ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5174/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamantul P.G.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Major al Forțelor Navale și Ministerul Apărării Naționale anularea Ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008, comunicat prin adresa din 28 noiembrie 2008, obligarea pârâților la plata de daune morale în valoare de 100.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin adresa din 28 noiembrie 2008 i s-a adus la cunoștința faptul că, a fost numit într-o nouă funcție, aceea de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la nava școală M. din Divizionul XX Nave, Școală Instrucție al Academiei Navale M.B., prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008. Având în vedere că numirea într-o nouă funcție presupune modificarea contractului individual de muncă, prin modificarea atribuțiilor de serviciu și diminuarea drepturilor de natură salariată (norma de hrană-compensația bănească conform ordinului 50 trecând de la norma 4 la norma 2), și-a manifestat dezacordul privind schimbarea intervenita, fapt adus la cunoștința pârâtelor prin plângerea prealabilă înregistrată la data de 23 decembrie 2008. Totodată, a comunicat acestora că nu poate ocupa funcția de comandant la nava școală M. din motive medicale, fiind scutit de efort fizic prelungit, noxe respiratorii și variații de temperatură, fapt ce rezultă prin certificat medico-militar emis de Comisia medico-militară din Spitalul Militar Constanța în anul 1997. A motivat reclamantul că în anul 1993 a fost diagnosticat cu TBC și a fost declarat „apt limitat pe timp de pace și război și scutit de efort fizic prelungit". Interdicțiile medicale au fost menținute și ulterior,

ultima dată în anul 1998, iar diagnosticul și recomandările medicale îi interzic practic să ocupe funcții la bordul navei și să participe la misiuni, angajatorul fiind obligat să-i ofere funcții pe uscat care nu implică efort fizic prelungit sau mediu periculos din punct de vedere al noxelor respiratorii. Prin urmare, reclamantul a arătat că nu este de acord cu numirea în funcția de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la nava școală M. din Divizionul XX Nave Școală Instrucție al Academiei Navale M.B., întrucât aceasta funcție îi pune în pericol sănătatea. A susținut reclamantul că, așa cum a arătat și în plângerea prealabilă, toate certificatele medico-militare se află atașate sau menționate în memoriul personal, fiind deținute de pârâte, în cadrul Secretariatului tehnic al Comisiilor de Selecție, care are ca obligație inclusiv păstrarea memoriilor personale originale ale militarilor.

Concluzionând, a arătat reclamantul că nu este de acord cu modificarea unilaterală a condițiilor contractului de muncă, respectiv felul muncii, locul muncii și drepturile de natură salarială și a solicitat, anularea Ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008, de numire în noua funcție. A mai învederat că actul contestat, Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM-163 nu i-a fost comunicat, singurul act primit fiind adresa, comunicată la 28 noiembrie 2008, pe care a invocat-o în plângerea prealabilă primită de pârâtă la data de 23 decembrie 2008. La plângerea prealabilă, Statul Major al Forțelor Navale a comunicat adresa din 06 ianuarie 2009 prin care a solicitat reclamantului informații medicale care, după cum a arătat, se afla în posesia pârâtelor.

Prin întâmpinarea depusă la data de 27 martie 2009, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat pârâtul că, în fapt, contestatorul este cadru militar în activitate, cu gradul de maistru militar încadrat în prezent la UM AA Constanța. În cadrul procesului de restructurare a armatei, unitatea militară în care era încadrat (UM BB Constanța) a primit un nou stat de organizare, care urma să intre în vigoare la data de 01 iunie 2008. Pe noul stat de organizare se regăsea și funcția ocupată de contestator, dar gradul acestei funcții a fost diminuat. Conform prevederilor Ordinului nr. M-169/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.G.

nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, acest fapt a fost adus la cunoștința petentului, care prin raportul personal din 05 mai 2008 și-a manifestat opțiunea de a trece în rezervă. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. M-169/2001, contestatorul a fost evaluat la data de 13 mai 2008 de către Comisia de selecție (pentru funcțiile de maiștri militari și subofițeri) a Statului Major al Forțelor Navale, ierarhizat și propus pentru a fi încadrat într-o altă funcție.

Deoarece a refuzat propunerea de încadrare făcută, s-a procedat potrivit art. 6 din Ordinul nr. M-169/2001, la punerea la dispoziție a contestatorului pe o perioadă de 3 luni (în intervalul 01 iunie-31 august 2008), prin Ordinul Șefului Statului Major al Foitelor Navale nr. M.M.-73 din 28 mai 2008. Ulterior, având în vedere misiunile unității, necesarul de personal și deficitul de cadre existent, s-a procedat conform dispozițiilor art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în sensul prelungirii perioadei de punere la dispoziție a contestatorului pentru încă 3 luni. Astfel, urmare a aprobării ministrului apărării, Șeful Statului Major al Forțelor Navale a emis Ordinul nr. M.M.

- 119 din 29 august 2008 prin care reclamantului i s-a prelungii perioada de punere la dispoziție, pentru intervalul 01 septembrie -30 noiembrie 2008. Întrucât la data de 31 noiembrie 2008 expira prelungirea perioadei de punere la dispoziție a contestatorului cu încă 3 luni (maximul prevăzut de art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995, era necesară clarificarea poziției acestuia, în sensul de a se stabili calitatea sa de cadru militar în activitate sau în rezervă, sens în care s-a procedat la clarificarea statutului cadrului militar prin numirea într-o funcție corespunzătoare gradului militar și pregătirii sale, potrivit dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 7/1998. A mai arătat pârâtul că susținerile reclamantului privind aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 53/2003 - C. muncii, nu pot fi reținute deoarece potrivit art. 41 1 din Legea nr. 80/1995 (modificat și completat prin O.U.G.

nr. 90/2001), între Ministerul Apărării Naționale și cadrele militare se stabilesc raporturi de serviciu care au la bază contracte de exercitare a profesiei de cadru militar și nu raporturi de muncă bazate pe contracte individuale de muncă. Referitor la daunele morale, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, numirea în noua funcție fiind făcută cu respectarea prevederilor legale care reglementează exercitarea profesiei de cadru militar în Ministerului Apărării Naționale, locul de muncă al contestatorului nepresupunând desfășurarea de activități de natură a-i pune în pericol sănătatea.

În acest sens, a invocat „Fișa medicală pentru personalul îmbarcat pe navele forțelor navale" (din 05 aprilie 2006) din care rezultă că reclamantul încadrat pe funcția de „comandant grup vitalitate- ecanic" (deci pe o funcție identică, așa cum rezultă din fișă) clinic sănătos, apt îmbarcare, așa cum rezultă din concluziile asupra stării sănătății și hotărârea comisiei medicale de expertiză din 15 iunie 2006. Chiar specialistul în boli interne (deși menționează incidentul din 1993 când reclamantul a fost diagnosticat cu TBC), prin diagnosticul dat din 05 aprilie 2006 pe această fișă medicală, precizează că aparatul respirator este normal și îl declară pe reclamant apt îmbarcare, iar concluziile asupra stării sănătății reclamantului și hotărârea comisiei medicale de expertiză (din 15 iunie 2006) nu au fost contestate de către reclamant din anul 2006 și până în prezent.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a precizat că, în contractul de exercitare a profesiei nu se detaliază drepturile și obligațiile părților, dar, fiind asimilai unui raport de serviciu, acesta se completează cu reglementările legale în vigoare, respectiv cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și cu legislația muncii. Și această lege prevede, în situații similare (mutarea funcționarului public în cadrul altui compartiment pe o funcție vacantă de aceeași categorie, clasă și grad profesional, chiar cu respectarea pregătirii profesionale și salariului) obligativitatea obținerii acordului scris al funcționarului public [ art. 91 alin. (2) lit. a)]. În ceea ce privește istoricul speței, reclamantul arătând ca unitatea militară în care era încadrat a intrat în proces de restructurare, astfel că în noul stat de organizare al unității din 01 iunie 2008 funcția pe care o ocupa avea un grad diminuat.

Față de această situație și având în vedere prevederile exprese ale legii (art. 6 din O.G. nr. 7/1998), a solicitat trecerea în rezervă. Până la data de 31 august 2008 procedura s-a desfășurat în cadrul legal, reclamantul având posibilitatea de a opta fie pentru trecerea într-una din funcțiile propuse, fie pentru trecerea în rezervă. Insă, după data de 31 august 2008, Ministerul Apărării a adoptat o atitudine abuzivă și nelegală în raport cu reclamantul și alte cadre militare aflate în situații similare. Față de această situație juridică, reclamantul a solicitat să se constate că Ministerul Apărării avea obligația la acel moment să-l treacă în rezervă în condițiile O.G. nr. 7/1998 și nu să-l numească într-o altă funcție.

În ceea ce privește situația medicală, reclamantul a arătat că a depus la dosar certificate medicale emise de comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Constanța din anii 1993, 1994 și 1995 în care se constată diagnosticul de tuberculoză pulmonară secundară lob superior stâng, diagnostic menținut pe parcursul anilor (menționat și în fișa medicală depusă de pârâte). Astfel, boala de care suferă este permanentă și impune respectarea anumitor condiții de mediu, recomandările medicilor fiind de evitare a eforturilor fizice mari și noxelor respiratorii. În anul 2006 a fost declarat apt îmbarcare, însă cu menținerea acelorași interdicții medicale. A semnalat toate aceste împrejurări în raportul depus, astfel că nu se poate susține nici afirmația pârâtei în sensul că nu a contestat niciodată concluziile privind raportul dintre starea de sănătate și atribuțiile de serviciu.

Funcția în care a fost numit, la bordul navei scoală M., implică deplasări frecvente pe mare, în condiții fizice și de mediu deosebite și neprevăzute, de natură a-i pune în pericol sănătatea, astfel că nu este de acord cu îndeplinirea acestei funcții. Pârâtul Statul Major al Forțelor Navale prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, prin note scrise, a reluat, în esența, apărările formulate de către Ministerul Apărării Naționale. Prin încheierea din data 13 mai 2009, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 2465/36/2008 al Curții de Apel Constanța, apreciind că între cele două cauze există o strânsă legătură, iar dezlegarea prezentei cauze depinde de soluția ce urma să se pronunțe în legătură cu cererea de anulare a Ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM-119/2008 și de emitere a ordinului de trecere în rezervă a reclamantului. Prin sentința nr. 58/CA din 17 februarie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului. A anulat Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008. A respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut: Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut următoarele considerente: Prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM-163 din 21 noiembrie 2008 s-a dispus că, începând cu data de 30 noiembrie 2008, reclamantul, maistru militar aflat la dispoziția Divizionului ZZ Nave Scafandri, să fie numit în funcția de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la Nava școală M.B. din Divizionul XX Nave Școală Instrucție al Academiei Navale M.B. În motivarea actului administrativ au fost invocate dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării, aprobată prin Legea nr. 37/2001.

Pârâtul a susținut prin întâmpinare că, în cadrul procesului de restructurare a armatei, unitatea militară în care era încadrat reclamantul (UM BB Constanța) a primit un nou stat de organizare, care urma să intre în vigoare la data de 01 iunie 2008, iar pe noul stat de organizare se regăsea și funcția ocupată de reclamant, cu gradul funcției diminuat. Prin raportul personal din 05 mai 2008, reclamantul și-a precizat opțiunea de a trece în rezervă, însă în urma evaluării lui la data de 13 mai 2008 de către Comisia de selecție (pentru funcțiile de maiștri militari și subofițeri) a Statului Major al Forțelor Navale, a fost ierarhizat și propus pentru a fi încadrat într-o altă funcție.

Deoarece a refuzat propunerea de încadrare făcută, s-a procedat potrivit art. 6 din Ordinul nr. M-169/2001, în sensul punerii la dispoziție a contestatorului pe o perioada de 3 luni (în intervalul 01 iunie-31 august 2008), prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM.-73 din 28 mai 2008. Ulterior, având în vedere misiunile unității, necesarul de personal și deficitul de cadre existent, s-a procedat conform dispozițiilor art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în sensul prelungirii perioadei de punere la dispoziție a contestatorului pentru încă 3 luni prin Ordinul nr. M.M.-119 din 29 august 2008. Pârâtul a justificat emiterea Ordinului Șefului Statului Majorai Forțelor Navale nr. M.M.-163 din 21 noiembrie 2008. atacat în cauză, prin aceea că, odată expirată perioada de punere la dispoziție în vederea încadrării, au devenit aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) din Ordinul Ministrului Apărării nr. M-63 din 04 aprilie 2007. Astfel că Șeful Statului Major al categoriei de forțe îl putea numi pe reclamant într-o funcție prevăzută în statul de organizare cu grad egal celei deținute de către acesta, fără ca el să fie evaluat de către comisia de selecție.

La data pronunțării instanței de fond, ordinul atacat nu își mai producea efecte juridice, având în vedere că reclamantul a fost trecut în rezervă începând cu data de 31 decembrie 2009. Cu toate acestea prima instanța a considerat că verificarea legalității ordinului se impune în vederea analizării capătului de cerere accesoriu referitor la plata daunelor morale. Prin sentința civilă nr. 40/CA din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 03 decembrie 2009, s-a dispus anularea în parte a Ordinului Șefului Statului Majorai Forțelor Navale nr. M.M.-119/2008, în ceea ce îi privește pe reclamant, și a fost obligat pârâtul la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile O.G.

nr. 7/1998. S-a apreciat de către instanța de contencios administrativ că Ordinul nr. MM-119/2008 încalcă dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, astfel că măsurile adoptate privind propunerea unei alte funcții și punerea la dispoziție a reclamantului în vederea încadrării, sunt nelegale. Având în vedere că ordinul de punere la dispoziție în vederea încadrării a fost declarat nelegal, Curtea a constatat că și actul administrativ subsecvent, respectiv ordinul de numire în funcție după expirarea perioadei de punere la dispoziție este, de asemenea, nelegal, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive invocate de reclamant. În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, prima instanța a reținut că, la nivel teoretic, daunele morale vizează atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum și consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic.

Astfel cum a statuat instanța supremă prin practica sa judiciară, daunele morale trebuie să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora. De asemenea, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanței, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane. Prin urmare, chiar dacă nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea daunelor morale, trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, pentru determinarea, de la caz la caz, a existenței și a cuantumului acestora.

Aceasta, deoarece simplul fapt al anulării actului administrativ nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice. În speță, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în valoare de 100.000 RON motivat de faptul că autoritatea administrativă i-a modificat în mod unilateral condițiile de muncă, obligându-l să lucreze într-un loc de muncă de natură a-i pune în pericol sănătatea. Contrar celor susținute de reclamant, pârâtul a arătat că reclamantul a fost numit în aceeași funcție pe care a îndeplinit-o anterior punerii la dispoziție, singura diferență fiind gradul funcției care a fost redus prin noul stat de funcții.

De asemenea, a fost prezentată fișa medicală a reclamantului din data de 05 aprilie 2006 din care rezultă concluziile asupra stării sănătății și hotărârea Comisiei medicale de expertiză, respectiv „clinic sănătos - apt îmbarcare". Față de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că reclamantul nu a dovedit că încadrarea pe funcția de comandant grup vitalitate la serviciul de luptă electromecanic la Nava școală „M.B." a avut acele consecințe dăunătoare asupra sănătății sale de natură a justifica acordarea daunelor morale. Certificatele medicale prezentate de reclamant sunt cu mult anterioare fișei medicale depuse de pârât la dosarul cauzei (din anii 1994 și 1995), nefiind solicitate în cauză alte dovezi privind starea de sănătate actuală a reclamantului.

Astfel ca nelegalilatea actelor administrative de punere la dispoziție și de numire a reclamantului în funcția menționată nu justifica prin ea însăși acordarea unor compensații, ci este nevoie ca acestea să reflecte consecințele negative de ordin moral suferite de reclamant. Cum reclamantul nu a produs dovezi în sensul celor solicitate, Curtea a constatat ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune morale. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii prin admiterea în parte a acțiunii formulate. Se critică în motivele de recurs faptul că în mod greșit s-a admis numai în arte acțiunea astfel cum a fost formulată respingându-se în mod nejustificat capătul de acțiune având ca obiect plata daunelor morale probate cu acte la dosar și neacordându-se cheltuieli de judecată deși au fost solicitate prin acțiune, cheltuieli reprezentând onorariu de avocat.

În motivele de recurs, recurentul arată că în cauză cererea subsidiară având ca obiect plata daunelor morale solicitate era întemeiată în condițiile în care pe de o parte a fost admis capătul de acțiune principal privind anularea Ordinului din 21 noiembrie 2008, iar pe de altă parte cererea de daune morale era probată cu acte medicale la dosar și erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 998-999 C. civ. Iar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale solicitate acesta este lăsat la aprecierea instanței. Al doilea aspect de neegalitate privește plata cheltuielilor de judecată solicitate prin acțiune reprezentând onorariu de avocat, probate cu chitanța aflată la dosarul de fond și față de care instanța de fond nu s-a pronunțat.

Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.240 RON. La dosar, intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat, în parte în ceea ce privește capătul de acțiune privind aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea părții căzute în pretenții, față de admiterea capătului principal având ca obiect anularea ordinului contestat la plata cheltuielilor de judecată solicitate prin acțiune.

În parte sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea privind plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON chitanța de plată a onorariului fiind la dosarul de fond. Recurentul a solicitat prin acțiune obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond trebuind să facă aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care, cu ocazia dezbaterilor nu s-a renunțat la această cerere, iar acțiunea reclamantului a fost admisă în parte. În ceea ce privește respingerea capătului de acțiune privind daunele morale această soluție este corectă deoarece în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale dispozițiilor art. 998 C. civ.

În cauză nu erau îndeplinite pe fond condițiile admiterii cererii privind obligarea părților la plata daunelor morale pretinse în condițiile în care nu există legătură de cauzalitate între anularea ordinului contestat și daunele morale pretinse, iar certificatele medicale depuse la dosar nu pot fi reținute în ceea ce privește existența prejudiciului moral pretins de recurent, sentința instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a legii în ceea ce privește respingerea capătului de acțiune având ca obiect plata daunelor morale. Față de cele mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâții la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariu de avocat privind fondul cauzei conform chitanței aflate la dosarul de fond, în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Față de cheltuielile de judecată solicitate în recurs reprezentând onorariu de avocat, Curtea va obliga pârâții la 600 RON cheltuieli de judecată către recurent apreciate conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.G.D. împotriva sentinței civile nr. 58/CA din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâții la 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu de avocat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pârâții la 600 RON cheltuieli de judecată către recurent, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.