Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4577/2012

HOTĂRÂRE
15.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4577/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1247/LM din 31 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 1816/97/2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație decizie de pensionare către Tribunalul București, reținând că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul." Cum în cauză acțiunea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva unei alte instituții, respectiv, Ministerul Administrației și Internelor, devin incidente dispozițiile art. 156 teza 2 din Legea nr. 19/2000, conform cărora competența de soluționare aparține Tribunalului București, ca instanță de la domiciliul/sediul pârâtului, în speță nefiind aplicabilă Legea nr. 263/2010, întrucât decizia contestată a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, lege ce face trimitere la procedura de recalculare prevăzută de Legea nr. 19/2000.

Prin sentința civilă nr. 2857 din 26 martie 2012 pronunțată în dosarul nr. 1454/3/2012, Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, care a modificat și competența privind soluționarea litigiilor având ca obiect deciziile emise de casele teritoriale de pensii, în sensul că în această materie este competentă instanța de la domiciliul reclamantului, sens în care instanța competentă a soluționa cauza este Tribunalul Hunedoara.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, pentru argumentele ce succed: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 17 februarie 2011 sub nr. 1816/97/2011, reclamantul V.P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, anularea deciziei nr. 155471 din 27 decembrie 2010 emisă de pârâtă, menținerea deciziei de pensie din 19 mai 2009, iar în subsidiar, anularea deciziei nr. 155471 din 27 decembrie 2010 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii corespunzătoare drepturilor cuvenite. Chiar dacă art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei atacate, prevedea că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul, prin noile reglementări cuprinse în art. 196 lit. a) din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost expres abrogate. Referitor la incidența Legii nr. 263/2010 într-o acțiune formulată după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dar prin care se contestă o decizie emisă în baza legii vechi - Legea nr. 19/2000 - se reține că, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile noi ale legii de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Prin urmare, la data sesizării instanței, respectiv, 17 februarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Comparativ cu dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații, structuri ce au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Raportat la această modificare legislativă, pârâta constituie o casă de pensii sectorială, astfel că cererea de față determină stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, conform tezei I a art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Față de considerentele expuse, cum reclamantul V.P.C. are domiciliul în Orăștie iar Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, prin care reclamantul a formulat acțiunea, are sediul în Deva, ambele localități fiind aflate pe raza teritorială a Tribunalului Hunedoara, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4371/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1343/LM din 6 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2074/97/2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare
ÎCCJ 2013-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5061/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1488/LM din 16 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2114/97/2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare
ÎCCJ 2012-09-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5201/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1384/LM din 9 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2088/97/2011, Tribunalul Hunedoara, secția litig
ÎCCJ 2013-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5062/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1594/LM din 23 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2491197/2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare
ÎCCJ 2013-12-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5645/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1380/LM din 9 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1809/97/2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă