ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1905/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Constanța sub nr. 2377/36/2007, reclamanții A.L., A.M., B.M.L., B.A., B.N., C.A.,

C.B., C.A.O., C.Ș., D.M., D.A., E.L., G.M., G.I., l.C., I.K., I.R., L.F., M.S.,

P.E., P.A., P.A., Ș.C., S.E., V.R., V.C., Z.M. au solicitat instanței să dispună

obligarea pârâtului Ministerul Sănătății Publice București de a răspunde petiției

lor din 01 august 2007 prin care au solicitat punerea în executare a sentinței civile

nr. 1103 din 08 iunie 200 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 5102/118/2006,

obligarea acestuia la plata de daune materiale în cuantum de 4.000 RON pentru fiecare

reclamant conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și sancționarea

cu amendă de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere a pârâtei

A.G., conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din aceeași Lege.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin sentința Tribunalului Constanța pârâtul Ministerul

Sănătății Publice București a fost obligat să achite primele de vacanță pentru perioada

2001-2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, însă acesta

nu a înțeles să își execute obligația și nici nu le-a comunicat opinia în legătură

cu această hotărâre în termenul prevăzut de lege.

Pârâta A.G. le-a comunicat

telefonic faptul că nu a acordat viza și nu a formulat un răspuns în termenul prevăzut

de lege pentru că a formulat recurs împotriva respectivei hotărâri judecătorești.

Reclamanții apreciază

că pârâtele au o culpă exclusivă în ce privește nerezolvarea în termen a cererii

lor de plată a drepturilor bănești acordate de instanță, acestea dând dovadă de

un comportament abuziv.

În drept, au fost invocate

prevederile legii contenciosului administrativ.

La data de 09

octombrie 2007 Sindicatul Funcționarilor Publici din cadrul Autorității de Sănătate

Publică Județene Constanța a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților.

Pârâtul Ministerul Sănătății

Publice București a formulat note scrise prin care a arătat că nu s-a făcut dovada

calității de reprezentant al reclamantului Ș.C. pentru ceilalți reclamanți.

În ce privește primul

capăt de cerere a precizat că prin decizia civilă nr. 326/CM/2006 Curtea de Apel

Constanța a admis recursul și a modificat sentința tribunalului în sensul admiterii

excepției prescrierii dreptului la acțiune. Intimatul apreciază că sumele solicitate

nu sunt justificate în condițiile în care nu s-a creat nici un prejudiciu reclamanților,

acest comunicându-li-se că există posibilitatea ca prin decizia instanței de recurs

să fie nevoiți să returneze banii.

Cu privire la cererea

de obligare a directorului Direcției juridice din cadrul Ministerul Sănătății

Publice la plata de daune, s-a arătat că reclamanții nu au precizat care este temeiul

în baza căruia acesta trebuia să ducă la îndeplinire dispozițiile unei sentințe

care nu îi era opozabilă.

La data de 09

octombrie 2007 reclamanții au formulat precizări în sensul renunțării la capătul

de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătății Publice să le răspundă

la petiția prin care au solicitat punerea în executare a hotărârii tribunalului.

Prin încheierea de ședință

din data de 11 octombrie 2007 instanța a luat act de renunțarea la dreptul pretins

formulată de reclamanții A.L., A.M., B.M.L., B.A., B.N., C.A., C.A.O., C.Ș., D.A.,

E.L., G.M., I.C., I.K., I.R., L.F., P.E., P.A., P.A., S.E., V.R., V.C., Z.M.

La data de 14

noiembrie 2007 Sindicatul Funcționarilor Publici din cadrul Autorității de Sănătate

Publică Județene Constanța a solicitat să se ia act de renunțarea la cererea de

intervenție în interes alăturat reclamanților.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 784/CA din 28 noiembrie 2007, în temeiul art. 161 C.

proc. civ., a anulat cererea formulată de reclamantul Ș.C. pentru lipsa calității

de reprezentant al reclamanților D.M. și C.B.

A luat act de renunțarea

la judecata cererii de intervenție în interes alăturat al reclamanților formulată

de Sindicatul Funcționarilor Publici din Cadrul Autorității de Sănătate Publice

Județene Constanța.

A respins ca nefondată

cererea reclamanților Ș.C., G.I. și M.S. în contradictoriu cu Ministerul Sănătății

Publice, A.G. și Direcția Resurse Umane din cadrul Ministerului Sănătății Publice.

Pentru a hotărî astfel,

această instanță a reținut următoarele:

Reclamanții D.M. și C.B.

au formulat acțiunea prin mandatar conform art. 67 C. proc. civ., astfel că trebuia

ca reprezentantul acestora să facă dovada calității sale printr-o procură făcută

prin înscris sub semnătură legalizată conform art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Procura judiciară depusă

la dosar nu are legătură cu obiectul cauzei de față, iar reclamanta D.M. nu figurează

în cuprinsul acestei procuri.

Pe fondul cererii s-a

reținut că reclamanții Ș.C., G.I. și M.S. au solicitat obligarea Ministerului Sănătății

Publice la plata a câte 4.000 RON daune materiale conform art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, întrucât au fost vătămați prin neexecutarea hotărârii pronunțate,

în termen de 15 zile de la data depunerii cererii. Au mai cerut sancționarea pârâtei

A.G. cu amendă de 20% din salariul brut pe economie pentru tergiversarea punerii

în executare a hotărârii prin care le-au fost acordate drepturile salariale.

Situația reclamată, însă

a reținut instanța de fond, nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 1

din Legea nr. 554/2004 și nici în cele ale art. 24 alin. (1) și (2) din aceeași

Lege.

Împotriva hotărârii sus-menționate

a declarat recurs reclamantul Ș.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a

susținut în esență că în mod greșit prima instanță a respins cererea prin nesoluționarea

în termen a cererii și ulterior prin refuzul nejustificat de punere în aplicare

a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii de drept, a fost vătămat

într-un drept al său, acela de a i se achita primele de vacanță pentru perioada

2001-2006 încălcându-i-se astfel un drept fundamental prevăzut de Constituție.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri

se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată”.

În speță, reclamanții

au solicitat plata de daune materiale ca urmare a neexecutării de către pârât a

dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, faptă ce nu se încadrează în situațiile

limitativ prevăzute de legea contenciosului administrativ, respectiv ca autoritatea

publică, prin emiterea unui act administrativ sau prin nesoluționarea în termen

a unei cereri să producă o vătămare unui drept sau unui interes legitim al reclamanților.

De asemenea, nefondată

este și cererea reclamanților privind sancționarea pârâtei A.G. cu amendă de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, întrucât situația reclamată

în speță este diferită de cea prevăzută de art. 24 alin. (2) raportat la alin. (1).

Dispozițiile acestui articol

reglementează amenda care se aplică conducătorului unei autorități administrative

pentru neexecutarea în termen a unei hotărâri judecătorești în situația în care

prin hotărâre judecătorească autoritatea a fost obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze

anumite operațiuni administrative, situație care nu se regăsește în speța de față.

De altfel, modalitatea

de plată a primelor de concediu aferente anilor 2001-2006 pentru funcționarii publici

(situație similară cazului în speță) a fost stabilită de legiuitor prin O.U.G.

nr. 146/2007.

Se constată așadar, că

prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ș.C. împotriva sentinței civile nr. 784/CA din 28 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2008.