ÎCCJ, Decizia nr. 413/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 398 din 12 februarie 2010 a

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta D.D.E. împotriva Rezoluției nr. 1116/P/2009

din 2 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 1116/P/2009 din 2 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de Camelia Petrescu -

procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C.

pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 9925/4905/II-2/2009

din 20 octombrie 2009.

Procurorii au stabilit

că nu se poate reține că magistratul intimat nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile

de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare

intereselor legale ale petentei.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere

împotriva Rezoluției nr. 1116/P/2009 din 2 septembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 398

din 12 februarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimata și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte

care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva acestei

sentințe, petenta D.D.E. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de

recurs depuse în scris la dosar (filele 2 - 4), admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat P.C.

- procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, ar fi

săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 289 C. pen.

În cauza de față,

magistratul intimat P.C. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Brașov și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând

plângerea formulată și probele administrate în scopul aflării adevărului și

dispunând soluții, conform convingerilor sale obiective și nepărtinitoare,

astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt

întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentei,

nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistratul

procuror P.C. a emis rezoluții în concordanță cu probatoriile administrate, cu

respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și

temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții

nefavorabile petentei, nu conferă automat date sau indicii cu privire la

săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea

posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, nu se

poate reține în sarcina intimatei nici infracțiunile prevăzute de art. 264 C.

pen., întrucât în sarcina acesteia nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat

unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii și de art. 289 C. pen., întrucât nu ne aflăm în prezența

falsificării unui înscris oficial.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor

legale ale unei persoane, că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o

înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a

îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne

aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, în mod corect s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Criticile recurentei

petente reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată

primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit

aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluției

nr. 1116/P/2009 din 2 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală

și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petenta D.D.E. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta D.D.E. împotriva sentinței nr. 398 din

12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 9455/1/2009.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.