ÎCCJ, Decizia nr. 411/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1433 din 21 septembrie

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 4117/1/2010, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul G.G.

împotriva Rezoluției nr. 97/P/2009 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică,

cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 97/P/2010

din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza

dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.I., S.D., R.C., P.M. și

C.M., judecători în cadrul Curții de Apel Craiova, D.M. și P.E., judecători în

cadrul Tribunalului Gorj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

246 și art. 248

1

C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată,

prin Rezoluția nr. 2811/1383/II-2/2010 din 9 aprilie 2010.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 97/P/2009

din 9 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost

respinsă ca tardivă prin sentința nr. 1433 din 21 septembrie 2010 a Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția

procurorului a fost comunicată petentului la data de 5 martie 2010, iar

plângerea la instanță a fost formulată la data de 11 mai 2010, adică la peste

40 de zile de la data primirii Rezoluției nr. 97/P/2009 din 19 februarie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței de

respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

petentul G.G. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea dosarului pentru soluționarea cauzei pe fond.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent este fondat.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori

după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în

termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de

rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Rezultă așadar, din

cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea prin care persoana nemulțumită

sesizează instanța are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale și trebuie exercitată într-un termen de 20 zile.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția procurorului șef a fost

emisă la data de 9 aprilie 2010 și comunicată petentului la data de 21 aprilie

2010 (conform dovezii de comunicare a soluției, aflată la fila 41 Dosar nr. 97/P/2009

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

Așa fiind, termenul

de formulare al plângerii la instanța de judecată curge pentru aceasta de la

comunicarea rezoluției procurorului șef . Aceasta înseamnă că petentul putea

formula plângerea în 20 zile de la comunicarea rezoluției, conform

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., respectiv până la data de 12

mai 2010.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea petentului, adresată

instanței de judecată a fost depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție la

data de 11 mai 2010, conform ștampilei instanței respective aflată la fila 1

dosar fond.

În consecință,

plângerea petentului împotriva Rezoluției nr. 97/P/2009 din 19 februarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, a fost făcută în termenul legal de 20 de zile

prevăzut de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., astfel

încât, în mod greșit prima instanță a reținut că plângerea petentului este

tardivă.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat

de petentul G.G., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de petentul G.G. împotriva sentinței nr. 1433 din 21 septembrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.

4117/1/2010, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.