ÎCCJ, Decizia nr. 7/2012

Problema de drept ce a generat practica neunitară Recursul în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 și 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, raportat la art. 94 alin. (3) din același act normativ și art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la termenul pentru declararea recursului împotriva hotărârii de stabilire a plasamentului copilului în regim de urgență, pe calea ordonanței președințiale.

Examenul jurisprudențial Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la termenul de declarare a recursului în cazul în care se dispune, prin ordonanță președințială, măsura plasamentului minorului în regim de urgență.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Unele instanțe de judecată au pronunțat ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență, menționând în dispozitiv că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. În motivarea unei opinii separate, exprimată în acest sens, s-a susținut că Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, conținând reguli speciale de procedură, instituie norme derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de dispozițiile Codului de procedură civilă, sub aspectul termenului de declarare a recursului, indiferent de natura măsurii speciale de protecție dispuse prin hotărârea atacată. 3.2. Alte instanțe au făcut aplicarea prevederilor legale referitoare la procedura ordonanței președințiale în ansamblul său, stabilind, în considerarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, că termenul de recurs împotriva hotărârii pronunțate în temeiul art. 94 alin. (3) din același act normativ este cel prevăzut de art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv de 5 zile de la pronunțare sau de la comunicare, după caz.

Opinia procurorului general Procurorul general a opinat în sensul că termenul de recurs împotriva ordonanței președințiale pronunțate asupra plasamentului copilului în regim de urgență este cel prevăzut de art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În esență, procurorul general a susținut că, prin apelarea la procedura specială prevăzută de art. 581 din Codul de procedură civilă, s-a urmărit obținerea cu maximă celeritate a unei hotărâri provizorii, măsura dispusă având ca temei de fapt urgența pentru a preveni consecințe iminente și vătămătoare pentru copilul aflat în dificultate. S-a arătat că rațiunea legiuitorului în reglementarea cuprinsă în art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, a fost tocmai aceea de a nu lipsi de eficiență celeritatea soluționării cererii privind plasamentul copilului în regim de urgență pe calea ordonanței președințiale, măsura dispusă fiind provizorie și premergătoare judecării litigiului în fond.

Raportul asupra recursului în interesul legii Proiectul de soluție propus prin raportul întocmit în cauză a vizat cea de-a doua soluție identificată de examenul jurisprudențial, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din același act normativ, ordonanța președințială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgență este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Înalta Curte Anterior examinării altor aspecte se impun câteva precizări privind textele de lege a căror interpretare formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, sub aspectul duratei termenului de recurs și al momentului de la care acesta începe să curgă. Potrivit art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare: "În situația în care persoanele prevăzute de alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii. Prevederile art. 58-60 și ale art. 64 alin. (3) se aplică în mod corespunzător." În conformitate cu dispozițiile art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării." Conform prevederilor art. 129 din același act normativ: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă." În fine, dispozițiile art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă stipulează că "Ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor". Pentru soluționarea conflictului dintre legea specială, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, și legea generală, Codul de procedură civilă, trebuie să se țină cont de regula la care face trimitere însăși legea specială, prin art. 129, și care constă în faptul că, în măsura în care legea specială nu reglementează un anumit aspect ("legea tace"), ea se completează cu legea generală. Art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, stabilește posibilitatea plasării copilului în regim de urgență, pe calea ordonanței președințiale. Textul "tace" însă în privința procedurii de judecată care trebuie urmată pentru darea ordonanței președințiale, inclusiv asupra termenului de exercitare a căii de atac împotriva respectivei ordonanțe președințiale și a momentului de la care începe să curgă termenul. În aplicarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, aceste aspecte trebuie identificate în cadrul Codului de procedură civilă, iar nu în cadrul legii speciale, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare. Prin urmare, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva ordonanței președințiale prin care s-a dispus plasarea copilului în regim de urgență, conform art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, este recursul, în temeiul prevederilor art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar nu potrivit dispozițiilor art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare. Acest din urmă text trebuie interpretat prin coroborare cu art. 127 alin. (1) din aceeași lege, care îl precedă și care stabilește că hotărârea instanței de fond este executorie și definitivă. Ca atare, termenul de recurs de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, este incident numai în cazul hotărârilor date asupra fondului, în materia reglementată prin Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare. Față de cele ce precedă, atât durata termenului de recurs, cât și momentele diferite de la care acesta începe să curgă, după cum ordonanța s-a dat cu sau fără citarea părților, iar nu în funcție de însăși legalitatea procedurii de citare, sunt cele prevăzute la art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În consecință, urmează a se admite recursul în interesul legii, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din același act normativ, ordonanța președințială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgență este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.