ÎCCJ, Decizia nr. 7/2012

Înalta Curte de Casație și Justiție

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Decizie nr. 7/2012

din 14/05/2012

Dosarul nr. 7/2012

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 20/06/2012

Livia Doina Stanciu - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civile

Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale

Ionel Barbă - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal

Adrian Bordea - președintele Secției a II-a civile

Cristina Iulia Tarcea - judecător la Secția I civilă

Aurelia Rusu - judecător la Secția I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secția I civilă - judecător raportor

Alina Sorinela Macavei - judecător la Secția I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secția I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secția I civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secția a II-a civilă

Nela Petrișor - judecător la Secția a II-a civilă - judecător raportor

Aurelia Motea - judecător la Secția a II-a civilă

Elena Cârcei - judecător la Secția a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secția a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secția a II-a civilă

Liliana Vișan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Elena Canțăr - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Carmen Maria Ilie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Gheorghița Luțac - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal - judecător raportor

Eugenia Marin - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Niculae Măniguțiu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secția penală

Georgeta Barbălată - judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 7/2012 este legal constituit, conform dispozițiilor 330

6

alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 și prin Legea nr. 60/2012, precum și ale art. 27

2

alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror șef adjunct al Secției judiciare, Serviciul judiciar civil.

La ședința de judecată participă doamna Niculina Vrâncuț, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27

3

din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 și art. 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, modificată și completată, raportat la art. 94 alin. 3 din același act normativ și art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la termenul pentru declararea recursului împotriva hotărârii de stabilire a plasamentului copilului în regim de urgență, pe calea ordonanței președințiale".

După prezentarea referatului cauzei, Înalta Curte a constatat că nu sunt de examinat chestiuni prealabile și a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru susținerea recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat, în esență, admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că recursul declarat împotriva ordonanței președințiale prin care s-a dispus măsura plasamentului copilului, în regim de urgență, este supus condițiilor și termenelor stabilite de art. 582 din Codul de procedură civilă, nefiind permisă scindarea procedurii care guvernează această materie prin aplicarea procedurii speciale prevăzute de art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, care stipulează că "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii".

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Recursul în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 și 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, raportat la art. 94 alin. (3) din același act normativ și art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la termenul pentru declararea recursului împotriva hotărârii de stabilire a plasamentului copilului în regim de urgență, pe calea ordonanței președințiale.

Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la termenul de declarare a recursului în cazul în care se dispune, prin ordonanță președințială, măsura plasamentului minorului în regim de urgență.

3.1. Unele instanțe de judecată au pronunțat ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență, menționând în dispozitiv că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

În motivarea unei opinii separate, exprimată în acest sens, s-a susținut că Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, conținând reguli speciale de procedură, instituie norme derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de dispozițiile Codului de procedură civilă, sub aspectul termenului de declarare a recursului, indiferent de natura măsurii speciale de protecție dispuse prin hotărârea atacată.

3.2. Alte instanțe au făcut aplicarea prevederilor legale referitoare la procedura ordonanței președințiale în ansamblul său, stabilind, în considerarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, că termenul de recurs împotriva hotărârii pronunțate în temeiul art. 94 alin. (3) din același act normativ este cel prevăzut de art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv de 5 zile de la pronunțare sau de la comunicare, după caz.

Procurorul general a opinat în sensul că termenul de recurs împotriva ordonanței președințiale pronunțate asupra plasamentului copilului în regim de urgență este cel prevăzut de art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În esență, procurorul general a susținut că, prin apelarea la procedura specială prevăzută de art. 581 din Codul de procedură civilă, s-a urmărit obținerea cu maximă celeritate a unei hotărâri provizorii, măsura dispusă având ca temei de fapt urgența pentru a preveni consecințe iminente și vătămătoare pentru copilul aflat în dificultate.

S-a arătat că rațiunea legiuitorului în reglementarea cuprinsă în art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, a fost tocmai aceea de a nu lipsi de eficiență celeritatea soluționării cererii privind plasamentul copilului în regim de urgență pe calea ordonanței președințiale, măsura dispusă fiind provizorie și premergătoare judecării litigiului în fond.

Proiectul de soluție propus prin raportul întocmit în cauză a vizat cea de-a doua soluție identificată de examenul jurisprudențial, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din același act normativ, ordonanța președințială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgență este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Anterior examinării altor aspecte se impun câteva precizări privind textele de lege a căror interpretare formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, sub aspectul duratei termenului de recurs și al momentului de la care acesta începe să curgă.

Potrivit art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare:

"În situația în care persoanele prevăzute de alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii. Prevederile art. 58-60 și ale art. 64 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

În conformitate cu dispozițiile art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare:

"Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării."

Conform prevederilor art. 129 din același act normativ:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă."

În fine, dispozițiile art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă stipulează că "Ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor".

Pentru soluționarea conflictului dintre legea specială, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, și legea generală, Codul de procedură civilă, trebuie să se țină cont de regula la care face trimitere însăși legea specială, prin art. 129, și care constă în faptul că, în măsura în care legea specială nu reglementează un anumit aspect ("legea tace"), ea se completează cu legea generală.

Art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, stabilește posibilitatea plasării copilului în regim de urgență, pe calea ordonanței președințiale. Textul "tace" însă în privința procedurii de judecată care trebuie urmată pentru darea ordonanței președințiale, inclusiv asupra termenului de exercitare a căii de atac împotriva respectivei ordonanțe președințiale și a momentului de la care începe să curgă termenul.

În aplicarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, aceste aspecte trebuie identificate în cadrul Codului de procedură civilă, iar nu în cadrul legii speciale, Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva ordonanței președințiale prin care s-a dispus plasarea copilului în regim de urgență, conform art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, este recursul, în temeiul prevederilor art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar nu potrivit dispozițiilor art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare.

Acest din urmă text trebuie interpretat prin coroborare cu art. 127 alin. (1) din aceeași lege, care îl precedă și care stabilește că hotărârea instanței de fond este executorie și definitivă. Ca atare, termenul de recurs de 10 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 128 din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, este incident numai în cazul hotărârilor date asupra fondului, în materia reglementată prin Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare.

Față de cele ce precedă, atât durata termenului de recurs, cât și momentele diferite de la care acesta începe să curgă, după cum ordonanța s-a dat cu sau fără citarea părților, iar nu în funcție de însăși legalitatea procedurii de citare, sunt cele prevăzute la art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În consecință, urmează a se admite recursul în interesul legii, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din același act normativ, ordonanța președințială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgență este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, raportat la art. 129 din același act normativ, ordonanța președințială prin care se dispune măsura plasării copilului în regim de urgență este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, conform art. 582 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Obligatorie, potrivit art. 330

7

alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2012.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Magistrat-asistent,

Niculina Vrâncuț