ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4606/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4673 din 31 august 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea V.L. împotriva deciziei civile nr. 3162 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic „N.M.”. S-a reținut că, prin decizia atacată, instanța a respins recursul contestatoarei V.L. împotriva sentinței civile nr. 6875 din 05 octombrie 2010 a Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic „N.M.”, ca nefondat.

Prin motivele invocate prin contestația în anulare, contestatoarea V.L. a arătat că "recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond ", fondul cauzei fiind contestație la decizia de concediere. Analizând decizia civilă nr. 3162/ R din 18 mai 2011 a Curții de Apel București , Curtea a constatat că motivele invocate de contestatoare nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, întrucât aceasta este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 2 și 318 C. proc. civ., fără ca partea să indice care este motivul de contestație concret pe care înțelege să-l invoce.

Din dezvoltarea motivelor depuse în scris, Curtea a constatat că nu a fost invocat niciunul din motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., nelegala citare pentru ziua în are s-a judecat pricina sau încălcarea normelor imperative de competență. Sub aspectul motivelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea a reținut că prin greșeli ale instanței care deschid calea contestației în anulare, în prima dintre cele două ipoteze reglementate de menționatul articol, trebuie înțelese greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. A admite contrariul ar însemna să se ajungă la judecarea din nou a aceluiași recurs, ceea ce este inadmisibil.

Or, din examinarea deciziei contestate, Curtea a constatat că instanța de recurs nu a săvârșit greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., greșeli de ordin procedural, constând în omiterea sau confundarea unor date materiale importante, care să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. S-a reținut că, în mod evident, în cauză, contestatoarea a invocat aspecte de fond, care însă nu pot fi repuse în discuție pe calea contestației în anulare. Astfel, analiza și aprecierea instanței asupra procesului-verbal din 25 august 2009, asupra certificatelor medicale sau asupra deciziei de încetare a contractului individual de muncă reprezintă aspecte legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză, deci probleme de fond care pot constitui greșeli de judecată, ce pot fi invocate pe calea recursului, dar în niciun caz greșeli materiale în contextul art. 318 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de recurs contestatoarea V.L., criticând-o pentru nelegalitate. În expunerea de motive a cererii au fost redate pe larg pretinsele aspecte de nelegalitate referitoare la judecata propriu-zisă a cererii și la soluția pronunțată. La termenul de judecată din 09 ianuarie 2012, Înalta Curte a pus în discuția părților chestiunea prealabilă a admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile. Prin decizia nr. 23 din 9 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care reglementează obiectul recursului, acesta poate fi declarat împotriva hotărârilor fără drept de apel, celor date in apel si, in condițiile prevăzute de lege, împotriva hotărârilor altor organe cu activitate jurisdicționala. Este necesară, cu prioritate, verificarea îndeplinirii condiției de admisibilitate prescrisă de norma procedurala sus-menționată, constând, in principal, in identificarea categoriei de hotărâri judecătorești determinată de lege, susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar in calea de atac promovată - recursul. Înalta Curte a constatat astfel că, hotărârea atacată cu recurs nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prescrise de lege. În situația concretă dedusă judecății, în care hotărârea atacată nu intră în categoria celor prevăzute de lege, cererea care materializează în sine exercitarea unei căi extraordinare de atac, în alte condiții decât cele legale, va fi respinsă ca inadmisibilă.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prescrise de norma legală procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, ceea ce înseamnă, în egală măsură, un alt aspect de inadmisibilitate. Împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestație în anulare, contestatoarea V.L., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea contestației în anulare, s-a arătat că recursul nu este inadmisibil, conform art. 320 C. proc. civ. și că art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - Dreptul la un recurs efectiv, nu impune un anumit număr de grade de jurisdicție sau un anumit număr de căi de atac, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede dreptul al un proces echitabil.

Contestatoarea a acționat potrivit legii pentru îndreptarea hotărârii din prima instanță și a urmat căile legale de atac, dar de la un dosar la altul s-a judecat greșit, nelegal și nu s-a judecat fondul cauzei, pentru că există decizie de concediere, conform Codului muncii - art. 62 alin. (2). În Decizia nr. 23/2012 nu se precizează obiectul cererii și nu se precizează dacă pârâtul a depus întâmpinare, care este obligatorie - art. 320 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 317 alin. (1) și (2) și art. 318 C. proc. civ. - când se produc greșeli neintenționate, fără voie, adică când la recurs s-a judecat corect, dar s-a omis din greșeală un motiv de cercetat.

Dar în schimb, când la recurs nu s-a judecat corect în mod intenționat, cu rea-voință - greșeli de judecată, legea nu-i permite părții să îndrepte hotărârea. Contestatoarea a arătat că demisia sa nu a fost un act voit, că medicul de medicina muncii nu i-a făcut o examinare medicală, dar a emis fișa de aptitudini cu „inapt temporar” și i s-a spus să-și dea demisia, iar aceste aspecte nu s-au cercetat, ca și faptul că a fost internată nevoluntar într-un spital de psihiatrie, prin documente emise de SC A.M.C. SRL și Spitalul „N.M.”. S-a menționat că decizia 75 este o procedură perfect legală, adică o concediere având la bază o demisie. Contestația în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Alin. (2) al art. 317 prevede că, contestația poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Art. 318 C. proc. civ. dispune că, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speță, contestatoarea V.L. a exercitat calea de atac extraordinară a contestației în anulare fără a dezvolta critici care să poată fi încadrate în vreunul din motivele expres prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. Din analizarea susținerilor contestatoarei rezultă faptul că aceasta a reiterat criticile privind situația de fapt, precum și cele privind greșita judecare a pricinii de către instanțe și greșita aplicare a dispozițiilor legale invocate. Or, aceste critici nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., care prevăd, în mod expres și limitativ, în ce situații și condiții pot fi atacate pe calea contestației în anulare, hotărârile judecătorești. De fapt, contestatoarea V.L.

a formulat critici ce vizează fondul cauzei și care nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare. Față de cele ce preced, contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea V.L. împotriva deciziei nr. 23 din data de 9 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012.