ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4025/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta V.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia la primirea de îndată a

cererii de redobândire a cetățeniei române în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 21/1991, modificată, la Secția Consulară a României din Republica

Moldova.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 20 mai 2009, s-a adresat cu o

scrisoare recomandată către Secția Consulară a României din Republica Moldova,

cu solicitarea de programare pentru a depune cererea de redobândire a

cetățeniei române, conform art. 12 din Legea nr. 21/1991, însă până în prezent

nu a primit nici un răspuns.

Prin Sentința nr.

3973 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a admis cererea formulată

de reclamanta V.N., a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de

soluționare a cererii reclamantului și a obligat pârâtul să-i stabilească o

dată de primire a actelor necesare redobândirii cetățeniei române.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a apreciat că amânarea reclamantului pentru o durată neprecizată

pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, duce la

imposibilitatea de valorificare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 21/1991,

lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991,

cu atât mai mult cu cât aceasta este prima etapă a procedurii prevăzute de

lege.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând

modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Criticând concluzia

nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susținut că răspunsul transmis

reclamantului nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi

considerat ca exprimând o restricționare a unui drept.

Pentru instanța de

fond nu a avut relevanță starea de fapt obiectivă invocată de Ministerul

Afacerilor Externe, deși tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală

directă, situația specifică a derulării procedurii consulare în discuție.

Motivele obiective

invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă

administrativă, au o importanță esențială, din moment ce actul de organizare a

activității Ministerului Afacerilor Externe în Republica Moldova, nu a

aparținut integral deciziei luate la nivelul instituției acestuia, așa cum o

pot face celelalte autorități administrative române de pe cuprinsul țării în

gestionarea atribuțiilor ce le revin.

În opinia

recurentului, nu se poate pune semnul echivalenței între factorul volitiv,

definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/2004, și factorul obiectiv al imposibilității autorităților române de a

organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea

cererilor de redobândire și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen

cât mai scurt.

Or, în lipsa unei

culpe administrative, instituția pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii

contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită și să

primească cererea reclamantului.

Totodată, susține

recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se

poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a

cererilor, dereglând activitatea secției consulare a Ambasadei Române la

Chișinău.

Pe de altă parte,

durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv

atunci când solicitanții sunt rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită,

putându-li-se limita drepturile față de celelalte persoane în mijlocul cărora

trăiesc în mod statornic și care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite

de statutul de cetățean, ipoteză în care nu se regăsește și reclamantul.

Mai mult, durata

termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie

determinată în funcție de toate circumstanțele relevante, în sensul aceleiași

jurisprudențe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a

cetățeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste

cereri raportat la condițiile obiective în care activitatea în cauză se poate

desfășura.

Prin urmare, a

concluzionat recurentul, instanța nu avea niciun temei legal pentru obligarea

Ministerului Afacerilor Externe la stabilirea datei de depunere a cererii de

redobândire a cetățeniei, fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în

echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spațiului

anglo-saxon, în condițiile în care, sistemul de drept de origine continentală

(franceză și germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de

interpretare a legii.

S-a precizat, de

asemenea, că, raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de

programare, s-au făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel

încât documentele vizând recunoașterea cetățeniei române vor putea fi depuse și

la prefecturile oricărui județ din România, concluzionându-se că lipsa de

diligență a Statului Român pentru deblocarea impasului real, în care s-a ajuns

în ceea ce privește activitatea actului de preluare a cererilor, nu poate fi

reținută.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004,

prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se

consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și

prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru

exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În înțelesul acestei

legi, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, rezidă în faptul de a nu

răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii,

dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].

Recurentul-pârât a

răspuns petiționarei, iar în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 554/2004, nu se face nicio distincție în funcție de tipul soluției

administrative oferită - favorabilă sau nefavorabilă.

Or, în aceste

condiții, tăcerea administrației ca act administrativ asimilat, supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, nu

poate fi reținută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004

nefiind îndeplinită.

Totodată, în raport

cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantei în

interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 – de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia

română – care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a

cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i),

teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a se

examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării

limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor

necesare pentru redobândirea cetățeniei.

Legiuitorul a

reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor

care au domiciliul sau au reședința în străinătate de a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea

condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale

României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să

proceseze astfel de cereri.

Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că

„fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen

rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau

eliberarea unui atestat de cetățenie”.

Obligația astfel

instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar

aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare

cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de

criteriile consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în

special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al

autorităților competente.

Din această

perspectivă, nu se poate face abstracție, de faptul că, cererea reclamantei de

a fi programată pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii

cetățeniei nu a fost soluționată nici până la data pronunțării instanței de

fond.

Prin urmare, având în

vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la

care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit

operaționale, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în

soluționarea cererii reclamantei, raportat desigur și la obiectul acesteia, a

fost depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi

păstrată.

Reținând, față de

cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau

modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 3973 din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2010.