ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4606/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra contestației în anulare de față,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

4673 din 31 august 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca

neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea V.L. împotriva

deciziei civile nr. 3162 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în

contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic „N.M.”.

S-a reținut că, prin

decizia atacată, instanța a respins recursul contestatoarei V.L. împotriva

sentinței civile nr. 6875 din 05 octombrie 2010 a Tribunalul București, în

contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic „N.M.”, ca nefondat.

Prin motivele

invocate prin contestația în anulare, contestatoarea V.L. a arătat că

"recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond ",

fondul cauzei fiind contestație la decizia de concediere.

Analizând

decizia

civilă nr. 3162/ R din 18 mai 2011 a Curții de Apel București

, Curtea a constatat că motivele invocate de contestatoare

nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, întrucât aceasta

este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 2 și 318 C. proc. civ., fără

ca partea să indice care este motivul de contestație concret pe care înțelege

să-l invoce.

Din dezvoltarea

motivelor depuse în scris, Curtea a constatat că nu a fost invocat niciunul din

motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., nelegala citare pentru ziua în

are s-a judecat pricina sau încălcarea normelor imperative de competență.

Sub

aspectul motivelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea a reținut că

prin greșeli ale instanței care deschid calea contestației în anulare, în prima

dintre cele două ipoteze reglementate de menționatul articol, trebuie înțelese

greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de

interpretare a unor dispoziții legale. A admite contrariul ar însemna să se

ajungă la judecarea din nou a aceluiași recurs, ceea ce este inadmisibil.

Or, din

examinarea deciziei contestate, Curtea a constatat că instanța de recurs nu a

săvârșit greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., greșeli de ordin

procedural, constând în omiterea sau confundarea unor date materiale

importante, care să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.

S-a reținut

că, în mod evident, în cauză, contestatoarea a invocat aspecte de fond, care

însă nu pot fi repuse în discuție pe calea contestației în anulare.

Astfel,

analiza și aprecierea instanței asupra procesului-verbal din 25 august 2009,

asupra certificatelor medicale sau asupra deciziei de încetare a contractului

individual de muncă reprezintă aspecte legate de aprecierea probatoriului

administrat în cauză, deci probleme de fond care pot constitui greșeli de

judecată, ce pot fi invocate pe calea recursului, dar în niciun caz greșeli

materiale în contextul art. 318 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii,

a formulat cerere de recurs contestatoarea V.L., criticând-o pentru nelegalitate.

În expunerea de

motive a cererii au fost redate pe larg pretinsele aspecte de nelegalitate

referitoare la judecata propriu-zisă a cererii și la soluția pronunțată.

La termenul de

judecată din 09 ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuția părților

chestiunea prealabilă a admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.

299 C. proc. civ., recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri

judecătorești irevocabile.

Prin decizia nr. 23

din 9 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

respins, ca inadmisibil, recursul.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 299 alin.

(1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, acesta poate fi

declarat împotriva hotărârilor fără drept de apel, celor date in apel si, in

condițiile prevăzute de lege, împotriva hotărârilor altor organe cu activitate

jurisdicționala.

Este necesară, cu

prioritate, verificarea îndeplinirii condiției de admisibilitate prescrisă de

norma procedurala sus-menționată, constând, in principal, in identificarea

categoriei de hotărâri judecătorești determinată de lege, susceptibilă de a fi

supusă controlului judiciar in calea de atac promovată - recursul.

Înalta Curte a

constatat astfel că, hotărârea atacată cu recurs nu poate fi încadrată în

niciuna din ipotezele prescrise de lege.

În situația concretă

dedusă judecății, în care hotărârea atacată nu intră în categoria celor

prevăzute de lege, cererea care materializează în sine exercitarea unei căi

extraordinare de atac, în alte condiții decât cele legale, va fi respinsă ca

inadmisibilă.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte condiții decât cele prescrise de norma legală procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților,

ceea ce înseamnă, în egală măsură, un alt aspect de inadmisibilitate.

Împotriva acestei din

urmă decizii, a formulat contestație în anulare, contestatoarea V.L., solicitând

trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea contestației

în anulare, s-a arătat că recursul nu este inadmisibil, conform art. 320 C.

proc. civ. și că art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - Dreptul

la un recurs efectiv, nu impune un anumit număr de grade de jurisdicție sau un

anumit număr de căi de atac, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului prevede dreptul al un proces echitabil.

Contestatoarea a acționat

potrivit legii pentru îndreptarea hotărârii din prima instanță și a urmat căile

legale de atac, dar de la un dosar la altul s-a judecat greșit, nelegal și nu

s-a judecat fondul cauzei, pentru că există decizie de concediere, conform

Codului muncii - art. 62 alin. (2).

În Decizia nr. 23/2012

nu se precizează obiectul cererii și nu se precizează dacă pârâtul a depus

întâmpinare, care este obligatorie - art. 320 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată,

contestatoarea a invocat dispozițiile art. 317 alin. (1) și (2) și art. 318 C.

proc. civ. - când se produc greșeli neintenționate, fără voie, adică când la

recurs s-a judecat corect, dar s-a omis din greșeală un motiv de cercetat. Dar

în schimb, când la recurs nu s-a judecat corect în mod intenționat, cu rea-voință

- greșeli de judecată, legea nu-i permite părții să îndrepte hotărârea.

Contestatoarea a

arătat că demisia sa nu a fost un act voit, că medicul de medicina muncii nu

i-a făcut o examinare medicală, dar a emis fișa de aptitudini cu „inapt

temporar” și i s-a spus să-și dea demisia, iar aceste aspecte nu s-au cercetat,

ca și faptul că a fost internată nevoluntar într-un spital de psihiatrie, prin

documente emise de SC A.M.C. SRL și Spitalul „N.M.”. S-a menționat că decizia

75 este o procedură perfect legală, adică o concediere având la bază o demisie.

Contestația în

anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 317 alin.

(1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat

pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a

fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență.

Alin. (2) al art. 317

prevede că, contestația poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1),

în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a

fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318 C. proc.

civ. dispune că, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speță,

contestatoarea V.L. a exercitat calea de atac extraordinară a contestației în

anulare fără a dezvolta critici care să poată fi încadrate în vreunul din

motivele expres prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Din analizarea

susținerilor contestatoarei rezultă faptul că aceasta a reiterat criticile

privind situația de fapt, precum și cele privind greșita judecare a pricinii de

către instanțe și greșita aplicare a dispozițiilor legale invocate.

Or, aceste critici nu

se încadrează în dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., care prevăd,

în mod expres și limitativ, în ce situații și condiții pot fi atacate pe calea

contestației în anulare, hotărârile judecătorești.

De fapt, contestatoarea

V.L. a formulat critici ce vizează fondul cauzei și care nu pot fi valorificate

pe calea contestației în anulare.

Față de cele ce

preced, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea V.L. împotriva

deciziei nr. 23 din data de 9 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2012.