ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5847/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 iulie 2008 pe rolul Tribunalul Satu Mare, reclamanta Episcopia R.U. cu R.G.C. de Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Mănăstirea Ortodoxă Română „S.A.P.P.", obligarea acesteia să-i predea în deplină proprietate și posesie imobilele din H.G. nr. 466/1992 poziția nr. A și B, situate în comuna B., județ Satu Mare înscrise în C.F. nr. X nr. top. P și R. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantei i s-a reconstituit prin Decretul-Lege nr. 126/1990 și individualizat prin H.G. nr. 466/1992 poziția A și B, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. Y și transcrise în C.F. nr. X cu nr. top.

P și R. Asupra acestor imobile s-a emis pârâtei Mănăstirea Ortodoxă Română „S.A.P.P.", titlul de proprietate din 16 februarie 1996, titlu ce a fost anulat prin Decizia nr. 1564/2009 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosar nr. 700/266/2006. Prin încheierea civilă nr. 1517 din 18 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de reclamantă și s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Mehedinți, unde a fost înregistrată sub nr. 6184/83/1010 la data de 04 martie 2011. Prin sentința civilă nr. 180 din 27 mai 2011, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 10.908 m.p.

situată în comuna B. înscrisă în C.F. X nr. top. P, astfel cum a fost identificată în expertiza efectuată de expert C.I. în Dosar nr. 700/266/2006 al Judecătoriei Negrești Oaș prin culorile maro (750 m.p.), mov (585 m.p.), portocaliu (2763 m.p.), roz (300 m.p.) și galben (6.510 m.p.), precum și a suprafeței de 180 m.p. situată la aceeași adresă, înscrisă în C.F. nr. X nr. top. R, identificată în expertiza arătată mai sus prin culoare albastru închis. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, în temeiul Decretului-Lege nr. 126/1990, reclamantei i-au fost retrocedate imobilele individualizate prin H.G. nr. 466/1992, respectiv, cele aflate la pozițiile A și B, situate în comuna B., compuse din o clădire ce avea destinație de preventoriu pentru copii handicapați și o suprafață de 11.541 m.p., respectiv, o clădire cu destinație de spațiu pentru activități specifice copiilor handicapați internați în preventoriu și curtea aferentă în suprafață de 193 m.p.

Din considerentele deciziei civile nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosar nr. 700/266/2006 și expertiza tehnică judiciară efectuată de expert C.I. în dosarul în care s-a pronunțat aceasta, rezultă că prin titlul de proprietate din 16 februarie 2006 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei pentru parte din aceste terenuri, iar instanța învestită cu acțiunea de anulare a acestui titlu a admis această cerere, dispunând, totodată, radierea dreptului de proprietate al pârâtei din C.F. - drept de proprietate ce fusese intabulat de aceasta la momentul obținerii titlului de proprietate. Potrivit H.G.

nr. 466/1992, imobilele clădiri ce i-au revenit în proprietate reclamantei erau deținute la momentul intrării sale în vigoare de către Spitalul Orășenesc N.O., iar din relațiile comunicate de Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Bixad, coroborate cu înscrisurile depuse de reclamantă reiese că predarea acestora către reclamantă, astfel cum stipula art. 2, nu s-a putut realiza efectiv din cauza manifestărilor de revoltă a locuitorilor din zonă. În ce privește suprafețele de teren, s-a reținut că prin titlul de proprietate din 16 februarie 2006 - titlu ce a fost anulat prin decizia civilă nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova - pârâtei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru parte din acestea, din expertiza tehnică invocată de reclamantă și care a fost efectuată de expert C.l., reieșind că suprafața de 193 m.p., în fapt 180 m.p., (identificată prin culoare albastru închis) intabulată în C.F.

X Bixad nr. top. P, precum și parte din suprafața de 11.542 m.p. (identificată în schița parte integrantă a expertizei prin culorile galben, maro, mov, portocaliu, albastru, verde și roz) intabulată în C.F. nr. X cu nr. top. P, respectiv, terenurile indicate prin culorile maro, portocaliu, roz, albastru și verde, în suprafață de 750 m.p., 2.763 m.p., 300 m.p., 115 m.p. și 518 m.p. nu au făcut obiectul reconstituirii în favoarea pârâtei, totuși, cu excepția suprafețelor de 115 m.p. și 518 m.p. și care reprezintă tocmai terenurile aferente clădirilor revendicate, acestea sunt în folosința pârâtei. S-a concluzionat că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate ca și a faptului tulburării fără drept aduse de pârâtă atât asupra suprafețelor identificate în expertiza mai sus enunțată prin culorile galben și mov, tulburare ce rezidă în aceea că a obținut pentru aceste suprafețe un titlu de proprietate pe care l-a și intabulat în C.F.

(titlu anulat ulterior), cât și asupra terenurilor identificate prin culorile maro, portocaliu, albastru închis și roz, din aceeași expertiză reieșind că are folosința acestora. Instanța de fond a reținut că din probele administrate nu rezultă nici împrejurarea că reclamanta ar fi avut vreodată folosința construcțiilor ce i-au fost retrocedate, și nici faptul exercitării în prezent, de către pârâtă, a posesiei asupra clădirilor revendicate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamanta a criticat respingerea acțiunii în revendicarea construcțiilor, susținând că a făcut dovada posesiei pârâtei asupra construcțiilor cu raportul extrajudiciar de evaluare a clădirilor efectuat la cererea pârâtei și că nu este corectă soluția primei instanțe de a obliga la restituirea terenului de sub clădiri, dar nu și a clădirilor.

Pârâta a arătat că expertiza efectuată de expert C.l., care a constituit singura dovadă avută în vedere de instanță, constituie o probă administrată în alt dosar și considerată neconcludentă deoarece nu s-au avut în vedere planurile cadastrale iar concluziile expertului au fost în sensul că nu sunt amplasate pe terenurile pârâtei cele două construcții. S-a susținut că suprafața totală de teren înscrisă în titlul pârâtei a fost de 7.095 m.p., ceea ce duce la concluzia că nu se putea admite acțiunea pentru o suprafață de 10.908 m.p. S-a mai susținut că probele au fost interpretate în mod contradictoriu și că se impune suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 700/266/2006.

Prin decizia civilă nr. 341 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantei; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie construcția cu destinație de preventoriu copii handicapați și construcția cu destinație spațiu pentru activități specifice, edificate pe terenul înscris în C.F. nr X, sub nr. top. P, R, situat în comuna B.; a menținut restul dispozițiilor sentinței; a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, promovând acțiunea în revendicare în condițiile art. 480 C. civ. și solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea bunului, reclamantul trebuie să facă dovada că este proprietarul neposesor al bunului în litigiu și că pârâtul ocupă fără drept bunul respectiv , fie în calitate de posesor, fie ca detentor precar.

Temeiul juridic al revendicării îl reprezintă dreptul de proprietate al reclamantului asupra lucrului, în speța de față asupra unei suprafețe de teren și două construcții. Reclamanta a dovedit că este proprietarul bunurilor, în temeiul Decretului-Lege nr. 126/1990, act normativ potrivit căruia bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în patrimoniul statului, s-au restituit Bisericii R.U. cu R.G.C. Bunurile ca atare au fost prevăzute în anexa la H.G. nr. 466/1992, pozițiile A și B, identificate ca fiind preventoriul din comuna B. cu terenul aferent în suprafață de 11.541 m.p. și spațiul pentru activități specifice ale copiilor handicapați, cu terenul aferent de 193 m.p.

Potrivit art. 2 din Hotărârea de Guvern, predarea-preluarea bunurilor trebuia să se facă pe bază de protocol încheiat între actualii deținători, reprezentanții statului, și reprezentanții Bisericii R.U. cu R.G.C. Dispozițiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 reglementează situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii R.U. cu R.G.C. și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, așa încât nu sunt aplicabile în speță, obiectul revendicării constituindu-l terenuri și construcții, care nu au avut niciodată destinația de lăcașuri de cult sau case parohiale. În executarea dispozițiilor Hotărârii de Guvern, între reprezentanții Primăriei Bixad și cei ai Bisericii R.U.

cu R. a Maramureșului s-a încheiat un protocol la 25 august 1999, prin care s-a încercat predarea bunurile identificate la pozițiile A, B din H.G. nr. 466/1992, cu mențiunea că proprietatea s-a transmis la data intrării în vigoare a actului normativ. Consiliul Județean Satu Mare a comunicat instanței că anterior anului 1992 preventoriul aparținea Spitalului Orășenesc N.O. și că la 10 septembrie 1999 s-a constituit o comisie de predare-primire a clădirii către reclamantă, însă reprezentanții Direcției de Sănătate Publică nu au reușit să pună efectiv pe reclamantă în posesie deoarece a avut loc o revoltă a locuitorilor. Începând cu data de 1 septembrie 1999 activitatea medicală din cadrul preventoriului a încetat, clădirea fiind neutilizată și în prezent.

Aceste aspecte de fapt au fost confirmate și prin adresa din 14 aprilie 2011 a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare. În plus, din adresa din 19 mai 2011 a Primăriei Bixad rezultă că în prezent cele două construcții sunt într-o stare avansată de degradare, reprezentând un pericol pentru cetățeni. Terenul aflat sub cele două construcții, ca și suprafața aferentă acestora au făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, conform titlului de proprietate din 16 februarie 1996. Reclamanta a solicitat în instanță anularea titlului de proprietate, acțiunea sa fiind admisă prin decizia nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova, instanța concluzionând că din raportul de expertiză întocmit de expert C.I.

rezultă că din terenul fosta proprietate a reclamantei, pârâta a fost pusă în posesie cu suprafața de 7.095 m.p. iar cele două construcții sunt amplasate pe nr. top. P. Instanța de apel a mai reținut că este nefondată apărarea pârâtei în sensul că raportul de expertiză întocmit în Dosar nr. 700/266/2006 nu poate constitui o probă, pe considerentul că instanța care a administrat-o a ajuns la concluzia că are un caracter ambiguu și că expertul nu avut în vedere planurile cadastrale. Pârâta ignoră faptul că hotărârea primei instanțe, Judecătoria Ploiești, care a administrat nemijlocit proba cu expertiza tehnică, a fost modificată în recurs, instanța de control judiciar ajungând la o concluzie diferită și întemeindu-și raționamentul pe raportul expertului C.I., despre care arată explicit că este confirmat și de expertiza realizată în Dosarul nr. 1049/2006 al Judecătoriei Negrești Oaș.

În atare situație, sentința Judecătoriei Ploiești nu poate fi adusă ca argument de fapt sau de drept într-un nou litigiu, ea neavând autoritate de lucru judecat. Faptul că Tribunalul Mehedinți nu a administrat o nouă probă cu expertiza tehnică nu atrage nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii. Instanța de apel a pus în discuția părților efectuarea unei expertize în calea devolutivă de atac, însă părțile s-au opus. Deși art. 169 C. proc. civ. instituie principiul nemijlocirii administrării probelor, expertiza întocmită într-un alt dosar, având ca obiect un litigiu purtat între aceleași părți și cu privire la aceleași bunuri constituie un mijloc de probă, un înscris cu valoare probatorie pe care instanța îl analizează prin coroborare cu celelalte înscrisuri depuse la dosar.

În plus, cele statuate prin decizia nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova au intrat în puterea lucrului judecat, bucurându-se de autoritate de lucru judecat nu numai dispozitivul deciziei, ci și considerentele acesteia. Concluzia care se impune este aceea că raportul de expertiză tehnică întocmit în Dosarul nr. 700/266/2006 constituie o probă concludentă și pertinentă, pe care instanța o are în vedere pentru a stabili că pârâta ocupă suprafața de 10.908 m.p. din terenul reclamantei. Chiar dacă pârâta a avut titlu de proprietate emis pentru suprafața de 9.366 m.p., pentru diferența de teren s-a constatat că se exercită ocupațiunea, terenul fiind parțial îngrădit, expertul arătând că o parte din terenul folosit de pârâtă a făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, iar o altă parte este deținut în fapt.

Trebuie subliniat faptul că expertul C.I. s-a referit la suprafața de teren ce a fost inclusă în titlul pârâtei și care este proprietatea reclamantei din anul 1992, aceasta constituind obiectul dosarului în care s-a administrat proba cu expertiza, astfel că nu se poate susține în acțiunea în revendicare de față că doar suprafața de 7.095 m.p. este ocupată de pârâtă. Concluziile expertizei nu sunt contradictorii, cât timp suprafața totală de teren ce este deținută de pârâtă rezultă din cuprinsul lucrării și din schița anexă la raport. Susținerea pârâtei privind promovarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 1654/2009 nu are relevanță în speță, deoarece s-a anulat decizia doar în ce privește soluționarea cererii reconvenționale promovată de pârâtă, care are ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâtei asupra unor construcții nou edificate, obiectul acestei cereri neavând legătură cu imobilele în litigiu.

Așadar, Tribunalul a reținut în mod corect că pârâta ocupă fără drept o suprafață de 10.908 m.p., admițând acțiunea în revendicare pentru acest teren. Cât privește cele două construcții, expertul C.I. a concluzionat, într-adevăr, că ele nu sunt amplasate pe terenul în suprafață de 7.095 m.p. pentru care pârâtei i s-a eliberat titlu de proprietate și care au făcut obiectul înscrierii în cartea funciară, însă acesta nu constituie un argument pentru respingerea cererii reclamantei, deoarece, așa cum s-a arătat deja, pârâta deține și suprafețe de teren ce nu au făcut obiectul constituirii. Dovada ocupării construcțiilor de către pârâtă rezultă din raportul de evaluare întocmit în iulie 2006, la cererea pârâtei, înscris probator care emană de la pârâtă și poate fi opus acesteia, ca și din interpretarea logică a expertizei realizată în dosarul Judecătoriei Ploiești.

Astfel, în raportul de evaluare s-a arătat că preventoriul pentru copii se află în folosința Mănăstirii Ortodoxe B., fiind într-o stare tehnică satisfăcătoare. Coroborând această lucrare cu adresele de la Consiliul Județean Satu Mare, Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare și Primăria Bixad rezultă că preventoriul și construcția anexă nu sunt folosite de aceste instituții din anul 1999, iar în temeiul H.G. nr. 867/2002, H.G. nr. 2198/2004, nu au fost identificate ca făcând parte din domeniul public sau privat o serie de alte construcții (centrala termică, bloc alimentar, clădiri deservire, pavilion de cură, gheretă portar) fiind menționate în anexele la hotărârile de guvern. Dat fiind faptul că terenurile de sub cele două construcții se află în detenția pârâtei, care exercită o ocupațiune abuzivă, fără titlu, este evident că și construcțiile sunt cel puțin în paza materială a acestei părți, chiar dacă în prezent starea lor tehnică nu permite o folosință efectivă.

Instanța de apel a constatat astfel că acțiunea în revendicarea construcțiilor a fost greșit soluționată de prima instanță, care a dat o interpretare greșită concluziilor expertului C.I., acesta referindu-se doar la faptul că pe terenul ce a făcut obiectul titlului emis pârâtei conform legii fondului funciar nu sunt amplasate construcțiile. Din raportul de evaluare, din faptul că niciuna dintre construcții nu mai este în folosința primăriei sau a vreunei instituții medicale și din faptul că terenul de sub construcții este folosit de pârâtă, rezultă că reclamanta a dovedit acțiunea sa și cu privire la acest capăt de cerere. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Mănăstirea Ortodoxă „S.A.P.P." întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., arătând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și conține motive contradictorii și străine de natura pricinii. În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit instanța de apel a constatat că expertiza întocmită într-o altă cauză, respectiv, în Dosar nr. 700/266/2006 al Tribunalului Prahova reprezintă un mijloc de probă ce se coroborează, în prezenta cauză, cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, sens în care hotărârea este contradictorie. Expertiza topografică efectuată de expertul C.I. a fost dispusă într-o cauză strămutată de la Judecătoria Negrești Oaș la Judecătoria Ploiești, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3360 din 20 martie 2009, în motivarea căreia s-a arătat că această expertiză nu poate fi avută în vedere, întrucât nu a fost fundamentată pe planurile cadastrale care s-au depus ulterior la dosar.

Pe de altă parte, această expertiză concluzionează că cele două construcții în litigiu nu sunt amplasate pe terenul proprietatea tabulară a Mănăstirii Ortodoxe B. concluzie pe care, deși instanța de apel o recunoaște și o consemnează în motivare, apreciază că nu constituie un argument pentru respingerea cererii reclamantei. Recurenta-pârâtă mai arată că, raportul de evaluare a celor două construcții în litigiu, depus în dosarul strămutat la Ploiești, efectuat pentru ca în ipoteza în care s-ar fi stabilit că respectivele construcții sunt edificate pe terenul proprietatea pârâtei, aceasta să poată fi obligată la plata contravalorii acestora, a fost interpretat în mod greșit de către instanța de apel în sensul că faptul că s-a depus o expertiză de evaluare dovedește existența posesiei.

Caracterul contradictoriu al hotărârii atacate rezultă și în raport de relațiile solicitate și obținute prin adresa din 14 aprilie 2011 a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare și adresa din 19 mai 2011 a Primăriei comunei B., din care rezultă că cele două construcții sunt într-o stare avansată de degradare, fiind un pericol pentru cetățeni, precum și din relațiile oferite de Consiliul Județean Satu Mare în sensul că aceste clădiri au aparținut Spitalului Orășenesc N.O. și că la 10 septembrie 1999 s-a constituit o comisie pentru predarea imobilelor, dar că acest lucru nu s-a putut realiza datorită revoltei locuitorilor. Recurenta-pârâtă mai arată că Hotărârile de Guvern la care a făcut referiri instanța de apel, respectiv, H.G.

nr. 867/2002 și H.G. nr. 2198/2004, nu au nicio legătură cu prezenta cauză. Referitor la terenul menționat în H.G. nr. 466/1992 la pozițiile A și B, în respectiva expertiză se precizează că parcelele pentru care a fost pusă în posesie recurenta-pârâtă se suprapun doar cu o suprafață de 795 m.p. peste terenul proprietatea reclamantei, sens în care arată că, deși titlul său de proprietate a fost anulat prin hotărârea Tribunalului Prahova, aceasta nu constituie un argument pentru obligarea de a lăsa în liniștită posesie și folosință o suprafață mult mai mare de teren, respectiv, 10.908 m.p., pe care nu i-a deținut niciodată.

Dealtfel, întreaga suprafață de teren intravilan cuprinsă în titlul de proprietate anulat, este de 9.366 m.p., în care sunt incluse și terenurile cuprinzând curți și construcții, altele decât cele care fac obiectul prezentei cauze, situație față de care apreciază că hotărârile instanțelor anterioare sunt nelegale, neexistând nicio dovadă privind posesia pârâtei asupra terenurilor și construcțiilor. Mai arată că, ușurința cu care au fost tratate probele, într-un mod atât de contradictoriu și maniera forțată în care s-a făcut presupusa dovadă a posesiunii pârâtei asupra imobilelor revendicate, reprezintă o dovadă a lipsei de temei legal a celor două hotărâri pronunțate în cauză. Recursul este nul, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, chiar dacă formal susținerile recurentei-pârâte au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din același Cod.

În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci recurenta-pârâtă arată că „(...) în mod greșit instanța de apel a constatat că expertiza întocmită într-o altă cauză, respectiv, în Dosarul nr. 700/266/2006 al Tribunalului Prahova reprezintă un mijloc de probă ce se coroborează, în prezenta cauză, cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, sens în care hotărârea este contradictorie (...)"; că în mod greșit instanța de apel s-a raportat la expertiza topografică efectuată de expertul C.I., despre care instanța care a dispus efectuarea ei, într-un alt dosar, a reținut că nu poate fi avută în vedere, întrucât nu a fost fundamentată pe planurile cadastrale care s-au depus ulterior la dosar; că în mod greșit instanța de apel a considerat că efectuarea unui raport extrajudiciar de evaluare a celor două construcții în litigiu constituie dovada posesiei pârâtei asupra acestora; că în mod greșit au fost interpretate adresele și relațiile administrate în cauză provenind de la diversele entități și autorități locale; că nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la posesia pârâtei asupra bunurilor în litigiu și că modalitatea de interpretare și administrare a probatoriilor constituie un motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate.

Rezultă în mod evident, că aspectele pe care recurenta-pârâtă le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv probatoriile administrate în cauză (expertiză, raport extrajudiciar de evaluare, adrese și relații de la diverse instituții, etc.) și modalitatea în care aceste probatorii au fost evaluate de către instanța de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce țin de nelegalitatea hotărârilor pronunțate. Aspectele invocate ca motive de recurs vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate rezultând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, recurenta-pârâtă indicând probele care nu au fost luate în considerare sau au fost greșit apreciate și făcând propria analiză și reapreciere, cu concluzia finală că hotărârile pronunțate în baza acestora sunt nelegale, impunându-se modificarea acestora.

Astfel, deși recurenta-pârâtă a încadrat formal calea de atac în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținerile acestuia nu se circumscriu cazului de casare indicat și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficientă simpla indicare a textului legal, fiind necesară raportarea acestuia la hotărârea atacată.

Or, în speță, recurenta-pârâtă nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, nici în ce constă interpretarea și aplicarea greșită a normelor despre care susține că nu au fost corect analizate, ci se limitează la a enumera și critica mijloacele probatorii administrate în cauză, concluzionând că „(...) ușurința cu care au fost tratate probele, într-un mod atât de contradictoriu și maniera forțată în care s-a făcut presupusa dovadă a posesiunii pârâtei asupra imobilelor revendicate, reprezintă o dovadă a lipsei de temei legal a celor două hotărâri pronunțate în cauză". Susținerile recurentei-pârâte conform căreia „Caracterul contradictoriu al hotărârii atacate rezultă și în raport de relațiile solicitate și obținute prin adresa din 14 aprilie 2011 a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare și adresa din 19 mai 2011 a Primăriei comunei B. (...)", ori că „(...) în mod greșit instanța de apel a constatat că expertiza întocmită într-o altă cauză, respectiv, în Dosar nr. 700/266/2006 al Tribunalului Prahova reprezintă un mijloc de probă ce se coroborează, în prezenta cauză, cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, sens în care hotărârea este contradictorie", nu pot fi primite, întrucât contradictorialitatea unei hotărâri nu este dată de probele administrate în cauză, ci de concluziile exprimate în considerente.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta Mănăstirea Ortodoxă „S.A.P.P." împotriva deciziei nr. 341 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2012.