ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2549/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2549/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4148 din 7 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat perimat recursul declarat de Asociația Cultul Eroilor împotriva sentinței civile nr. 461 din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Asociația Cultul Eroilor, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii extraordinare de atac exercitate.
Înalta Curte, constată că, deși conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (filele 9-10) revizuenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997, „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995 și va anula, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociația Cultul Eroilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează cererea de revizuire formulată de Asociația Cultul Eroilor împotriva Deciziei nr. 4148 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.