ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3810/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 08 februarie 2009, reclamanta M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG, a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC U.I.E. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună decăderea pârâtului SC U.I.E. SRL din drepturile conferite asupra mărcii naționale „R.L.” pentru clasa de produse AA și clasa de servicii BB, pe teritoriul României. Potrivit informațiilor deținute de reclamantă, pârâta SC U.I.E. SRL nu a produs și nu a comercializat pe teritoriul României, în ultimii 5 ani, produse din clasa AA sau servicii din clasa BB purtând marca „R.L.”.

Prin nefolosire, marca deținută de pârâta SC U.I.E. SRL a fost deturnată de la scopul său inițial, devenind o marcă de blocaj, nepermițându-i înregistrarea în România, a unor mărci intens folosite și bine cunoscute în multe țări ale lumii. Reclamanta a mai arătat cu privire la interesul persoanei care formulează cererea de decădere că este titulara mărcilor „R” în România protejate pentru clasa de servicii BB, precum și a unor cereri de înregistrare a mărcii „R”, pentru clasa de produse AA. De asemenea, reclamanta M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG folosește pe piața din România marca „R.”, devenită între timp o marcă notorie pe teritoriul României. Interesul reclamantei major este acela de a-și consolida protecția pe teritoriul României a acestor mărci evitând reluarea folosirii pe teritoriul României a unei mărci care ar putea profita de caracterul distinctiv al mărcii „R.”, aparținând reclamantei.

Așadar reclamanta își justifică interesul prin faptul că dorește să înregistreze o marcă puternică pe de o parte, iar pe de altă parte prin faptul că, odată cu decăderea mărcii „R.L.” se înlătură și posibilitatea profitării de caracterul distinctiv al mărcii. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 45-47 al Legii nr. 84/1998, precum și orice alte dispoziții legale pertinente cauzei de față. Prin contractul de cesiune din 10 decembrie 2008 SC U.E.I. SRL cesionează în favoarea SC U. SRL, cu sediul în București, bulevardul A.I.C., sectorul 1, România, drepturile asupra mărcii „R.L.”, cesiune publicată în B.O.P.I. secțiunea Mărci nr. X/2009. La data de 24 februarie 2009, reclamanta M.M.G.I.P.

GmbH & Co. KG, a formulat cerere modificatoare a cererii introductive prin care a precizat că formulează acțiune privind decăderea din drepturile conferite de marca „R.L.” și în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL solicitând în consecință citarea acestuia din urmă în calitate de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 873 din 09 iunie 2009 Tribunalul București a respins excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, ca neîntemeiată; a fost admisă acțiunea și s-a dispus decăderea pârâtelor din drepturile conferite pe teritoriul României de marca înregistrată „R.L.” pentru clasa de produse AA și clasa de produse BB.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 121 din 11 mai 2010 a admis apelul pârâtelor și a schimbat sentința în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii și respingerii cererii de decădere din drepturile conferite pe teritoriul României de marca înregistrată „R.L.” pentru clasa de produse AA pentru considerentele de mai jos: Intimata–reclamantă este titulara mai multor mărci ce conțin denumirea „R.”, înregistrate pentru o serie de produse și servicii, inclusiv pentru cele din clasa AA și BB. La înregistrarea anumitor mărci având în compunerea lor denumirea „R.” au formulat opoziție pârâtele, invocând înregistrarea mărcii în cauză „R.L.”.

Mai mult, reclamanta este parte a grupului de comerț „M.G.” , prezent pe piața românească cu un lanț de magazine ce funcționează sub marca „R.”. Prin urmare, Curtea a apreciat că interesul născut, legitim și actual al reclamantei în promovarea prezentei acțiuni a fost pe deplin justificat, câtă vreme aceasta a solicitat spre înregistrare un semn similar cu marca protejată de pârâte, cât și în considerarea activității comerciale desfășurate sub denumirea „R.”. Cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la 08 ianuarie 2009, așa încât rezultă că perioada relevantă ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08 ianuarie 2009. Pe fondul pricinii, Curtea a apreciat că apelanta–pârâtă a făcut dovada folosirii mărcii R.L.

în conformitate cu prevederile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani anterior formulării acțiunii, pentru produsele pentru care aceasta a fost înregistrată din clasa AA – preparate pentru albit și alte substanțe de spălat, preparate pentru curățenie, degresare, săpunuri, detergenți vase și universal. Astfel, pentru a se preveni decăderea, exploatarea semnului trebuie să fie efectivă și trebuie să privească semnul așa cum a făcut obiectul depozitului, ori, conform dispozițiilor art. 46 lit. b) din Lege, să se realizeze într-o formă care diferă de aceea înregistrată, prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al acesteia. Sarcina probei faptului pozitiv al exploatării mărcii cade în sarcina pârâtului, conform prevederilor art. 47, 46 alin. (3) lit. d). Folosința mărcii trebuie să fie reală, neechivocă, publică, iar marca trebuie să fie folosită pentru produsele pentru care a fost înregistrată.

Conform prevederilor primei Directive a Consiliului nr. 89/104/EEC din 21 decembrie 1988, pentru a se considera dovedită o utilizare efectivă a mărcii, aceasta trebuie să fie folosită conform cu funcția ei esențială și anume aceea de a garanta identitatea originii bunurilor și serviciilor pentru care s-a înregistrat. Curtea a apreciat că probatoriile administrate de către cele două pârâte în fața instanței de fond, cât și în apel sunt concludente și dovedesc folosirea efectivă, reală, publică și serioasă a mărcii pentru clasa de produse AA. Astfel, facturile depuse în fața instanței de fond, emise în perioada martie-septembrie 2004 atestă livrarea de detergenți sub marca R.L. către societățile SC C.G.

SRL, SC T.O. SRL, SC U. SRL, SC R. SRL, iar facturile din dosarul de fond emise în perioada 2004, precum și cele depuse în apel ce vizează perioada 2006-2007 atestă livrarea acelorași produse către

SC D. SRL.

Facturile sus-menționate se coroborează și cu contractul de franciză încheiat cu societatea SC D. SRL în anul 2001, având ca obiect deschiderea de centre de curățenie de către Francizat în vederea prezentării și desfacerii vrac a detergenților profesionali pe care Francizorul îi produce. Tot pentru perioada ianuarie 2004-decembrie 2004 au fost depuse facturi încheiate cu diverse societăți comerciale. În apel, s-au depus noi facturi fiscale, emise în perioada ianuarie 2005-decembrie 2005 care atestă livrarea detergenților sub marca R.L. către diverse societăți, facturi fiscale emise în perioada 05 noiembrie 2008 privind livrarea aceluiași tip de produse către societatea SC C.S. SRL, facturi emise în perioada 2004 către SC C.P.

SRL, facturi și aviz de însoțire a mărfii către diverse societăți comerciale, emise în perioada 2004-2005. De asemenea au fost depuse în apel contracte de furnizare de detergenți lichizi încheiate cu societățile SC C. SRL și SC P.A. SRL, având ca obiect furnizarea de detergenți lichizi, printre care și detergent sub marca R.L. – detergent de vase, însoțite de facturi de livrare a acestor produse, emise în perioada 2005-2008. Cât privește înscrisurile depuse la dosarul de fond și respectiv apel, acestea nu fac obiectul analizei, fiind anterioare perioadei relevante de 5 ani anteriori formulării acțiunii. În apel s-au mai depus facturi fiscale pentru achiziționarea de etichete pentru detergent sub marca R.L.

și respectiv contract încheiat în anul 2003 având ca obiect fabricarea de etichete pentru detergenți profesionali, inclusiv sub marca R.L., acestea reprezentând acte pregătitoare de exploatare, înscrisurile coroborându-se însă cu celelalte probatorii administrate în cauză, care atestă folosirea efectiva a mărcii.

Curtea a apreciat ca fiind nefondată apărarea formulată de intimata-reclamantă în sensul că facturile emise în perioada relevantă nu ar avea valoare probatorie, respectiv că acestea nu fac dovada comercializării produsului, având în vedere că în cuprinsul mai multor înscrisuri depuse se prevede denumirea produsului livrat, precum și tipul de detergent comercializat . Aceste înscrisuri sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii, coroborându-se cu planșele fotografice depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost protejată . Se mai reține că înscrisurile depuse acoperă întreaga perioadă relevantă – respectiv ianuarie 2004-ianuarie 2009, iar cantitățile de produse purtând marca protejată, ce au fost livrate către terțe persoane sunt suficient de mari pentru a se putea aprecia ca fiind îndeplinită și cerința privind folosirea serioasă a mărcii.

Cât privește clasa de servicii BB, astfel cum rezultă din cuprinsul ghidului de utilizare a clasificării de la Nisa, ediția a IX-a, aceasta cuprinde „strângerea la un loc, în beneficiul terților a unor produse diverse (exceptând transportul) pentru a permite clienților să le vadă și să le achiziționeze cât mai comod; aceste servicii pot fi asigurate de magazine en gros și en detail, prin cataloage de vânzare prin corespondență sau prin mijloace electronice, de exemplu prin intermediul site-urilor web sau al emisiunilor de teleshopping”. Prin urmare în această ipoteză marca are rolul de a proteja denumirea sub care este prestat serviciul respectiv de comercializare și nu denumirea pe care o poartă produsul.

Curtea a apreciat că probatoriile administrate în cauză, atât în faza judecății în fond cât și în apel nu sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii în sensul mai sus arătat, respectiv că denumirea sub care se face serviciul de comercializare să fie cea a mărcii. Astfel, cât privește adeverința în sensul că site-ul U. nu a suferit nici o modificare din ianuarie 2004 la zi, s-a reținut că acest înscris nu este apt a dovedi o folosire efectivă și publică a mărcii, atâta vreme cât în cauză nu s-a probat efectuarea de comenzi on-line de către consumatori pentru produsele sau serviciile desemnate de marcă. Din extrasul de pe acest site rezultă de altfel că pârâtele au promovat produse de producție proprie, iar serviciul de comercializare (a cărui funcționare nu a fost dovedită) s-a făcut sub denumirea de „U.I.E.” și nu sub marca protejată.

Nici în cuprinsul facturilor privind servicii de design web nu se precizează care sunt serviciile sau produsul pentru care s-ar fi aplicat marca în litigiu. Cât privește publicitatea efectuată în anul 2004 în publicația P.A., se va reține că reclama solicitată de către pârâta SC U. SRL se refera la promovarea detergenților, neconstituind un act de folosire pentru servicii din clasa BB. Referitor la contractul de franciză încheiat în anul 2001 cu societatea SC D.S. SRL, acesta are ca obiect deschiderea de centre de curățenie de către francizat în vederea prezentării și desfacerii vrac a detergenților profesionali pe care francizorul îi produce, înscrisul având relevanță sub aspectul dovedirii folosirii mărcii pentru clasa de produse AA și nu pentru clasa de servicii BB, marca fiind folosită prin aplicarea pe produs și nu pentru a desemna serviciul furnizat.

Acest înscris se coroborează în acest sens și cu fotografiile depuse în cauză de către pârâte, din care rezultă că centrul de curățenie poartă denumirea SC U.I.E. SRL, nefiind identificat prin marca în litigiu. Curtea a apreciat că folosirea mărcii pentru clasa de servicii BB nu a putut fi dovedită nici prin depunerea contractului de distribuție încheiat în anul 2004 cu societatea SC G. SRL, având în vedere obiectul acestuia „producerea de detergenți profesionali – know-how și formule proprii – dar și prestarea de servicii profesionale sub denumirea (R.L. system) – ce cuprinde furnizarea de echipamente – bidoane sigilate prevăzute cu robinet, dozatoare de detergenți, distribuitoare de șervețele rolă sau pliante și hârtie igienică (...) împreună cu consumabilele aferente”.

Aceeași situație s-a reținut și în ce privește contractul de distribuție încheiat între SC U. SRL și SC H.B. SRL Brasov, în anul 2005. Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți. Reclamanta, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia sub următoarele aspecte: În urma analizei înscrisurilor depuse în fond și în apel, instanța concluzionează că s-ar fi făcut dovada folosirii efective a mărcii pentru clasa de produse AA, deoarece în cuprinsul mai multor înscrisuri depuse (contracte de livrare detergenți și facturi fiscale) se prevede denumirea produsului livrat, precum și tipul detergentului comercializat". Pentru a ajunge la această concluzie instanța a coroborat mai multe contracte de livrare detergenți și facturi fiscale în care sunt menționate numai elementele verbale ale mărcii R.L.

cu planșe fotografice care însă nu datează din perioada relevantă, fiind realizate de pârâte în luna octombrie 2009, după data introducerii prezentei acțiuni, și cu pliante nedatate, care ar fi putut fi realizate oricând. Conform prevederilor Primei Directive nr. 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la mărci, pentru a se considera dovedită o utilizare efectivă a mărcii, aceasta trebuie să fie folosită conform cu funcția ei esențială, și anume aceea de a garanta identitatea originii bunurilor și serviciilor pentru care a fost înregistrată. Legislația națională și comunitară, cât și practica relevantă în domeniu sunt unitare în a stabili că natura folosirii mărcii reprezintă un criteriu esențial în stabilirea folosirii efective a acesteia.

Natura folosirii mărcii este pe de altă parte intrinsec legată de folosirea reală a mărcii. După cum doctrina a stabilit, folosința reală a mărcii presupune aplicarea acesteia direct pe produs sau folosirea ei în legătură cu serviciile pe care le protejează și deci, stabilirea modalității în care marca a fost efectiv folosită pe produs (natura folosirii mărcii). Marca a cărei decădere a fost solicitată este o marcă combinată, fiind compusă din mai multe elemente verbale și figurative, respectiv elementul verbal R., elementul verbal L. și elemente grafice. Pentru a se reține folosirea efectivă a mărcii a cărei decădere se solicită, trebuie să se facă dovada folosirii atât a elementului verbal „R.", cât și a elementului figurativ ce însoțește elementul verbal, astfel cum a fost înregistrată.

Contradictorialitatea motivării hotărârii recurate rezultă din faptul că, deși inițial instanța reține necesitatea dovedirii folosirii mărcii fie astfel cum a făcut obiectul depozitului, fie într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii, ulterior omite să analizeze forma în care a fost folosită marca „R.L." cu element grafic și cu atât mai puțin să analizeze în mod expres dacă forma în care a fost folosită marca alterează sau nu caracterul distinctiv al acesteia. Hotărârea cuprinde motive contradictorii și sub aspectul perioadei relevante pe care instanța o stabilește a fi supusă analizei pentru stabilirea folosirii efective a mărcii.

Astfel, dacă inițial instanța stabilește că „perioada relevantă ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08 ianuarie 2009", ulterior instanța stabilește că înscrisurile depuse de apelantele-pârâte „sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii coroborându-se cu planșele fotografice depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost protejată". Or, după cum s-a arătat, fotografiile depuse la dosar în care se regăsește modalitatea în care este folosită marca pe produs sunt realizate în luna octombrie 2009, după data introducerii prezentei acțiuni, iar pliantele depuse de apelantele-pârâte tot în dovedirea folosirii mărcii sunt nedatate, la dosar neexistând înscrisuri care să dateze din perioada relevantă și să facă dovada modalității de folosire a mărcii.

Nemotivarea hotărârii recurate rezultă din faptul că instanța omite să indice considerentele în baza cărora apreciază că pliantele nedatate și fotografiile realizate după data introducerii acțiunii ar putea constitui probe pertinente și concludente în cauză, în condițiile în care aceste probe nu datează din perioada relevantă analizei, acestea putând constitui probe realizate „pro causa" de către pârâte. Decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 45 și 46 din Legea nr. 84/1998 ce se referă la noțiunea de folosire efectivă a mărcii, omițând să analizeze criterii esențiale pentru reținerea unei astfel de folosirii.

Înregistrarea mărcii „R.L. cu desen" a fost posibilă numai datorită formei grafice speciale în care marca a fost depusă la înregistrare. Pentru clasa de produse AA coexistă mai multe mărci conținând elementul verbal „R." protejate la nivel național, internațional și comunitar. Coexistența acestora este posibilă. Întrucât s-a apreciat că elementele grafice pe care aceste mărci le conțin alături de elementele verbale sunt de natură să diferențieze mărcile și să le confere caracter distinctiv. În condițiile existenței unei mărci anterioare verbale „R." titular L.O., protejată din data de 31 martie 1967 în România pentru produse absolut identice, este evident că nu ar fi fost posibilă protecția mărcii verbale R.L., elementul verbal "L." fiind, de altfel, un termen descriptiv pentru care pârâtele nici nu au revendicat un drept exclusiv.

Instanța de apel a omis astfel să analizeze caracterul real și neechivoc al folosirii mărcii instituind în mod eronat o prezumție de folosire a mărcii în baza facturilor fiscale și a contractelor de distribuție a detergenților, documente ce nu sunt apte să facă dovada naturii folosirii mărcii. Instanța nu a constatat lipsa oricărei dovezi administrate relevante sub aspectul naturii folosirii mărcii, înscrisuri absolut necesare pentru stabilirea caracterului real al folosirii.

Dovezile de folosire administrate de apelantele-pârâte în cauza nu fac dovada folosirii efective a mărcii, întrucât înscrisurile administrate pe fondul cauzei nu relevă o folosire reală a mărcii, singurele înscrisuri ce fac referire Ia modalitatea de exploatare a mărcii reprezentând eventuale acte preparative de folosire; înscrisurile administrate nu fac dovada folosirii mărcii în forma în care a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, iar înscrisurile administrate nu fac dovada folosirii mărcii pe produsul pentru care a fost protejată.

Cât privește facturile depuse de către intimatele-pârâte atât în cadrul judecării în fond a cauzei, cât și în susținerea apelului, în care se face referire la produsul R.L., emise în cursul anilor 2005-2008 către diferite societăți comerciale, se apreciază că nu fac dovada unei folosiri efective a acestei mărci, întrucât nu conțin indicații privind natura folosirii mărcii și nici produsul pentru care marca este folosită. Reținerea instanței de apel în sensul că facturile noi depuse în apel de către apelantele-pârâte „atestă livrarea detergenților sub marca R.L. către diverse societăți" este netemeinică întrucât facturile în cauză nu conțin niciun fel de indicație privind produsul pe care este aplicat elementul verbal ce se regăsește în conținutul facturii.

Simpla inscripționare a clementului verbal al mărcii pe factură nu face dovada folosirii acesteia astfel cum a fost înregistrată și nici dovada folosirii mărcii într-o modalitate în care nu este afectat caracterul distinctiv al mărcii. Din niciun înscris depus la dosarul cauzei nu rezultă aplicarea efectivă a mărcii pe produs, adică folosirea reală și neechivocă a mărcii. O simplă folosire a denumirii mărcii în facturi, fără aplicare pe produs nu poate conduce la o identificare a produsului cu marca pentru consumator și, în consecință, nu poate îndeplini funcția de bază a mărcii. Facturile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada folosirii mărcii pentru produsul protejat.

Pentru a se face dovada că un produs sub denumirea respectivă a fost într-adevăr comercializat ar trebui să existe o identificare a fiecărui produs printr-un cod asociat denumirii produsului, în cazul de față, dacă se face abstracție de faptul că se cunoaște produsele pentru care este protejată marca în cauză, este greu de identificat doar pe baza facturii și ce tip de produs vizează acea factură (ar putea fi și uleiuri, produse de înfrumusețare, etc). Facturile depuse la dosarul cauzei conțin următoarele mențiuni: R.L. bid. 5 kg; R.L. vrac. Multe dintre facturile depuse la dosarul cauzei au următoarea mențiune: livrarea se face vrac sau livrarea se realizează în bidoane returnabile de 20 kg.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române: VRAC, vracuri, s.n. înseamnă "mod de depozitare și de transport în grămezi neordonate și fără ambalaj al unor materiale sub formă de pulbere, granule sau bucăți". Așadar, vânzarea în vrac a produselor sau prin bidoane returnabile reprezintă un act comercial de natură a pune la îndoială modalitatea de folosire a mărcii. Contractele încheiate între SC U. SRL și SC H.&B. SRL pe de o parte și SC G. SRL pe de altă parte, însoțite de facturile fiscale aferente fac dovada comercializării altor produse și nu a produselor din clasa AA. Astfel după cum rezultă și din contracte, dar și din facturile anexate, prin aceste contracte se comercializau dozatoare pentru detergenți, hârtie igienică etc., produse care fac parte din alte clase.

Contractele încheiate între SC U. SRL și SC P.A. SA, pe de o parte, și SC U. SRL și SC C. SRL, pe de altă parte, nu fac dovada modalității în care marca a fost aplicată pe produs. Celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei și care fac referire la modalitatea de folosire a mărcii pe produs sunt nerelevante, întrucât fotografiile depuse la dosar în care se regăsește modalitatea în care este folosită marca pe produs sunt realizate în luna octombrie 2009, deci după data introducerii acțiunii; pliantele depuse sunt nedatate și nu pot fi luate în considerare.

În ceea ce privește etichetele conținând reproducerea grafică a mărcii depuse la dosarul cauzei, contractul încheiat cu SC C. SRL în anul 2004 și facturile emise către SC C. SRL în scopul realizării acestor etichete, apreciază că toate aceste înscrisuri nu reprezintă decât acte premergătoare utilizării atâta vreme cât din contractul încheiat cu SC C. SRL nu rezultă care este modalitatea de reprezentare grafică a etichetelor ce urmau să fie realizate, iar etichetele în cauză nu conțin o dată certă și nu există niciun alt înscris depus la dosarul cauzei din care să reiasă că acestea au fost cândva aplicate pe produs. Jurisprudența Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne este constantă în a aprecia că folosirea mărcii trebuie sa fie neechivocă, în sensul că marca trebuie să însoțească produsele oferite spre vânzare sau să fie aplicată pe ele.

Simpla editare a unor etichete depuse la dosar reprezintă numai dovada efectuării unor acte premergătoare folosirii mărcii, atâta vreme ce pe aceasta etichetă nu este inscripționată o dată a îmbutelierii, a aplicării pe produs sau a folosirii. În acest sens, în Cauza ARKO, Decizia nr. 586 din 03 augudt 1999, Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne a subliniat faptul că în cazul etichetelor și ambalajelor unui produs, acestea trebuie să aibă imprimată pe ele o dată, pentru a dovedi perioada folosirii mărcii. Pârâții, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia pentru motivele ce urmează: În decizia referitoare la clasa de servicii BB Curtea de Apel nu a ținut cont de faptul că sistemul complet de furnizare de materiale și prestări servicii inovator R.L system, este dovada neechivocă a prestării de către noi a serviciilor ce cad sub incidența clasei BB, deoarece „R.L.

system" implică achiziționarea de la furnizori interni și/sau externi a unei game complete de echipamente și utilaje pentru curățenie (ex. mașini de spălare mecanică a podelelor, mașini cu jet sub presiune, etc.), accesorii (dozatoare, raclete, aplicatoare, etc.), consumabile (detergenții proprii, bureți, lavete, mopuri, galeți, etc.) împreună cu consilierea și trainingul continuă a personalului. „R.L. system” este conceput și dedicat sectorului de clienți profesioniști din domeniul curățeniei și se bazează - în exclusivitate - pe marketingul direct. Modul de business și de marketing nu trebuie confundat cu comerțul en-detail, din magazine care au ca segment vizat clienții casnici și a cărui modalitate de reclamă și publicitate este cel clasic, reclamă radio și televiziuni, panouri și broșuri publicitare.

Pârâții au un sector de clienți specific, de nișă, care sunt în deplină cunoștință de cauză a achizițiilor pe care le fac, pentru care raportul calitate/preț și atestarea de servicii profesionale prompte este vitală - acestea constituind o verigă importantă a activității lor. Nu sunt clienți „de impuls" bazat pe reclama audio & TV agresivă. „R.L. system" se constituie ca o activitate complexă și elaborată, bazată pe cunoașterea integrală a pieții de produse și servicii de curățenie și igiena și ea implică prestarea de către pârâți - a unui set de servicii de la A la Z în acest domeniu respectiv achiziționarea unui pachet complet de utilaje, echipamente, accesorii și consumabile specifice activității de curățenie și igiena (ex.

mașini de curățat zăpada, set găleți cu storcător, mopuri, bureți, dozatoare, diverse suporturi, etc.) de la furnizori reputabili interni sau externi - funcție de necesitățile clientului - realizând astfel „servicii de aprovizionare pentru terți" - așa cum este descris un domeniul - A 0096 din detalierea clasei de servicii BB, ediția a IX-a partea a II-a; consilierea clientului în a utiliza metoda, produsele și accesoriile de curățenie corecte - realizând astfel consultanță profesională în afaceri" așa cum este descris domeniul — C 0140 din detalierea clasei de servicii BB, ediția a IX-a partea a II-a; demonstrația practică la fața locului; detalierea motivelor recomandărilor făcute: natura detergenților potriviți unei curățări eficiente (alcalină, acidă, neutră - PH, diluție, etc.) pentru materialul suprafeței de curățat, frecvența spălărilor, accesoriile, consumabilele, echipamentele corecte și eficiente, metoda de aplicare; asistarea și pregătirea continuă a personalului de curățenie; asistarea și pregătirea continuă a personalului distribuitorilor noștri care prezintă produsele și serviciile clienților lor din teritoriu desemnat; recomandarea de furnizori reputabili interni sau externi clienților sau distribuitorilor în vederea unor servicii eficiente și economice cu anumite mărfuri sau servicii specifice.

Toate acestea sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosar: anexa la contractul de franciză al SC D.S. SRL pentru „R.L. system" împreună cu declarația scrisă a administratorului firmei referitoare la colaborare; anexa la contractul de distribuție al SC G. SRL împreună cu un aviz de expediere confirmă „R.L. system" + declarația dl. I.S., director general SC G. SRL în care specifica: „ (...) firma SC U. SRL, firmă pe care am întâlnit-o la TIBCO 2005 unde era prezentă ca participant, ne-a susținut continuu în activitatea noastră prin „R.L. system" ce implică : factura din 22 decembrie 2005 emisă de SC G.I. SRL pentru diverse accesorii curățenie care a doua zi, 23 decembrie 2005 au fost furnizate Casa OPSNAJ sub „R.L.

system"; anexa contract distribuție al SC H.&B. SRL Brașov pentru „R.L. system" împreună cu 2 tranzacții sub „R.L. system"; factura din 01 iulie 2005 emisă de SC G.I. SRL de achiziționare de către noi a unor accesorii curățenie care pe data de 02 iulie 2005 ele au fost livrate de către SC H.&B. SRL; factura din 17 august 2005 emisă de SC G.I. SRL de achiziționare a 7 distribuitoare de săpun pe care după 2 zile le-a livrat SC H.&B. SRL; documentele doveditoare pentru pregătirea participării precum și pentru participarea efectivă la cele TIBCO; contractul încheiat în 2003 cu SC C. SRL. Adv. a fost materializat în 2004 și a constituit creația și tipărirea unor etichete - printre care și „R.L.”, ce au constituit parte din pregătirile pentru participarea la TIBCO 2004, livrarea etichetelor 15 aprilie 2004, factura de înscriere la TIBCO 2004 este din 13 mai 2004, fapt reconfirmat de factura și contractul cu SC A.P.

SRL de „amenajare stand TIBCO" din iunie 2004 și achitată de pârâți; participarea la TIBCO 2006 confirmată de facturile din 03 și 24 mai emise de R. pentru participare împreună cu factura emisă de P.S.A.

din mai 2006 care conțin realitare „Pliant A3 - 2500 buc și „montaj panouri TIBCO" toate anexate împreună cu dovezile de plată; factura din 13 mai 2004 emisă de R.- 39.533.857 ROL pentru participare TIBCO 2004 și achitată integral de SC U. SRL în avans pe bază de proformă cu ordin de plată din 12 mai 2004; factura din 03 mai 2006 emisă de R.- 2.400 RON pentru participare și chirie stand TIBCO 2006 care a fost achitată integral de SC U. SRL cu ordin de plată din 03 mai 2006. Cu privire la dispozițiile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, referitor la dovada mărcii într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, aceste dispoziții trebuie înțelese în sensul existenței unor acte de folosință care să se situeze într-un interval de 5 ani fiind suficient un singur act de folosință.

În mod eronat decăderea lor din drepturile conferite de lege - integral - pentru clasa BB deoarece, din această clasă dețin drepturile numai pentru „comercializare, import export, reclamă și publicitate". Profitând de lipsa de experiență, M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG a reușit să eludeze legea și a înregistrat o multitudine de alte mărci care conțin cuvântul „R" pentru grupele de produse sau servicii care îi aparțin din clasa de produse AA și clasa de servicii BB, atât pe cale națională, cât și pe cale internațională pentru România.

În ce privește notorietatea amintită de către reclamantă-intimată se arată că în înțelesul Legii 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice, art 3 lit. c), „marca notorie este marca larg cunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau la data priorității revendicate în cerere". Se are în vedere notorietatea anterior dobândită de care se putea folosi reclamanta-intimată doar pentru a împiedica înregistrarea ori, la data înregistrării mărcii „R.L." – 1998, reclamanta-intimată nici nu exista în țară în acel moment. Recurentele-pârâte includ în motivele de recurs și aprecieri referitoare la conduita neleală a reclamantei, aspecte ce nu vor fi analizate în recurs, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată: decăderea pârâtelor din drepturile conferite asupra mărcii naționale R.L.

pentru clasa de produse AA și clasa de servicii BB. În susținerea recursurilor părțile au depus înscrisuri și practică relevantă în materie. În temeiul dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., recurenții au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a temeiurilor de drept incidente cauzei reține cele ce urmează: Ambele recurente au invocat nulitatea recursului declarat de partea oponentă pentru imposibilitatea încadrării criticilor formulate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pârâta invocând și excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.

Excepțiile sunt nefondate. Astfel, recursul reclamante, structurat și sintetizat din punct de vedere juridic, critică decizia sub aspectul greșitei rețineri a existenței dovezilor de utilizare a mărcii pentru clasa de produse, cu referire la art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998. Recurentele-pârâte, fac trimitere la aspecte ce țin de concurența neleală, notorietatea mărcii, lipsa de similaritate a celor două mărci, solicitând instanței să interzică reclamantei să facă reclamă pentru produse de curățenie. Totodată se invocă probatoriile administrate în dovedirea utilizării mărcii. Parte din criticile aduse exced obiectului cauzei, concurența neloială, notorietatea mărcii, lipsa de similaritate a celor două mărci și, în lipsa învestirii primei instanțe cu o cerere reconvențională, nu pot fi cercetate în recurs pentru că s-ar încălca principiul disponibilității.

Este real că pârâții evaluează probatoriul, numai că acest lucru îl face și reclamanta, chiar dacă într-o formă tehnică. Este situația particulară a cererilor având drept decăderea titularului din drepturile conferite de marcă prin neuz când instanța este obligată să facă evaluarea probatoriului administrat de titularul mărcii conform dispozițiilor art. 47 din Lege, în prezent art. 46 alin. (4) În legătură cu excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată. Recurentele-pârâte au invocat în fața instanței de recurs excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, fără ca această chestiune să fi fost invocată prin motivele de apel sau prin motivele de recurs. Conform art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în prima instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată numai parțial, respectiv pentru alte motive decât cele invocate direct în recurs . După cum rezultă din motivele de apel depuse de recurentele-pârâte, în cadrul acestora nu a fost criticată hotărârea instanței de fond pe motiv că s-ar fi respins în mod greșit excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, criticile nu pot fi formulate direct în recurs întrucât s-ar încălca principiul omisso medio. Dat fiind complexitatea cauzei, a punctelor de vedere contrarii ale părților implicate în proces față de problemele de drept incidente în cauză, Înalta Curte va analiza în comun criticile recurenților. Prin protecția mărcii, titularul acesteia dobândește un drept exclusiv de exploatare a semnului respectiv, drept în baza căruia titularul se poate opune oricărei utilizări a semnului identic sau similar cu marca sa. Pentru păstrarea acestei exclusivități a folosirii, legiuitorul stabilește necesitatea folosirii mărcii în modalitatea în care a fost înregistrată, art. 45 din Legea nr. 84/1998.

Excepția de la această regulă este prevăzută de dispozițiile art. 46 lit. b) din Legea nr. 84/1998 care permit utilizarea mărcii într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii în forma în care a fost înregistrată. Caracterul real al folosirii mărcii sau natura folosirii mărcii reprezintă așadar un criteriu esențial ce trebuie evaluat pentru a se stabili caracterul efectiv al folosirii. Contradictorialitatea motivării hotărârii recurate rezultă din faptul că, deși inițial instanța reține necesitatea dovedirii folosirii mărcii fie astfel cum a făcut obiectul depozitului, fie într-o formă care să nu altereze caracterul distinctiv al mărcii, ulterior omite să analizeze forma în care a fost folosită marca „R.L.

cu element grafic" și, de asemenea, omite să analizeze dacă forma în care a fost folosită marca alterează sau nu caracterul distinctiv al acesteia. Marca a cărei decădere a fost solicitată nu este o marcă verbală simplă, ci o marcă combinată, fiind compusă din mai multe elemente verbale și figurative, respectiv elementul verbal R., elementul verbal L. și elemente grafice care privesc și modul de prezentare a elementelor verbale. Înregistrarea mărcii „R.L." a fost posibilă numai datorită formei grafice speciale în care marca a fost depusă la înregistrare, întrucât la momentul înregistrării acestei mărci în România era protejată marca verbală „R." aparținând L.O.

(înregistrată din 1967). Ulterior s-au admis la protecție și alte mărci conținând elementul „R.". Coexistența acestor mărci, care conțin elementul „R.", a fost posibilă numai datorită elementelor grafice dominante din cadrul acestora și/sau datorită elementului verbal adiacent elementului verbal „R.". Altfel, mărcile nu ar fi fost admise la înregistrare. Protecția mărcii compusă doar din cuvinte nu ar fi fost posibilă, iar folosirea doar a elementelor verbale nu poate fi considerată o folosire care să nu afecteze caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată. Protecția mărcii în forma grafică acceptată conferă titularului drepturi exclusive și pentru acest motiv obligația folosirii mărcii nu poate privi decât marca în forma particulară în care a fost protejată.

În aceste condiții, pentru a se reține folosirea efectivă a mărcii a cărei decădere se solicită, trebuie să se facă dovada folosirii atât a elementului verbal „R.", cât și a elementului figurativ ce însoțește elementul verbal, astfel cum marca a fost înregistrată. Legislația națională, cât și cea comunitară sunt unitare în a stabili că natura folosirii mărcii reprezintă un criteriu esențial în stabilirea folosirii efective a acesteia. În acest sens este relevantă decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziția nr. B 622 987 (Triomphe vs. Triomphe de France) în care s-a reținut că oponentul a depus facturi pentru o sumă considerabila pentru perioada relevantă.

Toate dovezile se referă la locuri și cumpărători din Franța, unde este înregistrată marca anterioară. Oponentul a reușit să dovedească dimensiunea, perioada și locul utilizării mărcii anterioare. Cu toate acestea, oponentul nu a furnizat nicio dovadă cu privire la natura utilizării.

De asemenea decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziția nr. B 808537 (SIR vs. SIS) în care se arată că „dovezile prezentate nu arată utilizarea mărcii figurative anterioare în forma în care a fost înregistrată". În urma analizei înscrisurilor depuse în fond și în apel, instanța de apel concluzionează că s-a făcut dovada folosirii efective a mărcii pentru clasa de produse 3. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a coroborat mai multe contracte de livrare detergenți și facturi fiscale, în care sunt menționate numai elementele verbale ale mărcii R.L., cu planșe fotografice, care însă nu datează din perioada relevantă, fiind realizate de pârâte în luna octombrie 2009, după data introducerii acțiunii și cu pliante nedatate, nefiind astfel concludente.

În sensul neconcludenței materialului probator ce nu poate fi încadrat în timp, practica judiciară comunitară este constantă. În acest sens, decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziția nr. B 617375 (Wings Internațional) în care s-a reținut: „în plus, oponentul nu a depus documente prin care să arate modul în care a utilizat marca în activitatea comercială cu privire la servicii de transport aerian. După cum a fost indicat mai sus, fotografiile depuse nu conțin nicio referire la dată și, în lipsa altor materiale, nu sunt suficiente pentru a îndeplini cerința privind natura utilizării. Dovada cu privire la natura utilizării este necesară pentru a demonstra că marca a fost utilizată ca marcă comercială pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată''.

Luând în considerare aceste aspecte, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii sub aspectul perioadei relevante pe care instanța o stabilește a fi supusă analizei pentru stabilirea folosirii efective a mărcii. Astfel, inițial instanța de apel stabilește că „perioada relevantă ce urmează a fi analizată este situată în intervalul 08 ianuarie 2004-08 ianuarie 2009", iar ulterior instanța stabilește că înscrisurile depuse de apelantele-pârâte „sunt apte să dovedească folosirea efectivă a mărcii coroborându-se cu planșele fotografice depuse în apel, din care rezultă aplicarea mărcii pe produsul pentru care a fost protejată''.

Facturile depuse de către intimatele-pârâte atât în cadrul judecării în fond a cauzei, cât și în susținerea apelului, în care se face referire la produsul R.L., facturi emise în cursul anilor 2005-2008 către diferite societăți comerciale, nu fac dovada unei folosiri efective a acestei mărci, întrucât nu conțin indicații privind natura folosirii mărcii și nici produsul pentru care marca este folosită. O simplă referire la marcă în facturi sau declarații, fără a arăta reprezentarea exactă a mărcii așa cum este aceasta utilizată pe piață, este insuficientă în acest sens. Prin urmare, dovada utilizării depusă de oponent va fi considerată insuficientă. În același sens este și decizia Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) cu privire la opoziția nr. B 631814 (Havana & CO vs. Havana Night).

De asemenea, simpla editare a unor etichete depuse la dosar reprezintă numai dovada efectuării unor acte premergătoare folosirii mărcii, atâta vreme cât pe aceste etichete nu este inscripționată o dată a îmbutelierii, a aplicării pe produs sau a folosirii. În acest sens, în Cauza Arko, decizia nr. 586 din 03 august 1999, în care Oficiul pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) a subliniat faptul că în cazul etichetelor și ambalajelor unui produs, acestea trebuie să aibă imprimată pe ele o dată, pentru a dovedi perioada folosirii mărcii. În raport de toate aceste argumente, pârâtele nu au făcut dovada naturii folosirii efective a mărcii.

În ceea ce privește serviciile protejate în cadrul clasei BB a Clasificării de la Nisa, o primă explicitare a acestor categorii de servicii este dată de chiar Ghidul de utilizare al Clasificării de la Nisa 9 (ediția a IX-a) unde se precizează că această clasă cuprinde în mod particular: „strângerea la un loc, în beneficiul terților, a unor produse diverse (exceptând transportul) pentru a permite clienților să le vadă și sa le achiziționeze cât mai comod; aceste servicii pot fi asigurate de magazine en gros sau en detail, prin cataloage de vânzare prin corespondență sau prin mijloace electronice, de exemplu prin intermediul site-urilor web sau al emisiunilor de teleshopping". Rezultă din această explicitare faptul că serviciile din clasa BB nu se referă la serviciile de comercializare, import, export și publicitate efectuate pentru produse proprii, ci se referă la acele servicii exercitate în folosul și beneficiul terților, fiind de esența protecției acestor categorii de servicii „strângerea la un loc, în beneficiul terților, a unor produse diverse". Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 în baza căruia titularul unei mărci de produs poate interzice terților nu numai aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, ci și comercializarea, importul sau exportul și, respectiv,

publicitatea exercitate cu privire la un semn susceptibil a aduce atingere mărcii sale. Dacă titularul unei mărci poate interzice exercitarea tuturor acestor activități, rezultă că deține și dreptul exclusiv - în baza protecției conferite de marca de produs - de a exercita aceste activități: comercializarea produsului, importul sau exportul și, respectiv, publicitatea. Toate aceste activități formează conținutul dreptului subiectiv civil de proprietate industrială, de folosire exclusivă, conferit titularului unei mărci protejate pentru o clasă de produs, nefiind utilă și necesară înregistrarea mărcii și pentru clasa de servicii BB pentru a exercita serviciul de comercializare a propriului produs.

Clasa de servicii BB presupune, în esența ei, prestarea de servicii pentru terți, astfel încât actele de comercializare a propriilor produse nu se pot înscrie ca acte de folosință pentru această clasă. Cu privire la întinderea serviciilor de comercializare au existat numeroase dezbateri, inclusiv la nivelul Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM), dezbateri ce au vizat în principal modalitatea în care ar trebui admisă sfera de protecție a serviciilor de „comercializare". Astfel, în cauza C-418/02, P.B.

und H. AG, Curtea Europeană de Justiție a răspuns mai multor întrebări preliminare adresate de curtea din Germania cu privire la modalitatea în care trebuie menționată întinderea protecției conferite de clasa BB, printre care și cea privind „în ce măsură trebuie specificată întinderea serviciilor oferite de un comerciant pentru a garanta certitudinea protecției conferite de marcă ce este necesară pentru a îndeplini funcția de marcă, așa cum este definită de art. 2 din directivă, și pentru a defini scopul protecției unei asemenea mărci în eventualitatea unui conflict". Pentru a răspunde la această întrebarea Curtea a precizat că trebuie reținut „că obiectivul serviciului de comercializare este vânzarea produselor către consumatori.

Această comercializare include, pe lângă tranzacția în sine, toate activitățile realizate de către comerciant în scopul încurajării realizării tranzacției respective. Această activitate constă, printre altele, în selectarea sortimentelor de produse oferite spre vânzare și în oferirea unei varietăți de servicii menite să stimuleze un consumator să încheie tranzacția menționată mai sus cu respectivul comerciant în cauză și nu cu un concurent al acestuia". În aplicarea acestei arii de protecție a clasei BB, potrivit direcțiilor stabilite de Curtea Europeană de Justiție, practica europeană este constantă. Astfel, prin decizia camerei a patra de recurs din cadrul Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) în cauza R 1716/2008-4 s-a reținut: simplul act al vânzării către consumatorul final, fie direct de către producător, fie prin intermediul unui angrosist sau printr-un retailer nu este un serviciu (...).

Natura serviciilor oferite de un retailer consumatorului final din această perspectivă constă în selectarea unui sortiment de produse oferit spre vânzare, recomandările oferite clientului cu privire la produse, precum și în servicii adiționale, ca de exemplu instalarea produselor la domiciliul acestora. Toate aceste servicii au în comun faptul că sunt auxiliare produselor și că sunt bazate pe o competență particulară pentru produse. Oferirea unei selecții variate de produse diferite este bazată pe competență deoarece relevă prezentarea pieței de către retailer și capacitatea sa de a oferi consumatorului produse de diferite dimensiuni, prețuri, calitate sau de a selecta cele mai atractive și mai actuale produse disponibile pe piață.

Tocmai acesta este sensul în care Clasificarea de la Nisa utilizează terminologia „aducerea laolaltă a unei varietăți de produse (...) cu privire la relail". În același sens este și decizia primei camere de recurs a Oficiului pentru Armonizarea Pieței Interne de la Alicante (OHIM) pronunțată în Cauza R 397/2005-1, în care s-a reținut: „(...) serviciile de retail în discuție și protecția produselor nu trebuie confundate". În mod tipic, după cum este definit în art. 9 alin. (2) din RMC, protecția conferită de marcă unor produse include oferirea sub o anumită marcă, punerea pe piață sau promovarea publicitară a acestor produse. Distribuirea de către producător a produselor proprii face parte din scopul inițial al fabricării produselor.

Prin urmare aceste activități nu sunt independente din punct de vedere al protecției produselor . Singurul înscris care ar putea fi considerat relevant cu privire la folosirea serviciilor din clasa BB este fotografia, nedatată, cu privire la existența unui centru de curățenie. Această fotografie este de natură să facă tocmai dovada faptului contrar susținerilor recurentelor-pârâte, în sensul că atâta vreme cât denumirea centrului de curățenie era „U. - un nume de încredere", atunci serviciul de comercializare nu se putea exercita decât sub această denumire și nu sub denumirea R.L. Astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, contractul de franciză cu D. se coroborează cu fotografiile depuse în cauză de către pârâte din care rezultă că centrul de curățenie poartă denumirea U., nefiind identificat prin marca în litigiu.

Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge, ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de SC U. SRL și SC U.E.I. SRL. În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis. Drept consecință, decizia va fi modificată în sensul că apelul declarat de pârâte va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, invocată de recurentele-pârâte SC U. SRL și SC U.E.I. SRL. Respinge excepțiile nulității recursurilor, invocate de recurenți. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele SC U. SRL și SC U.E.I. SRL împotriva deciziei nr. 121A din 11 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Admite recursul declarat de reclamanta M.M.G.I.P. Gmbh & Co. KG împotriva aceleiași decizii. Modifică decizia, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele SC U. SRL și SC U.E.I. SRL împotriva sentinței nr. 873 din 9 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.