ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 261/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 261/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra recursului penal de față, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 316 din data de 16 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a l-a penală, în temeiul art. 403 alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost respinsă - ca inadmisibila - cererea de
revizuire formulată de revizuentul V.G.
deținut în Penitenciarul Giurgiu împotriva Sentinței penale nr. 435 din 03 noiembrie 1998, pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 763/1997,
definitivă prin Decizia Penală nr. 161 din 14 aprilie 1999, pronunțată de Curtea
de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 948/1999 și Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2048/1999.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererile formulate la 03 ianuarie 2011 (data poștei - f. 8, 11 dosar), înaintate de Tribunalul București către Parchetul de pe lângă
Tribunalul București si înregistrate de Parchetul de pe lângă Tribunalul
București sub nr. 82/111-6/2011 condamnatul V.G. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 435 din 03 noiembrie 1998 a Tribunalului București, secția a I-a penala.
în motivare a arătat revizuentul că arestarea sa preventivă în cauza în discuție a fost prelungită nelegal, fără a fi asistat de avocat
(ales sau din oficiu) și în pofida faptului că măsura încetase de drept.
A invocat condamnatul Deciziile nr. 60 din 25 mai 1994 și, respectiv,
nr. 20 din 15 februarie 1995 pronunțate de Curtea Constituțională (publicate) prin
care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 149 alin. (3) C.
proc. pen. în raport cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție.
A mai arătat revizuentul că toate actele întocmite urmare acestei
nelegalități în legătură directă cu cauza, sunt nelegale.
Ca urmare, a invocat condamnatul drept temei al revizuirii dispozițiile art. 408
2
C. proc. pen., solicitând admiterea cererii, suspendarea executării Sentinței penale nr. 435 din 03 noiembrie 1998,
desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de aceeași instanță în fața
căreia s-a produs încălcarea dreptului său.
S-au efectuat acte de cercetare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, conform art. 399 C. proc. pen., fiind atașată copia Sentinței penale nr. 435 din 03 noiembrie 1998 a Tribunalului
București, secția a I-a penala, precum și referatul întocmit conform art. 399
C. proc. pen. de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în care se propune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă în principiu.
În motivarea referatului s-au arătat următoarele:
Prin Sentința penala nr. 435 din 03 noiembrie 1998 pronunțată de Tribunalul
București, secția a I-a penală, in Dosarul nr. 763/1997 s-a dispus condamnarea inculpatului V.G. după cum urmează: 15 ani închisoare în baza 174-176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. și 7 ani închisoare în baza art. 174-176 lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.
S-a mai arătat că, în fapt, s-a reținut că la 01 noiembrie 1995, inculpatul,
aflat în locuința soților S., a aplicat acestora mai multe lovituri
de cuțit, leziunile suferite de victime provocând decesul acestora și că,
ulterior, pentru a șterge urmele infracțiunii, inculpatul a dat drumul la gaze și a lăsat aprinsă o lumânare în scopul de a se produce mai târziu o explozie.
S-a arătat că la 19 ianuarie 1997 inculpatul V.G. a aplicat victimei B.A. (al cărei chiriaș era din ianuarie 1996) mai
multe lovituri în cap, cu un lemn cu secțiune triunghiulară, după care a
transportat cadavrul victimei într-un pat din imobil și l-a acoperit cu mai multe obiecte textile, după care inculpatul a sustras din dulapul victimei 1.000.000 lei (vechi), gablonzuri și un ceas mecanic.
S-a precizat că împotriva sentinței au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar prin decizia penală nr. 161 din 14 aprilie 1999 pronunțată în Dosarul nr. 948/1999, Curtea de Apel
București, secția a I-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a majorat pedeapsa inculpatului la 25 ani
închisoare, respingând calea de atac a inculpatului ca nefondată.
S-a arătat că, ulterior, prin Decizia penala nr. 3798 din 28 octombrie 1999
pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. 2048/1999 s-a
luat act de retragerea recursului inculpatului.
S-a mai arătat că din conținutul art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen. rezultă că dacă într-o cauză a fost invocată o excepție de neconstituționalitate (care, urmare abrogării art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu mai presupune suspendarea judecății), iar după soluționarea definitivă a dosarului se pronunță de către Curtea Constituțională o Decizie prin care excepția este admisă, iar textul pe
care se bazează hotărârea de condamnare e declarat neconstituțional,
acest fapt poate constitui temei de revizuire.
S-a precizat că potrivit art. 408
2
alin. (4) C. proc. pen. cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale.
S-a arătat că este de observat că art. 408
2
C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010, iar art. 303 alin. (6) C. proc. pen. a fost abrogat prin aceeași Lege nr. 177/2010, adoptarea primului text fiind urmarea logică a abrogării celui de-al doilea.
În acest context, s-a precizat că este evident că, pe de-o parte,
în perioada judecării cauzei a cărei revizuire se cere, aceasta putea fi
suspendată urmare invocării de către inculpat a unei excepții de
neconstituționalitate (ceea ce nu s-a întâmplat), iar pe de altă parte, la
data pronunțării (și rămânerii definitive) hotărârii în cauza penală, decizia Curții Constituționale despre care se face vorbire exista deja, astfel că dispozițiile ei puteau constitui motive în căile ordinare de atac.
S-a arătat că, dincolo de cele mai sus menționate, este cert că nu ne aflăm în situația la care face referire art. 408
2
C. proc. pen., nefiind vorba despre invocarea de către inculpat a unei excepții de neconstituționalitate în cauza penală în care era trimis în
judecată și nici de declararea ca neconstituțional a unui text de lege pe
care hotărârea de condamnare să se întemeieze, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale, astfel încât situația să constituie premisa unei cereri de revizuire.
S-a mai arătat că, de altfel, condamnarea inculpatului a fost
pronunțată în baza probatoriilor administrate în cauză și care au definit
cu certitudine vinovăția inculpatului (acte, depoziții de martori, expertize, constatări tehnico-științifice și chiar declarațiile inculpatului
prin care acesta a recunoscut și regretat faptele comise), neexistând o
legătură directă între dispozițiile art. 149 alin. (3) C. proc. pen. și
temeiul condamnării.
S-a precizat că cererea este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 408/2 C. proc. pen.
La termenul din 09 martie 2011, Tribunalul a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității în principiu, conform art. 403 alin. (1) C. proc. pen., împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Analizând actele si lucrările dosarului, cu privire la admisibilitatea
în principiu a cererii formulate de revizuentul V.G., Tribunalul constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2500/P/1995 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București la 05 februarie 1997 și confirmat de Prim - procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului V.G.
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174- art. 176 lit. b) C. pen., art. 174-176 lit. c) și d) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., totul
cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut că, la 01 noiembrie 1995, inculpatul, aflat în locuința soților S., a aplicat acestora mai multe lovituri de cuțit, leziunile
suferite de victime provocând decesul acestora și că, ulterior, pentru a
șterge urmele infracțiunii, inculpatul a dat drumul la gaze și a lăsat aprinsă o lumânare în scopul de a se produce mai târziu o explozie.
S-a mai reținut că la 19 ianuarie 1997 inculpatul V.G. a aplicat victimei B.A. (al cărei chiriaș era din ianuarie 1996) mai multe lovituri în cap, cu un lemn cu secțiune triunghiulară, după care a transportat cadavrul victimei într-un pat din imobil și l-a acoperit
cu mai multe obiecte textile, după care inculpatul a sustras din dulapul
victimei 1.000.000 lei (vechi), gablonzuri și un ceas mecanic.
Prin Sentința penală nr. 435 din 03 noiembrie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 763/1997 s-au dispus, în baza
materialului probator administrat în cauză (acte, martori, expertize, constatări tehnico-științifice, avizul medico - legal, declarațiile
inculpatului), următoarele: în baza art. 174 - art. 176 lit. b) C. pen. cu
aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 15 ani; in baza art. 174 - art. 176 lit. c) si d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 20 de ani; în baza art. 211 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 7 ani; în baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 C. pen. s-a dispus ca
inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare; s-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.; în baza art. 88 C. pen.
s-a dedus prevenția de la 30 ianuarie 1996 la zi; în baza art. 350 C.
proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului;
În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului și a tecii folosite de inculpat la comiterea infracțiunilor și a sumei de 1.000.000 ROL; în baza art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului, după executarea pedepsei, de pe teritoriul României; s-a luat act de împrejurarea că părțile vătămate S.F. și B.R.N. nu s-au constituit părți civile; a fost obligat inculpatul la
plata sumei de 2.000.000 ROL cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de
stat.
Prin Decizia Penală nr. 161 din 14 aprilie 1999 pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 948/1999 s-au dispus următoarele: a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva acestei sentințe penale; a fost desființată parțial Sentința penală nr. 435 din 03 noiembrie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 763/1997 și, în
fond, rejudecând s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 20 de
ani închisoare, un spor de 5 ani închisoare, astfel că, în final, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 25 de ani cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen.; s-a dedus prevenția de la 30 ianuarie 1996 la 14 aprilie 1999; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței; s-a respins ca nefondat apelul inculpatului, cu obligarea
acestuia la 400.000 ROL cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin Decizia penală nr. 3798 din 28 octombrie 1999 pronunțată de Curtea Suprema de Justiție, secția penală, in Dosarul nr. 2048/1999 s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul V.G.
împotriva Deciziei Penale nr. 161 din 14 aprilie 1999 pronunțate de Curtea de
Apel București, secția a I-a penală, în Dosarul nr. 948/1999, fiind obligat inculpatul la 400.000 ROL cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Din actele dosarului rezultă că pe parcursul soluționării cauzei - în fond, apel și în recurs - inculpatul nu a invocat nicio excepție de neconstituționalitate.
Se mai retine că Deciziile invocate de revizuent au fost
pronunțate cu privire la excepții de neconstituționalitate invocate în alte
cauze, astfel: prin Decizia nr. 60/1994 a Curții Constituționale a fost soluționată o excepție de neconstituționalitate, vizând dispozițiile art. 149 alin. (3) C. proc. pen., excepție invocată în Dosarele nr. 57/1993 al Curții de Apel București și nr. 587/A/1993 al Curții de Apel Pitești; prin Decizia nr. 20/1995 a Curții Constituționale a fost soluționat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 60/1994 a Curții
Constituționale; prin Decizia nr. 60/1995 a Curții Constituționale a fost
soluționată o excepție de neconstituționalitate, vizând dispozițiile art. 149 alin. (3) C. proc. pen. și art. 300 alin. (3) C. proc.
pen., excepție invocată în Dosarul nr. 142/1997 al Tribunalului Militar
București.
Din analiza dispozițiilor art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen. rezultă că dacă într-o cauză a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, iar după soluționarea definitivă a dosarului se pronunță de către Curtea Constituțională o Decizie prin care excepția
este admisă, iar soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția
legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat
care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, acest fapt poate constitui temei de revizuire.
Prin urmare, o condiție esențială pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 408
2
C. proc.
pen. este reprezentată de invocarea în acea cauză - și nu într-o altă
cauză - a unei excepții de neconstituționalitate care să vizeze o
dispoziție legală pe care s-a întemeiat soluția contestată, excepție care
să fie admisă după rămânerea definitivă a soluției supuse revizuirii.
Această interpretare se impune și prin prisma dispozițiilor pct. 5, secțiunea a ll-a, capitolul III din Legea nr. 47/1992 modificată, privind efectele Deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională prin care se soluționează excepțiile de neconstituționalitate invocate în fata instanțelor judecătorești.
De asemenea, această interpretare se impune și în considerarea
faptului că art. 408
2
C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010, iar art. 303 alin. (6) C. proc. pen. a fost abrogat prin aceeași Lege nr. 177/2010, adoptarea primului text fiind urmarea logică a abrogării celui de-al doilea și acoperind finalitatea dispozițiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., respectiv evitarea pronunțării unor soluții nelegale, întemeiate pe dispoziții neconstituționale.
Or, astfel cum s-a reținut, în cauza în care s-a pronunțat soluția supusă revizuirii nu a fost invocată nicio excepție de neconstituționalitate.
Reține instanța faptul că, într-adevăr, Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte pentru viitor, însă, pentru considerentele arătate anterior, dar și în considerarea faptului că Deciziile invocate de revizuent sunt anterioare hotărârii supuse
revizuirii, singura modalitate în care se putea da eficiență în cauză a
acestor Decizii era invocarea acestora prin exercitarea căilor de atac reprezentate de apel și recurs, și nu exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii.
De asemenea, reține instanța că nu există o legătură directă între dispozițiile art. 149 alin. (3) C. proc. pen. - declarate neconstituționale prin deciziile invocate - și temeiul condamnării.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind că în cauză nu
sunt întrunite exigențele art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată de revizuientul V.G.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere și faptul
că dispozițiile art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. obligă instanța
să procedeze la verificarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire independent de temeiul ce fundamentează cererea de revizuire.
împotriva acestei sentințe a promovat apel revizuientul condamnat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub
aspectele reținute pe larg în practicaua prezentei decizii.
Prin decizia penală nr. 209 din data de 6 iulie 2011
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală s-au
respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de către petentul condamnat revizuent V.G.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către petentul condamnat revizuent împotriva sentinței penale nr. 316 din data de 16 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a l-a penală, în Dosarul nr. 10057/3/2011.
A fost obligat petentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din
care 200 lei onorariul avocat oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a avut în vedere următoarele argumente:
Revizuirea reprezintă un remediu procesual pentru înlăturarea
erorilor de fapt, pe care le conține o hotărâre judecătorească intrată în
puterea lucrului judecat, nu poate fi exercitată decât în cazurile și în
condițiile expres prevăzute de art. 394 și urm. C. proc. pen.
Excepțiile invocate de revizuentul apelant sun nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, cât privește așa-zisa nelegalitate a hotărârii apelate, Curtea observă că revizuentul a invocat dispozițiile art. 408
1
din C. proc. pen., text de lege care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii într-o situație specială, respectiv în cazul în care a intervenit o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a constatat o încălcare a unui drept, prevăzut de C.A.D.O.L.F., în speță fiind necesar a fi vorba de un drept al condamnatului V.G., așadar, acest text de lege nu-și află incidența în cauza dedusă judecății.
Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții legale, procesual penale despre care apelantul revizuent susține că au fost aplicate cu prilejul judecării pe fond a procesului penal soluționat prin hotărâre de condamnare a cărei revizuire o solicită.
Prin urmare, această excepție putea fi formulată cu ocazia judecării sale în fond, apel și recurs, astfel că respectivele dispoziții
legale - ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate - nu pot avea
legătură cu această cauză, ce are ca obiect o cerere de revizuire, chiar dacă revizuirea privește hotărârea de condamnare.
Referitor la fondul recursului, prin care cererea apelantului a fost
respinsă - ca inadmisibilă -, în mod corect a fost adoptată o astfel de soluție, constatându-se că dispozițiile art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen. nu sunt aplicabile în speță, întrucât cauza care a privit condamnarea revizuentului, a fost anterioară acestor dispoziții. Ca atare, revizuientul vizează aplicabilitatea a unor decizii ale Curții
Constituționale care privesc starea de arest, ori în cauză este vorba de
o hotărâre de condamnare. Aceste aspecte puteau fi invocate, ca și apărări de fond, în căile de atac ori, inculpatul, la vremea respectivă s-
a mulțumit doar cu calea de atac a apelului. Astfel, dispozițiile invocate
nu au legătură cu cauza sa și acest caz de revizuire nu este incident în
speță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul condamnat
V.G.
care a invocat în cauză incidența cazurilor de casare
prevăzute de art. 385
9
pct. 9 și 10 arătând că judecarea cauzei la fond a avut loc în lipsa sa și că altfel a intervenit o cauză de nulitate absolută, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 408
1
C. proc. penală. în susținerea dispozițiilor art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen. arată că hotărârea instanței de fond nu este motivată iar în susținerea dispozițiilor art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen. arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale de natură să-i garanteze dreptul la apărare așa încât hotărârea pronunțată este nulă.
Înalta Curte analizând recursul formulat de recurentul revizuent prin prisma cazurilor de casare invocate apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Cu privire la incidența cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 9,în sensul că hotărârea recurată nu a fost motivată, Înalta Curte
apreciază că nu este aplicabil acest caz de casare pentru următoarele
considerente:
Hotărârea trebuie, în principiu, să fie motivată. Calitatea hotărârii
depinde în principal de calitatea motivării. O motivare bună este o necesitate imperioasă care nu poate fi neglijată în favoarea celerității. Motivarea permite nu numai o mai buna înțelegere și acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva
arbitrariului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul sa distingă mijloacele
de apărare ale părților și să precizeze elementele care îi justifică decizia și o fac sa fie conformă legii și, pe de altă parte, ea permite o înțelegere a funcționării justiției. Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta. Motivarea trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunțate de CEDO în special respectarea drepturilor la apărare și dreptul la un proces echitabil). Motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloacelor de apărare. Aceasta garanție este esențială deoarece permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate și deci că judecătorul Ie-a avut in vedere.
Fără să aducă atingere posibilității, ba chiar obligației din partea
judecătorului de a acționa în unele cazuri după bunul plac, acesta nu
ar trebui sa răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influența
asupra soluționării litigiului. Motivarea nu trebuie neapărat sa fie lungă.
Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii. Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. în conformitate cu
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării
depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica in instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestații referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalității acestuia si trebuie să examineze de asemenea valoarea probantă a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluționarea litigiului.
Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept național, european si internațional și trebuie neapărat sa facă referire la prevederile constituționale relevante și la dreptul național sau european și internațional aplicabil.
Hotărârea ce a stat la baza adoptării soluției pronunțată în cauză
are la baza toate aceste norme, este clară, convingătoare, neechivocă și cuprinde nu numai elementele determinante care au stat la baza pronunțării soluției de condamnare a inculpaților ci și elemente de detaliu apte să formeze convingerea unui observator independent că în cauză s-au analizat toate elementele de fapt și drept invocate de recurentul revizuent.
Toate aspectele determinante se regăsesc cu prisosință în
hotărârea atacată, aceasta respectă rigorile unei hotărâri conforme cu
regulile aplicabile în materie în ceea ce privește cerința obligatorie de
respectare a calității unei hotărâri sub aspectul motivării sale așa încât
acest caz de casare nu este aplicabil in speța de față .
De asemenea nu este incident nici cazul de casare prevăzut de pct. 10, atât instanța de fond cât și cea de apel a analizat, explicat și detaliat fiecare cerere formulate de recurentul revizuent.
Pentru a fi incident acest caz de casare este necesar ca instanța
să omită să se pronunțe asupra unei cereri esențiale formulate de parte care i-ar fi apărat interesele sale legitime în soluționarea cauzei, de natură să-i garanteze drepturile sau să influențeze soluția procesului.
Pentru ca omisiunea instanței să fie esențială este necesar ca
aceasta să fie de natură a-i garanta drepturile procesuale sau să fie de
așa natură încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis ar fi schimbat soluția cauzei.
In speță ambele instanțe au răspuns detaliat la fiecare capăt de cerere formulat de revizuent, au explicat în mod detaliat condițiile in care funcționează instituția revizuirii întemeiată pe art. 408
1
C. proc. pen., iar soluția pronunțată este cea care rezultă din întreaga economie a actelor dosarului.
Este neechivoc faptul că dispozițiile art. 408
1
C. proc. pen., care reglementează calea extraordinară de atac a
revizuirii într-o situație specială, respectiv în cazul în care a intervenit o
hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a constatat o încălcare a unui drept, prevăzut de C.A.D.O.L.F., nu-și află incidența în cauza dedusă judecății, recurentul revizuent nu este
beneficiarul unei asemenea hotărâri care să privească încălcarea unui
drept al său și de asemenea nu poate fi admisă nici invocarea de către inculpat a unei excepții de neconstituționalitate în cauza penală în care era trimis în judecată și nici de declararea ca neconstituțională a unui text de lege pe care hotărârea de condamnare să se întemeieze, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale, astfel încât situația sa să constituie premisa unei cereri de revizuire.
Toate aceste cereri ale recurentului revizuent considerate ca fiind esențiale și de natură să influențeze au fost avute in vedere și analizate detaliat de către instanțe și dovedesc că au garantat întrutotul drepturile acestuia și interesele sale legitime în soluționarea cauzei, nu poate fi vorba despre incidența dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen, așa încât nu este aplicabil nici acest caz de casare, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.G.
împotriva deciziei penale nr. 209 din 06 iulie 2011 a Curții de
Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2012.