ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 197/CA/2009 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamantul P.N. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că există identitate de părți, cauză și obiect între acțiunea ce face obiectul prezentului dosar și acțiunea ce făcuse, anterior, obiectul cauzei nr. 1484/57/2008, soluționată prin Sentința civilă nr. 204/F/CA/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, menținută prin Decizia nr. 2842 din 26 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva Sentinței civile nr. 197/CA/2009 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a făcut recurs reclamantul P.N., criticând-o pentru motive de nelegalitate încadrate în dispozițiile art. 304 și art. 304¹ C. proc. civ. La termenul din 28 mai 2010, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an și pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatând din oficiu că s-a perimat recursul formulat de P.N. împotriva Sentinței civile nr. 197/CA/2009 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul formulat de P.N. împotriva Sentinței civile nr. 197/CA/2009 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.