ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3810/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3810/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, la data de 08 februarie 2009, reclamanta M.M.G.I.P.

Gmbh & Co. KG, a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC U.I.E. SRL și Oficiul

de Stat pentru Invenții și Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

decăderea pârâtului SC U.I.E. SRL din drepturile conferite asupra mărcii naționale

„R.L.” pentru clasa de produse AA și clasa de servicii BB, pe teritoriul României.

Potrivit informațiilor

deținute de reclamantă, pârâta SC U.I.E. SRL nu a produs și nu a comercializat pe

teritoriul României, în ultimii 5 ani, produse din clasa AA sau servicii din clasa

BB purtând marca „R.L.”.

Prin nefolosire, marca

deținută de pârâta SC U.I.E. SRL a fost deturnată de la scopul său inițial, devenind

o marcă de blocaj, nepermițându-i înregistrarea în România, a unor mărci intens

folosite și bine cunoscute în multe țări ale lumii.

Reclamanta a mai arătat

cu privire la interesul persoanei care formulează cererea de decădere că este titulara

mărcilor „R” în România protejate pentru clasa de servicii BB, precum și a unor

cereri de înregistrare a mărcii „R”, pentru clasa de produse AA.

De asemenea, reclamanta

M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG folosește pe piața din România marca „R.”, devenită

între timp o marcă notorie pe teritoriul României. Interesul reclamantei major este

acela de a-și consolida protecția pe teritoriul României a acestor mărci evitând

reluarea folosirii pe teritoriul României a unei mărci care ar putea profita de

caracterul distinctiv al mărcii „R.”, aparținând reclamantei.

Așadar reclamanta își

justifică interesul prin faptul că dorește să înregistreze o marcă puternică pe

de o parte, iar pe de altă parte prin faptul că, odată cu decăderea mărcii „R.L.”

se înlătură și posibilitatea profitării de caracterul distinctiv al mărcii.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 45-47 al Legii nr. 84/1998, precum

și orice alte dispoziții legale pertinente cauzei de față.

Prin contractul de cesiune

din 10 decembrie 2008 SC U.E.I. SRL cesionează în favoarea SC U. SRL, cu sediul

în București, bulevardul A.I.C., sectorul 1, România, drepturile asupra mărcii „R.L.”,

cesiune publicată în B.O.P.I. secțiunea Mărci nr. X/2009.

La data de 24 februarie

2009, reclamanta M.M.G.I.P. GmbH & Co. KG, a formulat cerere modificatoare a

cererii introductive prin care a precizat că formulează acțiune privind decăderea

din drepturile conferite de marca „R.L.” și în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL

solicitând în consecință citarea acestuia din urmă în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă

nr. 873 din 09 iunie 2009 Tribunalul București a respins excepția lipsei de interes

în formularea acțiunii, ca neîntemeiată; a fost admisă acțiunea și s-a dispus decăderea

pârâtelor din drepturile conferite pe teritoriul României de marca înregistrată

„R.L.” pentru clasa de produse AA și clasa de produse BB.

Curtea de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia

nr. 121 din 11 mai 2010 a admis apelul pârâtelor și a schimbat sentința în parte,

în sensul admiterii în parte a acțiunii și respingerii cererii de decădere din drepturile

conferite pe teritoriul României de marca înregistrată „R.L.” pentru clasa de produse

AA pentru considerentele de mai jos:

Intimata–reclamantă este

titulara mai multor mărci ce conțin denumirea „R.”, înregistrate pentru o serie

de produse și servicii, inclusiv pentru cele din clasa AA și BB.

La înregistrarea anumitor

mărci având în compunerea lor denumirea „R.” au formulat opoziție pârâtele, invocând

înregistrarea mărcii în cauză „R.L.”.

Mai mult, reclamanta este

parte a grupului de comerț „M.G.” , prezent pe piața românească cu un lanț de magazine

ce funcționează sub marca „R.”.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că interesul născut, legitim și actual al reclamantei în promovarea prezentei

acțiuni a fost pe deplin justificat, câtă vreme aceasta a solicitat spre înregistrare

un semn similar cu marca protejată de pârâte, cât și în considerarea activității

comerciale desfășurate sub denumirea „R.”.

Cererea a fost înregistrată

pe rolul instanței la 08 ianuarie 2009, așa încât rezultă că perioada relevantă

ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08

ianuarie 2009.

Pe fondul pricinii, Curtea

a apreciat că apelanta–pârâtă a făcut dovada folosirii mărcii R.L. în conformitate

cu prevederile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 pe o perioadă neîntreruptă

de 5 ani anterior formulării acțiunii, pentru produsele pentru care aceasta a fost

înregistrată din clasa AA – preparate pentru albit și alte substanțe de spălat,

preparate pentru curățenie, degresare, săpunuri, detergenți vase și universal.

Astfel, pentru a se preveni

decăderea, exploatarea semnului trebuie să fie efectivă și trebuie să privească

semnul așa cum a făcut obiectul depozitului, ori, conform dispozițiilor art. 46

lit. b) din Lege, să se realizeze într-o formă care diferă de aceea înregistrată,

prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al acesteia.

Sarcina probei faptului

pozitiv al exploatării mărcii cade în sarcina pârâtului, conform prevederilor

art. 47, 46 alin. (3) lit. d).

Folosința mărcii trebuie

să fie reală, neechivocă, publică, iar marca trebuie să fie folosită pentru produsele

pentru care a fost înregistrată.

Conform prevederilor primei

Directive a Consiliului nr. 89/104/EEC din 21 decembrie 1988, pentru a se considera

dovedită o utilizare efectivă a mărcii, aceasta trebuie să fie folosită conform

cu funcția ei esențială și anume aceea de a garanta identitatea originii bunurilor

și serviciilor pentru care s-a înregistrat.

Curtea a apreciat că probatoriile

administrate de către cele două pârâte în fața instanței de fond, cât și în apel

sunt concludente și dovedesc folosirea efectivă, reală, publică și serioasă a mărcii

pentru clasa de produse AA.

Astfel, facturile depuse

în fața instanței de fond, emise în perioada martie-septembrie 2004 atestă livrarea

de detergenți sub marca R.L. către societățile SC C.G. SRL, SC T.O. SRL, SC U. SRL,

SC R. SRL, iar facturile din dosarul de fond emise în perioada 2004, precum și cele

depuse în apel ce vizează perioada 2006-2007 atestă livrarea acelorași produse către

SC D. SRL.

Facturile sus-menționate

se coroborează și cu contractul de franciză încheiat cu societatea SC D. SRL în

anul 2001, având ca obiect deschiderea de centre de curățenie de către Francizat

în vederea prezentării și desfacerii vrac a detergenților profesionali pe care Francizorul

îi produce.

Tot pentru perioada ianuarie

2004-decembrie 2004 au fost depuse facturi încheiate cu diverse societăți comerciale.

În apel, s-au depus noi

facturi fiscale, emise în perioada ianuarie 2005-decembrie 2005 care atestă livrarea

detergenților sub marca R.L. către diverse societăți, facturi fiscale emise în perioada

05 noiembrie 2008 privind livrarea aceluiași tip de produse către societatea SC

C.S. SRL, facturi emise în perioada 2004 către SC C.P. SRL, facturi și aviz de însoțire

a mărfii către diverse societăți comerciale, emise în perioada 2004-2005.

De asemenea au fost depuse

în apel contracte de furnizare de detergenți lichizi încheiate cu societățile SC

C. SRL și SC P.A. SRL, având ca obiect furnizarea de detergenți lichizi, printre

care și detergent sub marca R.L. – detergent de vase, însoțite de facturi de livrare

a acestor produse, emise în perioada 2005-2008.

Cât privește înscrisurile

depuse la dosarul de fond și respectiv apel, acestea nu fac obiectul analizei, fiind

anterioare perioadei relevante de 5 ani anteriori formulării acțiunii.

În apel s-au mai depus

facturi fiscale pentru achiziționarea de etichete pentru detergent sub marca R.L.

și respectiv contract încheiat în anul 2003 având ca obiect fabricarea de etichete

pentru detergenți profesionali, inclusiv sub marca R.L., acestea reprezentând acte

pregătitoare de exploatare, înscrisurile coroborându-se însă cu celelalte probatorii

administrate în cauză, care atestă folosirea efectiva a mărcii.

Curtea a apreciat ca fiind

nefondată apărarea formulată de intimata-reclamantă în sensul că facturile emise

în perioada relevantă nu ar avea valoare probatorie, respectiv că acestea nu fac

dovada comercializării produsului, având în vedere că în cuprinsul mai multor înscrisuri

depuse se prevede denumirea produsului livrat, precum și tipul de detergent comercializat

.

Aceste înscrisuri sunt

apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii, coroborându-se cu planșele fotografice

depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost

protejată .

Se mai reține că înscrisurile

depuse acoperă întreaga perioadă relevantă – respectiv ianuarie 2004-ianuarie 2009,

iar cantitățile de produse purtând marca protejată, ce au fost livrate către terțe

persoane sunt suficient de mari pentru a se putea aprecia ca fiind îndeplinită și

cerința privind folosirea serioasă a mărcii.

Cât privește clasa de

servicii BB, astfel cum rezultă din cuprinsul ghidului de utilizare a clasificării

de la Nisa, ediția a IX-a, aceasta cuprinde „strângerea la un loc, în beneficiul

terților a unor produse diverse (exceptând transportul) pentru a permite clienților

să le vadă și să le achiziționeze cât mai comod; aceste servicii pot fi asigurate

de magazine en gros și en detail, prin cataloage de vânzare prin corespondență sau

prin mijloace electronice, de exemplu prin intermediul site-urilor web sau al emisiunilor

de teleshopping”.

Prin urmare în această

ipoteză marca are rolul de a proteja denumirea sub care este prestat serviciul respectiv

de comercializare și nu denumirea pe care o poartă produsul.

Curtea a apreciat că probatoriile

administrate în cauză, atât în faza judecății în fond cât și în apel nu sunt apte

să dovedească folosirea efectivă a mărcii în sensul mai sus arătat, respectiv că

denumirea sub care se face serviciul de comercializare să fie cea a mărcii.

Astfel, cât privește adeverința

în sensul că site-ul U. nu a suferit nici o modificare din ianuarie 2004 la zi,

s-a reținut că acest înscris nu este apt a dovedi o folosire efectivă și publică

a mărcii, atâta vreme cât în cauză nu s-a probat efectuarea de comenzi on-line de

către consumatori pentru produsele sau serviciile desemnate de marcă.

Din extrasul de pe acest

site rezultă de altfel că pârâtele au promovat produse de producție proprie, iar

serviciul de comercializare (a cărui funcționare nu a fost dovedită) s-a făcut sub

denumirea de „U.I.E.” și nu sub marca protejată.

Nici în cuprinsul facturilor

privind servicii de design web nu se precizează care sunt serviciile sau produsul

pentru care s-ar fi aplicat marca în litigiu.

Cât privește publicitatea

efectuată în anul 2004 în publicația P.A., se va reține că reclama solicitată de

către pârâta SC U. SRL se refera la promovarea detergenților, neconstituind un act

de folosire pentru servicii din clasa BB.

Referitor la contractul

de franciză încheiat în anul 2001 cu societatea SC D.S. SRL, acesta are ca obiect

deschiderea de centre de curățenie de către francizat în vederea prezentării și

desfacerii vrac a detergenților profesionali pe care francizorul îi produce, înscrisul

având relevanță sub aspectul dovedirii folosirii mărcii pentru clasa de produse

AA și nu pentru clasa de servicii BB, marca fiind folosită prin aplicarea pe produs

și nu pentru a desemna serviciul furnizat.

Acest înscris se coroborează

în acest sens și cu fotografiile depuse în cauză de către pârâte, din care rezultă

că centrul de curățenie poartă denumirea SC U.I.E. SRL, nefiind identificat prin

marca în litigiu.

Curtea a apreciat că folosirea

mărcii pentru clasa de servicii BB nu a putut fi dovedită nici prin depunerea contractului

de distribuție încheiat în anul 2004 cu societatea SC G. SRL, având în vedere obiectul

acestuia „producerea de detergenți profesionali – know-how și formule proprii –

dar și prestarea de servicii profesionale sub denumirea (R.L. system) – ce cuprinde

furnizarea de echipamente – bidoane sigilate prevăzute cu robinet, dozatoare de

detergenți, distribuitoare de șervețele rolă sau pliante și hârtie igienică (...)

împreună cu consumabilele aferente”. Aceeași situație s-a reținut și în ce privește

contractul de distribuție încheiat între SC U. SRL și SC H.B. SRL Brasov, în anul

2005.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele părți.

Reclamanta, prin motivele

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică

decizia sub următoarele aspecte:

În urma analizei înscrisurilor

depuse în fond și în apel, instanța concluzionează că s-ar fi făcut dovada folosirii

efective a mărcii pentru clasa de produse AA, deoarece în cuprinsul mai multor înscrisuri

depuse (contracte de livrare detergenți și facturi fiscale) se prevede denumirea

produsului livrat, precum și tipul detergentului comercializat".

Pentru a ajunge la această

concluzie instanța a coroborat mai multe contracte de livrare detergenți și facturi

fiscale în care sunt menționate numai elementele verbale ale mărcii R.L. cu planșe

fotografice care însă nu datează din perioada relevantă, fiind realizate de pârâte

în luna octombrie 2009, după data introducerii prezentei acțiuni, și cu pliante

nedatate, care ar fi putut fi realizate oricând.

Conform prevederilor Primei

Directive nr. 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea

legislațiilor statelor membre referitoare la mărci, pentru a se considera dovedită

o utilizare efectivă a mărcii, aceasta trebuie să fie folosită conform cu funcția

ei esențială, și anume aceea de a garanta identitatea originii bunurilor și serviciilor

pentru care a fost înregistrată.

Legislația națională și

comunitară, cât și practica relevantă în domeniu sunt unitare în a stabili că natura

folosirii mărcii reprezintă un criteriu esențial în stabilirea folosirii efective

a acesteia. Natura folosirii mărcii este pe de altă parte intrinsec legată de folosirea

reală a mărcii. După cum doctrina a stabilit, folosința reală a mărcii presupune

aplicarea acesteia direct pe produs sau folosirea ei în legătură cu serviciile pe

care le protejează și deci, stabilirea modalității în care marca a fost efectiv

folosită pe produs (natura folosirii mărcii).

Marca a cărei decădere

a fost solicitată este o marcă combinată, fiind compusă din mai multe elemente verbale

și figurative, respectiv elementul verbal R., elementul verbal L. și elemente grafice.

Pentru a se reține folosirea efectivă a mărcii a cărei decădere se solicită, trebuie

să se facă dovada folosirii atât a elementului verbal „R.", cât și a elementului

figurativ ce însoțește elementul verbal, astfel cum a fost înregistrată.

Contradictorialitatea

motivării hotărârii recurate rezultă din faptul că, deși inițial instanța reține

necesitatea dovedirii folosirii mărcii fie astfel cum a făcut obiectul depozitului,

fie într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii, ulterior omite

să analizeze forma în care a fost folosită marca „R.L." cu element grafic și

cu atât mai puțin să analizeze în mod expres dacă forma în care a fost folosită

marca alterează sau nu caracterul distinctiv al acesteia.

Hotărârea cuprinde motive

contradictorii și sub aspectul perioadei relevante pe care instanța o stabilește

a fi supusă analizei pentru stabilirea folosirii efective a mărcii. Astfel, dacă

inițial instanța stabilește că „perioada relevantă ce urmează a fi analizată este

situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08 ianuarie 2009", ulterior instanța

stabilește că înscrisurile depuse de apelantele-pârâte „sunt apte să  dovedească

folosirea efectivă a mărcii coroborându-se cu planșele fotografice depuse în apel,

din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost protejată".

Or, după cum s-a arătat,

fotografiile depuse la dosar în care se regăsește modalitatea în care este folosită

marca pe produs sunt realizate în luna octombrie 2009, după data introducerii prezentei

acțiuni, iar pliantele depuse de apelantele-pârâte tot în dovedirea folosirii mărcii

sunt nedatate, la dosar neexistând înscrisuri care să dateze din perioada relevantă

și să facă dovada modalității de folosire a mărcii.

Nemotivarea hotărârii

recurate rezultă din faptul că instanța omite să indice considerentele în baza cărora

apreciază că pliantele nedatate și fotografiile realizate după data introducerii

acțiunii ar putea constitui probe pertinente și concludente în cauză, în condițiile

în care aceste probe nu datează din perioada relevantă analizei, acestea putând

constitui probe realizate „pro causa" de către pârâte.

Decizia pronunțată de

instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de

apel a interpretat eronat dispozițiile art. 45 și 46 din Legea nr. 84/1998 ce se

referă la noțiunea de folosire efectivă a mărcii, omițând să analizeze criterii

esențiale pentru reținerea unei astfel de folosirii.

Înregistrarea mărcii „R.L.

cu desen" a fost posibilă numai datorită formei grafice speciale în care marca

a fost depusă la înregistrare. Pentru clasa de produse AA coexistă mai multe mărci

conținând elementul verbal „R." protejate la nivel național, internațional

și comunitar. Coexistența acestora este posibilă.

Întrucât s-a apreciat

că elementele grafice pe care aceste mărci le conțin alături de elementele verbale

sunt de natură să diferențieze mărcile și să le confere caracter distinctiv. În

condițiile existenței unei mărci anterioare verbale „R." titular L.O., protejată

din data de 31 martie 1967 în România pentru produse absolut identice, este evident

că nu ar fi fost posibilă protecția mărcii verbale R.L., elementul verbal "L."

fiind, de altfel, un termen descriptiv pentru care pârâtele nici nu au revendicat

un drept exclusiv.

Instanța de apel a omis

astfel să analizeze caracterul real și neechivoc al folosirii mărcii instituind

în mod eronat o prezumție de folosire a mărcii în baza facturilor fiscale și a contractelor

de distribuție a detergenților, documente ce nu sunt apte să facă dovada naturii

folosirii mărcii.

Instanța nu a constatat

lipsa oricărei dovezi administrate relevante sub aspectul naturii folosirii mărcii,

înscrisuri absolut necesare pentru stabilirea caracterului real al folosirii. Dovezile

de folosire administrate de apelantele-pârâte în cauza nu fac dovada folosirii efective

a mărcii, întrucât înscrisurile administrate pe fondul cauzei nu relevă o folosire

reală a mărcii, singurele înscrisuri ce fac referire Ia modalitatea de exploatare

a mărcii reprezentând eventuale acte preparative de folosire; înscrisurile administrate

nu fac dovada folosirii mărcii în forma în care a fost înregistrată la Oficiul de

Stat pentru Invenții și Mărci, iar înscrisurile administrate nu fac dovada folosirii

mărcii pe produsul pentru care a fost protejată.

Cât privește facturile

depuse de către intimatele-pârâte atât în cadrul judecării în fond a cauzei, cât

și în susținerea apelului, în care se face referire la produsul R.L., emise în cursul

anilor 2005-2008 către diferite societăți comerciale, se apreciază că nu fac dovada

unei folosiri efective a acestei mărci, întrucât nu conțin indicații privind natura

folosirii mărcii și nici produsul pentru care marca este folosită. Reținerea instanței

de apel în sensul că facturile noi depuse în apel de către apelantele-pârâte „atestă

livrarea detergenților sub marca R.L. către diverse societăți" este netemeinică

întrucât facturile în cauză nu conțin niciun fel de indicație privind produsul pe

care este aplicat elementul verbal ce se regăsește în conținutul facturii.

Simpla inscripționare

a clementului verbal al mărcii pe factură nu face dovada folosirii acesteia astfel

cum a fost înregistrată și nici dovada folosirii mărcii într-o modalitate în care

nu este afectat caracterul distinctiv al mărcii.

Din niciun înscris depus

la dosarul cauzei nu rezultă aplicarea efectivă a mărcii pe produs, adică folosirea

reală și neechivocă a mărcii. O simplă folosire a denumirii mărcii în facturi, fără

aplicare pe produs nu poate conduce la o identificare a produsului cu marca pentru

consumator și, în consecință, nu poate îndeplini funcția de bază a mărcii.

Facturile depuse la dosarul

cauzei nu fac dovada folosirii mărcii pentru produsul protejat. Pentru a se face

dovada că un produs sub denumirea respectivă a fost într-adevăr comercializat ar

trebui să existe o identificare a fiecărui produs printr-un cod asociat denumirii

produsului, în cazul de față, dacă se face abstracție de faptul că se cunoaște produsele

pentru care este protejată marca în cauză, este greu de identificat doar pe baza

facturii și ce tip de produs vizează acea factură (ar putea fi și uleiuri, produse

de înfrumusețare, etc).

Facturile depuse la dosarul

cauzei conțin următoarele mențiuni: R.L. bid. 5 kg; R.L. vrac.

Multe dintre facturile

depuse la dosarul cauzei au următoarea mențiune: livrarea se face vrac sau livrarea

se realizează în bidoane returnabile de 20 kg.

Potrivit Dicționarului

Explicativ al Limbii Române: VRAC, vracuri, s.n. înseamnă "mod de depozitare

și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă

de pulbere, granule sau bucăți".

Așadar, vânzarea în vrac

a produselor sau prin bidoane returnabile reprezintă un act comercial de natură

a pune la îndoială modalitatea de folosire a mărcii.

Contractele încheiate

între SC U. SRL și SC H.&B. SRL pe de o parte și SC G. SRL pe de altă parte,

însoțite de facturile fiscale aferente fac dovada comercializării altor produse

și nu a produselor din clasa AA. Astfel după cum rezultă și din contracte, dar și

din facturile anexate, prin aceste contracte se comercializau dozatoare pentru detergenți,

hârtie igienică etc., produse care fac parte din alte clase.

Contractele încheiate

între SC U. SRL și SC P.A. SA, pe de o parte, și SC U. SRL și SC C. SRL, pe de altă

parte, nu fac dovada modalității în care marca a fost aplicată pe produs.

Celelalte înscrisuri depuse

la dosarul cauzei și care fac referire la modalitatea de folosire a mărcii pe produs

sunt nerelevante, întrucât fotografiile depuse la dosar în care se regăsește modalitatea

în care este folosită marca pe produs sunt realizate în luna octombrie 2009, deci

după data introducerii acțiunii; pliantele depuse sunt nedatate și nu pot fi luate

în considerare.

În ceea ce privește etichetele

conținând reproducerea grafică a mărcii depuse la dosarul cauzei, contractul încheiat

cu SC C. SRL în anul 2004 și facturile emise către SC C. SRL în scopul realizării

acestor etichete, apreciază că toate aceste înscrisuri nu reprezintă decât acte

premergătoare utilizării atâta vreme cât din contractul încheiat cu SC C. SRL nu

rezultă care este modalitatea de reprezentare grafică a etichetelor ce urmau să

fie realizate, iar etichetele în cauză nu conțin o dată certă și nu există niciun

alt înscris depus la dosarul cauzei din care să reiasă că acestea au fost cândva

aplicate pe produs.

Jurisprudența Oficiului

pentru Armonizarea Pieței Interne este constantă în a aprecia că folosirea mărcii

trebuie sa fie neechivocă, în sensul că marca trebuie să însoțească produsele oferite

spre vânzare sau să fie aplicată pe ele. Simpla editare a unor etichete depuse la

dosar reprezintă numai dovada efectuării unor acte premergătoare folosirii mărcii,

atâta vreme ce pe aceasta etichetă nu este inscripționată o dată a îmbutelierii,

a aplicării pe produs sau a folosirii. În acest sens, în Cauza ARKO, Decizia

nr. 586 din 03 augudt 1999, Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne a subliniat

faptul că în cazul etichetelor și ambalajelor unui produs, acestea trebuie să aibă

imprimată pe ele o dată, pentru a dovedi perioada folosirii mărcii.

Pârâții, prin motivele

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia

pentru motivele ce urmează:

În decizia referitoare

la clasa de servicii BB Curtea de Apel nu a ținut cont de faptul că sistemul complet

de furnizare de materiale și prestări servicii inovator R.L system, este dovada

neechivocă a prestării de către noi a serviciilor ce cad sub incidența clasei BB,

deoarece „R.L. system" implică achiziționarea de la furnizori interni și/sau

externi a unei game complete de echipamente și utilaje pentru curățenie (ex. mașini

de spălare mecanică a podelelor, mașini cu jet sub presiune, etc.), accesorii (dozatoare,

raclete, aplicatoare, etc.), consumabile (detergenții proprii, bureți, lavete, mopuri,

galeți, etc.) împreună cu consilierea și trainingul continuă a personalului.

„R.L. system” este conceput

și dedicat sectorului de clienți profesioniști din domeniul curățeniei și se bazează

- în exclusivitate - pe marketingul direct.

Modul de business și de

marketing nu trebuie confundat cu comerțul en-detail, din magazine care au ca segment

vizat clienții casnici și a cărui modalitate de reclamă și publicitate este cel

clasic, reclamă radio și televiziuni, panouri și broșuri publicitare.

Pârâții au un sector de

clienți specific, de nișă, care sunt în deplină cunoștință de cauză a achizițiilor

pe care le fac, pentru care raportul calitate/preț și atestarea de servicii profesionale

prompte este vitală - acestea constituind o verigă importantă a activității lor.

Nu sunt clienți „de impuls" bazat pe reclama audio & TV agresivă.

„R.L. system" se

constituie ca o activitate complexă și elaborată, bazată pe cunoașterea integrală

a pieții de produse și servicii de curățenie și igiena și ea implică prestarea de

către pârâți - a unui set de servicii de la A la Z în acest domeniu respectiv achiziționarea

unui pachet complet de utilaje, echipamente, accesorii și consumabile specifice

activității de curățenie și igiena (ex. mașini de curățat zăpada, set găleți cu

storcător, mopuri, bureți, dozatoare, diverse suporturi, etc.) de la furnizori reputabili

interni sau externi - funcție de necesitățile clientului - realizând astfel „servicii

de aprovizionare pentru terți" - așa cum este descris un domeniul - A 0096

din detalierea clasei de servicii BB, ediția a IX-a partea a II-a; consilierea clientului

în a utiliza metoda, produsele și accesoriile de curățenie corecte - realizând astfel

consultanță profesională în afaceri" așa cum este descris domeniul — C 0140

din detalierea clasei de servicii BB, ediția a IX-a partea a II-a; demonstrația

practică la fața locului; detalierea motivelor recomandărilor făcute: natura detergenților

potriviți unei curățări eficiente (alcalină, acidă, neutră - PH, diluție, etc.)

pentru materialul suprafeței de curățat, frecvența spălărilor, accesoriile, consumabilele,

echipamentele corecte și eficiente, metoda de aplicare; asistarea și pregătirea

continuă a personalului de curățenie; asistarea și pregătirea continuă a personalului

distribuitorilor noștri care prezintă produsele și serviciile clienților lor din

teritoriu desemnat; recomandarea de furnizori reputabili interni sau externi clienților

sau distribuitorilor în vederea unor servicii eficiente și economice cu anumite

mărfuri sau servicii specifice.

Toate acestea sunt confirmate

de înscrisurile depuse la dosar: anexa la contractul de franciză al SC D.S. SRL

pentru „R.L. system" împreună cu declarația scrisă a administratorului firmei

referitoare la colaborare; anexa la contractul de distribuție al SC G. SRL împreună

cu un aviz de expediere confirmă „R.L. system" + declarația

dl. I.S., director general SC G. SRL în care specifica: „ (...) firma SC U. SRL,

firmă pe care am întâlnit-o la TIBCO 2005 unde era prezentă ca participant, ne-a

susținut continuu în activitatea noastră prin „R.L. system" ce implică

:

factura din 22

decembrie 2005 emisă de SC G.I. SRL pentru diverse accesorii curățenie care a doua

zi, 23 decembrie 2005 au fost furnizate Casa OPSNAJ sub „R.L. system"; anexa

contract distribuție al SC H.&B. SRL Brașov pentru „R.L. system" împreună

cu 2 tranzacții sub „R.L. system"; factura din 01 iulie 2005 emisă de SC G.I.

SRL de achiziționare de către noi a unor accesorii curățenie care pe data de 02

iulie 2005 ele au fost livrate de către SC H.&B. SRL; factura din 17 august

2005 emisă de SC G.I. SRL de achiziționare a 7 distribuitoare de săpun

pe care după 2 zile le-a livrat SC H.&B. SRL; documentele doveditoare pentru

pregătirea participării precum și pentru participarea efectivă la cele TIBCO; contractul

încheiat în 2003 cu SC C. SRL. Adv. a fost materializat în 2004 și a constituit

creația și tipărirea unor etichete - printre care și „R.L.”, ce au constituit parte

din pregătirile pentru participarea la TIBCO 2004, livrarea etichetelor 15

aprilie 2004, factura de înscriere la TIBCO 2004 este din 13 mai 2004, fapt reconfirmat

de factura și contractul cu SC A.P. SRL de „amenajare stand TIBCO" din iunie

2004 și achitată de pârâți; participarea la TIBCO 2006 confirmată de facturile din

03 și 24 mai emise de R. pentru participare împreună cu factura emisă de P.S.A.

din mai 2006 care conțin realitare „Pliant A3 - 2500 buc și „montaj panouri TIBCO"

toate anexate împreună cu dovezile de plată; factura din 13 mai 2004 emisă de R.-

39.533.857 ROL pentru participare TIBCO 2004 și achitată integral de SC U. SRL în

avans pe bază de proformă cu ordin de plată din 12 mai 2004; factura din 03 mai

2006 emisă de R.- 2.400 RON pentru participare și chirie stand TIBCO 2006 care a

fost achitată integral de SC U. SRL cu ordin de plată din 03 mai 2006.

Cu privire la dispozițiile

art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,

referitor la dovada mărcii într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, aceste dispoziții

trebuie înțelese în sensul existenței unor acte de folosință care să se situeze

într-un interval de 5 ani fiind suficient un singur act de folosință.

În mod eronat decăderea

lor din drepturile conferite de lege - integral - pentru clasa BB deoarece, din

această clasă dețin drepturile numai pentru „comercializare, import export, reclamă

și publicitate".

Profitând de lipsa de

experiență, M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG a reușit să eludeze legea și a înregistrat

o multitudine de alte mărci care conțin cuvântul „R" pentru grupele de produse

sau servicii care îi aparțin din clasa de produse AA și clasa de servicii BB, atât

pe cale națională, cât și pe cale internațională pentru România.

În ce privește notorietatea

amintită de către reclamantă-intimată se arată că în înțelesul Legii 84/1998, privind

mărcile și indicațiile geografice, art 3 lit. c), „marca notorie este marca larg

cunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau

la data priorității revendicate în cerere". Se are în vedere notorietatea anterior

dobândită de care se putea folosi reclamanta-intimată doar pentru a împiedica înregistrarea

ori, la data înregistrării mărcii „R.L." – 1998, reclamanta-intimată nici nu

exista în țară în acel moment.

Recurentele-pârâte includ

în motivele de recurs și aprecieri referitoare la conduita neleală a reclamantei,

aspecte ce nu vor fi analizate în recurs, dat fiind obiectul cererii de chemare

în judecată: decăderea pârâtelor din drepturile conferite asupra mărcii naționale

R.L. pentru clasa de produse AA și clasa de servicii BB.

În susținerea recursurilor

părțile au depus înscrisuri și practică relevantă în materie.

În temeiul dispozițiilor

art. 308 alin. (2) C. proc. civ., recurenții au formulat întâmpinări prin care au

solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă.

Înalta Curte, analizând

decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate

etapele procesuale și a temeiurilor de drept incidente cauzei reține cele ce urmează:

Ambele recurente au invocat

nulitatea recursului declarat de partea oponentă pentru imposibilitatea încadrării

criticilor formulate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., pârâta invocând și excepția lipsei de interes a cererii de chemare în

judecată.

Excepțiile sunt nefondate.

Astfel, recursul reclamante,

structurat și sintetizat din punct de vedere juridic, critică decizia sub aspectul

greșitei rețineri a existenței dovezilor de utilizare a mărcii pentru clasa de produse,

cu referire la art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Recurentele-pârâte, fac

trimitere la aspecte ce țin de concurența neleală, notorietatea mărcii, lipsa de

similaritate a celor două mărci, solicitând instanței să interzică reclamantei să

facă reclamă pentru produse de curățenie. Totodată se invocă probatoriile administrate

în dovedirea utilizării mărcii.

Parte din criticile aduse

exced obiectului cauzei, concurența neloială, notorietatea mărcii, lipsa de similaritate

a celor două mărci și, în lipsa învestirii primei instanțe cu o cerere reconvențională,

nu pot fi cercetate în recurs pentru că s-ar încălca principiul disponibilității.

Este real că pârâții evaluează

probatoriul, numai că acest lucru îl face și reclamanta, chiar dacă într-o formă

tehnică.

Este situația particulară

a cererilor având drept decăderea titularului din drepturile conferite de marcă

prin neuz când instanța este obligată să facă evaluarea probatoriului administrat

de titularul mărcii conform dispozițiilor art. 47 din Lege, în prezent art. 46

alin. (4)

În legătură cu excepția

lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.

Recurentele-pârâte au

invocat în fața instanței de recurs excepția lipsei de interes a cererii de chemare

în judecată, fără ca această chestiune să fi fost invocată prin motivele de apel

sau prin motivele de recurs.

Conform art. 299

alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată

în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă", în sensul

că nu poate fi exercitat omisso medio. Regula potrivit căreia recursul nu poate

fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită

de soluția adoptată în prima instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care

sentința a fost apelată numai parțial, respectiv pentru alte motive decât cele invocate

direct în recurs .

După cum rezultă din motivele

de apel depuse de recurentele-pârâte, în cadrul acestora nu a fost criticată hotărârea

instanței de fond pe motiv că s-ar fi respins în mod greșit excepția lipsei de interes

a cererii de chemare în judecată. În aceste condiții, criticile nu pot fi formulate

direct în recurs întrucât s-ar încălca principiul omisso medio.

Dat fiind complexitatea

cauzei, a punctelor de vedere contrarii ale părților implicate în proces față de

problemele de drept incidente în cauză, Înalta Curte va analiza în comun criticile

recurenților.

Prin protecția mărcii,

titularul acesteia dobândește un drept exclusiv de exploatare a semnului respectiv,

drept în baza căruia titularul se poate opune oricărei utilizări a semnului identic

sau similar cu marca sa. Pentru păstrarea acestei exclusivități a folosirii, legiuitorul

stabilește necesitatea folosirii mărcii în modalitatea în care a fost înregistrată,

art. 45 din Legea nr. 84/1998. Excepția de la această regulă este prevăzută de dispozițiile

art. 46 lit. b) din Legea nr. 84/1998 care permit utilizarea mărcii într-o formă

care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii în forma în care a fost înregistrată.

Caracterul real al folosirii

mărcii sau natura folosirii mărcii reprezintă așadar un criteriu esențial ce trebuie

evaluat pentru a se stabili caracterul efectiv al folosirii.

Contradictorialitatea

motivării hotărârii recurate rezultă din faptul că, deși inițial instanța reține

necesitatea dovedirii folosirii mărcii fie astfel cum a făcut obiectul depozitului,

fie într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii, ulterior omite

să analizeze forma în care a fost folosită marca „R.L. cu element grafic" și,

de asemenea, omite să analizeze dacă forma în care a fost folosită marca alterează

sau nu caracterul distinctiv al acesteia.

Marca a cărei decădere

a fost solicitată nu este o marcă verbală simplă, ci o marcă combinată, fiind compusă

din mai multe elemente verbale și figurative, respectiv elementul verbal R., elementul

verbal L. și elemente grafice care privesc și modul de prezentare a elementelor

verbale.

Înregistrarea mărcii „R.L."

a fost posibilă numai datorită formei grafice speciale în care marca a fost depusă

la înregistrare, întrucât la momentul înregistrării acestei mărci în România era

protejată marca verbală „R." aparținând L.O. (înregistrată din 1967).

Ulterior s-au admis la

protecție și alte mărci conținând elementul „R.". Coexistența acestor mărci,

care conțin elementul „R.", a fost posibilă numai datorită elementelor grafice

dominante din cadrul acestora și/sau datorită elementului verbal adiacent elementului

verbal „R.". Altfel, mărcile nu ar fi fost admise la înregistrare.

Protecția mărcii compusă

doar din cuvinte nu ar fi fost posibilă, iar folosirea doar a elementelor verbale

nu poate fi considerată o folosire care să nu afecteze caracterul distinctiv al

mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată. Protecția mărcii în forma grafică

acceptată conferă titularului drepturi exclusive și pentru acest motiv obligația

folosirii mărcii nu poate privi decât marca în forma particulară în care a fost

protejată. În aceste condiții, pentru a se reține folosirea efectivă a mărcii a

cărei decădere se solicită, trebuie să se facă dovada folosirii atât a elementului

verbal „R.", cât și a elementului figurativ ce însoțește elementul verbal,

astfel cum marca a fost înregistrată.

Legislația națională,

cât și cea comunitară sunt unitare în a stabili că natura folosirii mărcii reprezintă

un criteriu esențial în stabilirea folosirii efective a acesteia. În acest sens

este relevantă decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la

Alicante (OHIM) cu privire la opoziția nr. B 622 987 (Triomphe vs. Triomphe de France)

în care s-a reținut că oponentul a depus facturi pentru o sumă considerabila pentru

perioada relevantă. Toate dovezile se referă la locuri și cumpărători din Franța,

unde este înregistrată marca anterioară. Oponentul a reușit să dovedească dimensiunea,

perioada și locul utilizării mărcii anterioare. Cu toate acestea, oponentul nu a

furnizat nicio dovadă cu privire la natura utilizării. De asemenea decizia Oficiului

pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziția

nr. B 808537 (SIR vs. SIS) în care se arată că „dovezile prezentate nu arată utilizarea

mărcii figurative anterioare în forma în care a fost înregistrată".

În urma analizei înscrisurilor

depuse în fond și în apel, instanța de apel concluzionează că s-a făcut dovada folosirii

efective a mărcii pentru clasa de produse 3. Pentru a ajunge la această concluzie,

instanța de apel a coroborat mai multe contracte de livrare detergenți și facturi

fiscale, în care sunt menționate numai elementele verbale ale mărcii R.L., cu planșe

fotografice, care însă nu datează din perioada relevantă, fiind realizate de pârâte

în luna octombrie 2009, după data introducerii acțiunii și cu pliante nedatate,

nefiind astfel concludente.

În sensul neconcludenței

materialului probator ce nu poate fi încadrat în timp, practica judiciară comunitară

este constantă. În acest sens, decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieței

Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziția nr. B 617375 (Wings Internațional)

în care s-a reținut: „în plus, oponentul nu a depus documente prin care să arate

modul în care a utilizat marca în activitatea comercială cu privire la servicii

de transport aerian. După cum a fost indicat mai sus, fotografiile depuse nu conțin

nicio referire la dată și, în lipsa altor materiale, nu sunt suficiente pentru a

îndeplini cerința privind natura utilizării. Dovada cu privire la natura utilizării

este necesară pentru a demonstra că marca a fost utilizată ca marcă comercială pentru

produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată''.

Luând în considerare aceste

aspecte, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii sub aspectul perioadei

relevante pe care instanța o stabilește a fi supusă analizei pentru stabilirea folosirii

efective a mărcii. Astfel, inițial instanța de apel stabilește că „perioada relevantă

ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08

ianuarie 2009", iar ulterior instanța stabilește că înscrisurile depuse de

apelantele-pârâte „sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii coroborându-se

cu planșele fotografice depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul

pentru care a fost protejată''.

Facturile depuse de către

intimatele-pârâte atât în cadrul judecării în fond a cauzei, cât și în susținerea

apelului, în care se face referire la produsul R.L., facturi emise în cursul anilor

2005-2008 către diferite societăți comerciale, nu fac dovada unei folosiri efective

a acestei mărci, întrucât nu conțin indicații privind natura folosirii mărcii și

nici produsul pentru care marca este folosită. O simplă referire la marcă în facturi

sau declarații, fără a arăta reprezentarea exactă a mărcii așa cum este aceasta

utilizată pe piață, este insuficientă în acest sens. Prin urmare, dovada utilizării

depusă de oponent va fi considerată insuficientă. În același sens este și decizia

Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la

opoziția nr. B 631814 (Havana & CO vs. Havana Night).

De asemenea, simpla editare

a unor etichete depuse la dosar reprezintă numai dovada efectuării unor acte premergătoare

folosirii mărcii, atâta vreme cât pe aceste etichete nu este inscripționată o dată

a îmbutelierii, a aplicării pe produs sau a folosirii. În acest sens, în Cauza Arko,

decizia nr. 586 din 03 august 1999, în care Oficiul pentru Armonizarea Pieței

Interne de la Alicante (OHIM) a subliniat faptul că în cazul etichetelor și ambalajelor

unui produs, acestea trebuie să aibă imprimată pe ele o dată, pentru a dovedi perioada

folosirii mărcii.

În raport de toate aceste

argumente, pârâtele nu au făcut dovada naturii folosirii efective a mărcii.

În ceea ce privește serviciile

protejate în cadrul clasei BB a Clasificării de la Nisa, o primă explicitare a acestor

categorii de servicii este dată de chiar Ghidul de utilizare al Clasificării de

la Nisa 9 (ediția a IX-a) unde se precizează că această clasă cuprinde în mod particular:

„strângerea la un loc, în beneficiul terților, a unor produse diverse (exceptând

transportul) pentru a permite clienților să le vadă și sa le achiziționeze cât mai

comod; aceste servicii pot fi asigurate de magazine en gros sau en detail, prin

cataloage de vânzare prin corespondență sau prin mijloace electronice, de exemplu

prin intermediul site-urilor web sau al emisiunilor de teleshopping". Rezultă

din această explicitare faptul că serviciile din clasa BB nu se referă la serviciile

de comercializare, import, export și publicitate efectuate pentru produse proprii,

ci se referă la acele servicii exercitate în folosul și beneficiul terților, fiind

de esența protecției acestor categorii de servicii „strângerea la un loc, în beneficiul

terților, a unor produse diverse".

Aceeași concluzie rezultă

și din interpretarea art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 în baza căruia titularul

unei mărci de produs poate interzice terților nu numai aplicarea semnului pe produse

sau pe ambalaje, ci și comercializarea, importul sau exportul și, respectiv, publicitatea

exercitate cu privire la un semn susceptibil a aduce atingere mărcii sale. Dacă

titularul unei mărci poate interzice exercitarea tuturor acestor activități, rezultă

că deține și dreptul exclusiv - în baza protecției conferite de marca de produs

- de a exercita aceste activități: comercializarea produsului, importul sau exportul

și, respectiv, publicitatea. Toate aceste activități formează conținutul dreptului

subiectiv civil de proprietate industrială, de folosire exclusivă, conferit titularului

unei mărci protejate pentru o clasă de produs, nefiind utilă și necesară înregistrarea

mărcii și pentru clasa de servicii BB pentru a exercita serviciul de comercializare

a propriului produs. Clasa de servicii BB presupune, în esența ei, prestarea de

servicii pentru terți, astfel încât actele de comercializare a propriilor produse

nu se pot înscrie ca acte de folosință pentru această clasă.

Cu privire la întinderea

serviciilor de comercializare au existat numeroase dezbateri, inclusiv la nivelul

Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM), dezbateri ce

au vizat în principal modalitatea în care ar trebui admisă sfera de protecție a

serviciilor de „comercializare". Astfel, în cauza C-418/02, P.B. und H. AG,

Curtea Europeană de Justiție a răspuns mai multor întrebări preliminare adresate

de curtea din Germania cu privire la modalitatea în care trebuie menționată întinderea

protecției conferite de clasa BB, printre care și cea privind „în ce măsură trebuie

specificată întinderea serviciilor oferite de un comerciant pentru a garanta certitudinea

protecției conferite de marcă ce este necesară pentru a îndeplini funcția de marcă,

așa cum este definită de art. 2 din directivă, și pentru a defini scopul protecției

unei asemenea mărci în eventualitatea unui conflict".

Pentru a răspunde la această

întrebarea Curtea a precizat că trebuie reținut „că obiectivul serviciului de comercializare

este vânzarea produselor către consumatori. Această comercializare include, pe lângă

tranzacția în sine, toate activitățile realizate de către comerciant în scopul încurajării

realizării tranzacției respective. Această activitate constă, printre altele, în

selectarea sortimentelor de produse oferite spre vânzare și în oferirea unei varietăți

de servicii menite să stimuleze un consumator să încheie tranzacția menționată mai

sus cu respectivul comerciant în cauză și nu cu un concurent al acestuia".

În aplicarea acestei arii

de protecție a clasei BB, potrivit direcțiilor stabilite de Curtea Europeană de

Justiție, practica europeană este constantă. Astfel, prin decizia camerei a patra

de recurs din cadrul Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante

(OHIM) în cauza R 1716/2008-4 s-a reținut: simplul act al vânzării către consumatorul

final, fie direct de către producător, fie prin intermediul unui angrosist sau printr-un

retailer nu este un serviciu (...). Natura serviciilor oferite de un retailer consumatorului

final din această perspectivă constă în selectarea unui sortiment de produse oferit

spre vânzare, recomandările oferite clientului cu privire la produse, precum și

în servicii adiționale, ca de exemplu instalarea produselor la domiciliul acestora.

Toate aceste servicii au în comun faptul că sunt auxiliare produselor și că sunt

bazate pe o competență particulară pentru produse. Oferirea unei selecții variate

de produse diferite este bazată pe competență deoarece relevă prezentarea pieței

de către retailer și capacitatea sa de a oferi consumatorului produse de diferite

dimensiuni, prețuri, calitate sau de a selecta cele mai atractive și mai actuale

produse disponibile pe piață. Tocmai acesta este sensul în care Clasificarea de

la Nisa utilizează terminologia „aducerea laolaltă a unei varietăți de produse

(...) cu privire la relail". În același sens este și decizia primei camere

de recurs a Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) pronunțată

în Cauza R 397/2005-1, în care s-a reținut: „(...) serviciile de retail în discuție

și protecția produselor nu trebuie confundate". În mod tipic, după cum este

definit în art. 9 alin. (2) din RMC, protecția conferită de marcă unor produse include

oferirea sub o anumită marcă, punerea pe piață sau promovarea publicitară a acestor

produse. Distribuirea de către producător a produselor proprii face parte din scopul

inițial al fabricării produselor. Prin urmare aceste activități nu sunt independente

din punct de vedere al protecției produselor .

Singurul înscris care

ar putea fi considerat relevant cu privire la folosirea serviciilor din clasa BB

este fotografia, nedatată, cu privire la existența unui centru de curățenie. Această

fotografie este de natură să facă tocmai dovada faptului contrar susținerilor recurentelor-pârâte,

în sensul că atâta vreme cât denumirea centrului de curățenie era „U. - un nume

de încredere", atunci serviciul de comercializare nu se putea exercita decât

sub această denumire și nu sub denumirea R.L. Astfel cum în mod corect a reținut

instanța de apel, contractul de franciză cu D. se coroborează cu fotografiile depuse

în cauză de către pârâte din care rezultă că centrul de curățenie poartă denumirea

U., nefiind identificat prin marca în litigiu.

Înalta Curte, pentru argumentele

ce preced, va respinge, ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. recursul declarat de SC U. SRL și SC U.E.I. SRL.

În temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis. Drept consecință, decizia

va fi modificată în sensul că apelul declarat de pârâte va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei

de interes în formularea acțiunii, invocată de recurentele-pârâte SC U. SRL și SC

U.E.I. SRL.

Respinge excepțiile nulității

recursurilor, invocate de recurenți.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtele SC U. SRL și SC U.E.I. SRL împotriva deciziei nr.

121A din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Admite recursul declarat

de reclamanta M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG împotriva aceleiași decizii.

Modifică decizia, în sensul

că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele SC U. SRL și SC U.E.I. SRL

împotriva sentinței nr. 873 din 9 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011.