Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
9 decembrie 2010

Decizia nr. 5494/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1520/2010 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1520 din 24 martie 2010, Curtea de Apel București a respins excepția nulității acțiunii și a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul B.V. și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, constatând că activitățile desfășurate, pârâtul, în calitate de ofițer al Securității, a suprimat și a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul B.V.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit art. 301 C. proc. civ. "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii" iar conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că, în ciuda susținerilor recurentului, sentința atacată a fost comunicată la data de 21 aprilie 2010, iar recursul a fost înregistrat la data de 12 mai 2010, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textele legale sus-citate.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege și având în vedere caracterul imperativ al acestui termen, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea recursului, ca tardiv declarat.

DECIDE Respinge recursul declarat de B.V. împotriva Sentinței nr. 1520 din 24 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.