ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3417/2010

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 139/F din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, în

temeiul art. 13 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a

Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura

de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art. 94 din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,

modificată prin Legea nr. 222/2008, a luat act de consimțământul persoanei

solicitate R.I.P. (studii superioare, fără antecedente penale) de a fi predată

autorităților judiciare franceze.

A admis cererea autorității judiciare

franceze și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare

emis la data de 14 iunie 2010 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul

de Mare Instanță Bordeaux, în dosarul având număr de înregistrare 09000098007,

pe numele persoanei solicitate R.I.P.

În baza art. 12 din Decizia-cadru nr.

2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene și art. 90 din

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, a dispus arestarea provizorie a

persoanei solicitate R.I.P. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data

de 23 septembrie 2010 și până la data de 21 octombrie 2010, și predarea

acesteia către autoritățile judiciare franceze.

A fost dedusă reținerea de 24 ore a persoanei

solicitate, din data de 22 septembrie 2010, ora 21:30 și până la data de 23

septembrie 2010, ora 21:30.

A luat act că persoana solicitată R.I.P. nu a

renunțat la regula specialității.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu, în sumă de 400 RON, urmând a fi virate din fondul

Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut următoarele:

La data de 14 iunie 2010, autoritățile

judiciare franceze, respectiv Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de

Mare Instanță Bordeaux, au emis mandatul european de arestare pe numele

persoanei solicitate R.I.P., în prezent reținută în Arestul Inspectoratului de

Poliție al Județului Galați, România, în Dosarul de referință nr. 09000098007.

Mandatul european de arestare emis de

autoritățile judiciare franceze, Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul

de Mare Instanță Bordeaux, a avut la bază mandatul de arestare din data de 3

mai 2010, emis în lipsă, conform art. 465 C. proc. pen., de către Tribunalul de

Mare Instanță din Bordeaux, în Dosarul penal nr. 09000098007, cu privire la

săvârșirea infracțiunilor de spălare de stupefiante și asociere de răufăcători,

prevăzută de art. 222-38, 222-40, 222-41, 222-43, 222-44, 222-45, 222-47,

222-48, 222-49, 222-50, 450-3, 450-5 Codul penal francez și L 5132-7, L 5132-8,

R 5132-74, R 5132-77, R 5132-78 din Codul sănătății publice.

În fapt, autoritățile judiciare franceze au

reținut în sarcina persoanei solicitate că la data de 6 iulie 2008, vameșii

controlau un vehicul M. la Biriatou, care circula pe direcția Spania - Franța.

Conducătorul I.B.P. și R.I.P., născută T., au declarat că nu au nimic de

precizat.

În urma scotocirii vehiculului au fost

descoperite sumele de 1.225.450 euro, 2.000 dolari SUA și 660 lire scoțiene

ascunse în pernele de mobilier pentru grădină, cumpărate pentru o mare

suprafață de teren din Madrid. Examinarea bancnotelor a relevat o prezență

semnificativă de cocaină, drog de mare risc.

La data de 23 octombrie 2009, a fost oprită

pentru declarații la Londra numita K.K., asupra căreia s-a găsit suma de

154.000 euro în numerar, iar pentru sumele reținute s-a dovedit că sunt

contaminate cu heroină. Aceasta a declarat că a acționat în baza rezoluției

infracționale a lui I.B.P.

Având în vedere că faptele săvârșite sunt din

cele ce dau naștere la predare, potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea

nr. 224/2006, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008; sunt prevăzute

ca infracțiuni și de legea penală română, respectiv de: art. 7 din Legea nr.

39/2003 privind constituirea de grup infracțional organizat, art. 23 din Legea

nr. 656/2002, republicată, privind prevenirea spălării banilor și art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000.

Instanța a considerat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 88

1

și 88

2

din Legea nr.

302/2004, că inculpata a fost de acord cu predarea voluntară către autoritățile

judiciare franceze și nu a renunțat la regula specialității, motiv pentru care

a dispus punerea în executare a acestui mandat și predarea persoanei solicitate

R.I.P. către autoritățile franceze.

De asemenea, a fost luată măsura arestării

preventive față de persoana solicitată, având în vedere gradul de pericol

social al faptei, precum și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile săvârșite sunt mai mari de 4 ani.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

persoana solicitată R.I.P., criticând-o în ceea ce privește luarea măsurii

arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 23 septembrie

2010 până la 21 octombrie 2010.

În motivarea recursului se învederează că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune măsura

arestării preventive a inculpatei, întrucât cerințele art. 148 C. pen. nu sunt

îndeplinite, inculpata fiind condamnată la pedeapsa de 4 ani în Franța, alin.

(2) din art. 148 C. proc. pen., precizând clar că măsura arestării preventive a

inculpatei poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este

„detențiunea pe viață sau închisoare mai mare de 4 ani”.

De asemenea, recurenta apreciază că nu sunt

probe certe că lăsarea în libertate a acesteia ar prezenta pericol pentru

ordinea publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat, pentru

următoarele considerente:

La baza arestării persoanei solicitate a stat

cazul prevăzut de lit. f) al art. 148 C. proc. pen., „inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate

prezintă pericol concret pentru ordinea publică”.

În raport de actele dosarului, se constată că

prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitor la săvârșirea

unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4

ani, este îndeplinită, având în vedere infracțiunile săvârșite, respectiv art.

7 din Legea nr. 39/2003, art. 23 din legea nr. 656/2002 și art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2002, toate aceste fapte sunt sancționate cu pedepse mai mari de

4 ani.

Critica recurentei în sensul că i s-a aplicat

de către autoritățile franceze o pedeapsă de 4 ani și astfel nu este

îndeplinită prima cerință a textului este nefondată întrucât art. 148 lit. f) C.

proc. pen. nu se referă la pedeapsa aplicată, ci la pedepsele prevăzute pentru

infracțiunile săvârșite.

Analiza actelor și lucrărilor dosarului

relevă existența și a celei de-a doua cerință prevăzută în art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există

probe certe din care să rezulte că lăsarea inculpatei în libertate ar prezenta

un pericol concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la care se referă art. 148

lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție legală, trebuie particularizată în

speță prin raportare la definiția dată de art. 145 C. pen., în sensul că prin

ordine publică se înțelege tot ce privește autoritatea judiciară, iar pericolul

concret la care se referă art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în

cauză în raport de contextul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea,

natura acesteia și modalitatea în care inculpatul a săvârșit-o.

Prin probe, la care se face referire în art.

148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în sensul arătat

de art. 63 din același cod.

Or, în raport de actele dosarului, recurenta

este acuzată de săvârșirea unor fapte de o gravitate mare, care pot suscita o

„tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă

(Letellier vs Franța).

Este adevărat că privarea de libertate este o

măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte

măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind

insuficiente pentru protejarea interesului public care ar impune detenția

preventivă (Witold vs Polonia).

Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului

(Labita vs Italia), detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât

există indicii cu privire la un interes public real, care fără a aduce atingere

prezumției de nevinovăție are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a

cercetării în stare de libertate.

Or, în această cauză, un asemenea interes

este evident, prin raportare la natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire

a infracțiunii.

Pentru aceste considerente, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată R.I.P. împotriva Sentinței penale nr. 139 din 23 septembrie

2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurenta-persoană solicitată la plata

sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

septembrie 2010.

Procesat

de GGC - AZ