ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3417/2010

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 139/F din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 13 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, a luat act de consimțământul persoanei solicitate R.I.P. (studii superioare, fără antecedente penale) de a fi predată autorităților judiciare franceze. A admis cererea autorității judiciare franceze și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 14 iunie 2010 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță Bordeaux, în dosarul având număr de înregistrare 09000098007, pe numele persoanei solicitate R.I.P.

În baza art. 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate R.I.P. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 23 septembrie 2010 și până la data de 21 octombrie 2010, și predarea acesteia către autoritățile judiciare franceze. A fost dedusă reținerea de 24 ore a persoanei solicitate, din data de 22 septembrie 2010, ora 21:30 și până la data de 23 septembrie 2010, ora 21:30. A luat act că persoana solicitată R.I.P. nu a renunțat la regula specialității. În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de 400 RON, urmând a fi virate din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 14 iunie 2010, autoritățile judiciare franceze, respectiv Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță Bordeaux, au emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate R.I.P., în prezent reținută în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, România, în Dosarul de referință nr. 09000098007. Mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță Bordeaux, a avut la bază mandatul de arestare din data de 3 mai 2010, emis în lipsă, conform art. 465 C. proc.

pen., de către Tribunalul de Mare Instanță din Bordeaux, în Dosarul penal nr. 09000098007, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de spălare de stupefiante și asociere de răufăcători, prevăzută de art. 222-38, 222-40, 222-41, 222-43, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48, 222-49, 222-50, 450-3, 450-5 Codul penal francez și L 5132-7, L 5132-8, R 5132-74, R 5132-77, R 5132-78 din Codul sănătății publice. În fapt, autoritățile judiciare franceze au reținut în sarcina persoanei solicitate că la data de 6 iulie 2008, vameșii controlau un vehicul M. la Biriatou, care circula pe direcția Spania - Franța. Conducătorul I.B.P. și R.I.P., născută T., au declarat că nu au nimic de precizat. În urma scotocirii vehiculului au fost descoperite sumele de 1.225.450 euro, 2.000 dolari SUA și 660 lire scoțiene ascunse în pernele de mobilier pentru grădină, cumpărate pentru o mare suprafață de teren din Madrid.

Examinarea bancnotelor a relevat o prezență semnificativă de cocaină, drog de mare risc. La data de 23 octombrie 2009, a fost oprită pentru declarații la Londra numita K.K., asupra căreia s-a găsit suma de 154.000 euro în numerar, iar pentru sumele reținute s-a dovedit că sunt contaminate cu heroină. Aceasta a declarat că a acționat în baza rezoluției infracționale a lui I.B.P. Având în vedere că faptele săvârșite sunt din cele ce dau naștere la predare, potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008; sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea penală română, respectiv de: art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind constituirea de grup infracțional organizat, art. 23 din Legea nr. 656/2002, republicată, privind prevenirea spălării banilor și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 1 și 88 2 din Legea nr. 302/2004, că inculpata a fost de acord cu predarea voluntară către autoritățile judiciare franceze și nu a renunțat la regula specialității, motiv pentru care a dispus punerea în executare a acestui mandat și predarea persoanei solicitate R.I.P. către autoritățile franceze. De asemenea, a fost luată măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere gradul de pericol social al faptei, precum și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite sunt mai mari de 4 ani.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată R.I.P., criticând-o în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 23 septembrie 2010 până la 21 octombrie 2010. În motivarea recursului se învederează că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune măsura arestării preventive a inculpatei, întrucât cerințele art. 148 C. pen. nu sunt îndeplinite, inculpata fiind condamnată la pedeapsa de 4 ani în Franța, alin. (2) din art. 148 C. proc. pen., precizând clar că măsura arestării preventive a inculpatei poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este „detențiunea pe viață sau închisoare mai mare de 4 ani”.

De asemenea, recurenta apreciază că nu sunt probe certe că lăsarea în libertate a acesteia ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat, pentru următoarele considerente: La baza arestării persoanei solicitate a stat cazul prevăzut de lit. f) al art. 148 C. proc. pen., „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică”.

În raport de actele dosarului, se constată că prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitor la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere infracțiunile săvârșite, respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 23 din legea nr. 656/2002 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2002, toate aceste fapte sunt sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani. Critica recurentei în sensul că i s-a aplicat de către autoritățile franceze o pedeapsă de 4 ani și astfel nu este îndeplinită prima cerință a textului este nefondată întrucât art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu se referă la pedeapsa aplicată, ci la pedepsele prevăzute pentru infracțiunile săvârșite.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerință prevăzută în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe certe din care să rezulte că lăsarea inculpatei în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție legală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de art. 145 C. pen., în sensul că prin ordine publică se înțelege tot ce privește autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză în raport de contextul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea, natura acesteia și modalitatea în care inculpatul a săvârșit-o.

Prin probe, la care se face referire în art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același cod. Or, în raport de actele dosarului, recurenta este acuzată de săvârșirea unor fapte de o gravitate mare, care pot suscita o „tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă (Letellier vs Franța). Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public care ar impune detenția preventivă (Witold vs Polonia).

Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (Labita vs Italia), detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii cu privire la un interes public real, care fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate. Or, în această cauză, un asemenea interes este evident, prin raportare la natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii. Pentru aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată R.I.P. împotriva Sentinței penale nr. 139 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2010. Procesat de GGC - AZ