericol dat, produce o evidentă perturbare a ordinii publice, a climatului de bună desfășurare a activității oricărei instituții, iar în condițiile în care se constată că această natură juridică este contravențională conferită de art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 să procedeze prin aplicarea dispozițiilor legale corespunzătoare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite urmează a respinge recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiile art. 37 și a art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 și a art. 38 din Legea nr. 353/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Pronunțată, în ședință publică, azi 5 februarie 2007.